Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2021
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2021

HOTĂRÂRE
02.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare". I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1937 din data de 24 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 517/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
ÎCCJ 2021-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
ÎCCJ 2021-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2925/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței
ÎCCJ 2021-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instan
ÎCCJ 2022-05-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2022
Ședința publică din data de 12 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă