ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.12.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la emiterea Autorizației de funcționare corespondenta Autorizației nr. x/21.02.2012, reactivată prin sentința civilă nr. 40CA/18.03.2015 a Curții de Apel Constanta, aferentă funcționării farmaciei A. în Cernavodă, Județ Constanța - Centrul Comercial B., conform Cererii de relocare înregistrate sub nr. x/13.06.2017 în baza aceleiași sentințe judecătorești, obligarea pârâtului la plata prejudiciului în cuantum de 18.000 euro + TVA, reprezentând chiria achitată de reclamantă pentru spațiul din Cernavodă, Județ Constanța - Centrul Comercial B., obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile lipsei de obiect, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat recurenta că o primă critică vizează interpretarea greșită a conținutului juridic al autorizației nr. x. Astfel, pierderea originalului autorizației nu poate produce niciun efect asupra conținutului juridic al actului respectiv, prin urmare emiterea autorizației nr. x nu reprezintă decât o preluare a tuturor mențiunilor cuprinse în autorizația anterioară. Astfel cum se poate observa din cuprinsul autorizației nr. x, a fost menținut inclusiv temeiul înființării, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, respectiv prin excepție de la criteriul demografic. Astfel, autorizația nr. 7379/RL525 produce efecte juridice în sensul de actum, fără mențiunile anulate de instanță, aceasta nefiind anulată de o instanță de judecată sau revocată de către autoritatea emitentă.

O altă critică vizează modalitatea în care prima instanță a analizat conținutul actului juridic strict în raport de momentul transferului fondului de comerț. A apreciat recurenta că este lipsit de relevanță faptul că în speță a fost încheiată o vânzare a fondului de comerț, reclamanta fiind doar continuatoarea beneficiarei inițiale a autorizației.

O a treia critică formulată de recurentă vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 15 din Norma privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 626/2001. A arătat recurenta că acest ordin a fost abrogat și înlocuit cu Legea Farmaciei anterior emiterii autorizației nr. 7379/RL525, astfel că nu are aplicabilitate în cauză. Astfel cum rezultă din mențiunea înscrisă pe verso-ul autorizației nr. x/2012, autorizația x/2012 a fost emisă pentru farmacia înființată în baza art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, așadar nu în baza ordinului. Totodată, dincolo de susținerile Ministerului care recunoaște că Autorizația nr. 7379/RL525 a rămas valabilă în ceea ce privește funcționarea în locația inițială, acest aspect rezultă și din faptul că niciunul dintre cazurile de anulare a autorizației prevăzute de art. 22 din Legea Farmaciei nu este aplicabil în speță.

A apreciat recurenta că, și în măsura în care dispozițiile Ordinului nr. 626/2001 ar fi fost aplicabile, raționamentul instanței de fond este eronat, întrucât nu era ținută a menține și sediul din str. x pe perioada când farmacia a funcționat în str. x. Totodată, instanța de fond a omis faptul că autorizația 7379/RL525 a fost menținută parțial de Curtea de Apel Constanța. Astfel, anulând autorizația 7379/RL525 doar în parte, respectiv exclusiv în ceea ce privește mențiunea de pe verso din 23.02.2012, este dincolo de orice dubiu că autorizația în varianta inițială este încă valabilă.

În ceea ce privește celelalte două autorizații, a arătat recurenta că Curtea de Apel Constanța nu a analizat și nu a constatat vreun alt motiv de nulitate, ci a dispus soluția de anulare exclusiv ca urmare a principiului anulării actului subsecvent.

A mai arătat recurenta că autorizația nr. 7379/RL525 a fost invalidată de instanța de judecată exclusiv în ceea ce privește mutarea în condiții de nelegalitate. Instanța de fond ar fi trebuit să observe că nu a solicitat o nouă autorizație, ci a solicitat să se constate că autorizația nr. x/25.01.2012 a rămas valabilă și, pe cale de consecință, a solicitat emiterea unei noi autorizații în temeiul art. 12 alin. (6) din Norme, respectiv să fie emis un nou act cu un nou număr, dar fără ca aceasta să altereze valabilitatea autorizației inițial emise.

A concluzionat recurenta că există identitate între locația inițială a autorizației nr. 7379/RL525 și locația pentru care se solicită în prezent reemiterea autorizației de funcționare.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale la emiterea Autorizației de funcționare corespondenta Autorizației nr. x/21.02.2012, reactivată prin sentința civilă nr. 40CA/18.03.2015 a Curții de Apel Constanta, aferentă funcționarii farmaciei A. în Cernavoda, Județ Constanta - Centrul Comercial B., conform Cererii de relocare înregistrate sub nr. x/13.06.2017 în baza aceleiași sentințe judecătorești, obligarea pârâtului la plata prejudiciului în cuantum de 18.000 euro + TVA, reprezentând chiria achitata de reclamantă pentru spațiul din Cernavoda, Județ Constanta - Centrul Comercial B..

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

O primă critică a recurentei privește interpretarea greșită a conținutului juridic al autorizației nr. x. A apreciat recurenta că pierderea originalului autorizației nu poate produce niciun efect asupra conținutului juridic al actului respectiv, astfel că emiterea autorizației nr. x nu reprezintă decât o preluare a tuturor mențiunilor cuprinse în autorizația anterioară. Astfel cum se poate observa din cuprinsul autorizației nr. x, a arătat recurenta, a fost menținut inclusiv temeiul înființării, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, respectiv prin excepție de la criteriul demografic.

Înalta Curte constată că această critică adusă sentinței instanței de fond este neîntemeiată. Analizând conținutul autorizației nr. x, se constată că aceasta, contrar susținerilor recurentei, nu preia mențiunile cuprinse în autorizația anterioară, nr. 7379/2012, respectiv nu preia faptul că a fost emisă în considerarea situației de excepție, cu atât mai mult cu cât actul administrativ nu a mai fost emis pentru o farmacie dintr-un centru comercial, ci pentru adresa Oraș Cernavodă, str. x.

Este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că instanța de fond ar fi analizat conținutul actului juridic strict în raport de momentul transferului fondului de comerț, întrucât judecătorului fondului a avut în vedere mai multe motive în susținerea raționamentului său în sensul că la preluarea fondului de comerț nu a operat transferul autorizației de funcționare nr. x/25.01.2012.

Astfel, instanța de fond a analizat conținutul celor două autorizații și a concluzionat că, la momentul la care a produs efectele contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț, reclamanta a cumpărat o farmacie amplasată în afara unui centru comercial, care funcționa în baza unei autorizații prin care nu s-a analizat o eventuală situație de excepție de la criteriul demografic, ci a fost emisă în temeiul art. 12 din Legea nr. 266/2008.

Înalta Curte reține că este neîntemeiată și critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 15 din Norma privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 626/2001.

Menționarea dispozițiilor art. 15 din Ordinul nr. 626/2001 este făcută de instanța de fond în considerarea faptului că acestea erau în vigoare la momentul autorizării funcționării farmaciei prin excepție, respectiv 18.12.2007, astfel cum chiar recurenta-reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Acestea dispoziții sunt avute în vedere de judecătorul fondului în susținerea raționamentului său în sensul că deținerea unui spațiu în interiorul unui centru comercial reprezenta condiție de valabilitate a autorizației de funcționare în regim de excepție. Mai mult, instanța de fond a reținut că autorizația nr. x nu a mai fost emisă în considerarea situației de excepție prevăzute de art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 626/2008, menționând că acestea nu mai erau în vigoare, deci a avut în vedere faptul că ordinul respectiv fusese abrogat.

Totodată, instanța de control judiciar reține că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că de esența existenței și valabilității autorizației de funcționare eliberate prin excepție de la criteriul demografic era deținerea unei farmacii într-un spațiu comercial, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Apel Constanța prin sentința nr. 40/CA/2015.

Potrivit acestei sentințe, "autorizațiile de funcționare obținute în baza situației de excepție reglementate de art. 12 alin 2 din Legea nr. 266/2008 rămân valabile și își produc efectele, în condițiile în care farmaciile astfel autorizate continuă să funcționeze în sediul inițial stabilit în cadrul locațiilor prevăzute în mod excepțional, prin norma specială".

A mai reținut instanța cu acea ocazie că "desființarea centrului comercial care a reprezentat locația prevăzută în mod excepțional pentru autorizarea funcționării unei farmacii comunitare reprezintă schimbarea unei condiții din cele avute în vedere la momentul autorizării", precum și faptul că "din interpretarea sistematică a prevederilor art. 20 din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la data de 28.02.2011) se reține că mutarea sediului unei farmacii comunitare se poate face numai cu respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din aceeași lege. (…) Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta deținătoare a farmaciei comunitare C. nu a respectat cerința criteriului demografic la schimbarea sediului său".

A concluzionat Curtea de Apel Constanța că "nerespectarea criteriului demografic atrage nelegalitatea actului administrativ ce a permis funcționarea farmaciei comunitare într-o altă locație ce excede celor prevăzute de norma aplicabilă la momentul autorizării inițiale, nelegalitate ce poate fi înlăturată doar prin anularea autorizației de funcționare care a fost eliberată pentru noul sediu".

Față de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că autorizația de funcționare nr. x/25.01.2012 ar fi rămas valabilă parțial, în ceea ce privește condițiile de autorizare și ar fi putut fi transmisă reclamantei prin vânzare, doar dacă vânzătorul ar fi continuat să dețină o farmacie la sediul inițial din centrul comercial, în caz contrar, odată cu mutarea efectivă a sediului farmaciei, dispărând integral toate efectele autorizației emise în considerarea deținerii acestui sediu.

A mai susținut recurenta faptul că instanța de fond ar fi omis faptul că autorizația 7379/RL525 a fost menținută parțial de Curtea de Apel Constanța. Astfel, anulând autorizația 7379/RL525 doar în parte, respectiv exclusiv în ceea ce privește mențiunea de pe verso din 23.02.2012, apreciază recurenta că este dincolo de orice dubiu că autorizația, în varianta inițială, este încă valabilă. Totodată, a susținut recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să observe că nu a solicitat o nouă autorizație, ci a solicitat să se constate că autorizația nr. x/25.01.2012 a rămas valabilă și, pe cale de consecință, a solicitat emiterea unei noi autorizații în temeiul art. 12 alin. (6) din Norme, respectiv să fie emis un nou act cu un nou număr, dar fără ca aceasta să altereze valabilitatea autorizației inițial emise.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că prin anularea mențiunilor din 23.02.2012 nu a avut loc o reactivare a autorizației inițiale în lipsa dovezilor privind deținerea unui sediu în interiorul complexului comercial. Cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel Constanța a reținut cu putere de lucru judecat că desființarea centrului comercial reprezintă o modificare a condiției autorizării, astfel că anularea mențiunilor coroborată cu lipsa unui sediu în interiorul centrului comercial din Cernavodă, județul Constanța a condus la lipsirea de orice efecte juridice a autorizației de funcționare nr. x/25.01.2012.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că toate criticile recurentei sunt neîntemeiate, instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2021.