ÎCCJ, decizie (scj.ro #197490)

Contract de mandat. Acțiune în pretenții având ca obiect bonusul de performanță. Condiții pentru acordarea acestuia în raport cu clauzele contractuale

C. civ., art. 1169, art. 1270, art. 1412 alin. (1)

C. proc. civ., art. 249

O.U.G. nr. 109/2011

Potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, „contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”.

În cazul în care prin contractul de mandat încheiat părțile au convenit asupra dreptului mandatarului de a primi și o componentă anuală variabilă a remunerației, precum și un bonus de performanță, în funcție de rentabilitatea acțiunilor societății, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației fiind stabilite condiții și criterii distincte de acordare și modalități diferite de stabilire/calcul, cu indicarea termenelor, scadențelor dreptului de valorificare a fiecăreia dintre tranșe, la stabilirea drepturilor cuvenite în temeiul clauzei de acordare a bonusului nu prezintă relevanță realizarea celorlalți indicatori de performanță.

Aceasta întrucât nici clauzele contractuale și nici dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice nu prevăd o interdependență a elementelor componentei variabile a remunerației, bonusul de performanță nefiind inclus în cadrul indicatorilor de performanță, calculul acestuia fiind în funcție de rentabilitatea acțiunilor societății, fiind determinat riguros, prin formule clare de calcul, asemănătoare profitului acționarilor societății, plata lui nefiind condiționată de îndeplinirea niciunui alt obiectiv sau indicator.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 501 din 25 februarie 2021

A. Obiectul cererii introductive.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a deținut calitatea de membru al Directoratului B. în baza contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014 încheiat cu societatea pârâtă.

Potrivit prevederilor art. 3.3 din contractul de mandat, reclamantul, în calitate de mandatar, beneficiază și de o componentă variabilă a remunerației, conform Anexei nr. 1 la contract.

Astfel cum se stipulează în Anexa nr. 1 la contractul de mandat, componenta variabilă a remunerației este alcătuită din: o componentă anuală variabilă pentru îndeplinirea cumulativă a unor indicatori de performanță asumați în planul de administrare pentru fiecare an de mandat și un bonus de performanță - calculat în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății, determinat potrivit pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract.

Tot în cuprinsul Anexei nr. 1 la contractul de mandat au fost detaliate aspectele relevante pentru determinarea valorii OAVT la data acordării acestora, mecanismul de valorificare a acestora, scadențele dreptului de valorificare a fiecărei tranșe, precum și modul de calcul a valorii OAVT-urilor la data valorificării acestora pentru care pârâta era obligată să achite contravaloarea acestora (pct. 3.4 - 3.13 din Anexa nr. 1 la contract). Valorificarea OAVT se putea realiza în urma unei cereri scrise pe care persoana îndreptățită trebuie să o adreseze Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul B., la termenele de valorificare stabilite, la încetarea mandatului sau la data expirării OAVT (art. 3.20 din Anexa nr. 1 la contract).

A mai arătat reclamantul că în perioada executării contractului de mandat a primit două certificate, după cum urmează:

(i) Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014 (înscris 2), prin intermediul căruia îi era acordat reclamantului un pachet de 81.633 de OAVT, începând cu data de 15 mai 2014 și având o valoare de 17,9344 lei/bucată (echivalentul prețului mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB din luna aprilie 2014);

(ii) Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014 (înscris 3), prin intermediul căruia îi era acordat un pachet de 156.000 de OAVT, începând cu data de 15 noiembrie 2014 și având o valoare de 26,6040 lei/bucată (echivalentul prețului mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB din luna octombrie 2014).

Reclamantul a menționat că, în acord cu dispozițiile art. 3.20 din Anexa nr. 1 la contract, a formulat cereri de valorificare a fiecăreia dintre tranșele de OAVT cuvenite, după cum urmează:

-la data de 17 noiembrie 2014, pentru prima tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39674 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 39891 din 17 noiembrie 2014 (înscris 4);

-la data de 12 noiembrie 2015, pentru a doua tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 41936 din 12 noiembrie 2015 (înscris 5);

-la data de 14 noiembrie 2016, pentru a treia tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 40590 din 14 noiembrie 2016 (înscris 6);

-la data de 12 noiembrie 2015, pentru prima tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 41981 din 12 noiembrie 2015 (înscris 7);

-la data de 14 noiembrie 2016, pentru a doua tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 40594 din 14 noiembrie 2016 (înscris 8).

Pârâta B., a susținut reclamantul, nu a răspuns niciunuia dintre aceste cereri și nu a dat curs solicitărilor reclamantului de a-i fi achitată contravaloarea certificatelor OAVT în conformitate cu prevederile contractuale, motivând prin Adresa nr. 6846 din 25 octombrie 2017 că s-ar afla într-o imposibilitate obiectivă de a da curs cererii de plată întrucât Hotărârea A.G.A.O. nr. 1 din 23 martie 2015 a B., hotărâre prin care s-ar fi stabilit limitele generale ale remunerației membrilor Directoratului ar fi aplicabilă doar pentru viitor, iar nu și pentru intervalul dintre data numirii reclamantului ca membru al Directoratului și data adoptării hotărârii, 23 martie 2015.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin hotărârea A.G.A.O. nr. 1 din 23 martie 2015 a B., a reținut tribunalul, s-au stabilit anumite limite generale ale componentei fixe a indemnizației, precum și limitele generale ale componentei variabile a indemnizației, aceste limite ale componentei variabile fiind stabilite sub limitele prevăzute în contractele de mandat.

Nu s-a stabilit prin hotărârea AGA o limită generală a întregii indemnizații, ci limite pentru fiecare componentă, iar, din coroborarea pct. 3.5 și 3.6 cu pct. 4 din hotărâre rezultă că aceste dispoziții nu se aplică retroactiv membrilor Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere numiți anterior acestei hotărâri.

Totodată, prin hotărârea AGA, în sensul Anexei nr. 1, se înțelege hotărârea care era deja emisă la momentul semnării contractului de mandat, în caz contrar, admițându-se că debitorul (pârâta) ar putea modifica unilateral pentru trecut, oricând, un contract în componenta sa principală - prețul serviciilor, putând astfel transforma, în fapt, obligația sa într-una pur potestativă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1270 C. civ.

Așadar, a arătat tribunalul, această hotărâre AGA nr. 1 din 23 martie 2015 nu se aplică reclamantului și nu poate constitui un temei pentru reducerea componentei variabile cuvenită reclamantului prin cele două contracte de mandat așa cum sunt stabilite prin anexele 1.

Independent însă de efectele hotărârii AGOA din 23 martie 2015, tribunalul a considerat întemeiată apărarea de fond a pârâtei B., privind imposibilitatea acordării bonusului de performanță în condițiile în care reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate contractual, obiectivele de performanță asumate, respectiv cei trei indicatori de bază pentru perioada de referință nu au fost îndepliniți cumulativ, nefiind de natură să genereze rentabilitatea acțiunilor societății și pe această bază să se poată opera în sens pozitiv cu formulele de calcul și determinare a bonusului de performanță înscrise în clauzele din art. 3.1 - 3.17 din anexa 1 la contract.

A mai reținut instanța de fond și excepția neexecutării contractului, de vreme ce reclamantul nu a dovedit, deși sarcina probei îi incumba, potrivit art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea indicatorilor de performanță și obiectivele trasate de către acționari, astfel cum rezultă din Planul de administrare, Planul de management 2014 - 2017, Raportul Consiliului de Supraveghere asupra activității de administrare în anul 2014 și 2015, procesul-verbal nr. 86730 din 20 decembrie 2017 de constatare și sancționare a contravențiilor emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

D. Hotărârea instanței de apel.

Potrivit art. 1 din Anexă, indemnizația fixă lunară cuvenită mandatarului pe durata aplicării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 este în cuantum de 6 ori media pe ultimele 12 luni a salariului mediu brut din ramura în care își desfășoară activitatea, comunicat de INS anterior numirii.

Potrivit art. 2.1 și 2.2 din Anexă, suplimentar indemnizației fixe, mandatarul are dreptul să primească și o componentă anuală variabilă a remunerației pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță „Timpul mediu de Întrerupere”, „EBITDA” și „Total investiții” asumate în Planul de management pentru fiecare an de mandat.

Potrivit art. 3.1, mandatarul are dreptul să primească un bonus de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății. Mandatarul va primi anual un pachet de 156.000 de opțiuni pe acțiuni virtuale B., sens în care Directoratul va emite un certificat.

Potrivit art. 4.1, pentru fiecare an de mandat, membrii Directoratului vor fi îndreptățiți să beneficieze împreună de un bonus colectiv de performanță suplimentară în cuantum de 1,8% din depășirea indicatorului de performanță „EBITDA” asumată prin Planul de management.

Instanța de apel a apreciat că bonusul de performanță solicitat de reclamant trebuie analizat prin raportare la prevederile actului adițional referitoare la remunerație care au completat și detaliat atât componenta fixă, cât și pe cea variabilă.

A reținut instanța de apel că nu există nicio clauză contractuală care să prevadă interdependența celor trei tipuri de remunerație variabilă, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre aceste trei tipuri depindea de atingerea unor indicatori diferiți: primul tip, depindea de „Timpul mediu de întrerupere”, „EBITDA”, și „Total investiții”, al doilea tip de remunerație depindea de rentabilitatea acțiunilor B. și cel de-al treilea tip depindea de depășirea indicatorului de performanță „EBITDA” și îndeplinirea indicatorului „Total investiții”.

Faptul că toate cele trei tipuri de remunerație au fost reunite sub denumirea de componentă variabilă a remunerației nu înseamnă că acestea sunt interdependente, ci are scopul de a sublinia caracterul variabil, în contrast cu cel fix, a arătat instanța de apel.

Totodată, instanța de apel a constatat că nici O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii actului adițional la contractul de mandat, nu prevedea o astfel de condiție în ceea ce privește componenta variabilă, lăsând la aprecierea adunării generale a acționarilor modalitatea de determinare a acesteia, astfel cum se prevede în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011.

Față de aceste prevederi legale, instanța de apel a apreciat ca nefondat considerentul primei instanțe în sensul că art. 37 precizează în mod clar: „Componenta variabilă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari”, din analiza dispoziției legale menționate rezultă că elementele componentei variabile sunt interdependente, indicatorii de performanță urmărind sustenabilitatea pe termen lung a societății, iar indicatorii financiari și nefinanciari aprobați constituie elemente în raport cu care se determină componenta variabilă.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile reclamantului referitoare la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 și greșita interpretare a clauzelor contractuale, întrucât dreptul reclamantului la bonusul de performanță în temeiul art. 3.1 din Actul adițional fiind independent de împlinirea condițiilor prevăzute de art. 2.1 și art. 4.1 din acesta.

A mai apreciat instanța de apel că prin emiterea certificatelor de către pârâta B. a luat naștere dreptul reclamantului la contravaloarea OAVT-urilor corespunzătoare, nemaifiind necesară verificarea de către instanță a îndeplinirii criteriului de rentabilitate. Astfel, din lectura art. 3.1 și 3.2 din Actul adițional rezultă că dreptul la bonusul de performanță este condiționat de rentabilitatea acțiunilor B., mandatarului eliberându-i-se un certificat conținând numărul de OAVT-uri la care are dreptul.

Potrivit art. 3.20 din Actul adițional, valorificarea OAVT se realizează printr-o cerere scrisă adresată Comitetului de Nominalizare și Remunerare, oricând la termenele de valorificare stabilite sau la încetarea mandatului din oficiu sau la data expirării OAVT.

Această clauză, a arătat instanța de apel, instituie doar un termen (ca modalitate a actului juridic) care afectează dreptul deja născut al reclamantului, și nu o condiție suspensivă.

Aceasta înseamnă că, odată emis certificatul, la momentul plății pârâta nu mai poate invoca neîndeplinirea condițiilor pentru nașterea dreptului la contravaloarea OAVT-urilor, în sens contrar fiind lipsită de sens juridic emiterea certificatului în favoarea reclamantului, deși criteriul rentabilității nu era îndeplinit sau erau încălcate alte condiții necesare acordării OAVT-urilor (spre exemplu, lipsa unei hotărâri AGA referitoare la limitarea componentei variabile a remunerației).

Pretențiile reclamantului sunt întemeiate, a apreciat instanța de apel și, având în vedere și dispozițiile art. 1535 C. civ. și pe cele ale O.G. nr. 13/2011 reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale aferentă, calculată de la data fiecărei tranșe și până la data achitării efective.

E. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Așa fiind, instanța de apel a înlăturat, printr-o interpretare greșită, apărările B. referitoare la faptul că reclamantul revendică suma de bani aferente perioadei anului 2014 și, parțial, anului 2015, anterioare datei Hotărârii AGA nr. 1 din 23 martie 2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri.

Prin urmare, aplicând acest principiu, B. se află în situația clară în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței.

S-a învederat de către recurentă că suplimentar, Compania, prin membrii organelor de conducere, a conceput contractele astfel încât să se înțeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, însă topica și construcția gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligațiilor asumate.

Dacă s-ar admite, a mai susținut recurenta, că fiecare element al componentei variabile a remunerației este autonom, atunci mandatarii, în speță intimatul, ar putea urmări în exercitarea mandatului său doar propriile sale interese, iar nu pe cele ale B. astfel cum s-a obligat prin contractul de mandat.

Acest raport se întocmește în conformitate cu prevederile art. 55 alin. 2 din O.U.G. nr. 109/2011, iar analiza financiară consolidată nu poate fi confundată cu recunoașterea selectivă a anumitor presupuse obligații, raportarea financiară cuprinzând și inserarea unor sume incerte, solicitate de anumiți terți, însă aceasta face parte din estimarea bugetului anual.

F. Apărările intimatului-reclamant.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 2009 A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimatul că cererea de recurs nu cuprinde nici un argument în sensul nelegalității deciziei recurate, recurenta dezvoltând exclusiv motive de netemeinicie a hotărârii, conform cărora această hotărâre nu ar fi în concordanță cu probele administrate, după cum hotărârea este nelegală prin modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze efectele clauzelor contractuale.

Mai mult, a susținut intimatul-reclamant, deși recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată în recurs dispozițiile art. 1169 C. civ., pretinzând o încălcare a acestui text de lege de către instanța de apel, aceasta nu face altceva decât să reitereze în cadrul dezvoltării acestui argument propriile sale apărări din fond și apel, fără nici cea mai vagă legătură cu motivul de nelegalitate invocat.

G. Considerentele instanței de recurs.

Criticile aduse de către recurenta-pârâtă hotărârii atacate constau în interpretarea eronată de către instanța de apel a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1169 C. civ. - referitoare la principiul libertății contractuale, în sensul că, înlăturând apărările Companiei și reținând dreptul reclamantului, în condițiile în care acesta nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță, instanța de apel nu a ținut seama de voința reală a părților la încheierea contractului de mandat, ignorând, totodată, principiul consensualismului care aduce în fața părților contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, precum și principiul disponibilității care guvernează răspunderea contractuală, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres, în contract, cazurile de răspundere.

Înalta Curte constată că analiza întreprinsă de către instanța de prim control judiciar se întemeiază pe prevederile contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014 astfel cum au fost completate prin act adițional, respectiv cu Anexa 1 denumită „Remunerația. Indemnizația fixă lunară și componenta variabilă a remunerației cuvenite membrilor directoratului, cheltuieli decontabile”.

Instanța de apel, în analiza efectuată, a redat întocmai clauzele contractuale, precum și dispozițiile incidente din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii actului adițional. În baza acestora instanța de apel a concluzionat în sensul că dreptul reclamantului la bonusul de performanță în temeiul art. 3.1 din Actul adițional este independent de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2.1 și art. 4.1 din acesta, mandatarul având dreptul să primească bonusul de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății, sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de AGA.

Potrivit dispozițiilor art. 1412 alin. 1 C. civ., termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației.

Deși susține, în mod eronat că scadențele de valorificare a OAVT-urilor ar fi altele decât cele menționate expres în Anexa nr. 1 la contract, recurenta-pârâtă recunoaște că obligația sa de plată era exigibilă la anumite date, ulterioare emiterii pachetelor de OAVT-uri (certificatelor), ceea ce confirmă justețea celor reținute de către instanța de apel.

Din analiza întreprinsă de către instanța de apel a rezultat că, potrivit contractului încheiat între părți, astfel cum a fost completat prin actul adițional, cuprinzând Anexa nr. 1 la contract, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației cuvenite intimatului-reclamant sunt stabilite condiții și critici distincte de acordare și modalități diferite de stabilire/calcul etc. astfel încât pentru stabilirea drepturilor cuvenite acestuia în temeiul clauzei stipulate la paragraful 3.1 din Anexa nr. 1, de acordare a bonusului de performanță, nu prezintă relevanță realizarea celorlalți indicatori de performanță menționați la paragraful 2.1 - 2.4 și 4.1 - 4.3 din Anexa nr. 1.

Instanța de apel a constatat că atât clauzele contractuale, cât și dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 nu prevăd o interdependență a elementelor componentei variabile a remunerației, bonusul de performanță nefiind inclus în cadrul indicatorilor de performanță, calculul acesteia fiind în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. și este determinat riguros, prin formele clare de calcul, asemănătoare profitului acționarilor societății, plata bonusului de performanță nefiind condiționată de îndeplinirea niciunui alt obiectiv sau indicator, emiterea certificatelor dând naștere dreptului reclamantului la valorificare, în conformitate cu prevederile contractuale.

Văzând și dispozițiile art. 451 - 453 C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2923,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.