ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5560/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.03.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, a solicitat instanței revocarea art. 111 alin 5 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a CSM, reclamanta invocând și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 111 alin. (5) din HCSM nr. 1375/2015 privind Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, potrivit cu care "Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecății, pentru perimare sau pentru pronunțarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea.".

Ulterior, reclamanta A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României și în raport de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub aspectul violării dreptului la un proces echitabil aplicabil cu prioritate conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, art. 124, art. 126, art. 21 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Constituția României.

În susținerea acestei cereri, reclamanta a invocat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, apreciind ca fiind întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare.

A arătat că art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 prevede ca fiind abatere disciplinară fapta magistratului constând în "nerespectarea în mod grav sau repetat a dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor".

Astfel, a susținut, în esență, că dispozițiile art. 99 alin. o din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale în măsura în care nu detaliază sfera persoanelor care pot fi subiect activ al acestei abateri, existând posibilitatea de a fi urmăriți disciplinar magistrații neavând atribuții privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul Curții de Apel București, dar și magistrații care dau prevalentă principiului nemijlocirii administrării probelor și a continuității completului de judecată, principii esențiale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, atunci când aceste principii intră în conflict cu art. 111 alin. (5) ROI.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 297 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins atât cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanta A., cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Cererea de recurs

Împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în judecată dispusă prin sentința civilă nr. 297/2018 din 29.11.2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 decembrie 2018 reclamanta A. a transmis pe e-mail o declarație de recurs, în cadrul căreia precizează că va completa cererea de recurs după ce va intra în posesia motivării sentinței, având în vedere că la momentul formulării acestei declarații de recurs nu cunoaște motivele ce au stat la baza respingerii cererii, aceeași declarație de recurs fiind transmis și prin poștă, în original și înregistrată la instanța de fond la data de 06.12.2018.

La data de 09 ianuarie 2019 recurenta - reclamantă A. a transmis prin e-mail la instanță motivele de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 aineat 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La punctul 1 al motivelor de recurs recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 litera 0 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La punctul 2 al acelorași motive de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, a susținut recurenta - reclamantă că, prin sentința recurată i s-a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Consideră că soluția asupra căreia s-a oprit judecătorul cauzei este în mod evident rezultatul unei greșeli de aplicare a normelor de drept procesual și material, cererea de sesizare a CCR fiind respinsă pentru că nu avea legătură cu cauza.

Or, nelegalitatea art. 111 alin. (5) din ROI într-o interpretare literală, ce face abstracție de valențele principiilor nemijlocirii și contradictorialității, reguli de bază ale procesului penal, atrage nu doar obligarea Statului român la CEDO la despăgubiri pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, din cauza incapacității judecătorilor români de a aplica legea cu observarea valențelor lex superior derogat legi inferiori, cauzând întârzieri prin reluarea întregii cercetări judecătorești de către un alt judecător decât cel ce a administrat în mod nemijlocit probele, întârzierea în soluționarea cauzelor fiind imputabilă dispoziției din Regulamentul de ordine interioară, dar și sancționarea nelegală a judecătorilor care aplică Legea în lumina standardelor constituționale și convenționale obligatorii, cu observarea nelegalității dispoziției din Regulament în raport cu dispozițiile din C. proc. pen., Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a îndatoririlor fundamentale, dar și a Legii fundamentale.

Altfel spus, judecătorul cauzei a abdicat de la principiul general de interpretare a legii, care se află la intersecția tuturor ramurilor de drept: legea trebuie interpretată în sensul în care să producă, nu să nu producă efecte.

Mutatis mutandis, nelegalitatea unui act juridică cu forță inferioară trebuie analizată prin prisma efectelor pe care le produce în practică.

Or, în practică, judecătorii care aplică legea și garantează dreptul justițiabililor la un proces echitabil sunt sancționați în temeiul unui articol a cărui neconstituționalitate este evidentă, norma ce stabilește sancțiuni disciplinare fiind de strictă interpretare, nepermițând o extindere a dispoziției sancționatorii prin analogie altor subiecți de drept decât cei care au atribuții în repartizarea aleatorie a cauzelor care pot fi trași la răspundere disciplinară pentru manipularea sistemului Ecris.

Mai susține deopotrivă că repartizarea/nerepartizarea unor cauze prin hotărâri ale colegiului de conducere al unei instanțe, judecarea unor cauze cu respectarea Codului de procedura și a Legii fundamentale nu poate atrage în niciun caz potențiala săvârșire a abaterii prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, textul fiind neconstituțional în măsura în care permite extinderea Legii prin analogie din cauza modalității de edictare a normei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil al judecătorilor trași la răspundere disciplinară în mod nelegal de către Inspecția Judiciară, dar și principiul supremației legii și supremației Constituției, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția tardivității recursului, solicitând și anularea recursului, ca nesemnat.

Pe fondul recursului, ce vizează în esență cererea de anulare a articolului 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a susținut intimatul că aceste dispoziții, care instituie ca regulă generală judecarea cauzei după suspendare de către completul inițial învestit, nu fac altceva decât să confințească principiile instituite de Legea nr. 304/2004 privind disribuirea aleatorie a dosarelor și continuitatea completului de judecată, precum și regula stabilită și de art. 354 Cod porocedură penală, potrivit căruia completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei.

Apreciază intimatul că nu există nicio neconcordanță între actul administrativ cu caracter normativ atacat și legislația primară, precum și faptul că nu există nicio vătămare în sensul celor impuse de prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În cazul dedus judecății, arată că, deși reclamanta solicită anularea dispozițiilor art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, critica acesteia vizează, de fapt, modul de instrumentare a unui dosar disciplinar al acesteia, partea fiind nemulțumită de modul în care inspectorii judiciari au reținut în sarcina sa încălcarea gravă a dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, într-o cauză la a cărei judecată a fost desemnată printr-o hotărâre a Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel București. Consideră că aceste susțineri nu reprezintă veritabile critici care să poată atrage nelegalitatea dispoziției menționate din cuprinsul actului administrativ cu caracter normativ atacat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 11.04.2019 (dosar) a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, la acel moment procesual dispunându-se amânarea cauzei la data de 16 noiembrie 2021 pentru ca intimatul-pârât să ia cunoștință de cererea de sesizare a Curții Constituționale depusă de recurenta-reclamantă chiar în ziua ședinței de judecată și necomunicată din cauza timpului insuficient.

La același termen de judecată din 15 iunie 2021, instanța din oficiu a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii solicitând, în cadrul Punctului de vedere formulat atât cu privire la această excepție cât și cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenta - reclamantă A., anularea recursului, ca nemotivat, excepția nulității invocată de instanță din oficiu fiind întemeiată.

Recurenta - reclamantă A., deși a fost citată pentru termenul de judecată din data de 16.11.2021 (conform dovezilor de la dosarul de recurs), cu "mențiunea de a depune punct de vedere cu privire la excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată din instanța de recurs din oficiu", aceasta nu a formulat apărări în combaterea excepției.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, raportat la soluția ce a fost pronunțată cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de aceeași parte.

Astfel, constată Înalta Curte că recurenta - reclamantă a solicitat suspendarea judecății prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Această excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a format obiectul dosarului asociat nr. x/2018, format în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curte de Casație și Justiție publicat în Monitorul Oficial nr. 121 din 17 februarie 2020 și înregistrat pe rolul aceluiași complet de judecată, complet care, fiind învestit să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestei excepții, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, a reținut că excepția este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una din condițiile de admisibilitate necesare sesizării Curții Constituționale, respectiv condiția privind legătura cu soluționarea cauzei.

Pe cale de consecință, prin încheierea din 16 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018, intanța a dispus următoarele:

"Respinge cererea formulată de recurenta - reclamantă A., de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 lit. I), art. 20 alin. (2), art. 124, art. 126, art. 21 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Constituția României, ca inadmisibilă."

Raportat la această soluție, dat fiind faptul că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta - reclamantă nu a fost înaintată Curții Constituționale pentru a o soluționa, constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea cererii sale de suspendare, dezlegarea prezentului recurs nedepinzând de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Analizând în continuare apărarea intimatului - pârât Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la nulitatea recursului, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, în considerarea faptului că, atât declarația de recurs transmisă inițial prin e-mail la data de 01 decembrie 2019 (dosar de recurs), ulterior prin poștă la data de 03.12.2018 și înregistrată la instanța de fond la data de 06.12.2018 (dosarul de recurs), cât și motivele de recurs transmise ulterior tot prin poștă, la data de 09.01.2019 și înregistrate la instanța de fond la data de 14.01.2019 (dosar de recurs), poartă semnătura recurentei - reclamante A., respectiv semnătura și ștampila reprezentantului convențional, B..

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va soluționa mai întâi excepțiile invocate în cauză, respectiv excepția tardivității recursului, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării, eventual excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu de instanță la termenul de judecată din data de 15 iunie 2021.

Analizând excepția tardivității, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, reținând că prezentul recurs vizează doar soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la fondul cauzei, pentru care termenul de exercitare a căii de atac este cel prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv de " 15 zile de la comunicare", astfel cum a fost menționat chiar în dispozitivul hotărârii ce face obiectul prezentului control judiciar, respectiv sentința civilă nr. 297/2018 pronunțată la data de 29 noiembrie 2018.

Deși și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată în cadrul aceleiași hotărâri, a fost atacată cu recurs de recurenta - reclamantă, acesta a format obiectul unui alt dosar, înregistrat distinct pe rolul aceluiași complet de judecată al secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2018*, asupra căruia instanța s-a pronunțat anterior prin Decizia nr. 2317 din data de 07 mai 2019.

Verificând, astfel, dacă termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat de către recurenta - reclamantă, pentru exercitarea recursului declarat împotriva soluției pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 297 din data de 29 noiembrie 2018, constată Înalta Curte că, raportat la data comunicării sentinței către recurenta - reclamantă, respectiv data de 04 ianuarie 2019, cele 15 zile s-au împlinit la data de 21.01.2019 (într-o zi lucrătoare de luni), aceasta fiind ultima zi în care partea mai putea exercita calea de atac a recursului împotriva soluției ce viza fondul litigiului.

Analizând actele și lucrările dosarului de recurs, se constată că, atât declarația de recurs, transmisă inițial pe e-mail la data de 01.12.2018 (dosarul de recurs) apoi prin poștă la data de 03.12.2018 (dosarul de recurs), cât și Motivele de recurs transmise atât prin e-mail cât și prin poștă la data de 09 ianuarie 2019 (dosarul de recurs), sunt anterioare datei de 21.01.2019, ceea ce înseamnă că recursul a fost exercitat în termenul legal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, raportat la data comunicării hotărârii recurate către recurenta - reclamantă - 04.01.2019, atât declarația de recurs - 01.12.2018 cât și motivarea acestuia - 09.01.2019, s-au depus cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, excepția tardivității recursului, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare.

În continuare, Înalta Curte, analizând excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 15 iunie 2021, reține că, prin declarația inițială de recurs transmisă prin e-mail la 01 decembrie 2018 recurenta - reclamantă, încadrând recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat, la punctul 1 - admiterea recursului casarea în parte a sentinței recurate, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 litera 0 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la punctul 2 admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei.

Deopotrivă, a precizat că, având în vedere că la momentul formulării prezentei cereri de recurs nu cunoaște "motivele care au stat la baza respingerii, ca inadmisibilă a cererii privind sesizarea Curții Constituționale...ori omisiunii de pronunțare asupra excepțiilor", își rezervă dreptul să completeze cererea de recurs după ce va intra în posesia motivării sentinței recurate.

Ulterior, respectiv la data de 09 ianuarie 2019, recurenta - reclamantă A. a transmis pe e-mail la instanță Motivele de recurs, menținându-și cele două cereri formulate și în cadrul declarației de recurs, ce vizează atât soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și soluția dispusă pe fondul cauzei.

Lecturând însă, în continuare, dezvoltarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, constată Înalta Curte că partea a decelat doar critici împotriva soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate, fiind identice cu cele ce au format obiectul dosarului nr. x/2018, atașat la dosarul de față, fără nici o referire la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei.

Examinând astfel cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Deopotrivă, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Astfel, analizând motivele de casare depuse la dosar de recurenta - reclamantă, constată instanța de control judiciar că, deși, formal, s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., partea nu indică explicit, în concret, raportat la textele invocate, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, respectiv care sunt regulile de procedură nerespectate de instanța de fond și normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanță, motiv pentru care verificarea nelegalității hotărârii instanței de fond este imposibil de realizat.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea limitându-se a solicita doar casarea în tot a sentinței recurate în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei, fără a combate argumentele avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicție la pronunțarea soluției pe fondul litigiului.

Înalta Curte amintește că obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță.

Or, lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deopotrivă, ținând seama de faptul că nu se poate reține nici existența unor motive de ordine publică pe care instanța de control judiciar le-ar putea invoca din oficiu, Înalta Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, urmează a respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, va respinge și excepția tardivității, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată și, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenta - reclamantă A. și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge excepția tardivității, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 297/2018 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.