ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3429/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, la data de 9 noiembrie 2020 și înregistrată sub nr. x/2020, din data de 11.11.2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 40.000 RON reprezentând plata lunară a serviciilor sanitar-veterinare individualizate prin art. I și cuantificate prin art. IV din Legea 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative pentru perioada 15 martie 2019-15 iulie 2020; obligarea pârâtelor la calcularea și plata sumei actualizate cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 13 din 26 ianuarie 2021, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă - Complet specializat litigii cu profesioniștii a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei având drept obiect "pretenții", formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Suceava la data de 24.02.2020, fiind înregistrat pe solul secției de contencios administrativ și fiscal al acestei instanțe sub același nr. 3620/2020.

Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 32 din 17 mai 2021 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Judecătoria Rădăuți prin sentința nr. 64 din 12 ianuarie 2022 a admis excepția de necompetență material a instanței, a declinate competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția a II a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte observă că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâților potrivit dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 40.000 RON, aferentă activității prestată de reclamant.

În virtutea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența care s-a consolidat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a acesteia, constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au întotdeauna o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari. În raport de astfel de aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În ceea ce privește instanța civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competența, Înalta Curte reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluționare intră în competența ce aparține material judecătoriei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2022.