ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, sub nr. x/2019, la data de 04 martie 2019, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.922,23 RON, reprezentând pagubă materială constând în reparații la locomotive, cauzate de accidentul produs la data de 25 iunie 2018, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1357 alin. (1) și art. 1381 alin. (1) C. civ., precum și cele ale art. 194 și următoarele și art. 453 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la dosar, reclamanta a menționat că alege, ca instanță competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, Judecătoria Constanța, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată de pârât, prin curator special, acesta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, raportat la locul săvârșirii faptei ilicite și al producerii prejudiciului și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulate, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 1150/2020 din 07 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârât, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Moinești.

În motivare, această instanță a reținut că, în raport de obiectul acțiunii civile prin care se urmărește atragerea răspunderii delictuale a pârâtului, competența teritorială de soluționare a cererii pendinte este una alternativă, reglementată de art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competentă a judeca cererea reclamantei fiind fie instanța de la domiciliul pârâtului (Judecătoria Moinești, conform Anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii), fie cea în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul (Judecătoria Mangalia, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii).

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, însă, în cazul de față, reclamanta a înțeles a învesti o instanță necompetentă teritorial, motiv pentru care Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență, invocată de pârât, și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Moinești, dându-se prioritate regulii generale de stabilire a competenței, conform art. 107 din C. proc. civ., respectiv la instanța de la domiciliul pârâtului, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că pârâtul nu locuiește efectiv la adresa declarată, acest aspect neconducând la concluzia că domiciliul său nu este cunoscut.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 18 martie 2020, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 869/2020 din 01 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Moinești, a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia, reținându-se, în esență, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., raportate la art. 116 din același act normativ, privitoare la competența teritorială alternative, în cazul acțiunilor având ca obiect răspunderea civilă delictuală, și la prerogativa reclamantului de a alege între instanțele deopotrivă competente.

În cauză, instanțele deopotrivă competente sunt Judecătoria Moinești, pe raza căreia domiciliază pârâtul, și Judecătoria Mangalia, pe raza căreia s-a produs accidentul, iar, din conținutul acțiunii și din precizările făcute de reclamantă la termenul din 07 februarie 2020, reiese că alegerea acesteia a fost ca cererea de chemare în judecată să fie soluționată de Judecătoria Constanța, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

S-a mai reținut că, deși Judecătoria Constanța nu este instanța competentă, reclamanta a intenționat să învestească o instanță apropiată de sediul său și de locul săvârșirii faptei ilicite, în același sens fiind și concluziile scrise și orale ale reprezentantului pârâtului, care a susținut că Judecătoria Mangalia este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 223 din 16 februarie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Moinești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că sunt deopotrivă competente atât Judecătoria Moinești, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, cât și Judecătoria Mangalia, instanță în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, însă, norma de competență cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, este o normă de ordine privată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

S-a mai reținut că Judecătoria Moinești, prin invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale, a încălcat dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conchizând, această instanță a reținut că, în mod nelegal, Judecătoria Moinești și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Mangalia, sens în care a admis excepția necompetenței teritoriale și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Moinești.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, se reține că, în urma declinărilor succesive, instanțele aflate în conflict sunt Judecătoria Moinești și Judecătoria Mangalia, instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.922,23 RON, reprezentând pagubă materială constând în reparații la locomotivă cauzate de accidentul produs la data de 25 iunie 2018, în raza localității Mangalia.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere delictuală, în cauză, sunt incidente atât dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, cât și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., prin care este stabilită o competență teritorială alternativă, care dispun în sensul că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În cauza dedusă judecății, instanțele deopotrivă competente să judece cererea reclamantei sunt fie instanța de la domiciliul pârâtului (Judecătoria Moinești, conform Anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii), fie cea în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul (Judecătoria Mangalia, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii).

Or, reclamanta, prin precizările depuse la dosarul Judecătoriei Constanța, a învederat că alege, ca instanță competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, Judecătoria Constanța, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că Judecătoria Constanța, aleasă de către reclamantă, este o instanță necompetentă teritorial, întrucât nu este nici instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, nici instanța în raza căreia a fost săvârșită fapta ilicită.

În atare situație, devin incidente dispozițiile generale în materia stabilirii competenței teritoriale, reglementate de art. 107 C. proc. civ., iar instanța competentă teritorial să judece cauza dedusă judecății este instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Potrivit interogării în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPAB), aflată la dosarul Judecătoriei Constanța, pârâtul A. are domiciliul în județul Bacău, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Moinești.

În plus, prin depunerea concluziilor scrise, de către reclamantă, la data de 22 septembrie 2020, la Judecătoria Moinești, aceasta a fost de acord cu soluționarea cererii de chemare în judecată de către instanța judecătorească de la domiciliul pârâtului.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că, în cauză, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești a fost invocată de instanța de judecată, la primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv la data de 24 septembrie 2020, iar nu de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiții, cum pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citat, nu s-a prezentat, ci a depus concluzii scrise prin care a solicitat Judecătoriei Moinești admiterea cererii de chemare în judecată, competența teritorială a acestei instanțe a fost definitiv stabilită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., prin curator B., având ca obiect "pretenții", în favoarea Judecătoriei Moinești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., prin curator B., având ca obiect "pretenții", în favoarea Judecătoriei Moinești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.