ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea în parte a acesteia, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată F.G.A., înregistrată sub nr. x/31.05.2017, respectiv a admiterii integrale a creanței în cuantum de 2.125,84.RON cu titlu de daune materiale și respectiv de 226.130,00 RON, cu titlu de daune morale și cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 688 din 24 iulie 2020, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 16400/14.08.2018 emisă de pârâtă, în sensul că a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant, înregistrată sub nr. x/31.05.2017, și anume pentru suma totală de 52.057,4 RON cu titlu de despăgubiri, din care 2.057,4 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale și a menținut dispoziția de respingere a cererii de plată pentru diferența dintre suma solicitată și suma de 52.057,4 RON.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare recurentul arată în esență că soluția instanței de fond este neîntemeiată și instanța de fond nu a apreciat corect starea de fapt.

Cuantumul daunelor morale nu pot fi egalizate de la o cauză judiciară la alta întrucât circumstanțele proprii fiecărei cauze nu sunt identice, așa cum nici traumele psihice încercate de titularii dreptului la prejudiciul moral, nu sunt identice.

Toate aceste criterii nu au fost avute în vedere de prima instanță și s-a considerat că un cuantum de 2.057,40 RON daune materiale si 10.000 RON reprezentând daune morale nu asigură o justă și integrală despăgubire și că suma de 50.000 RON daune morale ar fi îndestulătoare.

Este real că dispozițiile art. 1385 C. civ., prevăd că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", însă în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categoric juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei, criterii pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producere a evenimentului rutier, este cel care răspunde delictual însă, patrimonial răspunde asigurătorul, legiuitorul stabilind obligativitatea încheierii acestor tipuri de asigurări raportat la impactul social în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.

De asemenea, FGA nu are o bază legală de a soluționa cererile de plată pe cale amiabilă cum procedează asigurătorii, FGA administrând banii asiguraților pe care aceștia îi cedează din prima de asigurare achitată, prin intermediul asigurătorilor.

Ținând cont de aceste aspecte, precum și de susținerile formulate prin prezentul recurs apreciază că, FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale și în baza procedurii interne care a fost stabilită în raport de practica instanțelor judecătorești.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 17.09.2016 a avut loc un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a reclamantului.

La momentul producerii evenimentului rutier, vehiculul înmatriculat sub numărul x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x.

Prin încheierea din data de 16.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. B. S.A..

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/31.05.2017, reclamantul a solicitat despăgubiri în cuantum de 226.130 RON cu titlu de daune morale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 12 din Legea nr. 213/2015:

"(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului. (2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Potrivit art. 13 din același act normativ:

"(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Fondul va publica pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a despăgubirilor/indemnizațiilor. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (…)".

Conform art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale (…), se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România; (…)."

Așadar, potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale sunt avute în vedere legislația și jurisprudența din România.

Potrivit art. 1385 C. civ.:

"(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (…). Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit (…)."

Art. 1391 alin. (1) C. civ. stabilește că, "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială sau socială".

Conform art. 2224 alin. (2) C. civ., "asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limita obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare".

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/06.04.2017, reclamantul a necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tabelul rezervelor de daună poate fi folosit cu valoare orientativă, deoarece nu are valoare obligatorie, dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 impunând, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale, luarea în considerare a legislației și jurisprudenței din România.

Astfel, în lipsa unor criterii legale de apreciere a cuantumului daunelor morale, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat atenuarea suferințelor morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În prezenta cauză, în urma accidentului de circulație în care a fost implicat, reclamantul a suferit o vătămare corporală, suportând leziuni ele căror efecte au continuat să se producă un interval de timp semnificativ după eveniment.

Înalta Curtea apreciază că suma stabilită de instanța de fond pentru compensarea materială a prejudiciului moral suferit de către reclamant, este corectă în raport cu tipul vătămării, durata tratamentului spitalicesc și al celorlalte zile de îngrijire medicală.

Valoarea despăgubirilor trebuie să asigure o acoperire echitabilă și rezonabilă a prejudiciului, în limita plafonului legal de garantare, iar nu una derizorie în raport de consecințele vătămării.

Față de susținerile recurentului că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile asigurătorului, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 prevăd că FGA efectuează plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, garantând în limita prevăzută de lege plata creanțelor acestora.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 688 din 24 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.