ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.02.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 emisă de Consiliul Concurentei privind constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și sancționarea B. și a următoarelor întreprinderi: C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L.. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., A. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L. și S. S.R.L., si a executării amenzii în cuantum de 62.743,39 Iei, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019, amendă stabilită prin decizia mai înainte menționată. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 524 din 09 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI având ca obiect "suspendare executare act administrativ - DEC.55/25/09/2020", ca neîntemeiată, dispunând restituirea către reclamantă a cauțiunii consemnate la dispoziția instanței.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 524 din 09 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, admiterea cererii de suspendare a Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 55/25.09.2020.

În motivare, a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță, a art. 2 lit. t) si ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal.

În esență, a susținut că, fără a intra în cercetarea fondului, din simpla pipăire a acestuia rezultă cu evidență că împrejurările legate de starea de fapt și de drept ce privesc Decizia nr. 55 din 25.09.2020 și amenda în cuantum de 62.743,39 RON sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceasta a fost modificată și completată.

A arătat că Autoritatea Rutieră Română nu mai are nicio competență în materia transportului public local, toate competențele și atribuțiile privitoare la transportul public local între municipiul București și localitățile județului Ilfov aparțin, în speța de față, T..

Consiliul concurentei în Decizia nr. 55 din 25.09.2020, cu rea-credință a ascuns, adevărata situație de fapt și de drept în ceea ce privește transportul public local între municipiul București si localitățile județului Ilfov și a ignorat actele administrative ce aveau relevanță juridică pentru perioada octombrie- noiembrie 2018.

A învederat că relevantă în cauză pentru perioada octombrie- noiembrie 2018 când s-ar fi săvârșit fapta anticoncurențială, este O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 și că instanța de fond a interpretat greșit acest act normativ esențial.

Așadar, O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 a fost în vigoare de la 20 ianuarie 2017 până la 30 decembrie 2018, deci în perioada care are relevanță pentru cauza de față, fiind abrogată prin Legea nr. 328/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007.

Invocă dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 5/2017, precum și Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 496/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014 și sentința civilă nr. 3269/2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 la data de 16 mai 2018, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 26.06.2018.

A mai menționat că T. a finalizat procedura de atribuire a traseelor în septembrie 2018, deci anterior lunii octombrie 2018, când în conformitate cu decizia nr. 55 din 25.09.2020 s-ar fi săvârșit așa-zisa faptă anticoncurențială.

Așadar, este evident că în data de 18 octombrie 2018 când s-a semnat sub antetul C.O.T.A.R., adresa incriminată 2661, societatea nu mai avea licențe de traseu valabile, acestea încetându-și valabilitatea sub imperiul legii, conform art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015. De asemenea, își încetase valabilitatea programul de transport în baza căruia societatea efectua servicii regulate de transport rutier între municipiul București și localitățile județului Ilfov.

În condițiile în care a fost făcut public noul program de transport față de care societatea reclamantă era terță și în condițiile în care a fost finalizată atribuirea prin emiterea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 574/06.09.2018 și prin încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, societatea nu se mai regăsea din punct de vedere legal și obiectiv pe piața transportului public local între municipiul București si localitățile din județul Ilfov.

A susținut că societatea reclamantă, în perioada relevantă, octombrie noiembrie 2018 nu a efectuat niciun transport în baza noului program de transport. Anterior acestui program a efectuat activitate de transport în baza vechiului program de transport ce nu mai era în vigoare în perioada relevantă octombrie- noiembrie 2018. Prin reducere la absurd, în condițiile în care ar fi efectuat activitate de transport fară să se regăsească în Programul de Transport al Societății de Transport București S.A. nu ar fi o problemă de concurență neloială, fiindcă Programul de Transport al Societății de Transport București S.A. era cel care definea piața relevantă de transport.

În același timp, a apreciat că prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică fiindcă cota cumulată deținută de societățile care ar fi săvârșit așa-zisa înțelegere nu numai că nu depășește 10% pe piața relevantă "afectată de înțelegere" dar este practic inexistentă. În aceste condiții, sunt pe deplin aplicabile, în speța de față, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea concurenței.

Toate susținerile de mai sus demonstrează o îndoială mai mult decât serioasă si cu privire la legalitatea amenzii în cuantum de 62.743,39 RON, reprezentând 3.6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019.

Privitor la individualizarea pedepsei/sancțiunii și la stabilirea amenzii există de asemenea, îndoileli mai mult decât serioase.

De asemenea, a arătat că sectorul transporturilor rutiere este unul dintre cele mai afectate sectoare economice, în contextul pandemic actual, viitorul apropiat al societății fiind pus sub semnul întrebării, iar în condițiile în care s-ar aplica amenda stabilită de Consiliul Concurenței Consiliul riscă chiar insolvența și falimentul.

Pandemia nu face decât să agraveze starea economică a societății, având în vedere că sectorul transporturilor rutiere este unul dintre cele mai afectate sectoare economice în prezent.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că instanța de fond, în mod corect, a constatat că ansamblul argumentelor invocate în susținerea îndeplinirii primei condiții a suspendării Deciziei nr. 55/2020 nu dovedește existența cazului bine justificat, argumentele invocate nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.

Susține că instanța de fond, cu luarea în considerare a aspectelor învederate de recurenta - reclamantă, în mod corect a reținut faptul că elementele pe care aceasta le-a furnizat nu sunt suficiente prin ele însele pentru a proba faptul că executarea sancțiunii contravenționale este de natura a perturba în mod grav activitatea societății sau că poate crea premisele pentru deschiderea procedurii insolvenței sau falimentului.

Procedura de soluționare a recursului

Prin Rezoluția președintelui Completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 21 iulie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 08 februarie 2022, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei Consiliului Concurenței nr. 55/25.09.2020 privind constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, solicitând în temeiul art. 51 din Legea nr. 21/1996 - legea concurenței coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea acestui act administrativ.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care a declarat recurs împotriva acestei soluții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte constată că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Văzând dispozițiile legale mai sus arătate, instanța de recurs reține că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Analizând susținerile recurentei - reclamante referitoare la existența cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că dispoziție obligatorie este nelegală, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului și fără a se analiza consecințele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este și cel reprezentat de Decizia Consiliului Concurenței nr. 55 din 25.09.2020, trebuie amintit că, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii și pentru aplicarea acesteia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, iar conform art. 15 din același act normativ, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cazul bine justificat și paguba iminentă, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, recurenta-reclamantă a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, următoarele argumente: cererile de prelungire a licențelor de traseu nu au nicio relevanță în cauza de față, având în vedere faptul că sunt posterioare perioadei octombrie- noiembrie 2018, perioadă în care s-ar fi săvârșit presupusa faptă anticoncurențială; la data semnării adresei nr. x/18.10.2018 societatea nu mai avea licențe de traseu valabile, acestea precum și programul de transport își încetaseră valabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017; după emiterea H.C.G.M.B. nr. 574/06.09.2018 și încheierea contractului de delegare societatea reclamantă nu se mai regăsea pe piața transportului public local între municipiul București și județul Ilfov astfel că nu poate fi reținută o afectare a concurenței respectiv o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 21/1996; în perioada relevantă octombrie- noiembrie 2018 societatea nu a efectuat niciun transport în baza noului program de transport; cota cumulată de societățile cu privire la care a fost reținută existența înțelegerii nu depășește 10% pe piața relevantă astfel că erau aplicabile prevederile dispoziților art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996; chiar dacă existența înțelegerii anticoncurențiale ar fi reală, în mod eronat Consiliul Concurenței a reținut că fapta este de gravitate mare; individualizarea sancțiunii s-a realizat în mod eronat în condițiile în care erau incidente circumstanțe atenuante care nu au fost însă reținute de Consiliul Concurenței.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurenta - reclamantă nu sunt apte să contureze existența unui caz bine justificat, pe de o parte, în considerarea faptului că aspectul încetării efectelor licențelor de transport, invocat de aceasta a fost infirmat chiar de conținutul licențelor de transport depuse la dosar și de însăși răspunsul dat de aceasta Consiliului Concurenței, și, pe de altă parte, raportat la faptul că celelalte motive de nelegalitate invocate excedează acestui cadru procesual, în care instanța trebuie să se limiteze la analiza unor indicii, la o simplă pipăire a fondului cauzei.

Astfel, în mod corect prima instanță, realizând o verificare sumară a motivelor invocate în cererea de suspendare, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (corespondența dintre Autoritatea Rutieră Română și Consiliul Concurenței, conținutul licențelor de transport și răspunsul reclamantei transmis Consiliului Concurenței) a reținut că efectul dispozițiilor invocate de recurenta - reclamantă, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 57/2017 nu pare a fi încetarea valabilității licențelor de transport existente, ci mai degrabă prelungirea valabilității acestora până la data finalizării procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport, aspect care pare a se corobora cu constatările Consiliului Concurenței în sensul că licențele reclamantei au fost prelungite de Autoritatea Rutieră Română, această concluzie fiind confirmată și de răspunsul transmis de societatea reclamantă Consiliului Concurenței prin Adresa nr. x/27.09.2019, în cuprinsul căreia se arată că "data de 31.12.2018 era data când expirau licențele de transport pe traseele dintre București și Ilfov".

Astfel, simplu fapt că autoritățile publice au încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu STB nu poate constitui un motiv de încetare de drept a licențelor atribuite în temeiul legii.

Nici celelalte argumente invocate de recurenta - reclamantă, ca și indicii de nelegalitate a deciziei, nu sunt apte să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, în considerarea faptului că, a analiza consecințele juridice ale adoptării unui nou program de transport cât și cele privind efectele hotărârilor judecătorești invocate în cauză, respectiv modul cum a fost individualizată sancțiunea și cota cumulată, pe piața relevantă, deținută de societățile care ar fi săvârșit așa zisa înțelegere, presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii deciziei prin raportare la prevederile legale incidente, depășind, astfel, limitele unei analize sumare a împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept și prejudecând fondul cauzei.

Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Se constată, astfel, că recurenta - reclamantă a invocat, ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate ce ar trebui să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat, în condițiile în care existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită în cauză condiția existenței cazului bine justificat, pe de o parte, în considerarea faptului că motivul invocat de recurenta - reclamantă, ca și indiciu de nelegalitate a deciziei, respectiv încetarea valabilității licențelor de transport existente, este neîntemeiat, fiind infirmat chiar de conținutul licențelor de transport depuse la dosar și, pe de altă parte, în considerarea faptului că celelalte argumente susținute de parte, respectiv consecințele juridice ale adoptării unui nou program de transport, efectele hotărârilor judecătorești invocate, cele privind modul de individualizare a sancțiunii, depășesc limitele unei verificări sumare impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se constată, așadar, că nu există indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, soluția instanței de fond fiind legală.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată și critica recurentei privitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, reținând că, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie întrunite cumulativ atât condiția pagubei iminente, cât și condiția cazului bine justificat. În raport de concluzia primei instanțe, referitoare la neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat, Înalta Curte constată că temeinicia sau netemeinicia susținerilor părții cu privire la îndeplinirea cerinței pagubei iminente nu prezenta relevanță și nu este de natură a influența soluția pronunțată în cauză.

În aceeași notă argumentativă, Înalta Curte reține că în prezentul recurs nu se impune analizarea elementelor ce conturează îndeplinirea cerinței pagubei iminente, date fiind considerentele prezentei decizii, prin care s-au menținut constatările instanței de fond referitoare la neîndeplinirea condiției cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerințe nu-și găsește utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluția instanței de control judiciar.

Se constată, așadar, că prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 emisă de Consiliul Concurenței.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, sentința pronunțată de prima instanță urmând a fi menținută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 524 din data de 9 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.