ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3456/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 02.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției inspectorului-șef nr. C21-361 din data de 5 martie 2021, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva rezoluției de clasare nr. 262/A emisă de pârâtă în dosarul nr. 21-250 la data de 2 februarie 2021.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1457 din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea litigiului în fond și admiterea contestației. A arătat recurentul - reclamant că sentința atacată nu a ținut cont de sesizarea referitoare la taxele de timbru aplicate în dosarul nr. x/2019, fiind privat de o cale de atac. Deși reclamantul are o hotărâre de grănițuire, partaj succesoral și punere în posesie, valabilitatea acesteia nu a fost recunoscută. În condițiile în care curtea de apel i-a restitui taxa judiciară de timbru nedatorată, judecătoria și tribunalul nu au procedat la fel, solicitarea sa nefiind a fost repusă pe rol.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta - intimată a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât acesta, pe de o parte, nu cuprinde temeiul de drept pe care se fundamentează, iar, pe de altă parte, nu cuprinde motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate. Alegațiile din cererea de recurs vizează modalitatea de stabilire și administrare a taxelor judiciare de timbru în dosarul nr. x/2019 fără nicio referire la sentința recurată și la motivarea instanței de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va dispune anularea recursului.