ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 111/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. de dosar x/2015, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții F. și Municipiul București prin Primar General, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. x/30.01.2005 de BNP Asociați G. și H., să se constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.09.2005 de același birou notarial, să se dispună repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1237 C. civ., precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 5989/04.09.2015, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale după valoarea litigiului, declinând competența în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia s-a înregistrat la data de 01.10.2015, sub nr. dosar x/2015, la secția a V-a civilă. Prin sentința civilă nr. 50/18.01.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosar nr. x/2015, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții F. și Municipiul București prin Primar General, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. x/30.01.2005 la BNP Asociați "G. și H." și a contractului de partaj autentificat sub nr. x/29.09.2005 la BNP Asociați "G. și H." și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții F. și Municipiul București prin Primar General, iar prin decizia civilă nr. 33 din 25.01.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București pentru lipsa calității procesuale pasive; a anulat în rest sentința și a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul F., la prima instanță.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1015/14.07.2017, Tribunalul București, secția a -V-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul F. și a constatat nulitatea absolută a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. x/30.01.2005 la BNP Asociați "G. și H." și a contractului de partaj autentificat sub nr. x/29.09.2005 la BNP Asociați "G. și H.".

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 939 A din 4 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât F., împotriva sentinței civile nr. 1015/14.07.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C., D. și E.. A fost schimbată în tot sentința apelată. A fost admisă excepția lipsei de interes invocată de pârâtul F. și a fost respinsă acțiunea ca lipsită de interes.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., criticând soluția pentru nelegalitate.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 februarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția de primire din data de 2 martie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, iar, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se pronunța asupra admisibilității în principiu, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ. a recursului.

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au formulat, în esență, următoarele critici: - excepția lipsei de interes invocată de către pârât nu-și găsește aplicabilitatea în cauza de față, față de dispozițiile legii speciale - Legea nr. 112/1995 și față de practica judiciară în materie; - apreciază că sunt îndeplinite condițiile valabilității interesului - art. 33 teza I C. proc. civ. - susțin că au un drept câștigat, drept recunoscut de Legea nr. 112/1995 și prin demersul judiciar se urmărește redobândirea apartamentului 10 preluat de Statul român fără titlu, folosul practic fiind înlăturarea manoperelor folosite de pârât pentru eludarea legii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului și "schimbarea deciziei civile nr. 939/04.08.2020 în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată". Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Pârâtul F., cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. A arătat pârâtul că, în privința apartamentului respectiv, s-a stabilit dreptul recurenților la acordarea de despăgubiri prin hotărâri judecătorești irevocabile, atât acțiunea în constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform prevederilor Legii nr. 112/1995, cât și acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Prin urmare, câtă vreme recurenții nu mai pot obține redobândirea în natură a apartamentului în litigiu, aceștia nu justifică un folos practic în formularea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de intimat, nefiind îndeplinită în privința exercitării acțiunii civile cerința interesului reglementată de art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 3 C. proc. civ. Întâmpinarea a fost comunicată recurenților, nefiind depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Prin încheierea din 9 noiembrie 2021, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 939 A din 4 august 2020 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă. S-a fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin criticile de recurs, încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenții reclamanți au evidențiat, în esență, că excepția lipsei de interes invocată de către pârât nu-și găsește aplicabilitatea în cauza de față, față de dispozițiile legii speciale, Legea nr. 112/1995 și față de practica judiciară în materie, că sunt îndeplinite condițiile valabilității interesului, așa cum sunt ele prevăzute de art. 33 teza I C. proc. civ.. Au mai susținut aceștia că au un drept câștigat, drept recunoscut de Legea nr. 112/1995 și prin demersul judiciar se urmărește redobândirea apartamentului preluat de Statul român fără titlu, folosul practic fiind înlăturarea manoperelor folosite de pârât pentru eludarea legii. Efectuând controlul de legalitate al deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a reținut că raportul juridic existent între reclamanți, pe de o parte, și stat - cumpărătorul în baza Legii nr. 112/1995, pe de altă parte, cu privire la apartamentul litigios a fost finalizat, fiind tranșat în procedura administrativă și prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că nu mai este posibilă reluarea procedurilor de redobândire în natură a imobilului în litigiu. Curtea a mai argumentat că, în privința acestui apartament, s-a stabilit dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri, fiind respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile atât acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cât și acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. A conchis, în mod corect, curtea de apel că, întrucât reclamanții nu mai pot obține redobândirea în natură a apartamentului în litigiu, aceștia nu justifică un folos practic în formularea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârât, nefiind îndeplinită în privința exercitării acțiunii civile cerința interesului reglementată de art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că este important a aminti că interesul, ca folos practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, poate îmbrăca două forme: material, atunci când se urmărește obținerea unui interes material, sau moral, în situația în care se urmărește obținerea unei satisfacții de ordin nepatrimonial. Interesul trebuie să fie determinat, atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret, legitim, când nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială, personal, născut și actual. Or, așa cum indică recurenții prin cererea de recurs, interesul exhibat de aceștia este redobândirea apartamentului respectiv, preluat de Statul român fără titlu. În aceste condiții, Înalta Curte reține că reclamanții nu mai pot dobândi și proba un folos practic concret și eficient prin admiterea acțiunii lor, în condițiile în care acțiunile lor anterioare, în anularea contractului încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și revendicarea imobilului, au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive. Mai mult decât atât, având în vedere și faptul că s-a stabilit dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri, aceștia nu pot nutri nicio speranță legitimă că ar mai putea obține restituirea în natură a imobilului. Aceasta întrucât reclamanții nu pot obține o dublă despăgubire, în concret atât despăgubiri, cât și restituirea în natură a imobilului. Pe cale de consecință, argumentele expuse în cererea de recurs nu relevă incidența unui viciu de legalitate a deciziei civile recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E., împotriva deciziei nr. 939 A din 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.