ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Neamț a solicitat anularea Deciziei nr. 1123/27.08.2021, emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman și a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/24.06.2021, emise în urma verificării cererii de rambursare nr. x, aferente proiectului ADS + Ameliorare. Dezvoltare. Succes, cod SMIS 132947, în ceea ce privește suma de 3.976 RON.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 961 din data de 23.02.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Neamț.

În considerentele sentinței a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1), (1)

1

, 2 alin. (1) lit. b) și e), 3, 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, precum și art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că instanța competentă, din punct de vedere material, este tribunalul, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește competența teritorială, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pe care le-a interpretat în sensul că acestea nu reglementează în mod expres și ipoteza legii speciale în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, situație în care determinarea legii aplicabile se face prin aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., ce reglementează aplicarea dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, acestea fiind cele cuprinse în teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 deoarece ipoteza raportului juridic litigios întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 66/2011 este asemănătoare celei reglementate prin teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Hotărârea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 273/C din 28.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială; a declinat competența teritorială de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și că prin Decizia nr. 788/2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reținând că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținându-se că, deși norma criticată nu prevede expres cazul reclamantului persoană juridică de drept public, sintagma "asimilată acestora" nu se poate referi decât la persoanele juridice de drept public, al căror regim juridic este similar celor al autorităților publice sau al instituțiilor publice.

Tribunalul Neamț a mai reținut că, în speță, calitatea persoanei reclamantului, necontestată, de persoană juridică de drept public, atrage competența teritorială a instanței de la sediul pârâtului, întrucât, deși reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, între situațiile în care persoana juridică de drept public acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate, în situația arătată, reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, prevederile alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilind o competență teritorială exclusivă.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu reclamantul din speță.

Cu titlu preliminar, se observă că prezentul conflict privește doar competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 12.10.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 12.10.2021.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecință, interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că reclamantul ar fi acționat sau nu în regim de putere publică, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excede textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Mai mult, în cauză este incidentă și Decizia nr. 788/2021, prin care Curtea Constituțională a stabilit că, deși norma de competență de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres cazul reclamantului persoană juridică de drept public, sintagma "asimilată acestora" nu se poate referi decât la persoanele juridice de drept public, al căror regim juridic este similar celor al autorităților publice sau al instituțiilor publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.