Decizia nr. 501/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Contract de mandat. Acțiune în pretenții având ca obiect bonusul de performanță

Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice B. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.332.958 lei către reclamant, sumă ce reprezintă contravaloarea rută a componentei variabile a remunerației (opțiunile pentru acțiuni virtuale - OAVT) cuvenite potrivit Contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014, precum și obligarea pârâtei la calcularea și achitarea tuturor contribuțiilor sociale aferente sumei nete anterior menționată și la plata dobânzii legale aferentă sumei rezultate în urma admiterii capătului de cerere nr. 1, calculată de la data scadenței dintre tranșele valorice ce compun suma indicată supra și până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a deținut calitatea de membru al Directoratului B. în baza contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014 încheiat cu societatea pârâtă. Potrivit prevederilor art. 3.3 din contractul de mandat, reclamantul, în calitate de mandatar, beneficiază și de o componentă variabilă a remunerației, conform Anexei nr. 1 la contract. Astfel cum se stipulează în Anexa nr. 1 la contractul de mandat, componenta variabilă a remunerației este alcătuită din: o componentă anuală variabilă pentru îndeplinirea cumulativă a unor indicatori de performanță asumați în planul de administrare pentru fiecare an de mandat și un bonus de performanță - calculat în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății, determinat potrivit pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract. Tot în cuprinsul Anexei nr. 1 la contractul de mandat au fost detaliate aspectele relevante pentru determinarea valorii OAVT la data acordării acestora, mecanismul de valorificare a acestora, scadențele dreptului de valorificare a fiecărei tranșe, precum și modul de calcul a valorii OAVT-urilor la data valorificării acestora pentru care pârâta era obligată să achite contravaloarea acestora (pct. 3.4 - 3.13 din Anexa nr. 1 la contract). Valorificarea OAVT se putea realiza în urma unei cereri scrise pe care persoana îndreptățită trebuie să o adreseze Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul B., la termenele de valorificare stabilite, la încetarea mandatului sau la data expirării OAVT (art. 3.20 din Anexa nr. 1 la contract). A mai arătat reclamantul că în perioada executării contractului de mandat a primit două certificate, după cum urmează: (i) Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014 (înscris 2), prin intermediul căruia îi era acordat reclamantului un pachet de 81.633 de OAVT, începând cu data de 15 mai 2014 și având o valoare de 17,9344 lei/bucată (echivalentul prețului mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB din luna aprilie 2014); (ii) Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014 (înscris 3), prin intermediul căruia îi era acordat un pachet de 156.000 de OAVT, începând cu data de 15 noiembrie 2014 și având o valoare de 26,6040 lei/bucată (echivalentul prețului mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB din luna octombrie 2014). Reclamantul a menționat că, în acord cu dispozițiile art. 3.20 din Anexa nr. 1 la contract, a formulat cereri de valorificare a fiecăreia dintre tranșele de OAVT cuvenite, după cum urmează: -la data de 17 noiembrie 2014, pentru prima tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39674 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 39891 din 17 noiembrie 2014 (înscris 4); -la data de 12 noiembrie 2015, pentru a doua tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 41936 din 12 noiembrie 2015 (înscris 5); -la data de 14 noiembrie 2016, pentru a treia tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39679 din 14 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 40590 din 14 noiembrie 2016 (înscris 6); -la data de 12 noiembrie 2015, pentru prima tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 41981 din 12 noiembrie 2015 (înscris 7); -la data de 14 noiembrie 2016, pentru a doua tranșă (o treime) din pachetul acordat prin Certificatul nr. 39759 din 17 noiembrie 2014, prin cererea de valorificare nr. 40594 din 14 noiembrie 2016 (înscris 8). Pârâta B., a susținut reclamantul, nu a răspuns niciunuia dintre aceste cereri și nu a dat curs solicitărilor reclamantului de a-i fi achitată contravaloarea certificatelor OAVT în conformitate cu prevederile contractuale, motivând prin Adresa nr. 6846 din 25 octombrie 2017 că s-ar afla într-o imposibilitate obiectivă de a da curs cererii de plată întrucât Hotărârea A.G.A.O. nr. 1 din 23 martie 2015 a B., hotărâre prin care s-ar fi stabilit limitele generale ale remunerației membrilor Directoratului ar fi aplicabilă doar pentru viitor, iar nu și pentru intervalul dintre data numirii reclamantului ca membru al Directoratului și data adoptării hotărârii, 23 martie 2015. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2172 din 9 iulie 2018, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, apreciind ca neîntemeiat capătul de cerere principal, privind plata bonusului de performanță și, față de caracterul accesoriu, a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind plata dobânzii legale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 37-38, art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011, art. 1270 C. civ., precum și potrivit dispozițiilor contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014, indemnizația cuprinzând cele două componente, fixă și variabilă, nu poate depăși cuantumul total stabilit prin hotărârea A.G.A.O. nr. 1 din 23 martie 2015 a B.. Prin hotărârea A.G.A.O. nr. 1 din 23 martie 2015 a B., a reținut tribunalul, s-au stabilit anumite limite generale ale componentei fixe a indemnizației, precum și limitele generale ale componentei variabile a indemnizației, aceste limite ale componentei variabile fiind stabilite sub limitele prevăzute în contractele de mandat. Nu s-a stabilit prin hotărârea AGA o limită generală a întregii indemnizații, ci limite pentru fiecare componentă, iar, din coroborarea pct. 3.5 și 3.6 cu pct. 4 din hotărâre rezultă că aceste dispoziții nu se aplică retroactiv membrilor Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere numiți anterior acestei hotărâri. Totodată, prin hotărârea AGA, în sensul Anexei nr. 1, se înțelege hotărârea care era deja emisă la momentul semnării contractului de mandat, în caz contrar, admițându-se că debitorul (pârâta) ar putea modifica unilateral pentru trecut, oricând, un contract în componenta sa principală - prețul serviciilor, putând astfel transforma, în fapt, obligația sa într-una pur potestativă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1270 C. civ. Așadar, a arătat tribunalul, această hotărâre AGA nr. 1 din 23 martie 2015 nu se aplică reclamantului și nu poate constitui un temei pentru reducerea componentei variabile cuvenită reclamantului prin cele două contracte de mandat așa cum sunt stabilite prin anexele 1. Independent însă de efectele hotărârii AGOA din 23 martie 2015, tribunalul a considerat întemeiată apărarea de fond a pârâtei B., privind imposibilitatea acordării bonusului de performanță în condițiile în care reclamantul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate contractual, obiectivele de performanță asumate, respectiv cei trei indicatori de bază pentru perioada de referință nu au fost îndepliniți cumulativ, nefiind de natură să genereze rentabilitatea acțiunilor societății și pe această bază să se poată opera în sens pozitiv cu formulele de calcul și determinare a bonusului de performanță înscrise în clauzele din art. 3.1 - 3.17 din anexa 1 la contract. A mai reținut instanța de fond și excepția neexecutării contractului, de vreme ce reclamantul nu a dovedit, deși sarcina probei îi incumba, potrivit art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea indicatorilor de performanță și obiectivele trasate de către acționari, astfel cum rezultă din Planul de administrare, Planul de management 2014 - 2017, Raportul Consiliului de Supraveghere asupra activității de administrare în anul 2014 și 2015, procesul-verbal nr. 86730 din 20 decembrie 2017 de constatare și sancționare a contravențiilor emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a sentinței și admiterea integrală a pretențiilor sale, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 2009A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată în sensul admiterii cererii completate și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.106.639,37 lei, reprezentând contravaloarea netă a componentei variabile a remunerației cuvenite potrivit contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, calculată la data scadenței fiecărei tranșe și până la data achitării efective; totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 59.556,32 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial aferente fondului și apelului.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin act adițional contractul de mandat încheiat între părți a fost completat cu Anexa 1 denumită „Remunerația. Indemnizația fixă lunară și componenta variabilă a remunerației cuvenite membrilor directoratului, cheltuieli decontabile”, în preambulul acesteia menționându-se că, în conformitate cu prevederile art. 3 din contract, mandatarul, în calitatea sa de membru al Directoratului, beneficiază de o remunerație formulată dintr-o indemnizație fixă lunară (pct. 1) și de o componentă variabilă (pct. 2-4), sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de adunarea generală a acționarilor. Potrivit art. 1 din Anexă, indemnizația fixă lunară cuvenită mandatarului pe durata aplicării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 este în cuantum de 6 ori media pe ultimele 12 luni a salariului mediu brut din ramura în care își desfășoară activitatea, comunicat de INS anterior numirii. Potrivit art. 2.1 și 2.2 din Anexă, suplimentar indemnizației fixe, mandatarul are dreptul să primească și o componentă anuală variabilă a remunerației pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță „Timpul mediu de Întrerupere”, „EBITDA” și „Total investiții” asumate în Planul de management pentru fiecare an de mandat. Potrivit art. 3.1, mandatarul are dreptul să primească un bonus de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății. Mandatarul va primi anual un pachet de 156.000 de opțiuni pe acțiuni virtuale B., sens în care Directoratul va emite un certificat. Potrivit art. 4.1, pentru fiecare an de mandat, membrii Directoratului vor fi îndreptățiți să beneficieze împreună de un bonus colectiv de performanță suplimentară în cuantum de 1,8% din depășirea indicatorului de performanță „EBITDA” asumată prin Planul de management. Instanța de apel a apreciat că bonusul de performanță solicitat de reclamant trebuie analizat prin raportare la prevederile actului adițional referitoare la remunerație care au completat și detaliat atât componenta fixă, cât și pe cea variabilă. A reținut instanța de apel că nu există nicio clauză contractuală care să prevadă interdependența celor trei tipuri de remunerație variabilă, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre aceste trei tipuri depindea de atingerea unor indicatori diferiți: primul tip, depindea de „Timpul mediu de întrerupere”, „EBITDA”, și „Total investiții”, al doilea tip de remunerație depindea de rentabilitatea acțiunilor B. și cel de-al treilea tip depindea de depășirea indicatorului de performanță „EBITDA” și îndeplinirea indicatorului „Total investiții”. Faptul că toate cele trei tipuri de remunerație au fost reunite sub denumirea de componentă variabilă a remunerației nu înseamnă că acestea sunt interdependente, ci are scopul de a sublinia caracterul variabil, în contrast cu cel fix, a arătat instanța de apel. Totodată, instanța de apel a constatat că nici O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii actului adițional la contractul de mandat, nu prevedea o astfel de condiție în ceea ce privește componenta variabilă, lăsând la aprecierea adunării generale a acționarilor modalitatea de determinare a acesteia, astfel cum se prevede în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011. Față de aceste prevederi legale, instanța de apel a apreciat ca nefondat considerentul primei instanțe în sensul că art. 37 precizează în mod clar: „Componenta variabilă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari”, din analiza dispoziției legale menționate rezultă că elementele componentei variabile sunt interdependente, indicatorii de performanță urmărind sustenabilitatea pe termen lung a societății, iar indicatorii financiari și nefinanciari aprobați constituie elemente în raport cu care se determină componenta variabilă. Așa fiind, instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile reclamantului referitoare la greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 și greșita interpretare a clauzelor contractuale, întrucât dreptul reclamantului la bonusul de performanță în temeiul art. 3.1 din Actul adițional fiind independent de împlinirea condițiilor prevăzute de art. 2.1 și art. 4.1 din acesta. A mai apreciat instanța de apel că prin emiterea certificatelor de către pârâta B. a luat naștere dreptul reclamantului la contravaloarea OAVT-urilor corespunzătoare, nemaifiind necesară verificarea de către instanță a îndeplinirii criteriului de rentabilitate. Astfel, din lectura art. 3.1 și 3.2 din Actul adițional rezultă că dreptul la bonusul de performanță este condiționat de rentabilitatea acțiunilor B., mandatarului eliberându-i-se un certificat conținând numărul de OAVT-uri la care are dreptul. Potrivit art. 3.20 din Actul adițional, valorificarea OAVT se realizează printr-o cerere scrisă adresată Comitetului de Nominalizare și Remunerare, oricând la termenele de valorificare stabilite sau la încetarea mandatului din oficiu sau la data expirării OAVT. Această clauză, a arătat instanța de apel, instituie doar un termen (ca modalitate a actului juridic) care afectează dreptul deja născut al reclamantului, și nu o condiție suspensivă. Aceasta înseamnă că, odată emis certificatul, la momentul plății pârâta nu mai poate invoca neîndeplinirea condițiilor pentru nașterea dreptului la contravaloarea OAVT-urilor, în sens contrar fiind lipsită de sens juridic emiterea certificatului în favoarea reclamantului, deși criteriul rentabilității nu era îndeplinit sau erau încălcate alte condiții necesare acordării OAVT-urilor (spre exemplu, lipsa unei hotărâri AGA referitoare la limitarea componentei variabile a remunerației). Pretențiile reclamantului sunt întemeiate, a apreciat instanța de apel și, având în vedere și dispozițiile art. 1535 C. civ. și pe cele ale O.G. nr. 13/2011 reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale aferentă, calculată de la data fiecărei tranșe și până la data achitării efective. E. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice B. SA, solicitând casarea în totalitate a deciziei atacate, iar în rejudecare pe fondul cauzei, să se dispună menținerea sentinței civile nr. 2172 din 9 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia pronunțată de instanța de apel pentru încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât nu este în concordanță cu probele administrate și este nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente.

În mod eronat, apreciază recurenta-pârâtă, instanța de apel, după ce a constatat condiționarea bonusului de performanță de criteriul rentabilității acțiunilor, a considerat că nu este necesară verificarea acestui criteriu întrucât indiferent de atingerea sau nu a obiectivului anual asumat, reclamantul este îndreptățit să primească suma pretinsă cu acest titlu.

În mod eronat, a susținut recurenta, instanța de apel a apreciat că prin emiterea certificatelor dreptul reclamantului la contravaloarea OAVT-urilor corespunzătoare a luat naștere, nemaifiind necesară verificarea de către instanță a îndeplinirii criteriului de rentabilitate, după cum, tot în mod eronat, instanța de apel a constatat și faptul că odată emis certificatul, la momentul plății, pârâta nu mai poate invoca neîndeplinirea condițiilor pentru nașterea dreptului la contravaloarea OAVT-urilor, considerând că este lipsită de sens juridic emiterea certificatului în favoarea reclamantului, deși criteriul rentabilității nu era îndeplinit.

Prin aspectele criticate, consideră recurenta-pârâtă, instanța de apel a încălcat principiul libertății de voință exclusive statornicit prin art. 1169 C. civ., întrucât intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță, iar art. 3.3 din Contractul de mandat coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 51/2013 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

De asemenea, mai susține recurenta-pârâtă, primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Administrare și preluate în planul de management, intenția reală a părților la momentul încheierii contractului de mandat fiind aceea de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Recurenta a arătat că prin Hotărârea AGOA nr. 1 din 23 martie 2015 a B. s-a fixat limitele generale ale remunerației membrilor Directoratului (punctele 3.1 și 3.2), acționarii votând în sensul neaprobării stabilirii datei numirii în calitate de membrii ai Directoratului ca fiind data de la care remunerația acordată membrilor Directoratului se încadrează în limitele fixate de AGOA. Așa fiind, instanța de apel a înlăturat, printr-o interpretare greșită, apărările B. referitoare la faptul că reclamantul revendică suma de bani aferente perioadei anului 2014 și, parțial, anului 2015, anterioare datei Hotărârii AGA nr. 1 din 23 martie 2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri.

A mai apreciat recurenta că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilității, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat, în mod expres, în contract, cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-și acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale. Prin urmare, aplicând acest principiu, B. se află în situația clară în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței. S-a învederat de către recurentă că suplimentar, Compania, prin membrii organelor de conducere, a conceput contractele astfel încât să se înțeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, însă topica și construcția gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligațiilor asumate.

Totodată, a susținut recurenta, proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, situațiile financiare consolidate demonstrând că nu există performanță din partea intimatului, activitatea desfășurată de către intimatul-reclamant și mijloacele utilizate au fost insuficiente și necorespunzătoare, aflându-ne din punct de vedere legal, în situația neexecutării obligațiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obținut.

Recurenta-pârâtă a arătat că justificarea sa, ca și condiție a răspunderii contractuale, rezidă în primul rând în imposibilitatea obiectivă de a proceda la încadrarea remunerației totale între o limită minimă și maximă, astfel cum au stabilit părțile contractual. De altfel, încadrarea remunerației în limite generale aprobate de AGA a fost acceptată de către intimatul-reclamant încă de la semnarea contractului de mandat, astfel încât acesta ar fi trebuit să aibă așteptări rezonabile de stabilire a acestor limite de către mandant, ori să renunțe la mandatul acordat.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a dat o interpretare eronată acordării bonusului de performanță atunci când a constatat că simpla emitere a certificatului OAVT echivalează cu recunoașterea îndeplinirii criteriilor de acordare a bonusului de performanță și obligă Compania la plata acesteia, deoarece pachetul de OAVT la acordare nu are nicio valoare (sunt opțiuni pe acțiuni virtuale), dar urmează să obțină o valoare concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați contractual și prin Planul de Administrare. Dacă s-ar admite, a mai susținut recurenta, că fiecare element al componentei variabile a remunerației este autonom, atunci mandatarii, în speță intimatul, ar putea urmări în exercitarea mandatului său doar propriile sale interese, iar nu pe cele ale B. astfel cum s-a obligat prin contractul de mandat.

În fine, a apreciat recurenta-pârâtă, interpretarea conform căreia prin Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE B. SA s-ar recunoaște intimatului-reclamant dreptul la bonusul de performanță, ca urmare a menționării în cuprinsul său a unor mențiuni cu privire la rentabilitatea acțiunilor, este total greșită. Acest raport se întocmește în conformitate cu prevederile art. 55 alin. 2 din O.U.G. nr. 109/2011, iar analiza financiară consolidată nu poate fi confundată cu recunoașterea selectivă a anumitor presupuse obligații, raportarea financiară cuprinzând și inserarea unor sume incerte, solicitate de anumiți terți, însă aceasta face parte din estimarea bugetului anual. F. Apărările intimatului-reclamant.

La data de 8 aprilie 2020 intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând anularea recursului formulat de recurenta-pârâtă, ca nemotivat, în măsura în care motivarea dezvoltată în fapt nu se încadrează în niciuna dintre tezele alternativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 2009 A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. A arătat intimatul că cererea de recurs nu cuprinde nici un argument în sensul nelegalității deciziei recurate, recurenta dezvoltând exclusiv motive de netemeinicie a hotărârii, conform cărora această hotărâre nu ar fi în concordanță cu probele administrate, după cum hotărârea este nelegală prin modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze efectele clauzelor contractuale. Mai mult, a susținut intimatul-reclamant, deși recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată în recurs dispozițiile art. 1169 C. civ., pretinzând o încălcare a acestui text de lege de către instanța de apel, aceasta nu face altceva decât să reitereze în cadrul dezvoltării acestui argument propriile sale apărări din fond și apel, fără nici cea mai vagă legătură cu motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, la data de 24 aprilie 2020, solicitând respingerea excepției nulității recursului și respingerea apărărilor formulate pe fondul cauzei. G. Considerentele instanței de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ. a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020 s-a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant și s-a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul, din perspectiva criticilor formulate, constată recursul nefondat pentru considerentele ce succed.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile aduse de către recurenta-pârâtă hotărârii atacate constau în interpretarea eronată de către instanța de apel a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1169 C. civ. - referitoare la principiul libertății contractuale, în sensul că, înlăturând apărările Companiei și reținând dreptul reclamantului, în condițiile în care acesta nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță, instanța de apel nu a ținut seama de voința reală a părților la încheierea contractului de mandat, ignorând, totodată, principiul consensualismului care aduce în fața părților contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, precum și principiul disponibilității care guvernează răspunderea contractuală, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres, în contract, cazurile de răspundere.

Art. 1169 C. civ. dispune în sensul că „Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică și de bunele moravuri”. Înalta Curte constată că analiza întreprinsă de către instanța de prim control judiciar se întemeiază pe prevederile contractului de mandat nr. C 158 din 9 mai 2014 astfel cum au fost completate prin act adițional, respectiv cu Anexa 1 denumită „Remunerația. Indemnizația fixă lunară și componenta variabilă a remunerației cuvenite membrilor directoratului, cheltuieli decontabile”. Instanța de apel, în analiza efectuată, a redat întocmai clauzele contractuale, precum și dispozițiile incidente din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii actului adițional. În baza acestora instanța de apel a concluzionat în sensul că dreptul reclamantului la bonusul de performanță în temeiul art. 3.1 din Actul adițional este independent de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2.1 și art. 4.1 din acesta, mandatarul având dreptul să primească bonusul de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. pentru acționarii societății, sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de AGA.

Instanța de apel a constatat, de asemenea, că reclamantului i s-au recunoscut drepturile prin cele 5 certificate emise de către pârâtă, valorificarea OAVT-urilor urmând a se realiza printr-o cerere adresată Comitetului de Nominalizare și Remunerare, oricând la termenele stabilite pentru valorificare sau la încetarea mandatului din oficiu sau la data expirării OAVT.

Instanța de apel a apreciat, totodată, că această clauză contractuală stipulată în art. 3.20 din Actul adițional instituie doar un termen care afectează dreptul deja născut al reclamantului, și nu o condiție suspensivă.

Recurenta-pârâtă susține, contrar celor reținute de către instanța de apel, că emiterea certificatelor de acordare a OAVT-urilor nu are nicio valoare, ci obține o valoare concretă odată cu depunerea cererii de valorificare, începând cu luna noiembrie a fiecărui an, în strânsă legătură cu îndeplinirea indicatorilor de performanță.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită această afirmație a recurentei-pârâte întrucât, potrivit propriilor susțineri, astfel cum au fost constant formulate pe parcursul judecării litigiului, începând cu întâmpinarea depusă în dosarul tribunalului, prin contractul de mandat părțile au convenit asupra dreptului mandatarului de a primi și o componentă anuală variabilă a remunerației, precum și un bonus de performanță, în funcție de rentabilitatea acțiunilor B., ce va fi determinat potrivit paragrafelor 3.2 - 3.21 din Anexa nr. 1 la contract, fiind indicată atât modalitatea de valorificare, forma de calcul și fiind prestabilite termenele, scadențele dreptului de valorificare a fiecăreia dintre tranșe. Potrivit dispozițiilor art. 1412 alin. 1 C. civ., termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației. Deși susține, în mod eronat că scadențele de valorificare a OAVT-urilor ar fi altele decât cele menționate expres în Anexa nr. 1 la contract, recurenta-pârâtă recunoaște că obligația sa de plată era exigibilă la anumite date, ulterioare emiterii pachetelor de OAVT-uri (certificatelor), ceea ce confirmă justețea celor reținute de către instanța de apel.

Potrivit paragrafului 3.20 din Anexa 1 la contract, astfel cum a constatat instanța de apel, „Valorificarea OAVT se realizează printr-o cerere scrisă adresată Comitetului de Remunerare, oricând la termenele de valorificare stabilite mai sus (paragrafele 3.14 – 3.17) sau la încetarea mandatului din oficiu sau la data expirării OAVT”.

Ne regăsim, astfel cum corect a reținut instanța de apel, în prezența unui termen cert, care a fost determinat cu precizie prin acordul părților prin referire atât la date calendaristice, cât și la evenimente precis situate în timp, nelăsând loc la interpretări.

În acord cu prevederile contractuale precitate, ce exprimă voința părților este și soluția instanței de apel care a constatat corect că dreptul la acordarea bonusului de performanță s-a născut pentru intimatul-reclamant odată cu emiterea certificatelor pentru pachetele de OAVT-uri, iar recurenta-pârâtă are obligația de a-și îndeplini întocmai cele asumate prin contract, în sensul plății la scadență, urmare a cererilor adresate de către reclamant în conformitate cu dispozițiile paragrafului 3.20 din Anexa nr. 1 la contract, pârâta nemaiputând invoca neîndeplinirea condițiilor pentru nașterea dreptului reclamantului la contravaloarea OAVT-urilor.

Potrivit art. 1270 alin. 1 C. civ., „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”. Din analiza întreprinsă de către instanța de apel a rezultat că, potrivit contractului încheiat între părți, astfel cum a fost completat prin actul adițional, cuprinzând Anexa nr. 1 la contract, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației cuvenite intimatului-reclamant sunt stabilite condiții și critici distincte de acordare și modalități diferite de stabilire/calcul etc. astfel încât pentru stabilirea drepturilor cuvenite acestuia în temeiul clauzei stipulate la paragraful 3.1 din Anexa nr. 1, de acordare a bonusului de performanță, nu prezintă relevanță realizarea celorlalți indicatori de performanță menționați la paragraful 2.1 - 2.4 și 4.1 - 4.3 din Anexa nr. 1. Instanța de apel a constatat că atât clauzele contractuale, cât și dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 nu prevăd o interdependență a elementelor componentei variabile a remunerației, bonusul de performanță nefiind inclus în cadrul indicatorilor de performanță, calculul acesteia fiind în funcție de rentabilitatea acțiunilor B. și este determinat riguros, prin formele clare de calcul, asemănătoare profitului acționarilor societății, plata bonusului de performanță nefiind condiționată de îndeplinirea niciunui alt obiectiv sau indicator, emiterea certificatelor dând naștere dreptului reclamantului la valorificare, în conformitate cu prevederile contractuale.

Cele constatate de către instanța de apel din analiza probatoriilor administrate, respectiv a contractelor și celorlalte înscrisuri depuse în probatoriu, nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, nefiind săvârșit de către instanța de apel nici un act de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, ci doar o statuare cu privire la situația de fapt asupra căreia instanța de apel este suverană.

Prin criticile formulate recurenta-pârâtă nu face referire, de altfel, la vreo încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, ci reiterează apărările în fapt pe care le-a susținut în fața instanțelor de fond cu privire la elemente de fapt referitoare la executarea contractului, modalitatea de îndeplinire și executare a obligațiilor asumate, criterii de realizare și îndeplinire a unor indicatori, aspecte care nu converg spre demonstrarea nelegalității hotărârii atacate, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 451 - 453 C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2923,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.