ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1265/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 30 ianuarie 2019, reclamanta A.D.P.P. Caracal S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Consiliul Local al Municipiului Caracal, prin Primarul Municipiului Caracal și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "A." la plata sumei de 541.652.18 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru pază și energie electrică efectuate de către A.D.P.P. Caracal în perioada iunie 2014 - august 2018, pentru obiectivul Baza Sportivă Deveselu, preluat în administrare prin Contractul nr. x din 29.07.2014 încheiat între Asociația "A."- asociație de dezvoltare intercomunitară, în numele și pe seama Municipiului Caracal, în calitate de concedent și A.D.P.P. Caracal, în calitate de concesionar de servicii publice. Hotărârea de declinare Prin încheierea nr. 13 din 21 mai 2019, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența materială în favoarea secției I Civile a aceleiași instanțe, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019*.

Sentința tribunalului Prin sentința nr. 733 din 16 decembrie 2019, Tribunalul Olt, secția I civilă a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru perioada iunie 2014- ianuarie 2016, admițând excepția cu acest obiect și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1783 din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A.D.P.P. Caracal împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Caracal, prin primar, să plătească reclamantei A.D.P.P. Caracal S.R.L. suma de 379.337,6 RON și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Decizia de casare Prin decizia civilă nr. 72 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Caracal, prin Primarul Municipiului Caracal, împotriva deciziei nr. 1783 din data de 8 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în ceea ce privește încadrarea cheltuielilor solicitate prin acțiune, față în obiectul contractului nr. x/29.07.2014, că recurenta contestă, în fapt, partea pentru care a operat acordul de voință al părților din imobilul în legătură cu care s-au formulat pretențiile deduse judecății. Din această perspectivă, s-a reținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra apărării formulate de pârâta UAT Caracal în cursul judecării apelului reclamantei, prin care aceasta a pretins că imobilul preluat de reclamantă prin procesul-verbal nr. x/29.07.2014, încheiat de părțile din prezenta cauză ca anexă la contractul respectiv, ar fi reprezentat doar de bazinul de înot, și nu de întreaga bază sportivă Deveselu, înlăturând această apărare de fond, cu motivarea că prima instanță a reținut contrariul, iar intimatele pârâte nu au declarat apel împotriva considerentelor sentinței. Față de această motivare, Înalta Curte a constatat că motivele din recurs s-ar fi putut referi doar la argumentul pentru care susținerile pârâtei UAT Caracal nu au fost analizate pe fond, respectiv la neînvestirea legală a instanței de apel cu cercetarea obiectului material al contractului părților. Or, recurenta pârâtă UAT Caracal nu a înțeles să supună controlului de legalitate în recurs limitele devoluțiunii în apel, pe aspectul în discuție, astfel încât aprecierea primei instanțe conform căreia imobilul preluat de către reclamanta A.D.P.P. Caracal prin procesul-verbal de predare-primire nr. x/29.07.2014, în legătură cu care s-au formulat pretențiile din prezenta cauză, este reprezentat de Baza Sportivă Deveselu, beneficiază de autoritate de lucru judecat. Drept urmare, nu a putut fi primită susținerea recurentei în sensul contrar, fiind formulată omisso medio. Înalta Curte a constatat, însă, că este fondată critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 18-19 din Ordonanței Guvernului nr. 71/2002, prin raportare la art. 16 din contractul părților. Din considerentele deciziei recurate, a rezultat că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor acestui act normativ, ci s-a raportat doar la clauzele contractului, potrivit cărora concedenta UAT Caracal are obligația de a achita contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate/furnizate și în temeiul cărora a stabilit că reclamanta A.D.P.P. Caracal este îndreptățită la finanțarea cheltuielilor efectuate cu consumul de energie și pentru asigurarea pazei permanente a imobilului. Înalta Curte a constatat că este greșit raționamentul instanței de apel, în sensul că Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 nu are legătură cu pretențiile deduse judecăți, în măsura în care nu se bazează pe stabilirea în prealabil a naturii pretențiilor deduse judecății, în sensul dacă este vorba despre cheltuieli curente de funcționare și exploatare a serviciilor de administrare a domeniului public și privat. S-a observat că însuși contractul încheiat de părțile din prezenta cauză trimite la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002, dar trebuie subliniat că, și în absența unei trimiteri exprese, actul normativ nu ar putea fi ignorat, în condițiile în care obiectul contractului îl reprezintă delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de administrare a domeniului public și privat, în favoarea reclamantei A.D.P.P. Caracal, iar Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 reglementează tocmai organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local. Pe de altă parte, potrivit clauzei contractuale citate, finanțarea cheltuielilor curente ale serviciilor ce fac obiectul contractului se asigură nu numai din bugetul local, dar și din venituri proprii, cu respectarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2002. Instanța de casare a apreciat că aplicarea corespunzătoare a prevederilor contractuale și ale Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 ar fi presupus a se determina dacă, în prezenta cauză, cheltuielile efectuate cu consumul de energie și pentru asigurarea pazei permanente a imobilului, a căror contravaloare a fost pretinsă de reclamantă, reprezintă cheltuieli curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat, în sensul art. 16 din contract și al art. 18 din Ordonanței Guvernului nr. 71/2002, astfel cum a pretins recurenta pârâtă. În cazul unui răspuns afirmativ, ar fi trebuit stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a prevederilor art. 18 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, pentru suportarea cheltuielilor curente din bugetul de venituri și cheltuieli al operatorului serviciilor de administrare și, după caz, din bugetele locale. Întrucât pârâta a invocat în cursul judecății și reiterat prin motivele de recurs incidența și a dispozițiilor art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, ar fi trebuit stabilit în concret dacă derularea raporturilor contractuale dintre părți implică "încasarea de la utilizatori, pe baza tarifelor, prețurilor sau taxelor locale legal aprobate, a unor sume reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate" și dacă sumele astfel încasate intrau la bugetul local sau în bugetul operatorului serviciului (a se vedea, în acest sens, și art. 14 alin. (1) din contract, care se referă la "taxele practicate de A.D.P.P. Caracal"). Acest aspect poate fi relevant în condițiile în care, potrivit aceluiași art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, "cheltuielile curente pentru asigurarea funcționării propriu-zise a serviciilor de administrare a domeniului public și privat și efectuării/prestării activităților edilitar-gospodărești specifice acestora, respectiv pentru întreținerea, reabilitarea și exploatarea infrastructurii edilitar urbane aferente" se asigurau fie din aceste încasări de la utilizatori, fie prin alocații bugetare. A fost subliniat și faptul că, în conformitate cu art. 19 lit. e) din ordonanță, cheltuielile curente la care se face referire în art. 19 trebuiau recuperate integral prin tarife, prețul biletelor sau taxe locale. Față de toate considerentele expuse, instanța de recurs a constatat că, în mod greșit, curtea de apel a considerat că prevederile art. 18 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 nu sunt incidente, fără a verifica efectiv întrunirea condițiilor de aplicare a acestor dispoziții legale, prin raportare la art. 16 din contractul părților și fără a stabili, în mod corespunzător, situația de fapt presupusă de aceste norme, în sensul celor arătate anterior. În consecință, a fost admis recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Caracal, fiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Rejudecarea apelului - decizia recurată În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă sub nr. x/2019**. Prin decizia nr. 335 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A.D.P.P. Caracal S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 733 din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă. În motivare, curtea de apel a stabilit, ca situație de fapt, că prin Contractul de Delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local nr. 6/29.07.2014, încheiat între Asociația "A."- asociație de dezvoltare intercomunitară, în numele și pe seama Municipiului Caracal, în calitate de concedent și A.D.P.P. Caracal S.R.L., în calitate de concesionar de servicii publice, s-a delegat gestiunea prin concesiune a serviciului de administrare a domeniului public și privat, constând în administrarea de către societatea reclamantă, a acestui domeniu. În baza contractului, a fost încheiat procesul-verbal nr. x/29.07.2014 de predare-preluare a bunurilor aparținând domeniului public și privat de interes local, iar în Anexa nr. 1 la acest proces-verbal, în partea I "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al mun. Caracal - aferente serviciilor publice de administrare a domeniului public al municipiului Caracal", la poziția nr. 90 este specificat "IMOBIL P+l - Deveselu", cu elemente de identificare, respectiv adresa, suprafețe, caracteristici construcție; la partea a II-a, respectiv "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al mun. Caracal - aferente serviciilor publice de administrare a domeniului privat al mun. Caracal", se prevede la poziția nr. 1, denumirea bunului preluat în administrare, respectiv "teren și imobil - bazin înot", situate în aceeași Bază, identificate prin adresă, suprafețe și fel construcție. Potrivit art. 3 din contractul nr. x/29.07.2014, obligațiile concesionarului constau în: amenajarea și întreținerea zonelor verzi, parcuri, terenuri, locuri de agreement…, amenajarea, întreținerea și exploatarea lacurilor, ștrandurilor, bazelor…etc. În baza acestor dispoziții, concesionarul a asigurat paza permanentă a obiectivului Baza Sportivă Deveselu și a achitat facturile de energie electrică, conform înscrisurilor depuse la dosar. Instanța a înlăturat critica apelantei privind îndreptățirea reclamantei la cheltuielile efectuate, în condițiile reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, reținând că respectivele cheltuieli sunt cheltuieli curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat și ar trebui suportate de operator. S-a mai reținut că art. 19 din actul normativ citat anterior prevede posibilitatea ca operatorul să recupereze cheltuielile prin încasarea de la utilizatori, dar, din cauza stării de degradarea a imobilului, aspect necontestat, acesta nu putea fi exploatat. Din același contract nu ar fi rezultat că operatorul nu ar fi avut dreptul să exploateze imobilul. În această situație, operatorul ar fi avut posibilitatea legală prevăzută de art. 19 teza a II-a, să solicite subvenție de la bugetul local, ceea ce nu s-a întâmplat. Instanța a reținut, din interpretarea clauzelor contractului coroborate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002, că nu reiese obligația concedentului de a suporta cheltuielile curente, dar, prin excepție, când obiectivul nu poate fi exploatat, concedentul trebuie să contribuie la cheltuieli prin subvenții din bugetul local, Hotărârea AGA nr. 7 din 11.02.2016 fiind emisă în considerarea art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, la solicitarea concesionarului. În concluzie, întrucât reclamanta nu a făcut dovada solicitării de subvenții bugetare, s-a constatat că în mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, reținând că aceasta nu a uzat de procedura specială de decontare a cheltuielilor efectuate. În acest sens, curtea de apel a înlăturat argumentul apelantei, referitor la faptul că, pentru recuperarea cheltuielilor, operatorul nu trebuia să respecte o anumită procedură atâta timp cât art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 reglementează modalități diferite de finanțare, decontarea cheltuielilor trebuie efectuată urmând procedurile specifice fiecărei modalități, fapt indicat și de UAT Caracal în adresele de la filele x din volumul 2 dosar tribunal. A fost respinsă și susținerea privind aplicarea în cauză a art. 30 lit. h) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2020, care confirmă raționamentul anterior prezentat și se referă însă la drepturile operatorilor în raport cu utilizatorii, drepturile în raport cu autoritățile administrației publice locale fiind reglementate de art. 33 din același act normativ și care trebuie corelate cu dispozițiile Secțiunii 3 care prevede condițiile de finanțare a serviciilor de administrare a domeniului public și privat.

Recursul Împotriva deciziei menționate la pct. 5, reclamanta a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. A susținut că prin decizia de casare s-a fi dat indicații ca instanța să stabilească situația de fapt presupusă de normele legale, să verifice incidența acestora prin raportare la contractul părților, întrucât nu se cunoștea situația reală a obiectivului Baza Sportivă Deveseleu, în ceea ce privește modul de preluare, administrarea, natura serviciilor, starea imobilului. Recurenta a apreciat că instanța de apel a interpretat eronat și rigid indicațiile de casare, ca urmare, a aplicat greșit prevederile legale, a modificat obiectul contractului, apreciind incorect că prevederile art. 18 alin. (2) lit. b) și art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 intervin automat în cazurile de delegare de gestiune, ignorând alin. (3) al aceluiași articol. Instanța de apel a minimizat importanța stabilirii sursei de finanțare, în funcție strict de natura serviciilor, care sunt de întreținere/conservare imobil, fără a analiza dacă autofinanțarea intervine automat sau nu; nu a identificat activitățile desfășurate de operator, raportat la limitele administrării, și prin referire la art. 6 alin. (1), art. 12, art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002. Hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși instanța a constatat că imobilul este dezafectat și nefuncțional scopului pentru care a fost construit, totuși argumentează în sensul că din contract nu reiese că imobilul putea fi exploatat în scopul pentru care a fost construit. Instanța a interpretat greșit art. 34 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, referindu-se la drepturile operatorilor în raport cu utilizatorii, fără a distinge dacă acest drept se raportează la utilizatori sau la UAT, ignorând prevederile care impun obligații în sarcina UAT, câtă vreme drepturile și obligațiile utilizatorilor în raport cu operatorul sunt prevăzute de art. 36 și următoarele. Nelegală este și reținerea în sensul că operatorul ar fi avut posibilitatea de a solicita subvenții de la bugetul local, pentru a exploata imobilul, câtă vreme inițiatorul proiectelor este UAT. Instanța a ignorat și hotărârea AGA nr. 7/2016, prin care s-a aprobat decontarea cheltuielilor ocazionate de paza obiectului și consumul energiei electrice. Or, această hotărâre nu a fost revocată și produce efecte juridice. O altă critică de nelegalitate s-a referit la greșita reținere a instanței de apel a faptului că pârâta nu ar fi făcut dovada solicitării de subvenții bugetare, câtă vreme acest atribut revenea pârâtei. În concluzie, se susține greșita aplicare a normelor legale privind delegarea de gestiune a serviciilor de administrare a domeniului public și privat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.D.P.P. Caracal S.R.L. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 541.652,18 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru pază și energie electrică efectuate de către A.D.P.P. Caracal în perioada iunie 2014- august 2018, pentru obiectivul Baza Sportivă Deveselu. Din cronologia evenimentelor, s-a reținut că între reclamantă și Asociația "A." a fost încheiat contractul de delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local nr. 6 din 29 iulie 2014, având ca obiect administrarea domeniului public și privat constând în serviciile enumerate la art. 3 alin. (1), lit. a) - j). Bunurile proprietate publică sau privată a Municipiului Caracal, aferente serviciilor publice de administrare stabilite în contract, au fost predate, respectiv primite, în baza procesului-verbal de predare -primire nr. x din 29.07.2014 și cuprinse în Anexa nr. 1, unde în partea I la poziția nr. 90.1.6.4 se regăsește "imobil P+1Deveselu" care aparține domeniului public al Municipiului Caracal, iar în partea a II-a se prevede la poziția nr. 1 denumirea bunului respectiv "teren și imobil", bun care aparține domeniul privat al Municipiului Caracal. Pretențiile reclamantei care fac obiectul prezentei acțiuni, respectiv contravaloarea cheltuielilor pentru pază și energie electrică, au fost respinse. În motivarea acestei soluții, Tribunalul Olt a constatat că facturile emise de furnizorul de energie electrică și cheltuielile efectuate cu paza permanentă a imobilului sunt cheltuieli aferente unor servicii care nu intră sub incidența art. 3 alin. (1), lit. a) - j) și nici a art. 15 alin. (1) din contract. Din interpretarea situației de fapt expuse, tribunalul a apreciat că aceste cheltuieli sunt cheltuieli curente și că intră sub incidența art. 16 din contract, unde se prevede că astfel de cheltuieli se asigură din veniturile proprii, alocații, subvenții de la bugetul local și alte surse, cu respectarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local. S-a reținut că modalitățile de finanțare a cheltuielilor efectuate pentru asigurarea funcționării propriu-zise a serviciilor de administrare a domeniului public și privat sunt prevăzute la art. 18 -19 din actul normativ anterior citat. Această sentința a fost apelată, iar împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul s-a declarat recurs, care a fost admis și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel. Prin decizia de casare, s-a dispus ca instanța de rejudecare să stabilească dacă, aplicând în cauză prevederile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 și ținând cont de prevederile contractului, cheltuielile reprezentând energia electrică și cele privind asigurarea pazei imobilului sunt cheltuielile curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat. De asemenea, s-au dat indicații ca instanța să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale art. 18 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, care se referă la suportarea cheltuielilor curente din bugetul de venituri și cheltuieli al operatorului serviciilor de administrare și, după caz, din bugetele locale, precum și cele ale art. 19 din același act normativ, referitor la încasarea de la utilizatori a serviciilor prestate, și destinația acestora, bugetul operatorului sau bugetul local. Recurenta reclamantă a criticat decizia recurată, susținând că instanța de apel a interpretat rigid și eronat dispozițiile deciziei de casare; Înalta Curte constată că această critică poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se susține încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor date de instanța de casare, deci a art. 501 alin. (3) C. proc. civ.. Acest motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural, care sunt sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ. Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc. Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteza de nulitate: încălcarea formelor procedurale; nulitatea prevăzută în textul de lege anterior citat este condiționată de producerea unei vătămări. Reclamanta, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel ar fi dat o interpretare rigidă hotărârii de casare, ceea ce a dus la modificarea obiectului contractului și la aplicarea greșită a legii. Înalta Curte reține că aceste susțineri sunt nefondate, câtă vreme în rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel, reluând cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate înaintea instanței supreme, a stabilit punctual, în limitele casării, că deși cheltuielile efectuate de concesionar (reclamanta în cauză) cu paza și facturile la energie electrică sunt cheltuieli curente de funcționare și exploatare, în sensul art. 16 din contract și art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, acestea nu pot fi recuperate de la utilizatori, întrucât bunul era în stare avansată de degradare și nu putea fi exploatat conform destinației sale. În acest caz, în care obiectivul nu aducea venituri, ci doar producea cheltuieli, instanța de apel a arătat că, pentru recuperarea prejudiciului, operatorul avea posibilitatea solicitării acestor subvenții, de la bugetul local, așa cum prevede art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002. Din situația de fapt necontestată și probele administrate la dosar, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat subvenții pentru plata pazei și a consumului de energie electrică de la bugetul local. Așadar, se constată că dispozițiile deciziei de casare au fost pe deplin respectate, iar instanța de apel, în rejudecare, a răspuns punctual chestiunii legate de cheltuielile curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat. Recurenta a mai susținut nelegalitatea deciziei pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 18 alin. (2) lit. b), art. 19 și art. 34 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că respectivele cheltuieli cu paza și energia electrică ale imobilului ar fi trebuit suportate de pârâtă, potrivit contractului și a normelor legale anterior citate. Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Înalta Curte constată că la art. 18 -21 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local este prevăzută procedura Finanțării serviciilor de administrare a domeniului public și privat. Potrivit art. 18 alin. (2) lit. b) din acest act normativ "Finanțarea cheltuielilor curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat se asigură astfel: ... b) din bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor, dacă serviciile de administrare a domeniului public și privat sunt organizate și se realizează prin delegare de gestiune". De asemenea, conform art. 19 "Cheltuielile curente pentru asigurarea funcționării propriu-zise a serviciilor de administrare a domeniului public și privat și efectuării/prestării activităților edilitar-gospodărești specifice acestora, respectiv pentru întreținerea, reabilitarea și exploatarea infrastructurii edilitar-urbane aferente, se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza tarifelor, prețurilor sau taxelor locale legal aprobate, a unor sume reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate sau prin alocații bugetare, cu respectarea următoarelor condiții: a) organizarea și desfășurarea pe principii și criterii comerciale și concurențiale a activităților prestate; b) protejarea autonomiei financiare a operatorilor; c) reflectarea costului efectiv al furnizării/prestării serviciilor în structura și nivelul tarifelor, al prețului biletelor sau al taxelor locale practicate; d) ajustarea periodică a prețurilor, tarifelor și taxelor locale și reflectarea corespunzătoare în nivelul acestora a influențelor generate de majorarea în amonte a unor prețuri și tarife; e) recuperarea integrală a cheltuielilor prin tarife, prețul biletelor sau taxe locale; f) acoperirea prin tarife, prețul biletelor și taxele locale cel puțin a sumelor investite și a cheltuielilor curente de funcționare și întreținere a serviciilor; g) calcularea, înregistrarea și recuperarea uzurii fizice și morale a mijloacelor fixe specifice infrastructurii edilitar-urbane aferente acestor servicii prin preț, tarif sau taxă în cazul gestiunii directe și prin redevență în cazul gestiunii delegate." Art. 34 alin. (1) prevede că "Operatorii furnizori/prestatori ai serviciilor de administrare a domeniului public și privat au următoarele drepturi: a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate corespunzător cantității și calității acestora;" Din prevederile legale anterior citate, se reține că sumele solicitate de reclamantă, care sunt cheltuieli cu paza și consumul de energie, reprezintă cheltuieli curente de funcționare și exploatare ale serviciilor de administrare a domeniului public și privat. În același sens sunt și prevederile Contractului de Delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local nr. 6/29.07.2014, încheiat între Asociația "A."- asociație de dezvoltare intercomunitară, în numele și pe seama Municipiului Caracal, în calitate de concedent și A.D.P.P. Caracal S.R.L. în calitate de concesionar de servicii publice, respectiv art. 16, care prevede că "finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale serviciului ce fac obiectul prezentului contract se asigură din venituri proprii, din alocații și subvenții de la bugetul local și alte surse cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 71/2002". S-a reținut ca situație de fapt, necontestată, că bunul în cauză nu ar fi putut fi exploatat conform destinației sale, pentru a aduce venituri, din care să fie suportate cheltuielile curente de funcționare și exploatare, instanța având în vedere că, potrivit contractului, concesionarul ar fi avut dreptul de a exploata obiectivul. În raport de aceste concluzii, întrucât obiectivul nu putea fi exploatat pentru a genera venituri, din care să fie achitate cheltuielile curente, concesionarul A.D.P.P. Caracal avea posibilitatea legală, prevăzută de art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002, să solicite acordarea unei subvenții de la bugetul de stat, concluziile instanței de apel fiind legale pe acest aspect. Împrejurarea că reclamanta ar fi emis Hotărârea AGA nr. 7/11 februarie 2016, în temeiul art. 18 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 nu are valențele pe care i le acordă recurenta reclamantă, care susține că prin respectiva hotărâre s-a aprobat decontarea cheltuielilor de pază și energie electrică, câtă vreme art. 16 din actul normativ anterior citat reglementează modalități specifice de finanțare, decontarea cheltuielilor se face utilizând procedurile specifice. Astfel, cu just temei a reținut și instanța de apel că reclamanta nu a făcut dovada solicitării subvenției bugetare, în cadrul procedurii speciale de decontare a cheltuielilor efectuate, nefiind relevant aspectul că hotărârea AGA anterior menționată nu a fost revocată, câtă vreme a fost emisă la solicitarea concesionarului, în aplicarea art. 18 alin. (3) din actul normativ citat, cum reiese din cuprinsul acesteia. Ca urmare, este corectă interpretarea dată de instanța de apel normelor legale citate aplicate prevederilor contractului de gestiune, în sensul că recurenta de față, respectiv concesionarul are dreptul să încaseze contravaloarea serviciilor prestate, cu mențiunea că finanțarea cheltuielilor curente s-ar fi asigurat în principal din venituri proprii, în situația în care obiectivul ar fi putut fi exploatat; cum această ipoteză nu s-a îndeplinit, finanțarea acestora urma să se facă din alocații și subvenții de la bugetul local și alte surse, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002, fiind nefondate criticile pe aceste aspecte. Reclamanta a mai susținut și că motivarea deciziei recurate este contradictorie, în sensul că deși instanța a constatat că imobilul este dezafectat și nefuncțional scopului pentru care a fost construit, totuși în considerente reține că din cuprinsul contractului nu ar reieși că imobilul putea fi exploatat în scopul pentru care a fost construit. Aceste critici au fost circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. În cauză, recurenta a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța de apel și-a argumentat soluția pronunțată. Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente. Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme instanța de apel a arătat că atât contractul încheiat între părți, cât și normele legale incidente prevăd că sunt cheltuieli curente de funcționare și exploatare cele cu paza și energia electrică, care ar fi trebuit să fie suportate de operator, prin valorificarea obiectivului potrivit destinației sale. Cum acesta era în stare degradată, neputând fi exploatat, deci negenerând niciun fel de venituri, operatorul avea dreptul de a solicita acordarea unei subvenții de la bugetul local, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002. Or, în cauză, recurenta nu a făcut aceste dovezi, apreciind că nu sunt necesare, acesta fiind motivul pentru care instanța de apel a menținut soluția și considerentele instanței de fond. Față de cele ce preced, reținând că nu sunt fondate criticile referitoare la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ce nefondat, recursul formulat în cauză.