ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a Deciziei nr. 21090/27.08.2019, obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 450.000 RON pentru prima reclamantă, 448.000 RON daune morale pentru cea de a doua reclamantă și la daune materiale în suma de 1.300 RON.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 324 din 29 mai 2020, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, prima instanță pronunțând o soluție greșită, sub aspectul neaplicării legii în litera, dar și în spiritul ei.

Astfel, au apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă a respectat art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, prin raportare directă la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" și, implicit, prin raportare la "Ghidul privind soluționarea daunelor morale întocmit de către F.P.V.S, (2011), în condițiile în care procedura interna, prin care Fondul acordă daunele, este o procedură lipsită de transparență și de obiectivitate.

În plus, a arătat că prima instanță reținut în mod eronat culpa comuna în producerea accidentului, deși în Dosarul penal nr. x/2016 soluționat la data de 13.09.2016 prin sentința penala nr. 118, inculpatul C. a fost condamnat, reținându-se culpa exclusivă a acestuia, inculpatul încheind un acord de recunoaștere cu reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag.

Totodată, au susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că reclamantele nu au probat înrăutățirea stării de sănătate în legătura cauzală cu decesul soțului, respectiv tatălui, diminuarea calității vieții sale sociale ori deteriorarea modului de viață determinate direct de accident, deși în cadrul dezbaterilor din data de 29.05.2020 prin proba testimonială cu cei doi martori audiați, D. și E., s-au dovedit in totalitate traumele majore suferite atât de către soția victimei, cât și de către fiică, viața lor fiind schimbată în mod dramatic de acest accident.

Față de precizările autorității, în sensul s-au avut în vedere criterii care să ducă la o evaluare echitabilă pentru creditor prin raportare la prejudiciul suferit, precum jurisprudența în materie, a arătat că sumele stabilite sunt cu mult inferioare față de jurisprudență, întrucât nu se ține cont de aceasta în cererile soluționate.

Recurentele au susținut că, în ceea ce privește "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S), acesta reprezintă unicul criteriu avut în vedere de către pârât la determinarea daunelor morale, iar prin stabilirea și acordarea daunelor doar în baza acestui înscris sub semnătură privată se ignoră dispozițiile legate în materia acțiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparație al prejudiciilor de acest gen.

În opinia recurentelor, hotărârea atacată cuprinde lapidar și contradictoriu argumentele ca au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea sentinței atacate.

Totodată, recurentele au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurentele au considerat că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare, însă nu pot fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, așa cum au fost stabilite de către pârât, ținând cont că traumele suferite sunt accentuate, urmând astfel să fie avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

Potrivit recurentelor, prima instanță s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii atacate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate recurente, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a Deciziei nr. 21090/27.08.2019, obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 450.000 RON pentru prima reclamantă, 448.000 RON daune morale pentru cea de a doua reclamantă și la daune materiale în suma de 1.300 RON.

Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante ca neîntemeiată.

În cauză, criticile formulate de recurente vizează soluția de respingere a cererii de anulare a deciziei atacate în privința daunelor morale solicitate, având în vedere cuantumul redus al acestora.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția dată de judecătorul fondului în ceea ce privește cererea privind daunele morale acordate, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Prin cererea de plată nr. x/16.05.2017 adresată autorității intimate, reclamantele au solicitat sa fie despăgubite din disponibilitățile F.G.A. cu sumele de 450.000 RON euro daune morale pentru A., respectiv 448.700 RON daune morale și 1.300 RON daune materiale pentru B., reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 08.09.2014, când a avut loc un accident de circulație cauzat din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. Acest autovehicul circula pe DN22-E87, iar la km 230+77,60m pe sensul spre Baia, a surprins și accidentat pe numitul F., ce se deplasa cu mopedul în același sens de mers. În urma impactului a rezultat decesul lui F.. Față de autorul accidentului a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare prin sentința penală nr. 118/13.09.2016 a Judecătoriei Babadag. La data producerii evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. G. S.A., conform poliței de asigurare depuse la dosarul cauzei.

Prin decizia atacată, nr. 21090/27.08.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea și a acordat reclamantei A. suma de 26.225 RON cu titlu de daune morale, iar reclamantei B. suma de 21.939,50 RON daune morale, reținând că nu au fost făcute dovezi sub aspectul cererii legate de plata daunelor materiale în sumă de 1300 RON, iar relativ la daunele morale a fost avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S),

1.1 Referitor la criticile recurentelor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde lapidar și contradictoriu argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, se constată că acest motiv a fost invocat în mod formal, întrucât nu se arată în concret în ce constau aceste critici.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raționamentul avut în vedere la soluția adoptată, respectiv a apreciat că nu se justifică un cuantum mai mare al daunelor morale acordate prin decizia administrativă atacată, în raport cu dovezile prezentate.

1.2. Instanța de control judiciar constată însă că sunt fondate criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 49 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data emiterii poliței RCA, potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte reține că nu există un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili cuantumul daunelor morale.

Din probele administrate în cauză, respectiv audierea martorilor D. și E., rezultă că recurentele (soția victimei, cât și fiica acesteia) au suferit traume de intensitate ridicată, viața lor fiind schimbată ca urmare a producerii accidentului, în sensul diminuării calității vieții sociale/deteriorarea modului de viață.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport cu consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În cauză, temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamante izvorăște din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat, materializată în producerea evenimentului rutier din data de 08.09.2014, soldat cu decesul soțului, respectiv tatăului recurentelor, împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, precum și a celor ale art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se calculează potrivit legislației și jurisprudenței din România.

Așa fiind, în condițiile în care o situație concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluția generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme își demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situația concretă trebuie diferențiată de acesta.

În cauză, intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la procedura internă adoptată și la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S) astfel cum a reținut și prima instanță, dar fără să ia în calcul particularitățile speței, respectiv suferințele recurentelor determinate de accidentul produs și din cauza căruia viața lor a avut un alt curs, și prevederile legale incidente.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Așadar, normele interne reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptate de către intimatul-pârât, și Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

Astfel de reglementări nu pot avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, acestea reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată.

Așa fiind, instanța de control judiciar apreciază că o reparație corespunzătoare se impune a fi acordată la nivelul sumei de 100.000 RON, pentru fiecare dintre reclamante, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de acestea, raportat la circumstanțele particulare a cauzei.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Așadar, principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantelor într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părții la despăgubiri.

În concluzie, se impune reformarea hotărârii atacate, în limitele arătate, reclamantele fiind îndreptățite, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamante, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de acestea, cu consecința anulării deciziei contestate și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să plătească câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamante, cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 324 din 29 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanți.

Anulează Decizia nr. 21090/27.08.2019, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Obligă pârâtul să emită o nouă decizie prin care să plătească câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamante, cu titlu de daune morale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.