ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2022

HOTĂRÂRE
07.06.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. x/2022 la data de 01 februarie 2022, astfel cum a fost precizată prin cererea anexată la dosar la data de 10.03.2022, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin ordonanța președințială ce o va pronunța să suplinească acordul pârâtului în vederea efectuării de către minora C., împreună cu reclamanta, a unei călătorii în Irlanda, orașul Cloghan, comitatul Offaly, în intervalul 15.04.2022-01.05.2022, pentru petrecerea vacanței de primăvară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 -1000 C. proc. civ., art. 17 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, art. 453 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 581 din data de 06 aprilie 2022, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 998 și 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, iar cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

A mai constatat că pârâtul domiciliază în județul Ialomița, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Slobozia.

A apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată nu are ca obiect ocrotirea persoanei fizice, iar neînțelegerile dintre părinți cu privire la deplasarea copilului în străinătate nu reprezintă, în aprecierea instanței, o cerere privind ocrotirea persoanei fizice reglementată de Titlul III din Cartea I a C. civ. (art. 104-186).

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Slobozia, prin sentința civilă nr. 1096 din 04 mai 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

A apreciat instanța că, în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., întrucât a fost învestită cu o cerere referitoare la persoane, în concret soluționarea neînțelegerilor dintre părinți referitoare la exercițiul drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești, competentă fiind instanța de tutelă, respectiv instanța în circumscripția căreia domiciliază minora, în speță Judecătoria Mangalia.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competență este reprezentată de ordonanța președințială de suplinire a acordului pârâtului în vederea efectuării de către minora C., împreună cu reclamanta, a unei călătorii în străinătate, instanțele interpretând diferit încadrarea sau nu a acțiunii în categoria cererilor în materie de tutelă și familie, cărora le este aplicabil art. 114 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că art. 106 alin. (1) C. civ. prevede că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…)" iar potrivit art. 107 C. civ., "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

În raport cu textele legale menționate, se apreciază că cererea de chemare în judecată în speță, prin care se cere suplinirea consimțământului unuia dintre părinți pentru efectuarea unei călătorii, refuzul fiind considerat abuziv de celălalt părinte, este una dintre cele care privesc exercițiul autorității părintești, astfel încât în privința sa se aplică dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ.

Prin urmare, competența aparține instanței de tutelă, respectiv instanța în circumscripția căreia domiciliază minora.

Pentru aceste considerente, având în vedere că minora C. locuiește cu mama sa, în localitatea Mangalia, jud. Constanța, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2022
Ședința publică din data de 25 mai 2022 asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 13 ianuarie 2021,
ÎCCJ 2022-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 465/2022
Ședința publică din data de 02 martie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 31 ianua
ÎCCJ 2022-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 21.07.2022 sub nr. x/2022
ÎCCJ 2021-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2021
toria Mangalia este competentă să soluționeze prezenta cauză. Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 223 din 16 februarie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță, a decli
ÎCCJ 2024-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2024
Ședința publică din data de 23 aprilie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția civilă, la data de 24 n
Sursă