ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 871/2022

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Sesizarea instanței de fond

La data de 11.10.2017 s-a înregistrat adresa Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, fiind înaintat dosarul nr. x/2017 deoarece prin sentința civilă nr. 4888/6.09.2017 s-a admis excepția necompetenței materiale a acelei instanțe și s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta A., în calitate de reprezentant al minorilor B. și C. și pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministerul Transporturilor, Consiliul Local Sector 2, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Școala Gimnazială "Iancului" în favoarea acestei instanțe.

Prin acțiunea înregistrată la 21.03.2017, reclamanta A. în calitate de reprezentant al minorilor B. și C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Transporturilor, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Școala Gimnazială "Iancului" pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului MENCS să aloce, conform prevederilor legale, sumele de bani necesare pentru decontarea contravalorii călătoriilor cu mijloacele de transport în comun pentru cei doi elevi, respectiv contravaloarea abonamentelor lunare RATB pentru elevul B. și eleva C. pentru anul școlar 2014/2015, anul școlar 2015/2016, respectiv anul școlar 2016/2017; obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor să aloce, conform prevederilor legale, sumele de bani necesare pentru decontarea contravalorii călătoriilor CFR pentru elevul B. și eleva C. pentru anul școlar 2014/2015, anul școlar 2015/2016, respectiv anul școlar 2016/2017; obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului București ca printre creditele cerute lunar de la pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și pârâtul Ministerul Transporturilor pentru acoperirea decontării facilităților de transport să fie incluse și cheltuielile de transport (contravaloarea abonamentelor lunare RATB și a biletelor CFR) pentru elevul B. si eleva C., pentru anul școlar 2014/2015, 2015/2016, respectiv 2016/2017, pentru a se putea proceda la decontarea lor de către unitatea de învățământ; obligarea pârâtei Școala Gimnaziala "Iancului", să procedeze de îndată la decontarea efectivă și retroactivă a cheltuielilor de transport (contravaloarea abonamentelor lunare RATB și a biletelor CFR) pentru elevul B. și eleva C. pentru anul școlar 2014/2015, 2015/2016, respectiv 2016/2017, conform copiilor documentelor de transport atașate cererilor adresate acestei pârâte, precum și obligarea pârâților la plata contravalorii dobânzii legale de la data depunerii cererilor de decont și până la data plății efective a sumelor; 5) să fie obligați parații la plata către reclamantă a sumei de 50.000 RON reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3201 din 4 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de către pârâți, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost completată de reclamanta A., a obligat pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministerul Transporturilor, Consiliul Local Sector 2 să aloce fondurile necesare decontării integrale a cheltuielilor de transport pentru minorii B. și C., pentru perioada 2014-2017 (până la intrarea în vigoare și aplicarea H.G. nr. 42/2017), a obligat pârâta Școala Gimnazială "Iancului" la decontarea integrală a cheltuielilor mai sus indicate, a obligat Inspectoratul Școlar al Municipiului București la efectuarea demersurilor în vederea alocării fondurilor de către Ministerul Educației Naționale aferente transportului local de suprafață, a obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale la plata unor daune morale de 10.000 RON către reclamanți, a obligat pârâții la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâții Ministerul Educației (fost Ministerul Educației Naționale), Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Telecomunicațiilor) întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul lor pârâții Ministerul Educației (fost Ministerul Educației Naționale), Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au solicitat admiterea recursului, iar în principal casarea hotărârii atacate și rejudecând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a fiecărui recurent, iar în subsidiar respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.

În motivarea căii de atac exercitate pârâtul Ministerul Educației a susținut, după identificarea normelor juridice pe care le-a considerat relevante, că toate cheltuielile pentru transportul elevilor, conform art. 84 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt asigurate prin finanțarea complementară din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.

Decontarea transportului pe calea ferată și cu metroul se finanțează conform art. 111 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

În acest context instanța de fond a apreciat greșit că măsura de la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 este o măsură de protecție socială pentru elevii și studenții orfani, astfel încât aceasta, în lipsă de dispoziții contrare exprese se finanțează de la bugetul M.E.N.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii reclamanților considerându-se că nu poate fi antrenată răspunderea ministerului recurent pentru neemiterea unei legislații secundare, care nu era necesară în prezența reglementărilor legale exprese deja existente sau în lipsa unui răspuns care să ducă la rezolvarea situației.

În motivarea recursului său Inspectoratul Școlar al Municipiului București a suținut că potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 309/1996 reducerile de tarif a abonamentelor lunare eliberate elevilor și studenților, precum și gratuitățile de transport acordate elevilor și studenților orfani sau proveniți din casele de copii, pentru transportul local, în comun, de suprafață, se asigură din bugetul Ministerului învățământului prin serviciile publice descentralizate ale acestuia.

Însă, instanța de fond a apreciat greșit că inspectoratele școlare sunt servicii publice descentralizate.

Noțiunea de descentralizare presupune transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat.

Potrivit art. 95 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 "Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu personalitate juridică.

Atât timp cat legiuitorul a stabilit că și elevii orfani beneficiază de toate categoriile de transport prevăzute la alin. (1), iar articolul 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, prevede ca toate aceste categorii de cheltuieli sunt incluse în finanțarea complementara, se consideră că dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o altă modalitate de finanțare pentru elevii orfani, ar fi mentionat-o expres așa cum a făcut-o și în cazul elevilor care nu beneficiază de o protecție socială specială.

Finanțarea cheltuielilor privind transportul elevilor orfani nu a fost reglementată separat printr-un program național, legiuitorul arătând la art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 ca finanțarea complementară include toate cheltuielile privind transportul elevilor, fara a distinge între elevii cu sau fara cerințe educaționale speciale, elevii orfani, elevii olimpici ori o alta categorie de elevi care necesită protecție socială sau un regim special.

Sumele solicitate de reclamanta nu fac parte din categoria sumelor destinate asigurării cheltuielilor privind inspectoratele școlare, și prin urmare, Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu este ordonator secundar de credite pentru sumele destinate cheltuielilor privind transportul de suprafața al elevilor, aceasta calitate având-o Consiliul Local Sector 2, așa cum este prevăzut la art. 105 alin (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

În motivarea cererii de recurs pârâta Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București - serviciu public în subordinea Consiliului Local Sector 2 a susținut că din dispozițiile art. 5 alin. (3) și art. 6 alin. (1) ale H.G. nr. 309/1996 rezultă că cheltuielilor de transport la nivel local și a acelor în afara localității pentru elevii ce beneficiază de gratuitate în condițiile legii revine unității de învățământ și numai acesteia. Acțiunea având drept obiect obligarea unei instituții publice la plata unor pretinse obligați bănești deoarece privește afirmarea unui drept nu se poate exercita decât împotriva acelei instituții și prin urmare calitate procesuală în litigiul în care instanța este investită să se pronunțe asupra existenței și/sau întinderii dreptului pretins nu o poate avea decât aceea instituție. Ordonatori bugetari de rang superior în cazul în care există nu pot avea calitate în proces mai ales atunci când obligațiile pretinse în fața instanței revin unei anume instituții publice menționată expres prin lege.

Faptul că ulterior pronunțării hotărârii judecătorești executarea acesteia impune alocarea unor resurse în bugetul instituției, fapt ce ar presupune acțiuni, măsuri ale ordonatorilor de credit de rang superior sau ale organelor deliberative cu competențe în procesul bugetar al instituției ce a fost obligată la plata unei anumite sume de bani este o problema de executare a hotărârilor judecătorești.

Pe fondul cauzei se consideră că reclamanții nu se încadrează in prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Celelalte categorii de elevi ce beneficiază de gratuitate sunt în afara elevilor orfani cei cu cerințe educaționale speciale, cei puși sub tutelă precum și cei pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială. Ori tutela minorului se instituie atunci când niciunul dintre părinți nu își mai poate exercita atribuțiile părintești deoarece dacă minorul a rămas cu un singur părinte și acesta își poate asuma obligațiile părintești acel părinte exercită de unul singur autoritatea părintească.

De asemenea măsurile de protecție specială la care se referă alin. (2) al articolului 84 din Legea nr. 1/2011 sunt cele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 272/2004. Și instituirea acestor măsuri sunt o consecință a imposibilității, lipsei deficienței sau a modului abuziv a exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești din partea ambilor părinți.

De aceea pentru identitate de rațiune cu cele două categorii de elevi despre care s-a făcut vorbire, respectiv cei pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială, în condițiile legii sau tutela, categoria elevilor orfani din alin. (2) al art. 84 este circumscrisă doar la acei elevi ce sunt lipsiți total de sprijinul și ocrotirea părintească urmare a decesului ambilor părinți.

Prin recursul său Ministerul Transporturilor a solicitat casarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună respingerea acțiunii reclamanților, reiterând în dezvoltarea motivelor sale apărările formulate în fața instanței de fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare A. în calitate de reprezentantă legală a minorilor B. și C. a solicitat în principal anularea recursurilor pârâților pentru neîncadrarea motivelor invocate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

2.1.1. Recursul Ministerului Transporturilor.

Examinând, cu prioritate, cerința achitării taxei de timbru aferente căii de atac exercitate de pârâtul Ministerul Transporturilor, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații legale.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

În aplicarea normelor anterior menționate, prin înștiințarea comunicată recurentului pârât la data de 24 iunie 2021, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat în cauză, obligație pe care recurentul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat.

Recurentul a formulat două cereri succesive de reexaminare a taxei de timbru, care au fost respinse prin încheierile pronunțate la data de 15.09.2021 și la data de 19.01.2022 în dosarele x/2017 și, respectiv, x/2017/a3.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Întrucât nici după finalizarea acestor proceduri recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă demersului său procesual, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 3201 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

2.1.2. Recursurile Ministerului Educației (fost Ministerul Educației Naționale), Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Instanța de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al refuzului pretins nejustificat al autorităților a căror recursuri sunt supuse analizei de față de a soluționa favorabil cererea reclamantei de decontare a contravalorii călătoriilor pentru transportul local de suprafață, precum și pentru cel subteran și cel feroviar, pentru minorii B. și C., minori orfani de tată.

În analiza lipsei de legitimare procesual pasive a acestora autorități, instanța de fond a dispus respingerea excepției procesuale cu acest obiect în aprecierea generală că în raport de actele normative care s-au succedat, H.G. nr. 309/1996 art. 5 alin. (1) și (2), Legea nr. 1/2011 (art. 111, 105) toate aceste instituții publice au calitate procesuală pasivă în cauză, legile mai sus indicate prevăzând obligații în sarcina acestora cu privire la decontarea cheltuielilor solicitate de către reclamantă.

Procedând la o reevaluare a acestor excepții din perspectiva criticilor cu care a fost învestită, instanța de control judiciar apreciază că au fost respinse nelegal.

Legitimarea procesuală este dată de calitatea de parte în raportul juridic litigios așa cum este el dedus judecății, cum prescrie imperativ art. 36 C. proc. civ. În contenciosul administrativ, legitimarea procesuală este strâns legată de competența autorității publice chemată în judecată, calitate de parte în raportul juridic litigios presupunând ca drepturile și obligațiile ce intră în conținutul acestuia să se circumscrie competenței atribuite acestei instituții publice. Altfel spus, o autoritate publică poate sta în judecată și poate fi obligată la o anumită conduită din cele prevăzute la art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, numai dacă aceasta se înscrie în competențele acordate prin lege.

Or, din normele evocate de instanța de fond nu rezultă că Ministerul Educației (fost Ministerul Educației Naționale), Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București ar fi primit competențe în gestionarea obligației a cărei neîndeplinire se solicită a se sancționa în prezenta cauză.

Singura mențiune cu privire la Ministerul Învățământului este aceea de la art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 309/1996 prin care i se conferă acestei instituiții calitatea de ordonator principal de credit în vederea aplicării reducerilor de tarif cu 50% a abonamentelor lunare eliberate elevilor și studenților, precum și a gratuitățile de transport acordate elevilor și studenților orfani sau proveniți din casele de copii, pentru transportul local, în comun, de suprafață.

Or, calitatea de ordonator principal de credit, pe lângă împrejurarea că vizează numai facilitățile pentru transportul local, în condițiile în care în cauză nu se reclamă o asemena facilitate, nu este de natură ai conferi legitimare procesuală în prezenta cauză întrucât atribuțiile sale prevăzute de art. 21 din Legea nr. 500/2002, referitoare la repartizarea creditelor către bugetele instituțiilor publice din subordine, privesc o etapă ulterioară a procesului, respectiv cea a executării hotărârii definitive de admitere a acțiunii.

Prin urmare, în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, competenețele legale ale celor trei instituții nefiind de natură a le susține legitimarea procesuală în această cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va admite recursurile formulate de pârâții Direcția Generală Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 3201 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea în parte, și rejudecând în aceste limite cauza, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu părății menționați pentru lipsa calității procesuale pasive. Va fi anulat ca netimbrat recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor. Va menținută în rest hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Direcția Generală Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 3201 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Direcția Generală Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației Naționale și în consecință respinge acțiunea formulată de A. în calitate de reprezentantă legală a minorilor B. și C. împotriva acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Anulează recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva aceleași sentințe ca netimbrat.

Menține în rest hotărârea atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2022.