ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1392/2022

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2019, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul Brașov, revizuenții A. și B. în contradictoriu cu intimații C., D., E., F., G. și H. au solicitat instanței să dispună revizuirea deciziei civile nr. 1023/Ap pronunțată la 24 iunie 2019 de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2 și 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1023/Ap pronunțată la 24 iunie 2019 de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea de apel formulată de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1199 din 15 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Brașov.

Încheierea de suspendare Prin încheierea din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a dispus suspendarea cererii de revizuire în baza dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. prin raportare la art. 494 din același cod, având în vedere că revizuenții nu și-au îndeplinit obligația stabilită prin încheierea din 20 februarie 2020, de a preciza hotărârile judecătorești față de care sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 59/Ap din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, formulată de revizuenții A. și B.. A admis excepția perimării, invocată din oficiu și, în consecință, a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuenții A. și B. în contradictoriu cu intimații G., F., H., C., D. și E..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 59/Ap din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs revizuenții A. și B.. Prin cererea de recurs, revizuenții au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, formulând următoarele critici: Dosarul având ca obiect cererea de revizuire a fost supus soluționării unui complet din care fac parte doi judecători care au soluționat dosarul civil nr. x/2014, în calea de atac a apelului, pronunțând decizia civilă nr. 752/A din 12 mai 2017 a Tribunalului Brașov, motiv pentru care recurenții au precizat că nu se puteau aștepta la o judecată dreaptă, fără tergiversări. Revizuenții au redat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Înainte de a se pronunța asupra suspendării cauzei și respingerii cererii de revizuire ca perimată, instanța de revizuire ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu, să repună cauza pe rol ca urmare a diferendelor existente între dispozitivele celor două hotărâri executorii și contestate. Revizuenții au menționat că au formulat cerere de repunere pe rol în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., în termen legal. Au mai apreciat că nu au avut parte de o judecată imparțială, deoarece instanța de revizuire nu a îndeplinit procedura cu privire la hotărârile executorii contestate, dintre care o hotărâre este pronunțată chiar de doi dintre cei trei magistrați ai completului. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate Intimații nu au depus întâmpinare.

Procedura parcursă în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 14 aprilie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul. Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2022, când a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Referitor la circumstanțele litigiului, se constată că la termenul de judecată din 20 februarie 2020 instanța a pus în vedere revizuenților să indice prin note scrise care dintre hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2014 este atacată în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub sancțiunea suspendării judecății cererii de revizuire. Întrucât revizuenții nu au complinit această obligație, la termenul din 25 iunie 2020 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 242 C. proc. civ., iar la 28 decembrie 2020 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării cererii de revizuire. Abia la 4 ianuarie 2021 revizuenții au solicitat repunerea pe rol a cauzei, totodată precizând că formulează cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1023/Ap din 24 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, iar decizia nr. 725/Ap din 12 mai 2017 a Tribunalului Brașov și sentința nr. 76 din 28 ianuarie 2016 a Judecătoriei Zărnești, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, sunt contrare hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2010. La termenul din 28 ianuarie 2021, curtea de apel a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa revizuenților, motiv pentru care a respins cererea de repunere pe rol și a constatat că a intervenit perimarea cererii de revizuire. Prin intermediul primei critici, recurenții-revizuenți au susținut că nu se puteau aștepta la o judecată dreaptă, întrucât din completul învestit cu soluționarea cererii de revizuire au făcut parte doi judecători care au pronunțat decizia nr. 752/A din 12 mai 2017 a Tribunalului Brașov, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost încuviințată executarea silită împotriva căreia au formulat contestație la executare în cadrul dosarului nr. x/2018 Această critică urmează a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât din dezvoltarea susținerilor recurenților reiese că se invocă incompatibilitatea absolută a doi dintre judecătorii care au făcut parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de revizuire. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că prin decizia recurată s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., instanța efectuând doar analiza condițiilor reglementate de art. 416 C. proc. civ., privind sancțiunea perimării, fără a fi soluționată calea de atac. Ca atare, în litigiul pendinte nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi incident cazul de incompatibilitate absolută, întrucât prin ipoteză cei doi judecători nu au fost în situația de a își cenzura propria hotărâre. De asemenea, Înalta Curte notează că, în fața curții de apel, revizuenții nu au formulat cerere de recuzare a celor doi membri ai completului de judecată. Un alt aspect relevant îl reprezintă împrejurarea că doi membri ai completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de revizuire, respectiv doamnele judecător I. și J., au formulat declarație de abținere, însă aceasta s-a respins, ca fiind prematur formulată, prin încheierea din 21 ianuarie 2020. S-a constatat prin încheierea menționată că, din modul de formulare a cererii de revizuire, nu rezultă în mod clar obiectul învestirii instanței și nu sunt indicate expres și neîndoielnic care sunt deciziile cu privire la care s-a invocat contrarietatea. Drept urmare, instanța a apreciat că se impune ca revizuenții să precizeze obiectul cererii de revizuire, deoarece considerentele sentinței de declinare nu pot suplini lipsurile cererii introductive, iar prin dispozitiv nu se identifică hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuiri întemeiate pe prevederile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că, în speță, nu poate fi reținută incompatibilitatea celor doi membri ai completului de judecată care a pronunțat decizia recurată, motiv pentru care critica este nefondată. Întrucât următoarele aspectele criticate prin cererea de recurs vizează încălcarea unor norme de procedură, acestea urmează a fi examinate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu au formulat critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest motiv fiind invocat formal. Una din criticile expuse din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., invocate pentru a susține ideea că instanța de revizuire trebuia să se sesizeze din oficiu și să repună cauza pe rol ca urmare a diferendelor existente între dispozitivele celor două hotărâri contestate, respectiv decizia civilă nr. 752/Ap din 12 mai 2017 și sentința nr. 76 din 28 ianuarie 2016. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că, în speță, au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. De altfel, se reține că în exercitarea rolului activ instanța învestită cu cererea de revizuire a solicitat lămuriri cu privire la obiectul căii de atac întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu poate fi reținut argumentul recurenților-revizuenți, în sensul că instanța trebuia să se sesizeze din oficiu și să repună cauza pe rol ca urmare a diferențelor existente între dispozitivele celor două hotărâri contestate, aceasta critică fiind lipsită de suport juridic față de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Cum perimarea operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare, odată împlinit acest termen, evident, cu condiția îndeplinirii tuturor celorlalte condiții legale, instanța era obligată să constate perimarea. Raportat la circumstanțele litigiului, Înalta Curte reține că în mod corect instanța a constatat că este incidentă sancțiunea perimării cererii de revizuire, deoarece de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, respectiv din 25 iunie 2020, când s-a dispus suspendarea cauzei, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile revizuenților, timp de 6 luni, în condițiile în care cererea de repunere pe rol comunicată la 4 ianuarie 2021 a fost formulată de părți după împlinirea termenului de perimare (28 decembrie 2020). Drept urmare, nefondată este și susținerea recurenților-revizuenți în sensul că au formulat cererea de repunere pe rol în termen. Se reține că termenul de perimare a fost calculat cu respectarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., fiind un termen care se socotește pe luni. Astfel, în aplicarea acestor dispoziții legale, termenul de 6 luni a început să curgă la 25 iunie 2020, iar ziua corespunzătoare din ultima luna a termenului a fost 25 decembrie 2020, astfel că acesta s-a prelungit până la 28 decembrie 2020, aceasta fiind prima zi lucrătoare care urmează. Față de aceste considerente, cum nu poate fi reținută incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.