ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6327/2021

Ședința publică din data de 13 decembrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x la data de 03.04.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 30/09.11.2019 adoptate de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și/sau a celorlalte acte adoptate în data de 08/09.11.2019 și ulterior, prin care au fost aleși și validați membrii de pe lista de pensionari ai Consiliului de Administrație al Casei de Asigurări a Avocaților, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 52/2020 din data de 05 august 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. ca nefondată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 52/2020 din data de 05 august 2020 și a încheierii de ședință din data de 29 iulie 2020 a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, ca urmare a rejudecării litigiului pe fond.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele:

-prin pronunțarea sentinței civile nr. 52/05.08.2020 și a încheierii de ședință din 29.07.2020, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (motiv de casare: art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

-instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, dar, în mod greșit, a respins proba cu înregistrarea audio, precum și proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale ședințelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor, reținând că "aceste probe nu sunt utile soluționării cauzei, raportat la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 30/9.11.2019 a Consiliului U.N.B.R. și a celorlalte acte adoptate în datele de 8-9 noiembrie 2019, motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și a căror analiză revine instanței de judecată, precum și raportat la proba cu înscrisurile deja administrare în cauză." -în mod evident, instanța a încălcat astfel următoarele reguli de procedură prin încheierea de ședință din 29.07.2020:

principiul rolului activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii".

principiul disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

dreptul la apărare este garantat, iar potrivit art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. "Ele (n.n. părțile) pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege".

principiul contradictorialității consacră în cuprinsul art. 14 alin. (2) C. proc. civ. faptul că părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea, pentru că în cuprinsul alin. (6) să prevadă că instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

-motivarea formulată de prima instanță în susținerea respingerii cererii în probațiune formulate nu este de natură a valida legalitatea soluției adoptate. În esență, prima instanță și-a justificat soluția de respingere prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reținând că analiza acestora revine instanței de judecată.

- eventuala tardivitate a invocării motivelor de nelegalitate prezentate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare și în cadrul ședinței de la termenul din 29.07.2020 nu a fost supus, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților, fiind evidentă încălcarea principiului contradictorialității și, implicit, a dreptului la apărare al părților.

-sentința civilă nr. 52/05.08.2020 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (motiv de casare: art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). -procedând la analiza noțiunii de "avocat pensionar" în sensul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanță a reținut că "dispozițiile legale nu disting, în cadrul categoriei "avocaților pensionari" care candidează pentru calitatea de membri ai Consiliului de administrație al CAA, între avocați pensionari care își continuă activitatea și avocați pensionari care sunt retrași din activitate", iar susținerile reclamantului nu pot fi primite "întrucât aceasta ar însemna o adăugare la lege ".

- noțiunea de "avocat pensionar" nu poate fi interpretată doar din perspectiva dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, fiind necesară o interpretare sistematică și teleologică a acestei noțiuni din perspectiva dispozițiilor legale incidente.

- rațiunea dispozițiilor legale analizate urmărește ca în cadrul Consiliului de administrație al CAA să existe reprezentativitate din partea celor două categorii componente, respectiv "avocați în activitate" și "avocați pensionari". A permite avocaților pensionari, care își exercită profesia în continuare, nefiind radiați din tabloul avocaților, de a se înscrie pe lista "avocați pensionari", determină restrângerea dreptului pensionarilor retrași din activitate de a accede la o poziție de membru în Consiliul de administrație al CAA, fiind nesocotit scopul legiuitorului de a avea dublă reprezentativitate.

- prin pronunțarea sentinței civile nr. 52/05.08.2020 s-au aplicat greșit normele de drept material în privința interpretării noțiunii "din filiale diferite". Analizând noțiunea "din filiale diferite" avută în vedere de textul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanță a reținut că "toți cei 7 membri ai Consiliului de administrație al CAA sunt aleși din filiale diferite, scopul acestei dispoziții fiind în mod evident acela de asigurare a unei reprezentativități cât mai uniforme a filialelor din teritoriu în cadrul structurii centrale a Consiliului de administrație al CAA." În continuare, prima instanță apreciază că "aceasta interpretare este confirmată și de prevederile art. 11 din regulament (...), care, referindu-se la cele două categorii -avocați în activitate și avocați pensionari care sunt desemnați în calitate de membri ai Consiliului de Administrație al CAA - arată "toți din filiale diferite".

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 30/09.11.2019 adoptate de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și/sau a celorlalte acte adoptate în data de 08/09.11.2019 și ulterior, prin care au fost aleși și validați membrii de pe lista de pensionari ai Consiliului de Administrație al Casei de Asigurări a Avocaților, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. și a obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În cadrul analizei acestor critici, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susținerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susținerilor care vizează legalitatea sentinței, nu și a celor care vizează netemeinicia acesteia.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanța superioară asupra hotărârii instanței inferioare și este guvernată de principiul legalității căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanței inferioare.

Primul motiv de recurs invocat de recurent este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins proba cu înregistrarea audio, precum și proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale ședințelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor, reținând că "aceste probe nu sunt utile soluționării cauzei, raportat la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 30/9.11.2019 a Consiliului U.N.B.R. și a celorlalte acte adoptate în datele de 8-9 noiembrie 2019, motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și a căror analiză revine instanței de judecată, precum și raportat la proba cu înscrisurile deja administrare în cauză." S-a invocat, astfel, încălcarea principiul rolului activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a principiului disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare garantat potrivit art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. și a principiului contradictorialității consacrat în cuprinsul art. 14 alin. (2) C. proc. civ.

Critica este nefondată după cum vom arăta în continuare. Astfel, art. 22 din C. proc. civ. consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) din același articol, are obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, mijloacele legale puse la dispoziția judecătorului în acest sens, sunt: posibilitatea judecătorului de a solicita lămuriri și explicații părților, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt și motivarea în drept pe care își întemeiază susținerile și de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menționate în cerere sau întâmpinare, precum și posibilitatea judecătorului de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, sau de a lua orice alte măsuri legale, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Principiul disponibilității se concretizează în existența următoarelor drepturi ale părților: dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil, dreptul părților de a stabili cadrul procesual și de a determina limitele cererii introductive de instanță, dreptul părților de a hotărî soarta procesului și posibilitatea părților de a exercita căile de atac. Potrivit dispozițiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii.

(3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaște toate piesele dosarului și observațiile aduse de adversar la cunoștința judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a lua cunoștință, de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. Având un asemenea conținut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 258 - Încuviințarea probelor din C. proc. civ.:

"(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.

(2) încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora.

(3) Instanța va putea limita numărul martorilor propuși."

Or, în cauza de față, din conținutul încheierii de ședință de la 29.07.2020, ce face corp comun cu sentința nr. 52/5.08.2020, se poate lesne observa că prima instanță, cu respectarea principiilor menționate mai sus, a pus în discuția părților probele solicitate și cu respectarea dispozițiilor art. 258 din C. proc. civ. a încuviințat probele considerate pertinente, concludente și utile cauzei, având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, respingând motivat proba cu înregistrarea audio, precum și proba cu înscrisurile reprezentate de procesele-verbale ale ședințelor din 08-09.11.2019 în integralitatea lor.

În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea principiilor fundamentale menționate mai sus de natură să atragă sancțiunea nulității, pronunțarea soluției fiind realizată în baza dovezilor administrate în cursul procesului, probele au fost puse în dezbaterea părților și administrate în acord cu dispozițiile art. 254 și urm. C. proc. civ.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, susține recurentul că procedând la analiza noțiunii de "avocat pensionar" în sensul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, prima instanță a reținut că "dispozițiile legale nu disting, în cadrul categoriei "avocaților pensionari" care candidează pentru calitatea de membri ai Consiliului de administrație al CAA, între avocați pensionari care își continuă activitatea și avocați pensionari care sunt retrași din activitate", iar susținerile reclamantului nu pot fi primite "întrucât aceasta ar însemna o adăugare la lege ". De asemenea, s-a susținut aplicarea greșită a normelor de drept material în privința interpretării noțiunii "din filiale diferite".

Potrivit dispozițiilor art. 108 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților:

"(1) Organele executive de conducere ale C.A.A. sunt:

a) Consiliul de administrație;

b) președintele Consiliului de administrație.

(2) Consiliul de administrație al C.A.A. este format din 7 membri, dintre care 5 avocați în activitate și 2 avocați pensionari, cu o vechime de cel puțin 15 ani în profesie, aleși de Consiliul U.N.B.R. din filiale diferite, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată."

Din înțelesul rațional al acestor dispoziții legale se poate deduce că intenția legiuitorului a fost să dea o pondere mai mare de participare avocaților în activitate decât avocaților pensionari și să asigure o reprezentativitate teritorială cât mai largă.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților: "Art. 28 - Pensia pentru limită de vârstă se cuvine asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile legale privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.

Art. 29. -

(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

(2) Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza prin creșterea vârstei de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 31. -

(1) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

(2) Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza prin creșterea acestuia conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 1."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din același act normativ:

"Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 28, 29 și 31 pot continua exercitarea profesiei de avocat, chiar dacă se pensionează pentru limită de vârstă, în condițiile prevăzute de prezenta lege și de Statutul profesiei de avocat."

Din aceste dispoziții legale rezultă că sunt două categorii de avocați pensionari pentru limită de vârstă: avocați pensionari pentru limită de vârstă care aleg să nu mai profeseze și avocați pensionari pentru limită de vârstă care continuă exercitarea profesiei de avocat. Însă, calitatea de pensionar este evidentă în ambele situații, chiar dacă cea de a doua categorie obține venituri, pe lângă pensie, din exercitarea profesiei de avocat. Așa fiind, nu se poate confunda cu avocatul în activitate care obține venituri doar din exercitarea profesiei.

Urmând aceeași interpretare, prin procesul-verbal al ședinței Comisiei Permanente a UNBR din 08.11.2019, în vederea validării candidaturilor pentru demnitatea de membru al Consiliului de Administrație al CAA, s-a stabilit că "avocatul pensionar în activitate are dreptul de a candida doar pentru demnitatea de consilier din partea avocaților pensionari, în noțiunea de avocat pensionar intrând toți cei care au obținut o decizie de pensionare, indiferent dacă sunt încă în exercițiul profesiei sau retrași definitiv. Implicit, înseamnă că avocatul pensionar în activitate nu poate opta între modalitățile de a candida".

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Hotărârea nr. 28/31.10.2019 a Consiliului UNBR privind Regulamentul de organizare a alegerilor pentru desemnarea Consiliului de administrație al CAA și a membrilor supleanți, "Sunt desemnați în calitatea de membri ai Consiliului de administrație al CAA, în ordinea voturilor primite, primii 5 candidați pentru categoria "avocați în activitate" și primii 2 candidați pentru categoria "avocați pensionari", toți din filiale diferite".

Cum motivele de nelegalitate se analizează în raport cu dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, potrivit principiului tempus regit actum, Înalta Curte reține că Hotărârea nr. 30/09.11.2019 adoptată de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România prin care s-a dispus constituirea Consiliului de Administrație al Casei de Asigurări a Avocaților (CAA), compus din 5 membri în calitate de avocați în activitate și 2 membri (pârâții B. și C.) în calitate de avocați pensionari, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020 și a sentinței nr. 52 din 05 august 2020 ale Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020 și a sentinței nr. 52 din 05 august 2020 ale Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2021.