ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1930/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., prin reprezentanții legali, în contradictoriu cu pârâta I., au solicitat revocarea testamentului autentificat sub nr. x din data de 9 martie 1999 de B.N.P. J..

Prin sentința civilă nr. 6367 din data de 16 noiembrie 2018, Judecătoria Galați, secția civilă admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 14 decembrie 2018, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a dispus trimiterea dosarului privind cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., prin reprezentanții legali, la secția I civilă a Tribunalului Galați, spre competentă soluționare.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 199 din data de 5 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția prescripției extinctive, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M., ca nefondată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă la data de 18 iunie 2021, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de ședință nr. 2305 din data de 28 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea formulată de petenta I. privind strămutarea dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Galați, secția I civilă și a dispus strămutarea judecății cauzei de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Brașov, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind apelul declarat reclamanții A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M. de pe rolul Curții de Apel Galați și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Brașov spre competentă soluționare.

Prin decizia nr. 190 Ap din data de 9 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M., împotriva sentinței civile nr. 199 din data de 5 februarie 2021 a Tribunalului Galați, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei nr. 190 Ap din data de 9 februarie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs reclamanții F., G. și H., prin reprezentant M..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 4 aprilie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs).

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași curți de apel.

Prin prima critică formulată, recurenții-reclamanți au susținut că în mod nelegal a apreciat instanța de apel faptul că recunoașterea de către intimata-pârâtă a propriilor activități, conform hotărârii penale, nu constitute o faptă de ingratitudine.

Au arătat că instanța de apel a reținut în mod corect normele de drept aplicabile în cauză, respectiv art. 831 alin. (2) și art. 930 C. civ. de la 1864, însă, prin hotărârea pronunțată, a încălcat aceste prevederi legale.

În dezvoltarea acestei critici au precizat că, în speță, au susținut că intimata-pârâtă I. a adus grave injurii memoriei testatorului, manifestate explicit în cadrul unui proces penal și, după deschiderea succesiunii acestuia și acceptarea moștenirii testamentare, a declarat, nereal, că la solicitarea testatorului ar fi constituit un grup infracțional în vederea săvârșirii infracțiunilor de delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani și că l-ar fi ajutat pe acesta să se sustragă de la plata taxelor și contribuțiilor la bugetul de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, infracțiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, solicitând organelor de urmărire penală și obținând încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției sale.

Recurenții-reclamanți au subliniat că defunctul-testator, N., a contestat, pe timpul cercetărilor penale, atât învinuirea adusă de organele de urmărire penală, cât și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale mobile și imobile, negând existența și săvârșirea infracțiunilor imputate; nici până la acest moment, cu excepția intimatei-pârâte și a soțului său, terțul O., care au solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, organele de urmărire penale nu au dispus trimiterea în judecată a altor persoane din cadrul prezumtivului grup infracțional, ci, dimpotrivă, au dispus clasarea cauzei; cu toate acestea, mama sa, și principalul moștenitor al bunurilor sale, a acceptat să-l învinuiască și să fie principalul martor al acuzării, conform acordului de recunoaștere a vinovăției.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel a considerat în mod nelegal, raportat la situația de fapt prezentată, că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile legale referitoare la revocarea testamentului pentru ingratitudine, apreciind, pe de o parte, că nu poate fi reținut caracterul injurios, deoarece activitățile specifice care se desfășoară în cursul urmăririi penale au caracter secret, confidențial, iar, pe de altă parte, că, doar pronunțarea instanței asupra acordului de recunoaștere a vinovăției a avut loc în ședință publică și nu și audierea martorei.

Au apreciat că este eronat și reprezintă o încălcare a prevederilor art. 831 C. civ. raționamentul instanței care a determinat concluzia că nu ne aflăm în ipoteza unui caz de injurii, subliniind că în textul de lege arătat nu se menționează faptul că injuriile trebuie să fie publice sau că trebuie să fie cunoscute de un număr mai mare sau mai mic de persoane; din contră, textul de lege se referă în mod explicit la injurii grave la adresa testatorului.

Prin urmare, au considerat că instanța a confundat injuriile cu insulta sau calomnia și au susținut că injuriile pot avea loc și într-un cadru privat, spre exemplu, în cadrul familiei, într-un cerc restrâns de prieteni și, cu atât mai mult, în cadrul unui dosar penal.

Recurenții-reclamanți au mai invocat și faptul că declarațiile intimatei-pârâtei din dosarul de urmărire penală, acuzațiile aduse la adresa fiului ei precum și acordul de recunoaștere a vinovăției au devenit publice ulterior, fiind aduse la cunoștința familiei, a prietenilor, precum și a angajaților din societățile comerciale aflate sub controlul acesteia.

În opinia recurenților-reclamanți faptul că declarațiile au fost făcute în dosarul de urmărire penală nu înseamnă că nu au devenit cunoscute familiei și apropiaților.

De asemenea, au apreciat că încalcă prevederile art. 831 C. civ. de la 1864 și raționamentul instanței de apel prin care s-a reținut că declarațiile date de intimata-pârâtă în cadrul urmăririi penale nu au avut drept scop defăimarea testatorului, ci exercitarea dreptului la apărare și a dreptului de a fi audiat în calitate de inculpat, conform art. 10 C. proc. pen., precum și că, indiferent care a fost atitudinea procesuală a testatorului pe durata cercetării penale, de recunoaștere sau de negare a faptelor pentru care era cercetat, o astfel de atitudine nu o putea împiedica pe mama sa să opteze pentru acordul de recunoaștere a vinovăției.

Au subliniat că, prin acuzațiile formulate de intimata-pârâtă, a fost grav afectată memoria testatorului, câtă vreme aceasta a susținut că a comis împreună cu testatorul infracțiunea pentru care a fost și condamnată penal.

Prin cea de a doua critică, recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că afirmațiile făcute de intimata-pârâtă în cadrul acțiunilor civile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2017 ale Judecătoriei Galați, deși constituie injurii, nu sunt suficient de grave pentru a fi calificate ca ingratitudine.

Apreciind că raționamentul care a determinat această concluzie a instanței de apel încalcă prevederile art. 831 C. civ. de la 1864, făcând trimitere la cele arătate de către intimata-pârâtă în dosarele menționate, au susținut că, atâta vreme cât intimata-pârâtă a formulat mai multe acțiuni în instanță, acțiuni în cadrul cărora a adus mai multe acuzații defunctului-testator, conform cărora acesta ar fi transferat acțiuni în scopul sustragerii de la urmărirea penală, cu alte cuvinte că acesta ar fi săvârșit una sau mai multe infracțiuni, este incidentă ipoteza unor injurii grave și culpabile la adresa testatorului.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 13 mai 2022, în termen legal, intimata-pârâtă I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondate.

Cu privire la excepția nulității recursului, a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuia să cuprindă motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, precum și dezvoltarea lor, iar nu o înșiruire de fapte și opinii personale.

A apreciat că indicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. drept temei al recursului este una generică, întrucât nu a fost indicat textul legal a cărei neaplicare sau aplicare greșită se invocă.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reținându-se că, în speță, completul de filtru urmează a aprecia dacă recurenții-reclamanți au formulat critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând în analiză și excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părților, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 6 septembrie 2022, s-a fixat termen la data de 18 octombrie 2022, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare prin prisma excepției nulității recursului, invocate, prin întâmpinare, de către intimata-pârâtă.

II.4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, recurenții-reclamanți au susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia nu au adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, ci au repus în discuție aspecte ce țin de situația de fapt a speței, astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate de către instanța de apel.

Pentru a atrage o analiză a recursului din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca partea nu doar să indice care sunt normele de drept pretins a fi încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, ci se impune ca aceasta să arate în concret de ce raționamentul instanței le-a nesocotit, prin aducerea unor critici care să tindă a demonstra neconformitatea celor reținute de către instanță cu normele de drept material indicate.

Or, recurenții-reclamanți au invocat că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 930 și art. 831 alin. (2) C. civ. de la 1864, însă, prin argumentele aduse în susținerea acestei poziții, au prezentat elemente ale situație de fapt a speței și și-au exprimat nemulțumirea cu privire la valoarea dată de către instanța de apel declarațiilor intimatei-pârâte din dosarul de urmărire penală și din cadrul acțiunilor civile, având ca obiect constatarea și declararea nulității unor acte juridice civile, încheiate de testator.

O atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susținute prin cererea de recurs neputând fi circumscrise motivului de casare reglementat de pct. 8 al acestui text, după cum nu pot fi convertite nici în vreun alt motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reține că pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Astfel, instanța de recurs nu are competența de a proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Așa fiind, criticile recurenților-reclamanți, care fie vizează aspecte ce țin de situația de fapt și de aprecierea probelor cauzei, fie reprezintă aprecieri personale cu privire la aspectele supuse judecății, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Nici simpla trimitere la o pretinsă încălcare/aplicare a legii sau enunțarea unor dispoziții legale nu pot determina o analiză a legalității hotărârii recurate în lipsa indicării unor chestiuni concrete care ar fi de natură a duce la concluzia interpretării sau aplicării greșite a normelor de drept material în raționamentul curții de apel.

Ca atare, cum recurenții-reclamanți nu au adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții F., G. și H. împotriva deciziei nr. 190/Ap din data de 9 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2022.