ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 12 mai 2022
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 25 mai 2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea de avocați B., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 151.164 RON, cu titlu de daune-interese, precum și la dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului (25 mai 2017) și până la îndeplinirea obligațiilor asumate.
Prin sentința civilă nr. 481 din 22 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă a fost respinsă excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, ca nefondată și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 3861 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 481 din 22 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 3861 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.
Prin rezoluția din 17 decembrie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.064,14 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.
La 25 ianuarie 2022, intimata a comunicat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, și în subsidiar respingerea recursului ca inadmisibil. De asemenea, a solicitat anularea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând recursul în raport cu excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, sub sancțiunea nulității.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța nu va proceda însă la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.
În prezenta cauză, în sarcina recurentului s-a stabilit prin rezoluția din 17 decembrie 2021 obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.064,14 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.
Recurentul a fost înștiințat la 27 februarie 2021 că are obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 2.064,14 RON.
Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ.
Prin încheierea din 24 februarie 2022 s-a respins ca tardivă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de recurentul-reclamant. Încheierea a fost comunicată recurentului-reclamant la 14 martie 2022 și a rămas definitivă, partea neformulând cerere de reexaminare.
În conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel. Așadar, neplata taxelor judiciare de timbru reprezintă o cauză ce conduce la incidența unei nulități necondiționate.
Cum recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport cu prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3861 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.