ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4577/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4577/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 8 octombrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrară pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2506 din 30 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 2506 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.
La termenul de judecată din 8 octombrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-pârât A., având în vedere că din verificările efectuate pentru acest termen de judecată în baza de date D.E.P.A.B.D., a rezultat că intimatul - pârât A. a decedat la data de 11 mai 2021.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu, Înalta Curte reține că este întemeiată.
Înalta Curte constată că, din verificările efectuate pentru acest termen de judecată în baza de date D.E.P.A.B.D., a rezultat că intimatul - pârât A. a decedat la data de 11 mai 2021.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".
Totodată, conform dispozițiilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ.: "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile".
Așadar, una dintre condițiile exercitării acțiunii civile, este capacitatea procesuală, alături de condițiile privind calitatea procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes.
Or, capacitatea procesuală de folosință, care este determinată de însăși capacitatea civilă de folosință, este aptitudinea generală și abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacității civile de exercițiu.
De asemenea, Înalta Curte reține că specificul prezentului demers judiciar, întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 rezidă în faptul că are ca obiect o acțiune formulată intuituu personae, adică exclusiv în considerarea unei calități pe care nu o poate deține decât persoana chemată în judecată în nume propriu.
Prin urmare, situația, potrivit căreia, pe parcursul judecății cauzei a intervenit decesul părții obligate prin raportul juridic de drept administrativ dedus judecății, grefată pe caracterul intuituu personae al acțiunii judecătorești, împiedică din punct de vedere al dreptului material și procedural, transmiterea calității procesuale pasive către eventualii moștenitori ai defunctului, în condițiile art. 38 din C. proc. civ.
Prin urmare, reținând că la data de judecății prezentei căi de atac, intimatul-pârât era decedat, Înalta Curte constată, în raport dispozițiile art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., că aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosință, nemaiputând fi subiect de drepturi și obligații și, în consecință, subiect al raportului de drept dedus judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a intimatului-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-pârât A..
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2506 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității de folosință a intimatului-pârât A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.