ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5456/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat Curtea de Apel București cu privire la constatarea calității de colaborator a pârâtului A..

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1247 din 17 noiembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, arată că prin hotărârea dată, prima instanță a pronunțat o Sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ. Interpretând și aplicând eronat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță în sentința recurată a considerat că recurentul nu a denunțat atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. În acest context, practica amplă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit definitiv faptul denunțurile privind relațiile cu străinii, apartenența la diferite secte sau culte religioase (chiar recunoscute de stat) sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenție orice manifestare de nemulțumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică si socială. în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului și "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice și a condițiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Or, denunțarea unei persoane care răspândea informația privind lansarea unui manifest anticomunist ("Vrem pâine!"), atitudine evident potrivnică regimului totalitar, nu poate să îl "exonereze" pe recurent de exigentele dispozițiilor art. 2 lit, b din O.U.G. nr. 24/2008. În ceea ce privește apartenența si activitățile desfășurate în cadrul unor culte religioase, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în jurisprudența sa în această materie, că informațiile referitoare la apartenența unei persoane la o grupare religioasă, în condițiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noțiunea de religie" (Decizia nr. 1477/11.03.2011), reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, iar denunțarea acestei apartenențe îndreptățește reținerea calității de colaborator al Securității. În acest sens, face referire și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 324/21.01.2011. Astfel, consideră că denunțarea apartenenței la grupări religioase neagreate de regimul comunist nu poate fi calificată altfel decât ca denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist. Este cunoscut faptul că regimul comunist încerca să descurajeze și să limiteze prin toate mijloacele practicarea religiei. Principalele victime ale acestei politici erau cultele minoritare (neagreate de regim), chiar și cele care se bucurau de o recunoaștere oficială. Aceste culte nu își puteau promova nestingherit mesajele. Persoanele care, înainte de 1990, aderau la grupări religioase neagreate de regimul comunist își asumau riscuri importante. Pe lângă permanenta supraveghere din partea autorităților represive și dincolo de piedicile puse în calea practicării religiei, aderenților acestor grupări le era îngrădit accesul la anumite funcții sau nu li se permitea exercitarea anumitor profesii. Situația cultelor religioase a fost una extrem de delicată în perioada comunistă, în care singura religie ce trebuia propovăduită era filozofia materialist - dialectică, în aceste condiții, chiar și cultului ortodox, aflat într-o poziție privilegiată în raport cu autoritățile de stat, i-au fost impuse o serie de obligații față de regim, în așa fel încât manifestările religioase să nu depășească intimitatea lăcașului de cult și să nu interfereze cu propaganda ateistă. De asemenea, potrivit Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București, 2006, fila x, "îngrijorarea față de menținerea sentimentului religios la cote ridicate a determinat autoritățile de ia București să inițieze în anii 1960 - 1980 acțiuni de educare științifică și de combatere a misticismului și obscurantismului din conștiința maselor. Grupările minoritare, atât cele legale cât și ce/e interzise, dețineau un loc special în cadrul acestor veritabile campanii antireligioase." Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b), duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunțat, și, pe de altă parte, să excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică, în consecință, dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă pentru cel denunțat și, în plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist. Informațiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reținute prin sentința recurată, îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Și această condiție este îndeplinită deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat câ asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viață privată) și, prin urmare, a vizat această consecință. În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Este exclus ca intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțurile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigație din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau urmărite. Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor. Așa cum a arătat Decizia nr. 1780 din 24.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, "pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat". În egală măsură, a doua condiție legală nu face nici un fel de referire la notorietatea informațiilor, dacă Securitatea știa și din alte surse, practic se adaugă la lege. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalți cetățeni și să nu denunțe Securității Informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate. Intimatul a adus la cunoștința securității o activitate anticomunistă; apartenența la o sectă religioasă reprezenta, eo ipso, o informație suficientă privind o atitudine potrivnică regimului totalitar. Faptul că intimatul menționează în nota informativă datată 28.10.1981 și alte aspecte suplimentare (respectiv că "nu le-a auzit să facă propagandă mistico-religioasă sau să difuzeze materiale cu asemenea conținut'), această conduita este cu atât mai voluntară, mai gravă și mai blamabilă, conturând cu și mai mare claritate atât denunțarea unei activități sau atitudini anticomuniste, cât și, mai ales, vizarea îngrădirii drepturilor celor denunțați. Nesocotirea intereselor celor denunțați este, astfel, mai clară într-o situație precum cea descrisă în cauză. În concluzie, Sentința atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Această situație atrage incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prima instanță a respins acțiunea CNSAS în considerarea faptului că din analiza actelor depuse la dosar de către C.N.S.A.S. nu rezultă că informațiile furnizate de pârât prin notele Informative menționate, ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Instanța de control judiciar apreciază că interpretând și aplicând eronat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță în sentința recurată a considerat că recurentul nu a denunțat atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. În drept, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care definesc noțiunea de colaborator al Securității ca fiind persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pentru îndeplinirea calității de colaborator al fostei securități trebuie îndeplinite trei condiții cumulative: - persoana a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, - informațiile furnizate denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, - informațiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În acest context, practica amplă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit definitiv faptul denunțurile privind relațiile cu străinii, apartenența la diferite secte sau culte religioase, chiar recunoscute de stat sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenție orice manifestare de nemulțumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică si socială. în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului și "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice și a condițiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Denunțarea apartenenței la grupări religioase neagreate de regimul comunist nu poate fi calificată altfel decât ca denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist. Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Informațiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reținute prin sentința recurată, îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că aceste relatări nu rămâneau fără urmări. Intimatul-pârât nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe. Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale. Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, intimatul-pârât a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare, încălcarea dreptului la viață privată și, prin urmare, a vizat această consecință. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau nu. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod greșit că, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, ar fi necesară îngrădirea efectivă a unor drepturi și libertăți fundamentale și nu doar aptitudinea unei astfel de îngrădiri. De asemenea, legiuitorul nu cere existența unei pluralităti de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Pentru argumentele expuse, contrar celor reținute prin sentința recurată, condițiile legale impuse de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator sunt îndeplinite.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și va constata calitatea de colaborator al securității a pârâtului A..