ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor anularea Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016 prin care s-a dispus măsura complementară de modificare a tuturor contractelor în care este prevăzut comision pentru utilizarea instrumentelor de plată; suspendarea executării Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016 până la momentul soluționării cauzei și obligarea ANPC la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea dosarului.

Prin sentința civilă nr. 937 pronunțată în data de 17 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 937 pronunțată la 17 martie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de anulare a Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016.

A susținut că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 431 C. proc. civ. și a art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit.

Recurenta prezintă printr-o amplă explicație oferta băncii în produsele de creditare pentru persoanele fizice, accentuând faptul că produsul card de cumpărături este un instrumet de plată și nu un credit, iar comisionul de retragere este singurul comision perceput de bancă pentru acest tip de card.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că, în speță, descrierea faptei și încadrarea sa juridică respectă prevederile legale privind motivarea acteloradministrative, lipsa motivării actului administrativ constituie temei al anulării acestuia, dat fiind că, în lumina dispozițiilor art. 31 alin. (2) din Constituție, obligația. motivării actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului administrației. publice și se impune cu deosebire în cazul actelor prin cane se modifică ori se suprimă drepturi sau situații. juridice individuale și subiective cum este cazul actelor administrative în speță.

Art. 12 alin. (2) din Legea 36312007 acordă o atenție deosebită motivării deciziei sau ordinului pe care ANPC le dispune în vederea aplicării de măsuri conform prevederilor Legii 36312007, singurul element în măsură să permită aprecierea legalității acestor acte administrative.

Ordinul ANPC 242/2016 nu cuprinde o expunere reală, coerentă a motivelor de fapt și nici o corelare a acestora cu temeiurile de drept care să fie de natură a justifica o asemenea măsură. Mai mult, deși ANPC este de acord cu perceperea unui comision de retragere numerar prin folosirea instrumentului de plată, dar acuză reclamanta de fapta de a nu oferi posibilitatea consumatorului de a retrage numerar din linia de credit prin altă modalitate decât aceea ce implică folosirea cardului fără plata comisioanelor aferente.

Un alt aspect criticat de instituția bancară vizează faptul că judecătorul fondului a reținut în mod greșit că soluția pronunțată în dosarul contravențional nr. x/2016 are autoritate de lucru judecat in cauză, întrucât nu există identitate de obiect și cauză, respectiv identitate de chestiune prejudicială, având în vedere că dacă sunt contestate două acte administrative, în cele două litigii este suficientă pentru a exclude atât efectul negativ, cât și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

În cauză, actul administrativ atacat este diferit de cel contestat în litigiul contraventional, iar fapta contravențională analizată în acel litigiu este diferită de cea acuzată prin Ordin, orice argumente de autoritate/putere de lucru judecat sunt excluse.

Ultima critică a vizat faptul că au fost aplicate greșit prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) și Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit, întrucât banca reclamantă a acordat consumatorului un card de credit și nu o linie de credit, astfel că poate percepe un comision pentru folosirea instrumentului de plată. Potrivit normelor bancare cardul de credit este un instrument de plată ce permite accesarea liniei de credit.

Mai mult, utilizarea limitei de credit atașata cardului de se realizează indiferent de modul utilizării - cumpărături sau numerar, iar costul utilizării instrumentului de plată se percepe întotdeauna la utilizarea cardului, dar, în cazul utilizării la comercianți, îl suportă comerciantul, în cazul retragerii de numerar, îl suportă consumatorul.

Având în vedere cele expuse, fapta reținută în sarcina A. prin Ordinul contestat, încălcarea dispozițiilor art. 35 (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010, nu exista, deoarece perceperea costului utilizării instrumentului de plată Cardul de credit nu este interzisa de O.U.G. nr. 50/2010, dimpotrivă ea este permisă conform Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010, iar comisionul aferent utilizării cardului prin retragere numerar la ATM/EPOS instalat la ghișeul băncii este stabilit in temeiul Regulamentul BNR nr. . 6/2006 privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta A. S.A., a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

Reclamata a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ anularea Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016.

Prin actul contestat s-a stabilit și menținut măsura complementară de modificare a tuturor contractelor în care este prevăzut comision pentru utilizarea instrumentelor de plată, având în vedere procesul-verbal nr. x/31.03.2016.

Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantei aduse actului administrativ.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate încălcând prevederile legale incidente cauzei.

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică generală, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că comisionul de retragere numerar este nelegal.

Susținerile recurentei reclamante referitoare la încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 sunt nefondate.

Așa cum a reținut și judecătorul fondului, Ordinul Președintelui ANPC nr. 242/4.08.2016, act administrativ individual care face obiectul acțiunii în anulare cu care a fost învestită instanța de fond, răspunde exigențelor legale privitoare la motivarea sa, considerentele sale ample fiind apte de a îndeplini rolul ambivalent de informare a destinatarului deciziei administrative cu privire la temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza manifestării de voință a autorității pârâte și de a permite instanței învestite de a realiza un control eficient de legalitate al acesteia.

Astfel, în privința fiecărui client, emitentul ordinului atacat a identificat toate elementele factuale extrase din relațiile contractuale avute cu banca reclamantă, cu relevanță în demonstrarea unei practici comerciale contrară prevederilor europene și naționale, fiind prezentate succint, dar suficient, motivele pentru care s-a considerat că reclamanta a avut o practică incorectă la adresa clienților petenți.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

Sub acest aspect se susține de recurentă că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale, întrucât instituția bancară are dreptul să solicite comision pentru utilizare card de credit, s-au aplicat eronat prevederile art. 431 C. proc. civ., în cauză nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat fiind vorba de 2 acte administrative distincte, iar prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) și Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010 nu trebuiau aplicate, deoarece conduita reclamantei nu a fost caracterizată de o influență nejustificată de natură să afecteze considerabil capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoștință de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

Pe de altă parte, se susține că aspectele dezlegate de instanțele competente în dosarul nr. x/2016 în ambele faze procesuale parcurse, în care s-a statuat asupra legalității procesului-verbal de contravenție nr. x din 31.03.2016 nu au putere de lucru judecat în prezenta cauză, din moment ce nu există, în opinia recurentei, o chestiune dezbătută și dezlegată în litigiul contravențional comună cu cea din prezentul litigiu.

Deși în topica cererii de recurs, cele două aspecte ale motivului de nelegalitate invocat au fost expuse separat, instanța de control judiciar le va analiza împreună, dând prevalență celui de-al doilea aspect de critică, întrucât verificarea și validarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instațele judecătorești în dosarul nr. x/2016, în măsura identității lor cu cele invocate în prezenta cauză, fac inutilă reanalizarea lor în speță.

Aceasta întrucât, așa cum s-a remarcat și de judecătorul fondului și s-a reținut în practica constantă a instanței supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În speță, instanța de control judiciar reține că printr-o decizie irevocabilă a Tribunalului București a fost validat procesul-verbal de contravenție nr. x din 31.03.2016 prin care recurenta reclamantă a fost sancționată cu amendă contravențională de 40.000 RON. S-a statuat astfel că fapta reclamantei, respectiv prevederea contractuală prin care operatorul financiar bancar percepe comisioane de retragere numerar pentru sumele retrase în numerar din credit fără a oferi posibilitatea consumatorului de a retrage suma fără plata comisioanelor aferente constituie contravenție, fiind încălcate prevederile art. 35 lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010.

S-a mai reținut, în calificarea ca atare a conduitei reclamantei, că banca nu a renunțat la încasarea comisionului de retragere, deși i se pusese în vedere, conform art. 89 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, să aducă toate contractele similare cu prevederile legale, în termen de 10 zile din momentul emiterii procesului-verbal verbal de contravenție nr. x din 31.03.2016.

Criticile reclamantei pe fondul cauzei sunt identice cu cele analizate de instanțele anterior menționate, tinzând la înlăturarea concluziei organului administrativ instrumentator prin care conduita reclamantei a fost calificată ca fiind nelegală, încalcând drepturile clienților săi și, implicit, la înlăturarea statuărilor irevocabile ale instanțelor judecătorești sub acest aspect.

Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 13102/19.07.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a deciziei nr. 7651/06.12.2016 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2016, întrucât procesul-verbal nr. x/31.03.2016 are ca obiect sancționarea contravențională a reclamantei pentru că a perceput un comision de retragere pentru sumele trase din credit, iar Ordinul ANPC nr. 242/04.08.2016 are ca obiectiv obligarea reclamantei la încetarea acestei practici incorecte (scop preventiv), în considerarea aceleiași conduite reținute.

În această notă, considerentele instanței de fond prin care este analizată conduita reclamantei din perspectiva încercării de eludare a prevederilor legale nu pot fi avute în vedere ca fiind considerente proprii ale judecătorului fondului, întrucât s-ar opune acestei conduite procesuale principiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, analizat în precedent, ci o preluare într-o variantă subiectivă a aprecierilor instanțelor învestite cu plângerea contravențională împotriva procesului-verbal nr. x/31.03.2016.

Nu pot fi reținute criticile instituției bancare recurente, în sensul că instanța de fond nu a răspuns în concret solicitărilor sale și că motivarea este eliptică prin evitarea voită la întrebările esențiale.

Sub acest aspect trebuie precizat că recurenta încearcă să inducă ideea că acel comision aplicat cardului de credit este legal, întrucât suma acordată nu reprezintă un contract de credit. Dar din cuprinsul contractului încheiat cu consumatorii rezultă o altă situație, respectiv recurenta a acordat o linie de credit printr-un instrument de plată, card de credit, obligând clienții să achite comision la retragerea de numerar din creditul acordat, fără a le da posibilitatea de a retrage banii fără plata comisionului.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că din perspectiva criticilor formulate Ordinul Președintelui ANPC nr. 242/04.08.2016 este legal emis, astfel că hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, urmare a unei motivări corespunzătoare și cu respectarea normelor procesuale edictate pentru legala derulare a procesului civil.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 937 din 17 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 937 din data de 17 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.