ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3513/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, suspendarea Deciziei de impunere xnr. 151/6.03.2018 până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acestei decizii, precum și anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 483/3.10.2018.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 93 din 23 iulie 2020, a respins excepția lipsei de interes cu privire la petitul de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 483/3.10.2018 referitor la soluția de refacere a inspecției fiscale pentru impozitul pe profit în sumă de 2.793.376 RON și a constatat ca rămasă fără obiect cererea de anulare a sumei de 86.123 RON reprezentând TVA suplimentar de plată.

Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea și, în consecință, a anulat parțial Decizia de soluționare a contestației nr. 483/3.10.2018 emisă de D.G.S.C. cât și Decizia de impunere x din 06.03.2018 emisă de A.J.F.P. Maramureș cât privește suma de 1.825.151 RON reprezentând TVA suplimentar de plată.

Totodată, a menținut pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 483/2018, precum și partea din pct. 2 a deciziei referitoare la impozitul pe profit în sumă de 108.728 RON și, de asemenea, a menținut soluția din aceeași decizie de nepronunțare cu privire la măsura de diminuare a pierderii fiscale pe anul 2016 cu suma de 9.125.755 RON, obligând pârâtele să plătească reclamantei suma de 18.276,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

3.1. Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 297 alin. (4), art. 299 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pct. 67 alin. (1) și pct. 69 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Recurenta-pârâtă arată că organele fiscale nu au acordat drept de deducere a TVA în sumă de 1.825.151 RON aferentă diferenței dintre cheltuielile cu achizițiile de resurse (materiale, manoperă, utilaje, transport), înregistrate în contabilitate și cele înscrise în situațiile de lucrări.

Din compararea acestor cheltuieli înregistrate de societate în contabilitate, cu cele înregistrate în situațiile de lucrări, au rezultat diferențe nejustificate cu documente, în sumă de 15.668.906 RON.

Din analiza documentelor prezentate se arată că societatea nu a reușit să justifice, în final, suma în cuantum de 9.125.755 RON și, prin urmare, nu este îndeplinită condiția de fond pentru deducerea TVA în sumă de 1.825.151 RON.

Intimata-reclamantă, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor de resurse în cauză, este obligată să dovedească că acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, conform disp. art. 297 alin. (4), art. 299 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, pt. 67 alin. (1) și pct. 69 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016.

Pentru achizițiile de materiale, închiriere personal, chirii utilaje și servicii de transport, dreptul de deducere se justifică cu NIR-uri, bonuri de consum, state de plată cu personalul închiriat, din care să rezulte numărul de zile/ore lucrate, etc.

Or, în cauză, sumele cheltuite pentru achiziția bunurilor și serviciilor nu se regăsesc ca element constitutiv al prețului operațiunii taxabile la ieșire.

Intimata-reclamantă a înregistrat în contabilitate cheltuieli mai mari cu achiziția de resurse decât cele evidențiate în situațiile de lucrări prezentate la inspecția fiscală, astfel că este eronată concluzia primei instanțe în sensul realizării existenței legăturii directe și indirecte între operațiunile în amonte și operațiunile în aval, ce dau naștere dreptului de deducere a TVA.

Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată de prima instanță, recurenta-pârâtă consideră că suma este excesivă în raport de complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat.

3.2. Recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Cluj-Napoca

Recursul nu este întemeiat în drept, arătându-se în cuprinsul cererii constatările Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2018 și faptul că se achiesează la motivele deciziei de soluționare a contestației administrativ-fiscale.

Cu privire la obligarea suportării cheltuielilor de judecată, se solicită cenzurarea onorariului avocațial, în raport de valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de acesta.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Totodată, prin concluziile scrise depuse la dosar, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în exercitarea recursului și excepția inadmisibilității recursului cu privire la cererea privind cheltuielile de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

Recurenta-pârâtă susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 297 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora, orice persoană impozabilă are dreptul să dedusă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, a disp. art. 299 alin. (1) lit. a) din același act normativ, potrivit cărora pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă urmează să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 319 din Codul fiscal.

De asemenea, se invocă interpretarea și aplicarea greșită a pct. 67 alin. (1) și pct. 69 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016, potrivit cărora, pentru a beneficia de dreptul de deducere trebuie îndeplinite condițiile de fond, adică cel interesat să fie o persoană impozabilă, iar bunurile sau serviciile invocate să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor prevăzute la art. 297 alin. (4) din Codul fiscal, iar în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie furnizate de o altă persoană impozabilă.

De asemenea, conform pcgt. 69 alin. (1), persoana impozabilă poate deduce taxa aferentă achizițiilor dacă sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute la pct. 67(1), precum și formalitățile prevăzute la art. 299 din Codul fiscal.

Recurenta-pârâtă consideră că aceste condiții nu sunt îndeplinite ca urmare a concluziei la care s-a ajuns prin compararea consumurilor de resurse cu cheltuielile înregistrate în evidența contabilă cu aceste resurse, neexistând documente justificative, altele decât factura și contractul încheiat între părți, precum NIR-uri, bonuri de consum, state de plată.

În esență, se susține că aceste cheltuieli nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri, nu au un scop economic.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că organele fiscale au considerat că unele cheltuieli cu resursele sunt nedeductibile, însă fără să se arate în concret care anume dintre acestea nu au un conținut economic.

Baza impozabilă a fost stabilită de organele fiscale reținându-se o diferență între cheltuielile care sunt prea mari, înregistrate în evidența contabilă a societății,

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA, respectiv societatea este persoană impozabilă, achizițiile au fost utilizate în aval de reclamantă în scopul operațiunilor taxabile și au fost furnizate de o altă persoană impozabilă.

De asemenea, condițiile de formă sunt îndeplinite, s-au depus facturile solicitate de disp. art. 299 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, recurenta-pârâtă neprecizând motivul pentru care este nevoie de alte documente justificative.

Înalta Curte mai reține că dreptul persoanei impozabile la deducerea TVA se analizează în raport de dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal, invocate și de către recurenta-pârâtă, însă, prin motivele de recurs, se invocă neîndeplinirea unor condiții care exced reglementărilor legale în materie.

Prin urmare, este corectă susținerea instanței de fond, prin care se arată că acele cheltuieli înregistrate în contabilitate și destinate materialelor, manoperei, utilajelor și transportului sunt reale și efectuate în scopul desfășurării obiectivului de activitate, lucrării de construcții în infrastructură, critica fiind nefondată.

Cu privire la greșita aplicare a disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reamintește cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 de către Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit cărora, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 93 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței nr. 93 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 93 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.