ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6250/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/20.06.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanta, a formulat contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanta, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunța, pe baza probelor ce vor fi administrate, sa se dispună anularea acesteia, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanta.

A fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - AJFP Constanța, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că măsura emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost luată în cadrul unei acțiuni de control fiscal, cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci în cadrul procedurii reglementate de art. 26 din Codul de procedură fiscală, respectiv stabilirea răspunderii solidare.

A menționat faptul că decizia contestată a fost suficient motivată în fapt și în drept, prin decizie menționându-se constatarea unor elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, nu numai generic, ci și concret, astfel de elemente fiind indicate ca fiind modalitatea de producere a unui prejudiciu de valoare mare, 10736155 RON de către un contribuabil fără bunuri de capital, prejudiciu stabilit în urma unui control fiscal în urma căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/23.06.2015.

Recurenta a arătat că, în cadrul controlului efectuat, s-a constatat că S.C. B. S.R.L. a declarat mai multe achiziții de valoare considerabilă cu diverși parteneri de afaceri, fără a se putea stabili realitatea și legalitatea acestor tranzacții. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă ca urmare a constatărilor cuprinse în actul de control fiscal prin care s-a stabilit că prejudiciul calculat a fost produs în perioada în care reclamantul a fost administrator/asociat al S.C. B. S.R.L., motiv pentru care a fost declanșată procedura privind stabilirea răspunderii solidare.

A susținut recurenta că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală fără a fi analizat întregul material probator depus la dosar. Instanța de fond s-a limitat la a edita în cuprinsul hotărârii recurate apărările formulate de recurentă, fără a proceda la analiza acestora în ceea ce privește legătura dintre reclamant și S.C. B. S.R.L., fiind încălcat principiul fundamental care guvernează procesul civil, respectiv rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

În speță, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2019 s-a dispus, în temeiul art. 213 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale contestatorului, măsuri ce au la bază sumele stabilite prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019 emis pentru debitorul B. S.R.L., reprezentând taxă pe valoare adăugată, impozit profit amenzi, dobânzi și penalități de întârziere în cuantum total de 10.736.155 RON, decizie contestată în prezenta cauză.

În motivarea deciziei atacate, organul fiscal a reținut:

- măsurile asigurătorii au la baza sumele stabilite prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019, sume ce reprezintă obligații fiscale datorate și neachitate de societatea B. S.R.L.;

- în perioada 16.08.2007 - 21.12.2012, dl A. a îndeplinit funcția de administrator cu puteri depline al societății B. S.R.L., declarată insolvabilă fără bunuri sau venituri urmăribile prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.03.2019, pentru obligații fiscale de piață în sumă de 10.736.155 RON;

- dl A. a avut calitatea de asociat în perioada 16.08.2007 - 04.07.2013; pentru debitorul B. S.R.L. a fost întocmit de către AJFP Constanta - Activitate de inspecție fiscală un Raport de inspecție fiscală nr. x din 23.06.2015 (cu perioada avizată și verificată 01.01.2012 - 31.12.2014), în urma căruia au fost stabilite în sarcina B. S.R.L., prin decizia de impunere nr. x/23.06.2015, obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 10.735.155 RON;

- debitorul B. S.R.L. este declarat inactiv din data de 20.06.2014;

- în vederea recuperării obligațiilor fiscale ale debitorului B. S.R.L., s-a procedat la declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare a persoanelor prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- având în vedere că debitorul B. S.R.L. nu deține bunuri mobile și/sau imobile în patrimoniu și nici venituri urmăribile, pentru a asigura stingerea obligațiilor fiscale, ținând cont de prevederile cap X, pct. 10.1, 10.2 din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a considerat oportună instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor și veniturilor asociatului/administratorului A.;

- un motiv avut în vedere pentru instituirea măsurilor asigurătorii este vechimea și cuantumul obligațiilor fiscale datorate de B. S.R.L., care exced posibilității lor de plată ale debitorului, determinând pericolul semnificativ ca datoriile să nu fie achitate.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Caracterul excepțional al măsurii este menționat și în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare, care statuează:

"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

Pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală. Însuși legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepțional:

"atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepție avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiții, trebuie să existe date certe, susținute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.

Textul de lege anterior menționat stabilește în mod clar că instituirea măsurilor asigurătorii este "una excepțională" și poate fi luată numai în ipoteza în care "există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că motivarea impusă de dispozițiile art. 46 alin. (2) lit. e) și f) lipsește cu desăvârșire, organul de control rezumându-se a prezenta situația societății B. S.R.L. și a propune instituirea măsurii asigurătorii, cu indicarea textului de lege - art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Organul de control nu a menționat, în cuprinsul deciziei, motivele de fapt concrete care au stat la baza emiterii acesteia, nu a făcut nicio referire cu privire la îndeplinirea condițiilor necesare înființării măsurilor asigurătorii, impuse de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Față de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, aspectele menționate în decizie nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu sunt raportate la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Organul fiscal nu a probat, prin date obiective, pericolul că debitorul s-ar putea sustrage, ar putea ascunde ori și-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, organul fiscal neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului reclamantului.

Totodată, motivarea deciziei administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care să permită pe de o parte destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, simpla trimitere la prevederile legale fără nicio referire la existența și natura situației temeinic justificate neputând acoperi cerința motivării actului administrativ.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu pot constitui temeiuri pentru instituirea măsurilor asigurătorii, astfel că, în mod corect instanța de fond a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

Analizând argumentele instanței de fond, Înalta Curte reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 163/CA din 12 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.