ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2022

Ședința publică din data de 21 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta Zentiva S.A. a solicitat in contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anularea Deciziei nr. 426 din 14 noiembrie 2017 privind soluționarea contestației; anularea Deciziei de impunere nr. x din 30 martie 2017 privind obligațiile fiscale principale impuse cu titlu de contribuție trimestrială datorată pentru medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății de 3.672.966 RON contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I-III ale anului 2011; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 30 martie 2017; anularea deciziilor nr. 1026EV/2017 (în parte, respectiv mai puțin pentru suma de 44 RON) și nr. 1027 EV/2017 (înregistrate sub nr. x din 25 aprilie 2017 în dosarul fiscal x) referitoare la obligațiile fiscale accesorii stabilite în sarcina reclamantei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum total de 4.494.934 RON compus din (i) 2.911.552 RON dobânzi/penalități de întârziere și (ii) 1.583.382 RON dobânzi și penalități aferente pretinsei contribuții clawback impusă prin Decizia de impunere; anularea deciziei nr. 1025EV2/2017 (înregistrată sub nr. x din 12 aprilie 2017 în dosarul fiscal x) referitoare la stabilirea de obligații fiscale în cuantum de 187.960 RON aferente unui debit principal stabilit și anulat potrivit Deciziei nr. F-MC 2370 din 22 decembrie 2015 și Deciziei de anulare nr. 192 din 29 iulie 2016; în subsidiar, a solicitat obligarea ANAF la procesarea favorabila a Declarației 171 privind acordarea facilităților fiscale reglementate de O.G. nr. 17/2012 depusa de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 1858 din 28 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea; a fost anulată în parte decizia nr. 426/14.11.2017 emisă de ANAF-DGSC, menținând soluția privind contestația împotriva deciziei nr. 1025EV/2017 emisă de ANAF-DGAMC și înregistrată la acest pârât cu nr. x/12.04.2017; au fost anulate decizia de impunere nr. x/30.03.2017 și raportul de inspecție fiscală nr.x/30.03.2017, emise de ANAF-DGAMC; a fost anulată în parte, pentru suma de 2.911.552 RON, decizia 1026EV/2017 emisă de ANAF-DGAMC și înregistrată la acest pârât cu nr. x/27.04.2017 și s-a menținut în rest respectiva decizie; a fost anulată decizia nr. 1027EV/2017 emisă de ANA- DGAMC și înregistrată la acest pârât cu nr. x/27.04.2017; a fost respinsă în rest acțiunea.

Împotriva sentinței de mai sus au formulat recursuri atât recurentele-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și recurenta-reclamantă Zentiva S.A..

3.1. Recursul formulat de pârâta Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC)

Pârâta Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea in parte sentinței atacate, in sensul respingerii in tot a acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății, în vigoare din data de 01.10.2011, deoarece instanța de fond a efectuat o analiza eronată in ceea ce privește competenta ANAF in materia contribuției clawback (aferenta trim. IV 2009- III 2011).

Instanța de fond in mod vădit eronat a reținut faptul ca, potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, competenta ANAF se limitează strict la administrarea creanțelor și nu include și stabilirea acestora. Prin ipoteza, ANAF urmează astfel a supraveghea modul de încasare a acestor creanțe, procedurile de executare silita, etc.

În speța, reclamanta a fost supusă unei reverificări de către organele de inspecție fiscală din cadrul D.GAM.C, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.03.2017, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.03.2017.

Ca urmare a reverificării efectuate, organele de inspecție fiscală au stabilit contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferentă perioadei 01.10.2009-30.09.2011 în sumă totală de 3.672.966 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 și a Deciziilor nr. 1025EV2/2017, nr. 1026EV2/2017 și nr. 1027EV2/2017, reclamanta a formulat contestație administrativă. Prin Decizia nr. 426/14.11.2017, organele de soluționare au procedat la respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 și a Deciziilor nr. 1026EV2/2017 și nr. 1027EV2/2017 si la respingerea ca nemotivată a contestației formulată împotriva Deciziei nr. 1025EV/2017.

Controlul inopinat la finalul căruia s-a întocmit procesul-verbal din data de 31.01.2011 a avut ca obiect verificarea modului de respectare a obligației de depunere către C.N.A.S. a declarației speciale referitoare la veniturile realizate din comercializarea medicamentelor incluse in programele naționale de sănătate, precum si pentru medicamentele cu sau fara contribuție personala, folosite în tratamentul ambulatoriu pe baza de prescripție medicala prin farmaciile cu circuit deschis, in tratamentul spitalicesc. De asemenea, verificarea a vizat si modul de îndeplinire a obligației de plata a sumelor reprezentând contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății, a cărei baza de calcul este reprezentata de veniturile realizate din comercializarea medicamentelor sus menționate, astfel cum au fost notificate de către C.NAS. in baza dispozițiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.

Astfel, controlul inopinat nu a avut ca tematica stabilirea bazei de impozitare a taxei clawback, ci numai verificarea obligației de declarare către C.N.A.S. si a modului de achitare a acesteia.

Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 77/2011, începând cu data intrării in vigoare a acestui act normativ, respectiv data de 01.10.2011, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând taxa clawback au fost preluate de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, care s-a subrogat in ceea ce privește drepturile de creditor bugetar Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Contrar reținerilor instanței de fond, procedura de administrare a creanțelor a fost prevăzuta la art. 1 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, recurenta DGAMC deține competența de administrare a reclamantei, inclusiv de efectuare a inspecției fiscale, pe perioada trim IV 2009-trim III 2011, deoarece, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, A.N.A.F. s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate privind administrarea creanțelor reprezentând taxa clawback.

Astfel, se prevede ca administrarea creanțelor se va face in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care definește expres ca, prin administrarea taxelor și contribuțiilor se înțelege inclusiv declararea stabilirea si verificarea creanțelor administrate.

Judecătorul fondului, deși retine faptul ca, in privința noțiunii de "administrare a creanțelor" potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003, aceasta include si stabilirea creanțelor, apreciaza complet eronat ca in speța respectiva definiție nu este aplicabila, întrucât ea este conținuta intr~o norma fiscala generala, pe când O.U.G. nr. 77/2011 are caracterul unei norme speciale, aplicabile prioritar, norma in cuprinsul căreia legiutorul dă în mod expres în competenta CNAS stabilirea contribuției clawback aferentele medicamentelor vândute anterior 01.10.2011.

Norma speciala nu a abrogat dispoziția din norma generala care stabilește fara tăgada competenta exclusiva a organului fiscal in administrarea creanțelor si stabilirea acestora in materia supusa analizei, iar pentru stabilirea justa a acestei taxe trebuie analizate si alte dispoziții legale aplicabile in materie (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală), din care reiese fara putința de tăgada ca instanța care a soluționat fondul a interpretat greșit dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, atâta timp cat acestea stabilesc faptul ca ANAF se subroga in drepturile si obligațiile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, iar dispozițiile O.G. nr. 92/2003 definesc administrarea impozitelor, taxelor si contribuțiilor ca fiind acțiunea complexa care implica atât înregistrarea taxelor, cat si declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, acesta norma genera nefiind abrogata de norma speciala.

Prin urmare, nu se pot limita atribuțiile ANAF doar la încasarea si executarea silita a creanțelor deja stabilite cum reiese din sentința recurata, atâta timp cat textul normei in discuție vorbește despre subrogarea ANAF in drepturile si obligațiile CNAS ca succesor al acestei instituții, iar atribuțiile organelor de inspecție fiscala constau in stabilirea corectă atât a bazei de impunere, cat si a creanțelor accesorii, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale.

In acest sens, sunt si cele reținute de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 601/2014 in care se retine ca "O.U.G. nr. 77/2011 nu face distincție după cum creanțele s-au născut anterior sau ulterior intrării sale in vigoare, efectul legii constând exclusiv in transferul calității de creditor bugetar de la CNAS către ANAF."

3.1.2. De asemenea, instanța de fond in vădit eronat a concluzionat faptul ca administrația fiscala a stabilit, cu incalcarea dispozițiilor art. 363

indice 1 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății si ale art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 928/591/2010, contribuția clawback din valoare vânzărilor, iar nu a încasărilor, așadar la o alta baza de calcul decât cea prevăzuta de lege.

Inspecția fiscala parțiala s-a realizat ca urmare a Deciziei nr. 192/29.07.2016 data de DGSC, prin care Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. x/22.12.2015 emisa in baza Raportului de inspecție fiscala nr. x/22.12.2015, a fost desființată parțial pentru suma de 18.457.107 RON, reprezentând: 7.138.845 RON - contribuția trimestriala datorata pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății; 8.002.185 RON - dobanzi/majorari de întârziere; 3.316.077 RON - penalități de întârziere.

Organul de soluționare a contestației a reținut in textul Deciziei menționate amendamentul admis de Senatul României, in data de 18.09.2013 privind Comisia pentru sănătate publica care a analizat proiectul de lege si a hotărât, cu unanimitate de voturi, sa adopte aviz favorabil pentru aprobarea O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal- bugetare.

Astfel, ca urmare celor înscrise in Decizia nr. 192/29.07.2016 a DGSC, echipa de inspecție fiscala a stabilit faptul că contribuția trimestriala se calculează din valoarea încasărilor de medicamente incluse in sistem, adică in funcție de veniturile incasate in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar nu in funcție de valoarea totala a vânzărilor care include si vânzările de produse care au fost ulterior re-vandute in afara României, fiind consumate astfel in afara sistemului de asigurări sociale de sănătate.

In acest context, reiese fara echivoc ca reținerea instanței de fond este vădit eronata. Valoarea consumului pentru anul 2011 comunicat de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate prin e-mail in data de 05.05.2012 are la baza prevederile O.U.G 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății cu modificările si completările ulterioare si privește stabilirea taxei pentru trimestrul IV 2011 si nu pentru perioada avuta in verificare de echipa de inspecție fiscala, respectiv trimestrul IV 2009 - trimestrul III 2011.

Judecătorul fondului a achiesat in integralitate la susținerile reclamantei intimate in ceea ce vizeaza interpretarea dispozițiilor art. 363

indice 1 din Legea nr. 95/2006 pentru perioada 01.10.2009-30.09.2011 cu articolului 3 al Ordonanței nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății cu modificările si completările ulterioare, pentru perioada ulterioara.

În speța, sunt aplicabile, pentru perioada de verificare 01.10.2009-30.09.2011, dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 928/591 din 15 iunie 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidentei pe plătitori, declararea, constatarea si controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

A

1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare, soluționarea contestațiilor si încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate emis de către Ministerul Sănătății sub nr. 928 si Casa Naționala de Asigurări de Sănătate sub nr. 591 si ale Ordinului nr. 351/464 din 21 aprilie 2011 pentru modificarea si completarea Normelor privind organizarea evidentei pe plătitori, declararea, constatarea si controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

indice 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare, soluționarea contestațiilor si încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/2010 emis de către Ministerul Sănătății sub nr. x din 21 aprilie 2011 si Casa de Asigurări de Sănătate sub nr. x/19.04.2011.

Din prevederile legale enunțate rezultă că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociaie de sănătate și cele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea acestor medicamente în România, după deducerea TVA, trebuie să calculeze contribuția trimestrială din valoarea acestor încasări de medicamente, în funcție de volumul vânzărilor conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute prevăzută la anexa nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Incidente speței sunt și prevederile art. 365 alin. (1

indice 1)-(1 indice 3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în vigoare începând cu data de 07.10.2009, reglementare introdusă prin O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care se stabilește ca termenul de plată este stabilit ca fiind trimestrul, respectiv data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut Ioc livrarea medicamentelor, iar pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363

A

1 se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește modul de calcul al taxei. Ordinul ministerului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 351/2011 aduce clarificări cu privire la faptul că procentul stabilit în funcție de totalul veniturilor din vânzări de medicamente pentru tratament ambulatoriu și uz spitalicesc aferente fiecărui trimestru se aplică asupra încasărilor rezultate din vânzările de medicamente pentru tratament ambulatoriu si uz spitalicesc aferente aceluiași trimestru, așa cum prevede și O.U.G. nr. 104/2009 care a introdus această contribuție.

In concluzie, in mod temenic si legal, la stabilirea bazei de calcul a contribuției trimestriale datorata pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sanatatii, echipa de inspecție a avut in vedere valoarea încasărilor de medicamente dintr-un trimestru incluse in sistem, conform art. 363

indice 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare.

3.1.3. Hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșita a normelor de drept material si in ceea ce privește anularea în parte, pentru suma de 2.911.552 RON a Deciziei nr. 1026EV/2017, precum si a Deciziei nr. x ambele emise de DGAMC.

Singurul argument al instanței de fond cu privire la accesoriile fiscale este acela legat de soarta juridica a deciziilor fiscale privind accesoriile, care urmează soarta juridica a debitului principal.

Insa, hotărârea instanței de fond in ceea ce privește modalitatea de calcul a contribuției suplimentare clawback este nelegala întrucât, contrar reținerii acesteia, contribuția trimestriala se calculează din valoarea încasărilor de medicamente incluse in sistem, adică in funcție de veniturile încasate in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar nu in funcție de valoarea totala a vânzărilor care include si vânzările de produse care au fost ulterior re-vandute in afara României, fiind consumate astfel in afara sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Mai mult, prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 220 din Dosarul fiscal nr. x înregistrată sub nr. x/2017 și nr. y/2017 s-a stabilit pentru perioada 25.01.2010-25.04.2017 accesorii în sumă de 4.494.934 RON aferente obligației fiscale principale suplimentare în sumă de 3.672.966 RON cu baza impozabilă în sumă de 40.810.733 RON, reprezentând contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății și aferente diferențelor de plată pentru neachitarea la termenele scadente a contribuției trimestriale datorate în perioada 01.10.2009-30.09.2011, în temeiul art. 98 lit. c) și art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 120

indice 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi/majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și respectiv, penalități de întârziere.

Astfel, DGAMC a procedat la emiterea Deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 1027EV2/27.04.2017 și nr. 1026EV2/27.04.2017 pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor fiscale înregistrate în evidența pe plătitor aferente veniturilor din contribuția datorată pentru medicamentele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății individualizată prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2017 pentru suma de 4.494.934 !ei, reprezentând dobânzi în sumă de 3.276.693 iei și penalități de întârziere în sumă de 1.218.241 RON.

Reclamanta a contestat Deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 1027EV2/2017, nr. 1026EV2/2017 și nr. 1025EV2/2017 pe fond, fara a dovada contrara constatărilor organelor de inspecție fiscala in ceea ce privește neachitarea la termenul scadent a obligațiilor fiscale înregistrate în evidența pe plătitor aferente veniturilor din contribuția datorată pentru medicamentele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății individualizată prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2017 pentru suma de 4.494.934 RON, reprezentând dobânzi în sumă de 3.276.693 RON și penalități de întârziere în sumă de 1.218.241 RON. Ca atare, în mod eronat si nemotivat instanța fondului a anulat în parte, pentru suma de 2.911.552 Iei Decizia nr. 1026EV/2017, precum si Decizia nr. 1027EV/2017 ambele emise de DGAMC.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.)

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a formulat recurs împotriva aceleiași sentinței, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.2.1. In ceea ce privește competența organelor de inspecție fiscală in materia contribuției clawback (aferenta trim. IV 2009- III 2011), se arată că, pentru trimestrul I 2011, reclamanta a primit de la CNAS, ca urmare a declarației depuse cu caracter informativ privind lista medicamentelor vândute în trimestru către alți distribuitori angro de medicamente, nivelul procentului de contribuție conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 privind asigurările de sănătate cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 9 % și Notificarea nr. x/14.09.2012 privind valoarea contribuției datorată în sumă de 2,206.532 RON.

Potrivit Situației veniturilor aferente produselor pentru care se datorează contribuția clawback, respectiv Anexa nr. 17 la Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.03.2017» societatea a prezentat pentru trim. I 2011 în coloana venituri încasate aferente produselor clawback (disconturi, retururi) suma totală de 24.517.021 iei, iar prin aplicarea procentului de 9 % rezultă suma de 2.206.532 stabilită de CNAS prin Notificarea nr. x/14.09.2012.

Cu toate acestea, reclamanta a înregistrat în evidența contabilă și a plătit o sumă mai mică, respectiv suma de 1.429.479 RON, iar organele de inspecție fiscală, pentru diferența de 777.053 RON, au stabilit că societatea datorează contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Pentru trimestrul II și III 2011, societatea a primit de la CNAS, ca urmare a declarației cu caracter informativ privind lista medicamentelor vândute în trimestru către alți distribuitori angro de medicamente, notificări pentru procent conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 privind asigurările de sănătate cu modificările și completările ulterioare, respectiv notificările nr. x/15.11.2011 și nr. NLD 8332/15.11.2011 prin care s-a stabilit procentul de 9 % conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 aferent volumului de vânzări realizat în trimestru.

Întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății- Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, începând cu 01.10.2011, organele de inspecție fiscală au obligația continuării procedurilor de administrare sub ansamblul activității desfășurate de către CNAS, respectiv verificarea modului de constituire, declarare și virare a contribuției prevăzută la art. 363

indice l alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Potrivit doctrinei, interpretarea prevederilor legale se realizează în spirit teleologic, adică prin prisma scopului final urmărit, și anume, în speță, stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat consolidate, contribuția clawback este asimilată obligației fiscale, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, ceea ce impune ca actul de constatare a sumei de plată să fie conform cu prevederile legale incidente privind stabilirea taxei clawback pentru perioada trim. IV 2009 - trim. III 2011.

Astfel, administrarea creanțelor reprezentând contribuția prevăzută de art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 se îndeplinește potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organele de inspecție fiscală să țină cont de actele de stabilire a contribuției emise de CNAS, astfel încât să verifice cuantumul de plătit de către contribuabil către bugetul de stat. În concluzie, pentru colectarea taxei clawback se impune stabilirea corectă a acesteia, în mod rezonabil potrivit prevederilor legale, practicii instanțelor judecătorești în materia taxei, de motivările Senatului României care reține un alt mod de calcul al contribuției clawback, precum și de faptul că instanțele judecătorești sunt singurele în măsură să interpreteze oficial o normă de drept.

3.2.2. Cât privește modul de calcul al taxei, Ordinul ministerului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 351/2011 aduce clarificări cu privire la faptul că procentul stabilit în funcție de totalul veniturilor din vânzări de medicamente pentru tratament ambulatoriu și uz spitalicesc aferente fiecărui trimestru șe aplică asupra încasărilor rezultate din vânzările de medicamente pentru tratament ambulatoriu și uz spitalicesc aferente aceluiași trimestru, așa cum prevede și O.U.G. nr. 104/2009 care a introdus această contribuție,

Organele de inspecție fiscală au avut în vedere prevederile Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/15.06.2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

A

l alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Din constatările organelor de inspecție fiscală a rezultat că aceasta a depus la CNAS declarațiile prevăzute în anexele 2a "Lista medicamentelor vândute către terți" și 2b "Lista medicamentelor vândute pentru unitățile medicale cu paturi" precum și anexele 2a

indice l "Lista medicamentelor vândute către terți a căror contravaloare a fost încasată" și 2b

indice l "Lista medicamentelor vândute pentru unitățile medicale cu paturi a căror contravaloare a fost încasată" completate cu valoare zero, mai puțin în trimestrul II 2011 când a transmis în data de 05.07,2011 "Lista medicamentelor vândute în trimestrul II 2011 pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratament ambulatoriu a căror contravaloare a fost încasată", iar în data 29.08.2011 a fost redepusă cu valoare zero.

Astfel, Casa Națională de Asigurări de Sănătate primește prin declarațiile înregistrate de societate informațiile necesare stabilirii taxei clawback, comunicată ulterior prin notificări societății, în speță limitările sunt precedate de volumul de informații comunicate prin declarațiile obligatorii. În consecință, în mod corect în baza evidenței societății, organele de inspecție fiscală au aplicat pentru trimestrele II și III 2011, procentul de 9 % prevăzut în Anexa 14 la Legea nr. 95/2006 asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA, în baza prevederilor art. 363

indice l alin. (1) -(2) din Legea nr. 95/2006, respectiv asupra veniturilor încasate și centralizate de societate conform Anexei 17 la Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.03.2017.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.3. Recursul formulat de reclamanta ZENTIVA S.A.

Reclamanta ZENTIVA S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în principal, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 1025EV2/2017 referitoare la stabilirea de obligații fiscale în cuantum de 187.960 RON aferent unui pretins debit principal stabilit prin Decizia nr. F-MC 2370/2015 și anulat potrivit a Deciziei de anulare nr. 192/2016; în subsidiar, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea ANAF Ia procesarea favorabilă a Declarației 171 privind acordarea facilităților fiscale reglementate de O.G. nr. 17/2012 depusă de Societate raportat la Decizia nr. 1025EV2/2017.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.3.1. Instanța a considerat în mod nefondat că reclamanta ar datora accesorii pentru o creanță ce a fost anulată, încălcând, astfel, principiul accesorium sequitur principale și prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. fisc.

Astfel, reclamanta a mai făcut obiectul a două controale fiscale. Primul control fiscal a avut Ioc în anul 2011 și a avut în vedere verificarea contribuției clawback reglementată de art. 363 indice 1 pe întreaga perioadă de aplicabilitate, respectiv pentru trimestrele IV 2009 - III 2011. Aceasta a fost finalizată prin procesul-verbal încheiat la 31 octombrie 2011 fară a se dispune nicio măsură în sarcina sa. Practic, organele de inspecție fiscală au verificat modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind contribuția clawback și au constatat că reclamanta a respectat aceste dispoziții, fără emiterea vreunei decizii de impunere. A doua inspecție fiscală a avut loc în anul 2015 și a privit aceeași perioadă clawback, fiind finalizată prin emiterea Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2015- decizie prin care ANAF a stabilit în sarcina societății unele obligații fiscale suplimentare principale și accesorii, printre care și o contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I-III 2011 (ca în prezenta cauză) în sumă de 7.138.845 RON, la care au fost calculate accesorii în sumă totală de 11.318.262 RON.

Decizia din 2015 a fost anulată în parte prin Decizia ANAF nr. 192 din 29 iulie 2016, respectiv a fost anulată în ceea ce privește stabilirea contribuției clawback suplimentare și a accesoriilor aferente acesteia.

Astfel, în cuprinsul Deciziei 192/2016, ANAF a desființat parțial Decizia din 2015 privind suma de 18.457.107 RON reprezentând: 7.138.845 RON - contribuția clawback; 8.002.185 RON -dobânzi/majorări de întârziere; 3.316.077 RON-penalități de întârziere.

Prin Decizia nr. 192/2016, ANAF a constatat că această sumă a fost calculată în mod greșit, eroarea fiind cauzată de faptul că nu a fost preluată în evidența analitică pe plătitori suma de 14.968.334 RON pe care Zentiva a achitat-o cu titlul de contribuții trimestriale datorate pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente perioadei trim. IV 2009 - trim. III 2011. Prin urmare, ANAF a anulat prin Decizia nr. 192/2016 contribuțiile ce reprezintă diferența (în cuantum de 7.138.845 RON) dintre suma ce a fost achitată de Zentiva, dar care nu a fost luată în evidența analitică (14.968.334 RON) și suma pe care în mod greșit o calculase ca fiind contribuția datorată de Zentiva (22.107.179 RON), precum și accesoriile stabilite pentru această diferență.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1025EV2/2017, ANAF a stabilit în sarcina Societății obligația de plată a sumei de 187.960 RON reprezentând accesorii aferente unui pretins debit principal stabilit prin Decizia din 2015, decizie care a fost anulată prin Decizia 192/2016.

Prin acțiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze, recurenta a solicitat, printre altele, și anularea Deciziei nr. 1025EV2/2017, având în vedere că debitul principal pentru care au fost calculate sumele menționate în cuprinsul ei a fost anulat. Prima instanță a respins, însă, în mod nelegal acest capăt de cerere.

Eroarea instanței de fond constă în neaplicarea principiului accesorium sequitur principalae, în sensul că accesoriile stabilite prin Decizia nr. 1025EV2/2017 privesc (cum este expres indicat în cuprinsul acesteia) un pretins debit principal clawback de 7.146.737 RON - debit expres anulat anterior.

Aceste accesorii nu privesc suma de 14.968.334 RON care nu a fost anulată și nici nu ar avea cum să privească această sumă întrucât, astfel cum s-a menționat și în Decizia din 2015, fusese deja achitată de Zentiva, neluarea acestei sume în evidența analitică a ANAF fiind exclusiv culpa acesteia din urmă.

De altfel, acesta a fost și motivul pentru care ANAF a desființat parțial Decizia din 2015, apreciind că din totalul de 22.107.179 RON calculat greșit drept contribuția trimestrială datorată în perioada trim. IV 2009 - trim. III 2011, Zentiva datora de fapt doar suma de 14.968.334 RON, sumă ce fusese deja achitată. Pe cale de consecință, prin Decizia 192/2016 a fost anulată doar diferența în plus stabilită în mod greșit de ANAF prin Decizia din 2015 (in cuantum de 7.138.845 RON) și accesoriile acesteia.

În mod logic, din moment ce s-a constatat prin Decizia 192/2016 că suma de 14.968.334 RON a fost achitată de societate, nu a mai solicitat anularea Deciziei din 2015 și pentru această sumă, astfel încât aprecierile primei instanțe privind necontestarea sumei de 14.968.334 RON sunt nelegale.

Mai mult, s-a apreciat eronat că suma stabilită prin Decizia 1025EV2/2017 ar corespunde debitului de 14.968.334 RON, ce nu a fost anulat prin Decizia 192/2016. Conform mențiunilor din cuprinsul Deciziei 1025EV2/2017, suma de 187.960 RON ar corespunde debitului de 7.146.737 RON stabilit prin Decizia din 2015, debit care a fost anulat prin Decizia 192/2016.

3.3.2. Prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile O.G. nr. 17/2012, stabilind în mod nelegal că în cauza nu se impune, în parte, obligarea ANAF la procesarea favorabilă a Declarației 171 - respectiv, în subsidiar, în ce privește Decizia 102SEV2/2017 în măsura existenței/menținerii deciziei de respingere a solicitării de anulare.

După cum a arătat și în cuprinsul acțiunii, față de întreaga situație creată prin O.U.G. nr. 104/2009 și Normele aferente acesteia, legiuitorul a încercat prin adoptarea O.G. nr. 17/2012 să amelioreze situația și a stabilit posibilitatea contribuabilului ori a altor persoane indicate de a beneficia de anumite facilități fiscale în ce privește Contribuția claw-back.

Față de intrarea în vigoare a prevederilor art. 5 și 6 din O.G. nr. 17/2012 (la data de 27 august 2012), având în vedere și situația generată de legislația clawback, reclamanta: (i) a depus Declarația 171, aceasta fiind completată cu toate datele care puteau fi completate la momentul depunerii, (ii) a indicat și achitat integral Contribuția claw-back pe care a apreciat-o că ar putea fi de achitat.

Cu toate acestea, ANAF nu au luat în considerare facilitățile fiscale de care ar fi trebuit să beneficieze societatea, invocând motive nepertinente, cum ar fi acela că în cuprinsul Declarației 171 s-a menționat că sumele nu sunt scadente.

Împotriva acestor susțineri, a arătat faptul că la data la care a completat Declarația 171, titlurile de creanță nu erau scadente, astfel încât, dacă ar fi procedat conform celor pretinse de ANAF, ar fi completat declarația cu informații neadevărate.

Instanța de fond, deși în mod corect nu a reținut susținerile neîntemeiate ale ANAF, a respins în mod nelegal capătul de cerere privind obligarea ANAF la procesarea favorabilă a Declarației 171 inclusiv raportat la Decizia 1025EV2/2017, constatând că "instanța a dispus anularea debitului principal stabilit prind decizia de impunere nr. x/2017 și a accesoriilor aferente debilului stabilit prin respectiva decizie de impunere."

Numai că, deși corectă soluția pe aspectul debitelor principale anulate, prima instanță a omis faptul că, drept urmare a soluției pe care a pronunțat-o asupra capătului de cerere privind anularea Deciziei 1025EV2/2017, reclamanta a rămas în continuare obligată la plata sumei de 187.960 RON, pentru care ar fi îndreptățită să beneficieze de facilitățile fiscale prevăzute de O.G. nr. 17/2012, Societatea depunând la autoritățile competente Declarația 171.

Prin urmare, prin soluția pronunțată, prima instanță a încălcat dispozițiile O.G. nr. 17/2012 în ceea ce privește obligația de plată a sumei de 187.960 RON. Mai exact, în ipoteza în care se va constata de către instanța de recurs că prima instanță în mod corect a stabilit că nu se impune anularea Deciziei 1025EV2/2017, trebuie admis capătul de cerere prin care a solicitat obligarea ANAF la procesarea Declarației 171 reglementată de O.G. nr. 17/2012, reclamanta efectuând toate demersurile necesare pentru a beneficia de facilitățile fiscale permise de lege pentru achitarea sumei de 187.960 calculată prin Decizia 1025EV2/2017 și fiind pe deplin îndreptățită la acordarea lor, conform prevederilor O.G. nr. 17/2012.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 aln. 1 pct. 8 din C. proc. civ.

4.1. Întâmpinarea depusă de reclamantă la recursurile formulate de ANAF - Direcția Generală Juridică și de ANAF -Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Reclamanta Zentiva S.A. a depus întâmpinare la recursurile formulate de ANAF - Direcția Generală Juridică și de ANAF -Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a solicitat respingerea recursului ANAF Direcția Generală Juridică în principal ca nul și, în subsidiar, ca nefondat și a recursului ANAF DGAMC ca nefondat.

4.1.1. În ceea ce privește nulitatea recursului formulat de ANAF

Recursul ANAF Direcția Generală Juridică nu cuprinde nicio mențiune referitoare la vreun clement de nelegalitate al sentinței primei instanțe. Întregul recurs cauzei cuprinde o descriere neutră, generala, formală a unor prevederi aplicabile în materia contribuției clawback reglementată de O.U.G. nr. 104/2009. Nu există nicio critică adusă raționamentului primei instanțe care a constatat caracterul nelegal al actelor administrativ fiscale anulate. Astfel, recursul este nemotivat, fiind astfel lovit de sancțiunea nulității, conform art. 489 C. proc. civ.

4.1.2. Sentința primei instanțe este legală în ceea ce privește lipsa competenței ANAF în (re)stabilirea contribuției clawback. CNAS are competența exclusivă în stabilirea cuantumului contribuției clawback și a emiterii titlului de creanță.

Competența în materia stabilirii contribuției clawback reglementată potrivit art. 363 aparține în integralitate CNAS conform art. 270 alin. (1) lit. x) din același act normativ.

Ulterior perioadei în discuție, începând cu trimestrul IV 2011, Contribuția clawback a fost reglementată de O.U.G. nr. 77/2011. Acest act normativ a reglementat și aspecte privind competența în stabilirea și urmărirea achitării contribuției clawback. Practic, numai începând cu data intrării în vigoare a acestuia - 1 octombrie 2011. această competență a fost împărțită între CNAS și ANAF. Atribuțiile transferate către ANAF privesc însă exclusiv activitatea de administrare a taxei clawback, nu și activitatea de stabilire a contribuției clawback care a rămas exclusiv în competența CNAS.

Defalcarea atribuțiilor între cele două autorități este astfel expresă și fără echivoc - numai CNAS a putut și poate potrivit legii să stabilească contribuția clawback. Rațiunea este clară și din perspectiva faptului că CNAS este autoritate specializată în domeniul în discuție și care are și atribuții de control al trasabilitatii medicamentelor, inclusiv sub aspectul punerii lor pe piață și al eliberării în regim compensat pacienților, dar și al modului de decontare din bugetul de stat a medicamentelor eliberate în regim compensat pacienților.

ANAF nu poate stabili Contribuția clawback în locul CNAS și nici nu poate modifica contribuția stabilită de CNAS prin act administrativ fiscal. ANAF nu poate face verificări consumul de medicamente din spitale și farmacii din perspectiva eliberării de medicamente în regim compensat pacienților. ANAF poate doar urmări aspecte execuționale ale Contribuția stabilită de CNAS, respectiv are doar o activitate de administrare a contribuției clawback.

Activitatea de administrare a contribuției ce i-a fost transferată conform art. 9 anterior menționat nu include astfel operațiunile juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxa clawback și comunicarea acesteia către societate, acestea fiind atribuții exclusive ale CNAS.

Prin urmare, stabilirea contribuției clawback (inclusiv prin (re)calcularea acesteia) excede competenței ANAF, astfel că această operațiune este nelegal efectuată de organele fiscale care au încălcat prevederile anterior menționate, principiul specialia generalibus derogant și a principiului securității raporturilor juridice

Menționarea de către ANAF a Deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 601/2014 în sensul că o instanță de judecată ar fi constatat că, potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, ar fi operat transferul integral de competență către ANAF în materia contribuției clawback este nefondată.

Decizia invocată de către inspectorii fiscali nu a avut ca subiect de analiză competența CNAS/ANAF în stabilirea existenței și cuantumului contribuției clawback reglementată de art. 363. Dosarul respectiv, a avut ca obiect solicitarea unei societăți farma de anulare a notificărilor emise de CNAS (deci nu de ANAF) privind stabilirea/modalitatea de calcul a contribuției clawback aferentă unor trimestre ale anului-2010.-Calitatea procesuală a ANAF a fost stabilită pentru opozabilitate - respectiv pentru ipoteza aspectelor post-plată, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv pe baza unui titlu care va fi fost desființat, astfel că se impune ca hotărârea pronunțată în cauză sâfte opozabilă și ANAF, pentru situația anulării irevocabile a notificării si solicitării restituirii sumelor dejaplăfii'e CN3S de către reclamantă.

Pe fondul aspectelor, s-a arătat că recursul încearcă să inducă ideea că ar fi calculat contribuția clawback în mod corect- ceea ce nu corespunde adevărului din cuprinsul prevederilor legale aplicabile în materie.

ANAF a calculat o contribuție clawbaek suplimentară prin stabilirea unei baze de impunere în care au inclus toate medicamentele vândute de Zentiva și al căror preț a fost încasat indiferent că acestea nu au fost vândute direct în spitale și farmacii și indiferent dacă acestea au fost incluse în sistem și totodată, indiferent de consumul acestora în sistem (adică, de eliberarea în regim compensat sau nu către pacienți).

In ceea ce privește accesoriile, acestea au fost calculate de la date arbitrar stabilite raportat Ia prevederile legale și la interpretarea acestora de către autoritățile cu astfel de competențe - practic, ANAF a luat în considerare, cu o singură excepție, ca termen al scadenței data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului - în condițiile în care (i) scadența se stabilea numai de către CNAS, conform prevederilor legale aplicabile în materie și în condițiile în care (ii) CNAS nu a emis în sarcina Zentiva titluri de creanță (cu o singură excepție, când a și fost efectuată plata). Mai mult, ANAF a (re)stabilit accesorii pentru un debit anulat tot de către ANAF.

4.1.3. Caracterul nelegal al modului de calcul al contribuției suplimentare utilizat de ANAF

Trecând peste aspectele anterioare privind lipsa competenței ANAF și caracterul contradictoriu al deciziilor ANAF pe aspectul în discuție, raționamentul de (re)calcul folosit de autoritatea fiscală este viciat în esență.

In primul rând, CNAS nu a emis titluri de creanță privind Contribuția clawbaek aferentă trimestrelor IV 2009,1-11120 II (cu o excepție), Zentiva nedatorând cu caracter general o astfel de contribuție.

În al doilea rând, în subsidiar, dacă ar datora contribuția, aceasta a fost în mod esențial greșit calculată de ANAF. Zentiva nu datorează pretinsa contribuție clawback impusă suplimentar raportat la care au fost calculate accesoriile în discuție (aspect detaliat anterior). Prin urmare, nu datorează nici accesorii.

Normele prevedeau că CNAS, după primirea declarațiilor privind încasările, în termen de 15 zile, trebuia să calculeze Contribuția datorată prin aplicarea cotei la valoarea încasărilor și să emită titlul de creanță care trebuia să includă și scadența - data până la care Contribuția trebuia plătită. Deci, scadența contribuției se comunica de CNAS-abia după primirea titlului de creanță din partea CNAS, debitul bugetar devenea exigibil, la data indicată în titlul de creanță. In concluzie, considerarea date de 25 a lunii subsecvente trimestrelor în discuție ca date de scadență a contribuției clawback este nelegală.

Nici nu există și nu poate exista o culpă a Zentiva în pretinsa neplată a contribuției clawback suplimentar stabilită în anul 2017 raportat la contextul factual juridic al anului 2011 și, prin urmare, Zentiva nu poate datora accesorii datorită imposibilității efective și extrinseci a îndeplinirii pretinsei obligații de plată a Contribuției clawback stabilită suplimentar.

4.2. Întâmpinarea depusă de pârâta Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) împotriva recursului declarat de reclamanta Zentiva S.A.

Pârâta Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a formulat întâmpinare împotriva recursului declarat de reclamanta Zentiva S.A., prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta - reclamanta a susținut neîntemeiat ca instanța de fond a încălcat si a aplicat greșit dispozițiile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, precum si cele ale O.G. nr. 17/2012, încălcând principiul accesoriu sequitur principale. Contrar susținerii recurentei, instanța de fond in mod corect a reținut, din actele depuse la dosar, faptul că prin Decizia de impunere nr. x/22.12.2015, emisa de către Inspecția Fiscala, s-au stabilit obligații fiscale principale în suma de 22.107.179 RON.

Societatea figura la data înregistrării cu un plus de 14.968.335 la Venituri din contribuția datorată pentru medicamentele finantate din Fondul național unic de asigurări de sociale de satatate și din bugetul Ministerului Sănătății și în urma stingerii sumei au fost calculate accesorii conform Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 1025 EV2/27.04.2017.

Ca urmare a operării în baza de date a Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 și a operațiuni de stingere s-au calculat accesorii în cuantum de 187.960 RON, comunicate prin Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 1025 EV2/27.04.2017. Accesoriile au fost calculate de la data 30.11.2015, data la care s-a oprit controlul cu calculul accesoriilor pana la data stingerii inclusiv, pentru suma de 7.146.737 RON pana la data de 01.01.2016 și pentru suma de 7.146.737 RON pana la data de 05.02.2016.

Prin Decizia nr. 192/29.07.2016 privind soluționarea contestației formulata de S.C. ZENTIVA S.A., emisa de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor împotriva Deciziei de impunere x/22.12.2015, s-a stabilit reverificarea si desființarea următoarelor sume: debit in suma totala de 7.138.844 RON (suma rămasa în urma stingerii sumei de 14.968.335lei 22.107.179 RON - 7.138.844 RON = 14.968.335 RON); dobânda în suma totala de 8.002.185 RON; penalitate de întârziere în suma totala de 3.316.077 RON.

Având in vedere cele menționate, accesoriile stabilite prin Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 1025 EV2/27.04.2017, în cuantum de 187.960 RON sunt datorate, fiind calculate in conformitate cu prevederile art. 173, 174 si 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

In concluzie, instanța de fond in mod corect a constatat faptul că în litigiul de față reclamanta nu a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 în privința debitului principal rămas de achitat (aspect recunoscut chiar de recurenta), motiv pentru care accesoriile aferente acestuia nu pot fi anulate.

Susținerea recurentei în sensul că prima instanța a interpretat si a aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 17/2012 in ceea ce privește obligarea ANAF la procesarea favorabila a Declarației 171 privind acordarea facilitaților fiscale reglementate de O.G. nr. 17/2012 depusa de reclamanta, este vădit neîntemeiată.

Drept consecința a faptul ca instanța a dispus anularea debitul principal stabilit prin decizia de impunere nr. x/2017 si a accesoriilor aferente debitului stabilit prin respectiva decizie s-a respins capătul de cerere privind procesarea favorabilă a Declarației 171 privind acordarea facilitaților fiscale reglementate de OGnr. 17/2012.

Mai mult decât atât, potrivit art. 22 din Legea 207/2015, contribuabilii au obligația de a plați la termenele legale, impozite, taxe, contribuții si alte venituri, precum si dobanzî/majorari si penalități intaziere aferente impozitelor, denumite si obligații de plata accesorii.

Conform art. 4 punctul (4) din OMF nr. 928/591/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidentei pe plătitor, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 indice 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, soluționarea contestații