ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2019, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. C19-2778/04.09.2019 emise de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare prin care a fost menținută Rezoluția nr. 2081/A/28.06.2019 prin care a fost clasată plângerea lor, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

1.2. Prin sentința civilă nr. 74 din 28 ianuarie 2020, Curtea a respins acțiunea reclamantelor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate cu consecința admiterii plângerii și desființării rezoluțiilor atacate și admiterea sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

În susținerea recursului, recurentele-reclamante au prezentat situația de fapt și demersurile pe care le-au întreprins în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, cu referire la cererea de revizuire a sentinței penale nr. 73 din 15 aprilie 2010 din Dosarul x/2008, cerere de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului x/2018 al Tribunalului Hunedoara.

Au susținut că potrivit hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Hunedoara, cu rea-credință judecătorii au nesocotit dreptul conferit de art. 459 alin. (3) lit. a)-e) C. proc. pen. și au refuzat să admită în principiu cererea de revizuire spre a se ajunge la o judecată pe fond.

Au mai arătat că instanța de fond, prin sentința recurată, nu a făcut altceva decât să mențină opinia Inspecției Judiciare, prezentând argumente pentru care consideră că în Dosarul nr. x/2008 s-a produs o eroare judiciară, realizându-se o distorsiune a normelor imperative și nu supletive de interpretare de drept procesual penal.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A apreciat că susținerile recurentelor nu reprezintă motive de nelegalitate a sentinței recurate.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantelor A. și B. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentelor, rezultă că acestea au invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurentele-reclamante au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurentele-reclamante, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-au limitat la a prezenta demersurile efectuate în dosarele aflate pe rolul instanțelor și la a expune argumente vizând modalitatea de administrare a probatoriilor și de soluționare a cererilor lor formulate în procesul penal, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Simpla nemulțumire a recurentelor cu privire la soluția instanței de fond și prezentarea unor aspectare care nu au legătură cu legalitatea hotărârii recurate nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentele-reclamante A. și B., ambele prin C., împotriva sentinței nr. 74 din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.