ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 5 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, respectiv la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON, ca urmare a privării ilegale de libertate în perioada 24 septembrie 2021 - 13 octombrie 2021, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1582 C. proc. civ. și pe cele ale art. 10 din Legea nr. 302/2004.

Prin sentința civilă nr. 4445 din 30 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, potrivit art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen.

Acest act normativ reglementează, în capitolul VI, art. 538-542, procedura reparării materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate.

Instanța a apreciat că acțiunea în răspundere civilă delictuală are caracter general față de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar procedura prevăzută de această normă este generală față de cea instituită prin art. 538-542 C. proc. pen.. Pe cale de consecință, a aplicat această din urmă procedură, prin prisma principiului de drept specialia generalibus derogant.

Judecătoria Sectorului 5 București a făcut referire la jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr. 133/2017), prin care s-a reținut că procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este specială și vizează, exclusiv, cazurile de privare nelegală de libertate, iar nu alte drepturi fundamentale ale omului, pentru a căror lezare este necesară invocarea altor temeiuri de drept, precum dispozițiile art. 252 și art. 253 din C. civ. sau art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează consecințele încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul la imagine, demnitate, inclusiv dreptul la viață privată.

Concluzionând, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că, potrivit prevederilor art. 541 alin. (3) C. proc. pen., pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, în speță, Tribunalului Neamț.

Prin sentința nr. 2137 din 23 august 2022, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale, invocate de reclamantul A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a constatat că, întreaga motivare în fapt a cererii evidențiază încălcări în îndeplinirea unor obligații ale autorităților chemate în judecată (omisiuni/pasivitate în exercitarea atribuțiilor), fiind invocată, ca temei juridic, răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar nu procedura specială de reparare a prejudiciilor reglementată de C. proc. pen. în capitolul VI (art. 538-542).

A constatat că nici textele de lege indicate de reclamant nu au făcut trimitere la această procedură specială, iar cu ocazia concluziilor orale formulate cu prilejul discutării excepției necompetenței (în fața ambelor instanțe), apărătorul reclamantului a susținut că temeiul acțiunii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar nu procedura specială mai sus arătată, care presupune și îndeplinirea unor condiții stricte, ce nu se regăsesc în împrejurările de fapt ale speței (eroare judiciară, reținere/arestare nelegală în sensul art. 539 C. proc. pen.).

Tribunalul Neamț a reținut, de asemenea, că pârâții au formulat apărări sau au invocat excepții raportându-se la condițiile răspunderii civile delictuale de drept comun, iar nu la cele speciale reglementate în procedura penală.

Față de aceste aprecieri, a considerat că nu poate fi analizată competența de soluționare a cauzei prin prisma dispozițiilor speciale avute în vedere de prima instanță învestită.

Reținând prevederile art. 95 pct. 1 și pe cele ale art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., a stabilit că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei, iar, din punct de vedere teritorial, aplicând dispozițiile art. 107 alin. (1) din același cod, a apreciat că este competentă Judecătoria Sectorului 5 București, în a cărei circumscripție își au sediul autoritățile pârâte.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Sectorului 5 București, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, respectiv la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON, ca urmare a privării ilegale de libertate în perioada 24 septembrie 2021 - 13 octombrie 2021.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1582 C. proc. civ. și pe cele ale art. 10 din Legea nr. 302/2004.

În expunerea motivelor de fapt ale cererii, reclamantul a susținut că, la 20 noiembrie 2006, locuința sa din Italia a fost supusă unei percheziții, în urma căreia au fost găsite anumite bunuri presupus furate, sens în care a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Odată cu revenirea în țară, a luat la cunoștință de constituirea unui dosar penal în ceea ce îl privește, precum și de pronunțarea unei hotărâri definitive, executorii, de condamnare. Prin sentința penală nr. 54 din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de recunoaștere a hotărârii de executare pe teritoriul României și de punere în executare a pedepsei de 2 ani închisoare. Urmare respingerii recursului declarat împotriva acestei sentințe de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost încarcerat în mai multe penitenciare din țară, fiind pus în libertate la 13 octombrie 2021.

Reclamantul a susținut că a formulat, în Italia, contestație cu privire la ordinul de executare a pedepsei, care a fost admisă de Tribunalul Civitavecchia, dispunându-se eliberarea sa imediată.

În considerarea urgenței pe care o impunea dispoziția instanței italiene, a solicitat Ministerului Justiției efectuarea demersurilor de punere în executare, însă această instituție s-a pronunțat în sensul că cererea excedează competențelor sale, deși Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a fost cea competentă când s-a realizat procedura de recunoaștere a condamnării.

Astfel, reclamantul a apreciat că există o dublă măsură din partea reprezentanților Ministerului Justiției, întrucât nu se poate considera că sunt competenți să faciliteze doar recunoașterea hotărârilor de condamnare și nu și a celor prin care se anulează/schimbă o hotărâre de condamnare.

Înalta Curte, raportând aceste considerente la finalitatea urmărită de reclamant prin acțiunea formulată, respectiv valorificarea unui drept personal constând în repararea prejudiciului cauzat prin executarea unei pedepse privative de libertate, în lipsa unei reacții adecvate din partea autorităților pârâte asupra hotărârii de punere imediată în libertate, dispuse de instanța italiană, constată că obiectul cauzei deduse judecății se circumscrie răspunderii civile delictuale, care este reglementată în dispozițiile art. 1349 C. civ.

Acest aspect se desprinde și din susținerile reprezentantului convențional al reclamantului, prezent la termenul de judecată din 20 mai 2022, când, în concluziile sale asupra excepției necompetenței materiale invocate de Judecătoria Sectorului 5 București, a arătat că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei, în raport de faptul că solicită acordarea daunelor morale pentru privarea sa de libertate, care nu a fost generată de o eroare judiciară, ci de pasivitatea Statului Român de a pune în aplicare o decizie a instanțelor străine.

Afirmațiile de mai sus au fost reiterate de reclamant cu ocazia dezbaterilor asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, invocate, deopotrivă, de reprezentantul său convențional și de instanță, din oficiu, arătându-se că, prin cererea de chemare în judecată nu a făcut trimitere la dispozițiile speciale ale C. proc. pen., în sensul că nu a susținut eroarea judiciară sau altă instituție prevăzută de acest cod, ci s-a raportat la normele civile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, izvorâtă din pasivitatea instituțiilor statului în îndeplinirea atribuțiilor ce le reveneau.

Astfel, în aplicarea principiului disponibilității procesului civil, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența teritorială, aceasta se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ., în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, iar, referitor la competența materială, aceasta se determină în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din același cod, judecata cererilor evaluabile în bani, de până la 200.000 RON, inclusiv, revenind judecătoriei.

Cum pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției au sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, atunci acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei, conform dispozițiilor art. 107 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2022.