ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2022

Sentința pronunțată de Tribunalul Bacău: Prin sentința civilă nr. 529 din 11 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău: Prin decizia nr. 857 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 529 din 11 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva deciziei nr. 857 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs. Invocând incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Obligația de plată asumată pârâtă prin manifestarea de voința liberă are ca scop și efect nașterea unui drept de creanță al reclamantului împotriva acesteia. Angajamentul este un act juridic supus unor modalități și conține un raport juridic obligațional în care debitoarea își asumă obligația de a plăti o sumă de bani creditorului său. Prin urmare, actul juridic, chiar calificat ca un act unilateral, are în conținutul său o obligație de plată asumată de către cea care se angajează, corelativă unui drept de creanță al reclamantului împotriva pârâtei, care leagă aceste părți sub o condiție negativă și un termen suspensiv. Actul juridic este afectat de modalități respectiv de termen si condiție. Condiția care afectează existenta obligației de plata este una negativă respectiv dacă nu va exista nicio șansă de împăcare și conviețuire între părți. Condiția consta într-un eveniment viitor si nesigur care urmează să nu se producă, respectiv acela ca părțile sa nu se împace. Daca părțile nu se vor împăca în termen de 12 luni, obligația se naște cu scadență la 30 zile și creditorul are dreptul corelativ de a cere plata, inclusiv prin executare silita. Condiția este posibilă întrucât îndeplinirea sau neîndeplinirea privește evenimentul, deoarece împăcarea supusă voinței pârtilor se poate realiza și la fel de bine nu se poate realiza la termen. Daca evenimentul - împăcarea - nu s-ar fi putut realiza, atunci condiția ar putea fi apreciată ca imposibilă deoarece împăcarea nu era susceptibilă de realizare prin voința exclusivă a pârâților. Condiția este o modalitate a actului juridic și nu se confundă cu cauza, care este o cerință de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic. În continuare, recurentul-reclamant a arătat că, în privința cauzei actului juridic, aceasta este motivul concret care determina partea sau părțile să încheie actul juridic și este un element al voinței juridice care răspunde la întrebarea pentru ce partea a încheiat actul. Din conținutul actului dedus judecății, rezulta ca angajamentul asumat de pârâtă - de a achita suma de bani reclamantului, este urmarea realizărilor pe care le-au avut împreuna timp de 15 ani cât au conviețuit în concubinaj. În materia probei cauzei, pârâta trebuia să dovedească imoralitatea și ilicitatea cauzei împotriva conținutului înscrisului constatator, în sensul de a dovedi că reluarea concubinajului a fost motivul exclusiv al obligației de plată asumate prin angajament și că plata a fost făcută în contraprestație și cu acest interes de către debitoare. Așa cum motivează instanța de apel, relația de concubinaj nu este ilicită, în sensul ca nu este prohibită de lege și nu este contrară bunelor moravuri. Arată că instanța de apel, într-o motivare contradictorie, în pagina 11, deși nu neaga angajamentul patrimonial ce izvorăște din angajamentul de plata, arată că angajamentul se grevează pe raporturi de natură personală iar cauza este reprezentată de relația personală dintre cei doi, dacă nu se împacă, respectiv nu reiau relația de concubinaj, pârâta trebuie să restituie suma menționată în angajament. Mai departe, deși califică înscrisul juridic unilateral, instanța de apel retine în pagina 11 ca întrunind elementele pentru a fi considerat mijloc de constrângere pentru o relație între părți, cauza nu poate fi considerată nici licită nici morală. Urmărind motivarea instanței se observă că aceasta se îndepărtează de limitele și natura cauzei și consideră că autoarea angajamentului de plată își manifestă voința în condiții de constrângere, deși nu s-a invocat violența ca viciu de consimțământ. Concluzionând, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel este în eroare cu privire la analiza cauzei pe argumente juridice care în realitate privesc consimțământul ca o condiție a actului juridic. Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate: Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (21 august 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Analizând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele prezentate de recurentul-reclamant nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al recursului. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat detaliat aspecte teoretice cu privire la actul juridic și chestiuni de fapt, cu redarea unor pasaje din decizie, fără a evidenția care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel și care ar fi pretinsa contradictorialitate din considerentele hotărârii instanței de apel. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, aceste simple susțineri apar ca fiind formale, în condițiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, limitându-se la a arăta că instanța de apel este în eroare cu privire la analiza cauzei actului juridic, iar considerentele cu privire la acest aspect fac incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurentul nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că motivarea instanței de apel este contradictorie și străină de natura cauzei. Redarea unor pasaje din decizie, în lipsa argumentelor părții de natură a reliefa care este contradicția din motivarea hotărârii, pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei atacate. Chestiunile teoretice enunțate de recurentul-reclamant, ce fac referire actul juridic, condiția care afectează existența obligației de plată, cauza actului juridic, prezumțiile instituite de C. civ. în materia cauzei și aspectele legate de proba cauzei, nu pot fi convertite într-un veritabil de motiv de recurs, în lipsa oricăror argumente de natură a reflecta în ce mod, prin considerentele reținute, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit norme de drept material cu privire la aceste instituții de drept civil și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Cum susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.