ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 665/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 și la data de 19.02.2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi plătească suma de 400.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 216/2.07.2020, Tribunalul Vrancea a admis excepția prescripției extinctive și a respins acțiunea civilă în pretenții (acțiune răspundere civilă delictuală) ca fiind prescrisă sub aspect extinctiv.

Prin decizia nr. 96R din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamantul A., prin reprezentant convențional B. și C., împotriva sentinței civile nr. 216/2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2020.

Împotriva deciziei nr. 96R din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul apreciază că ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt nelegale, fiind pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a textelor de lege care reglementează materia prescripției extinctive, cât și prin aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Consideră că în cauză își au însă incidența dispozițiile art. 2517 și urm. C. civ. și nu cele ale Decretului nr. 167/1958, întrucât dreptul la acțiune s-a născut și a fost exercitat în întregime sub imperiul noului C. civ.

Precizează că trimiterile instanțelor la dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, au fost făcute în mod eronat, întrucât textul de lege în ansamblul său a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2008, iar prin art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, legea a fost abrogată în ansamblul său.

Pe fondul cauzei, având în vedere distincția operată de instanța de apel în privința faptelor ilicite reclamate - racolare de organele securității/întocmirea unor note informative false, arată faptul că motivele prezentului recurs vizează doar respingerea de către instanță a solicitării de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, conform relațiilor puse la dispoziție de CNSAS.

Consideră că stabilirea în concret a momentului la care s-a născut dreptul la acțiune trebuia însă să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd că accesul la propriul dosar întocmit de Securitate se exercită numai la cerere, astfel că dreptul material Ia acțiune nu se putea naște mai înainte de fi primit răspunsul din partea CNSAS care îi aducea la cunoștință existența unui dosar de colaborator deschis pe numele său, punându-i totodată la dispoziție copia unor note informative pretins a furnizate chiar de către el.

În ceea ce privește criteriul obiectiv la care face trimitere instanța de apel, constând în aceea că reclamantul ar fi trebuit și ar fi putut cunoaște prejudiciul cauzat prin înaintarea unei cereri de studiere a dosarului de colaborator într-un termen rezonabil de la intrarea în vigoare a Legii 187/1999, apreciază că nu i se poate imputa vreo culpă procesuală, iar în cuprinsul actului normativ în cauză nu se prevede existența unui termen prestabilit de formulare a unor cereri de studiere a propriului dosar.

Susține că nu a avut niciodată reprezentarea posibilității întocmirii unui dosar de colaborator pe numele său și cu atât mai puțin a unor note informative încheiate în fals, motiv pentru care nici nu a avut interesul de a se adresa CNSAS.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării atât a excepției prescripției, cât și a fondului cauzei, acestea urmând a fi soluționate împreună întrucât probatoriul de administrat este comun.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 14 decembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 9.

Completul filtru nr. 9, prin rezoluția din 28 ianuarie 2021 a fixat termen de judecată la 30 martie 2021, cu citarea părților.

Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menționat, partea reclamantă a pretins că instanțele de fond au interpretat și aplicat greșit dispozițiile Decretului nr. 167/1958, precum și pe cele ale Legii nr. 187/1999 și a precizat faptul că motivele prezentului recurs vizează doar respingerea de către instanță a solicitării de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, conform relațiilor puse la dispoziție de CNSAS.

În cauza de față la data de 19.02.2020, reclamantul a formulat împotriva statului român o acțiune in pretenții, solicitând despăgubiri bănești pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, întemeindu-și în drept acțiunea pe dispozițiile ce reglementează răspunderea delictuală, norme de drept comun.

Astfel, reclamantul a susținut că începând cu anul 1988, minor fiind, și până la căderea regimului comunist a fost supus opresiunii organelor de securitate, ceea ce i-a produs un prejudiciu de ordin moral solicitând daune morale in cuantum de 400.000 euro, faptele ilicite reclamate fiind racolarea de organele securității și întocmirea unor note informative false în numele său.

În ceea ce privește solicitarea de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, ambele instanțe au apreciat că reclamantul putea și trebuia a fi suficient de diligent să afle de existența unui eventual prejudiciu încercat prin cea de-a doua faptă ilicită dedusă judecății prin consultarea dosarului de informator deschis și existent în arhiva CNSAS într-un termen rezonabil de la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999 și, în condițiile în care se considera prejudiciat, putea promova prezenta acțiune în termenul general de prescripție

Așadar, recurentul a investit instanța cu o acțiune în pretenții, punând în discuție angajarea răspunderii civile delictuale a statului pentru o pentru o pretinsă faptă ilicită săvârșită în perioada 1988-1989, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., potrivit cărora faptele juridice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii lor.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (4) noul C. civ. prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Art. 6 C. civ. conține dispoziții privind aplicarea în timp a legii civile, însă textul stabilește reguli generale în materie, aplicabile chiar și actelor normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conține dispoziții exprese privind succesiunea legilor în timp.

Cum în materia răspunderii civile delictuale a fost adoptată dispoziție expresă potrivit cu care sunt aplicabile dispozițiile legii vechi dacă fapta ilicită a fost săvârșită sub imperiul acesteia, legea aplicabilă în speță atât cererii de chemare în judecată, cât și prescripției, este legea veche.

Mai mult, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită, atât art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât și art. 2528 alin. (1) din noul C. civ. au dispoziții identice, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Sub acest aspect este de remarcat că, deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut existența a două fapte ilicite, și anume racolarea de organele securității și întocmirea unor note informative în numele său, care ar fi conținut și informații care nu ar fi putut proveni de la acesta, referitor la prejudiciu, acesta a fost justificat de consecințele asupra personalității sale, ce ar fi decurs din calitatea de informator al fostei securități, și de îngrădirea în prezent a dreptului la muncă, deoarece o serie de profesii ar impune condiția negativă de a nu fi fost colaborator al securității.

Ca atare, în cazul ambelor fapte ilicite paguba reclamată este aceeași, și anume cea care decurge din afectarea personalității sale ca urmare a calității de colaborator pe care a avut-o în perioada 1988-1989 și îngrădirea în prezent a dreptului la muncă din același motiv, pagubă care, în ceea ce privește a doua faptă imputată pârâtului, era cunoscută sau trebuia să fie cunoscută de către reclamant, așa cum corect au reținut instanțele de fond, cel mai târziu la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica, când a avut posibilitatea să cunoască în mod concret conținutul dosarului său de colaborator.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut în mod greșit că dreptul său la acțiune în ceea ce privește a doua faptă ilicită reclamată s-a născut atunci când a cunoscut existența și conținutul unor note informative false, urmare a studierii dosarului CNSAS în cursul anului 2019.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, prevăd că orice cetățean român are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliția politică comunistă, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, drept care se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

În virtutea acestor dispoziții legale, reclamantul, cu atât mai mult cu cât știa că a fost colaborator al fostei securități, putea, după intrarea în vigoare a legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 09 decembrie 1999, să facă demersuri pentru a afla date din dosarul său, însă acțiunea a fost promovată abia la data de 14 februarie 2020, dupa aproximativ 21 ani.

Prin lege se reglementează dreptul persoanei de a studia nemijlocit dosarul, dreptul la eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului și sunt asigurate pârghii suficiente pentru valorificarea reală a acestui drept. Procedura se declanșa prin formularea unei cereri în acest sens de către persoana îndreptățită, adresată CNSAS, care va răspunde acesteia în termen de 30 de zile - potrivit art. 12 din Legea nr. 187/1999.

Din această perspectivă, declararea ca neconstituțională a legii prin decizia instanței de contencios constituțional nr. 51/2008 este nerelevantă, întrucât problemele principale ale legii reținute ca fiind incompatibile cu legea fundamentală, nu s-au referit la aceste împrejurări de drept, ci în principal la cele care țineau de competența Consiliului privind eliberarea adeverințelor referitoare la participarea unor anumite persoane la activitatea de poliție politică sau la alte activități, a actelor emise în acest sens și a procedurilor urmate în exercitarea atribuțiilor sale.

O dovadă că este așa, o reprezintă faptul că prin noul act normativ - O.U.G. nr. 24/2008, s-au reluat fără modificări aceleași dispoziții legale privind dreptul de acces nemijlocit la propriul dosar, eliberarea de copii și acte doveditoare, formularea cererii și termenul de 30 de zile pentru raspuns din partea CNSAS - art. 1 din acest act normativ. Este de observat astfel că reglementarea din actualul C. civ. este în sensul că legea aplicabilă prescripției trebuie să fie cea în vigoare la data de când începe să curgă termenul de prescripție, respectându-se principiul predictibilității legislației și cel al neretroactivității legii.

Prin urmare, ținând cont că din datele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul s-a adresat CNSAS la data de 29.07.2019, iar copiile dosarului CNSAS i-au fost înmânate la data de 23 octombrie 2019, nu se poate susține cu argumente solide și convingătoare că reclamantul nu a avut nicio culpă procesuală prin neformularea cererii catre CNSAS de îndată ce legea a intrat în vigoare sau în timp util, nedepunând astfel toate diligențele necesare pentru cunoașterea pagubei.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 96R din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2021.