ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2022

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 19 martie 2021, sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, susținând că aceasta este potrivnică deciziei nr. 2055/R din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și sentinței nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă. În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 1656 A din 5 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a soluționării apelului declarat de contestatorul A., până la soluționarea dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 București. A respins cererea de acordare a despăgubirilor în valoare de 300.000 euro, ca inadmisibilă. A respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator împotriva sentinței nr. 518 din 1 februarie 2019, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Hotărârile în raport de care se solicită revizuirea Prin sentința nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus anularea ordinului nr. 976 din 22 mai 2013, emis de pârât. L-a obligat pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să plătească reclamantului diferențele de salariu de la retrogradare până la reîncadrare. A respins cererea privind plata daunelor morale. Prin decizia nr. 2055/R din 14 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității motivelor de recurs formulate de reclamantul A. și a respins, ca tardive aceste motive de recurs. A respins, ca nefondat, recursul inițial, declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 39 din 18 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Parcursul dosarului Prin decizia nr. 2587A din 6 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Prin decizia nr. 613/A din 2 decembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la 7 decembrie 2021, iar prin decizia nr. 1910 din 30 martie 2022, a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin rezoluția de primire a dosarului, repartizat aleatoriu, spre soluționare Completului nr. 8, s-a stabilit termen de judecată la 29 septembrie 2022 și comunicarea cererii de revizuire către intimat.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus întâmpinare la 23 septembrie 2022, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată următoarele: Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit interpretării dispozițiilor art. 431 din același act normativ. Înalta Curte reține că în cauză nu este îndeplinită condiția ca, în cel de-al doilea dosar, să nu se fi analizat hotărârea pronunțată în primul litigiu. În acest sens, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1656 A din 5 august 2020, Tribunalul București, secția a II-a civilă, în judecata asupra apelului declarat de revizuent împotriva sentinței civile nr. 518 din 1 februarie 2019 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în limitele cadrului procesual stabilit (efectuarea unor acte de executare de către executorul judecătoresc și contestație la executare), a analizat sentința civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, prin care pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a fost obligat la plata diferențelor de salariu cuvenite revizuentului de la retrogradare, până la încadrare. Astfel, Tribunalul București a constatat că revizuentul a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, prin încheierea din 24 martie 2015 emisă de Biroul Executorilor Judecătorești Asociația "B.", fiind deschis dosarul de executare silită nr. x/2015 și încuviințată executarea silită. Raportând criticile revizuentului la soluția pronunțată de instanța de fond prin sentința civilă nr. 518 din 1 februarie 2019, tribunalul a apreciat că acestea vizează nemulțumiri legate de neobținerea sumei rezultate din raportul de expertiză întocmit în dosarul de executare silită, privitor la diferențele salariale solicitate a fi calculate de executor de la retrogradare până la 31 mai 2017, suma fiind stabilită prin raport de expertiză contabilă, cu privire la care executorul a emis încheiere de cheltuieli de executare, iar la 21 iunie 2017 a emis somație către debitor pentru plata acestei sume. Tribunalul a constatat, de asemenea, că în dosarul nr. x/2018, instanța de executare a reținut, verificând actele din dosarul de executare silită, că obligația de reintegrare dispusă prin titlul executoriu a fost îndeplinită prin ordinul nr. 1879 din 4 septembrie 2013. Totodată, a consemnat că instanța de fond în mod corect a apreciat că perioada pentru care s-a emis ordinul nr. 976 din 22 mai 2013 a fost de 6 luni, iar prin sentința civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a dispus anularea acestui ordin și obligarea pârâtului la plata diferențelor de salariu de la retrogradare până la reîncadrare. Mai mult, tribunalul a constatat că, prin încheierea nr. 39 din 18 iunie 2015, definitivă și irevocabilă, aceeași instanță a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pe motiv că nu sunt prevăzute, în sarcina pârâtului, obligații cu privire la îndeplinirea operațiunii de reintegrare în funcție, care ar exceda limitei învestirii instanței. În considerentele deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, Tribunalul București a menționat că prima instanță a răspuns inclusiv susținerilor petentului referitoare la autoritatea de lucru judecat a somației din 21 iunie 2017, arătând corect că acest act nu are autoritate de lucru judecat și că nu reprezintă titlu executoriu. Or, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect. Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.