ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 9 aprilie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 mai 2018 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția Civilă sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și chematul în garanție A. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 26.616,01 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli privind AM 771 conform situației de lucrări nr. x/10.06.2015, achitate parțial și actualizarea sumei cu rata inflației până la momentul plății
Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2018 reclamanta a modificat acțiunea, arătând că înțelege să se judece, în principal, cu pârâta A. S.R.L., respectiv să cheme în garanție societatea A. S.A.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.270 și art. 1.350 C. civ.
De asemenea, au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 7962 din 5 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției a VI-a Civile sub același număr de dosar.
Prin încheierea din 30 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a dispus, ca urmare a stării de insolvență a chematului în garanție A. S.A., disjungerea cererii de chemare în garanție și formarea dosarului nr. x/2019 cu privire la această cerere. În dosarul nou format s-a acordat termen la 27 noiembrie 2019, în vederea discutării suspendării cauzei.
Prin încheierea din 1 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bucuresți, secția a VI-a civilă s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecății cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2298 din 12 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, încetarea procesului civil dintre reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. și pârâta A. S.A. prin lichidator judiciar B..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., care a fost admis prin decizia civilă nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de București, secția a VI-a civilă, fiind anulată sentința apelată.
În rejudecare, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și constatată nulitatea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A. S.A., prin lichidator judiciar B.., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul contradictoriu al constatării instanței de apel, potrivit căreia, cererea de chemare în judecată, formulată în anul 2018, este nulă, întrucât a fost îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, în condițiile în care societatea pârâtă a fost radiată în noiembrie 2021.
A arătat recurenta că nu poate fi pus semnul egalității între perioada în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată și presupusa perioada în/din care ar fi rezultat pretinsa lipsă a capacității procesuale de folosință a uneia dintre societățile pârâte.
Or, a presupune că lipsa capacității procesuale de folosință există pentru toate persoanele juridice aflate într-un oarecare stadiu și/sau procedură de insolvență/incapacitate de plată, înseamnă a nega principiile insolvenței, prevăzute de Legea nr. 85/2006 și Legea nr. 85/2014.
S-a învederat astfel că, asemănător tribunalului, care în mod greșit a dispus încetarea procesului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, instanța de apel a constatat intervenirea lipsei capacității procesuale a pârâtei cu cinci ani înainte ca aceasta să intervină.
A invocat recurenta considerentele deciziei nr. 379 din 5 februarie 2015 pronunțate în recurs de secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a arătat că, în cazul unei societăți radiate, poate răspunde administratorul acesteia.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea normelor de drept material, ca urmare a faptului că instanța de apel a anulat acțiunea, pentru motive apărute la mai bine de trei ani de la introducerea acesteia.
Recurenta a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990 a societăților, respectiv art. 237 care la alin. (1) prevede că "Atunci când un asociat răspunde nelimitat pentru obligațiile societății pe durata funcționării acesteia, răspunderea sa pentru aceste obligații va fi nelimitată și în faza dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării societății", iar la alin. (13), faptul că:
"Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8) - (10), le revin acționarilor/asociaților".
Au fost invocate și dispozițiile art. 253 din Legea nr. 31/1990 referitoare la atribuțiile lichidatorilor, potrivit cărora, aceștia sunt obligați să facă toate demersurile pentru achitarea debitelor societăților în lichidare.
De asemenea, potrivit art. 261 alin. (11) "Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului, în condițiile prezentului articol, revin acționarilor/asociaților, în condițiile legii."
A mai arătat recurenta că, în cauză, sunt incidente și prevederile art. 3 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, A. S.A., în calitate de producător, fiind responsabilă pe temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute la art. 1.349 C. civ., pentru prejudiciul creat recurentei-reclamante.
S-a mai invocat și încălcarea principiului bunei-credințe în raporturile contractuale, reglementat de art. 14 C. civ.
Astfel, s-a învederat că, în cauză, a fost demonstrată reaua-credință a debitoarei, care, deși a recunoscut în mod expres debitul, nu a înțeles să îl achite în întregime, instanța de apel de asemenea omițând aceste aspecte.
Chiar dacă sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată nu au fost menționate în bilanțul de lichidare a societății, acest fapt nu atrage caracterul nedatorat al sumei, cu atât mai mult cu cât obligația de plată era cunoscută și parțial achitată de foarte mult timp.
Atât timp cât datoria nu este contestată, neplata acesteia nu poate conduce decât la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei în detrimentul recurentei.
Titulara memoriului de recurs a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în acord cu care, principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și mai ales predictibilă, unitară și coerentă, impunând, de asemenea, limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice și stabilitatea regulilor instituite prin acestea.
A mai susținut recurenta că, în calitatea sa de reclamantă, a depus copii certificate ale documentelor doveditoare, ale contractului, evidențele de plată și comunicările cu reprezentanții pârâtei, demonstrând caracterul întemeiat al cererii.
În cele din urmă, recurenta a amintit că, inițial, acțiunea a fost formulată împotriva A. S.A. și a chematei în garanție A. S.R.L., precum și că aceasta din urmă este continuatoarea celei dintâi.
Potrivit recurentei, aceste societăți au acționat simbiotic, prima în calitate de producător, iar cea de-a doua în calitate de furnizor al produselor livrate, care asigura de altfel și "service-ul" produselor, astfel cum rezultă și din denumirea societății, A. S.R.L., asumându-și astfel responsabilitatea pentru prejudiciile provocate ca urmare a neconformității produselor livrate. De asemenea, ambele societăți au aceeași conducere și același sediu social.
Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 28 septembrie 2023.
La data de 3 noiembrie 2023, B.., societate profesională de reorganizări și lichidări judiciare, a depus note scrise, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a A. S.A., precum și a practicianului în insolvență B..
S-a arătat astfel că, prin sentința nr. 767 din 25.06.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a confirmat planul de reorganizare judiciară al debitoarei A. S.A., pe o perioadă de trei ani de zile.
Având în vedere că debitoarea nu a putut respecta planul de reorganizare, prin sentința nr. 371/2016 din 27.06.2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. S.A.
În cele din urmă, prin sentința nr. 236/2021 din 20.09.2021 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă, s-a dispus închiderea procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei A. S.A., în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidența Oficiului Registrului Comerțului Olt, precum și descărcarea lichidatorul judiciar B.. de orice atribuții și responsabilități privind debitoarea A. S.A.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2024, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La 9 februarie 2024 recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 19 martie 2024 Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri, și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată în ședință publică la data de 9 aprilie 2024, cu citarea părților.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte, care face inutilă cercetarea în fond a cauzei, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 32 C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes", dispoziții care se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor, precum și căilor de atac.
Așadar, pentru promovarea oricărei cereri de chemare în judecată sau căi de atac, partea trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor anterior menționate.
Totodată, instanța supremă reține că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiași text normativ prevede că "lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută".
Capacitatea de folosință este acea parte a capacității procesuale, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Conținutul capacității de folosință, constând în dreptul persoanei juridice de a avea drepturi și obligații civile, conform art. 206 C. civ., se desfășoară între momentul înregistrării și cel al radierii persoanei juridice. Textul art. 244 C. civ. prevede că persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, iar art. 251 alin. (1) din același cod dispune că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societățile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului.
Radierea unei societăți din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia și, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operațiune având semnificația încetării existenței persoanei juridice.
În cauză, Înalta Curte constată că societatea intimată, pârâta A. S.A., a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, ca urmare a închiderii procedurii insolvenței dispuse prin sentința nr. 236/2021 din 20.09.2021 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 03.11.2021, potrivit deciziei nr. 519/2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Odată cu radierea, intimata-pârâtă a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, încetându-și existența ca subiect de drept, astfel că nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.
În consecință, societatea radiată nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, sau altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces.
Cum capacitatea procesuală de folosință reprezintă o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile în orice stadiu procesual, invocarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință, excepție de fond, absolută și peremptorie, se poate face din oficiu, punându-se în discuție încălcarea unor norme de ordine publică.
Prin urmare, dat fiind că cererea de recurs promovată de recurentă a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, soluția în atare situație este aceea de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a societății pârâte A. S.A., în prezent radiată din evidențele Registrului Comerțului, lipsită de capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2024.