ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1874/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1874/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 octombrie 2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună îndreptarea erorii de redactare a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului la data de 27,06,1994, constatarea instanței ca S.C. A. S.A. este una si aceeași cu S.C. A. S.A. așa cum arata și extrasul de la ORC Sălaj privind starea firmei.

Prin sentința nr. 9 din 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența în favoarea Judecătoriei Zalău.

În motivare, a reținut că, prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă, s-a învederat că acțiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, ci pe cele ale dreptului comun, C. civ., respectiv pe legislația în materia dreptului proprietății, deoarece în accepțiunea sa titlul emis de pârât este asimilat titlului de proprietate emis de către Consiliile Județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Reținând că prin cererea de chemare în judecată au fost indicate ca fundament juridic al acțiunii dispozițiile art. 125 și art. 442 din C. proc. civ., curtea de apel a constatat că nu poate califica cererea de chemare în judecată ca o acțiune în contencios administrativ, deși certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a cărui rectificare o solicită este un act administrativ (fiind un act emis în executarea legii), deoarece s-ar încălca principiul disponibilității.

A reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 limitează competența instanței de contencios administrativ la sfera litigiilor în această materie, și, raportat la precizările exprese ale reclamantei, în speță sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. j)

raportat la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, astfel încât competența materială în soluționarea acțiunii formulate de reclamantă în această ipoteză revine judecătoriei.

Sub aspectul competenței teritoriale, în raport de dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, întrucât din Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis de Ministerul Comerțului coroborat cu mențiunile din cuprinsul certificatului constatator din 18.08.2021 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a rezultat că terenurile proprietatea reclamantei se află în Municipiul Sălaj, competența din această perspectivă revenind Judecătoriei Zalău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Zalău, prin sentința civilă nr. 1136 din 8 iulie 2022, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă se impune a fi calificată din punct de vedere juridic prin raportare la obiectul acesteia, astfel cum a fost dedus judecății

A constatat că reclamanta a învestit instanța cu două capete de cerere: unul prin care a solicitat să se dispună îndreptarea erorii de redactare a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului la data de 27.06.1994 și altul prin care a solicitat să se constate S.C. A. S.A. este una si aceeași cu S.C. A. S.A.

Referitor la primul capăt de cerere menționat, a reținut că Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului, care a solicitat reclamanta să fie îndreptat, este un act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii, care dă naștere la raporturi juridice.

Instanța a avut în vedere că trimiterea făcută de reclamantă la legile proprietății și la asimilarea certificatului care solicită a fi îndreptat cu titlurile de proprietate emise de comisiile de fond funciar nu poate atrage concluzia calificării cererii acesteia ca fiind o cerere în materia fondului funciar. Aceasta deoarece, după cum rezultă în mod expres din cuprinsul certificatului anexat de reclamantă cererii introductive, acesta a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, după o procedură stabilite în cuprinsul acestor acte normative, iar nu în baza legilor fondului funciar și după procedura de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de acestea.

În consecință, instanța a reținut că primul capăt din cererea reclamantei are în mod incontestabil natura unei cereri în materia contenciosului administrativ, atât timp cât prin intermediul său este atacat un act administrativ

Față de împrejurarea că în cauză actul contestat a fost emise de către Ministerul Comerțului (autoritate publică centrală), raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cererii aparține curții de apel.

Sub aspectul competenței teritoriale, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În aceste condiții, raportat la sediul reclamantei care este situat în mun. Zalău, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Cluj.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere privind constatarea identității dintre S.C. A. S.A. și S.C. A. S.A., instanța reține că, potrivit art. 125 C. proc. civ. "În cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului."

În realitate, acțiunea în constatare formulată de reclamantă prin cel de-al doilea petit este corelativul acțiunii în realizare formulată prin primul petit al cererii, având în vedere că prin acest al doilea petit, reclamanta solicită să se constate că "A. SA" din extrasul ORC depus la dosar este una și aceeași cu "A. SA" din Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului, eroare materială din certificat care a solicitat a fi îndreptată prin primul petit.

În aceste condiții, instanța a constatat că și cel de-al doilea petit al cererii reclamantei este tot de competența Curții de Apel Cluj.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Noțiunile de "autoritate publică" și "act administrativ" sunt definite în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.", respectiv, "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța este o acțiune prin care reclamanta a solicitat îndreptarea erorii de redactare a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului la data de 27,06,1994, în sensul că S.C. A. S.A. este una si aceeași cu S.C. A. S.A.; ca temei de drept a fost invocat art. 125 și art. 442 și următoarele C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 29 martie 2022, Judecătoria Zalău a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a indica temeiul de drept al cererii formulate; ca urmare, reclamanta a depus precizarea aflată la fila x, în cuprinsul căreia a indicat art. 125 și art. 442 C. proc. civ., apreciind că acțiunea este o cerere de constatare și îndreptare a erorii materiale de redactare a certificatului de atestare al dreptului de proprietate.

Ca urmare, este corectă reținerea Judecătoriei Zalău, în sensul că cererea de chemare în judecată poate fi calificată juridic, prin raportare la obiectul acesteia.

Observând acțiunea reclamantei, se constată că cererea de chemare în judecată are două capete de cerere: unul prin care a solicitat să se dispună îndreptarea erorii de redactare a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor seria x nr. x emis de către Ministerul Comerțului la data de 27.06.1994 și altul prin care a solicitat să se constate S.C. A. S.A. este una si aceeași cu S.C. A. S.A.

La solicitarea instanței, reclamanta a precizat temeiul de drept al acțiunii sale ca fiind art. 125 și art. 442 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține în cauză incidența art. 22 din C. proc. civ., respectiv a alin. (4) "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și a alin. (5) "Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora".

Cu alte cuvinte, revine judecătorului competența deplină privind identificarea, instrumentarea și aplicarea normelor de drept incidente, ținând seama de cadrul procesual stabilit prin cererile și apărările părților, cum prevede art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură, judecătorul poate trece peste calificarea dată de părți, în virtutea principiului disponibilității, întrucât este chemat să califice juridic faptele deduse judecății, cărora le va aplica prevederile legale în vigoare; așadar, chiar în lipsa acordului expres al părților, pentru o judecată cu respectarea legii, instanța dă ori restabilește calificarea juridică exactă cererii cu care este învestită.

Înalta Curte reține că actul a cărei completare se solicită este un act administrativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii; or, față de împrejurarea că actul contestat a fost emise de către Ministerul Comerțului, care este o autoritate publică centrală, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cererii aparține instanței de contencios administrativ, respectiv curții de apel.

Totodată, se are în vedere că trimiterea făcută de reclamantă la legile proprietății și la asimilarea certificatului care solicită a fi îndreptat cu titlurile de proprietate emise de comisiile de fond funciar nu poate atrage concluzia calificării cererii acesteia ca fiind o cerere în materia fondului funciar. Aceasta deoarece, după cum rezultă în mod expres din cuprinsul certificatului anexat de reclamantă cererii introductive, acesta a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, după o procedură stabilite în cuprinsul acestor acte normative, iar nu în baza legilor fondului funciar și după procedura de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de acestea.

Cu privire la solicitarea reclamantei referitoare la constatarea identității dintre S.C. A. S.A. și S.C. A. S.A., se reține că aceasta este, în realitate, o chestiune subsidiară solicitării de îndreptare a erorii din certificatul de atestare a dreptului de proprietate, sens în care competența de soluționare revine tot curții de apel.

Prin urmare, constatând că instanța a fost învestită cu o acțiune care are natura juridică a unui litigiu de contencios administrativ, cu referire la textele legale anterior citate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.