ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a x/2018, A. în calitate de contestatoare, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 12271/08.01.2018, emisă de intimata Fondul de garantare a Asiguraților (F.G.A) solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei atacate și să dispună obligarea intimatei la plata sumei de 8 320,38 RON cu titlu de despăgubire. Solicită de asemenea și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4005 din data de 9 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În motivare, reclamanta a arătat că, instanța de fond nu a analizat natura juridică a cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoarei care este asimilată cererii de plată.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea de plată nr x/31.08.2016, reclamanta a solicitat pârâtului plata sumei de 8320,38 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului B. cu numărul de înmatriculare x, necesare în urma avarierii acestuia de către autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de către C., acesta din urmă fiind asigurat în baza poliței nr x.

Prin decizia nr. 12271/8.01.2018 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a fost respinsă cererea de plată formulată de către reclamantă ca tardivă.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 12271 din data de 8 ianuarie 2018.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea deciziei sus-menționate, reținându-se legalitatea acesteia, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, și a calculării în mod corect a termenului, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, față de cererea de plată a reclamantei înaintată către FGA la data de 19.08.2016, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de organul poștal pe plicul de expediere a cererii, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care a început să curgă la data de 28.04.2016 și s-a împlinit la data de 28.07.2016, inclusiv.

În speța de față, Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a D. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015 și a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de data depunerii și înregistrării cererii de plată formulată de reclamantă, la FGA, sub nr. x din data de 31 august 2016, în mod legal a constatat instanța de fond că reclamanta este decăzută din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA și în mod legal a respins cererea de plată ca fiind tardivă.

Nu pot fi reținute argumentele recurentei-reclamante, privind faptul că, cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoarei este asimilată cererii de plată.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 503/2004:

"În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare."

Așadar, potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, anterior citate, rezultă că dreptul creditorilor de a solicita plata despăgubirilor din resursele Fondului se naște la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare, de la acel moment putând fi depusă cererea de plată, conform art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015. Totodată, potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014:

"(1) La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existența indiciilor stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare și imposibilitatea redresării se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. (2) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului titlu, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015."

Aceste texte de lege stabilesc în mod clar și previzibil momentul la care se naște dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiți din disponibilitățile Fondului, corelativ cu obligația pârâtului de a achita sumele solicitate și procedura de urmat pentru a obține aceste sume.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, din perspectiva termenului legal de 90 de zile, nu are relevanță cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoarei.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că ceea ce prezintă relevanță în cauză, în acest context, este data înregistrării cererii de plată a reclamantului sub nr. x din data de 31 august 2016. Or, față de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului D. S.A., respectiv data de 28 aprilie 2016, termenul de 90 zile împlinindu-se la data de 28 iulie 2016, cererea de plată este în mod evident tardivă.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraților după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4005 din data de 9 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.