ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3175/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B., C. și D., în calitate de angajate ale Serviciului Registratură-Arhivă al secției menționate, precum și pe Președintele secției, doamna judecător E., solicitând instanței ca pe baza probelor administrate și în contradictoriu cu acestea, să constate refuzul pârâtelor de a-i înregistra cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, având temei legal Legea nr. 554/2004, pentru neachitarea contribuțiilor obligatorii prevăzute de Legea nr. 227/2015, considerând că acestea au procedat la falsificarea acțiunii sale în totalitate cu privire la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, generând astfel confuzie și schimbarea solicitării din acțiune prin menționarea obiectului cererii ca fiind "litigii cu funcționari publici, conform Legii nr. 188/1999", cu referire la o altă perioadă decât cea menționată în acțiunea depusă.

2.1. Prin sentința nr. 26/CA din 14 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ și fiscal, promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B., C., E. și D., în favoarea Judecătoriei Slobozia, și a dispus trimiterea dosarului acestei din urmă instanțe.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Constanța a apreciat, în esență, că urmarea calificării acțiunii reclamantului ca fiind o acțiune în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, devin incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k); art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în raport de care competente teritorial și material să soluționeze cauza ar fi Judecătoria Hârșova sau Judecătoria Constanța. Totodată, a avut în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, invocate de pârâte, față de care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Constanța, în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, respectiv în favoarea instanței alese, și anume Judecătoriei Slobozia, aflată în circumscripția Curții de Apel București.

2.2. Judecătoria Slobozia, județul Ialomița, prin sentința nr. 834 din 7 aprilie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamantul A., și a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamantul menționat în contradictoriu cu pârâtele B., C., E. și D., în favoarea Curții de Apel Constanța. A constatat ivit conflict negativ de competență între Judecătoria Slobozia și Curtea de Apel Constanța; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În esență, judecătoria a reținut incidența în cauză a considerentelor Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în aplicarea cărora a constatat că a rămas competentă să judece cauza Curtea de Apel Constanța, deoarece nu a invocat excepția necompetenței materiale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Obiectul demersului judiciar promovat de reclamantul A. vizează obligarea pârâtelor, ca urmare a constatării pretinselor fapte imputate acestora de natură a-i fi încălcat onoarea, demnitatea și personalitatea, la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, respectiv obligarea fiecăreia dintre pârâtele B., C. și D. la plata sumei de 30.000 RON, iar în ceea ce o privește pe pârâta E. obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 RON.

În urma precizărilor depuse de reclamant cu privire la obiectul acțiunii formulate, potrivit cărora a înțeles să solicite obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, cererea sa a fost calificată de Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind o acțiune întemeiată pe dispozițiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență de față nu privește, așa cum reiese din considerentele reținute în sentințele pronunțate de către instanțele aflate în conflict, norma de drept aplicabilă obiectului dedus judecății din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Astfel, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prima instanță sesizată, a reținut incidența în cauză, pe de o parte, a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k); art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a prevederilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, acestea din urmă invocate de pârâte, în aplicarea cărora a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița.

În schimb, instanța astfel sesizată, și anume Judecătoria Slobozia, județul Ialomița, a apreciat că a rămas competentă să judece cauza Curtea de Apel Constanța, deoarece nu a invocat excepția necompetenței materiale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ., reținând astfel că sunt incidente în speță considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Așadar, instanțele aflate în conflict nu au exprimat opinii diferite în ceea ce privește obiectul acțiunii deduse judecății în prezenta cauză sau în referire la consecințele pe care le atrage calitatea pârâtelor asupra instanței competente să judece acțiunea, particularitatea cauzei vizând modul de interpretare a momentului până la care instanța poate invoca excepția necompetenței sale materiale în accepțiunea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ. în interpretarea cărora a fost pronunțată Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte reține că potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar art. 131 din același cod prevede că "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.""(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., anterior citat, rezultă că, atâta timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acțiunea ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În egală măsură, Înalta Curte reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din același act normativ.

Ca urmare, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței și, implicit, a soluționării excepției de necompetență la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Înalta Curte observă că la termenul din 8 decembrie 2021, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezulta care este temeiul juridic al pretențiilor formulate de reclamant, Curtea de Apel Constanța, prima instanță sesizată, apreciind că în acel moment nu este în măsură să stabilească competența materială și teritorială, a dispus emiterea unei adrese către reclamant pentru a face precizări în sensul de a menționa dacă a înțeles să formuleze o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 ori pe dispozițiile C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Termenul din 12 ianuarie 2022, acordat reclamantului în vederea precizării temeiului juridic al acțiunii formulate, a fost schimbat cu termenul din 17 ianuarie 2022, ca urmare a reorganizării secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Constanța, dosarul fiind transferat la data de 01.01.2022 în secția de contencios administrativ și fiscal cu numărul versionat 396/36/2021*, conform procesului-verbal din 01.01.2022.

Reclamantul a depus note scrise din coroborarea cărora cu acțiunea introductivă instanța a considerat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în raport de care a invocat excepția necompetenței sale materiale și a amânat cauza la 14 februarie 2022, pentru când a dispus citarea părților cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la excepția invocată. Pârâtele au depus concluzii scrise prin intermediul cărora au solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și declinarea competenței de soluționare în favoarea unei judecătorii din circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

În contextul factual reliefat este de reținut că prima instanță sesizată, și anume Curtea de Apel Constanța, a pronunțat soluția de declinare a competenței sale materiale în urma corelării dispozițiilor art. 200 din C. proc. civ. cu cele ale art. 131 alin. (1) și alin. (2) din același Cod, în aplicarea acestor din urmă norme legiuitorul prevăzând, în mod excepțional, că în ipoteza în care, pentru stabilirea competenței, sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest sens.

Or, în situația excepțională evidențiată referitoare la neindicarea temeiului juridic al acțiunii introductive și la reorganizarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Constanța, care a determinat acordarea termenului prevăzut de legiuitor la art. 131 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind excepția pentru depășirea termenului legal stabilit la alin. (1) al aceluiași text de lege, în ședința din 17.01.2022, la care părțile nu au fost prezente, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale și a stabilit termenul din 14.02.2022 pentru a oferi părților posibilitatea să formuleze concluzii cu privire la excepția invocată. Aceasta întrucât legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 224 din C. proc. civ. că "Instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Prin urmare, ca regulă generală, deși chestiunea competenței trebuie lămurită chiar la primul termen de judecată, părțile trebuie să fie legal citate în acest sens, iar, în mod excepțional, dacă pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuția părților, fiind acordat un termen în acest scop; legiuitorul acordând această posibilitate tocmai pentru ca aspectul esențial al stabilirii competenței de soluționare a cauzei să fie tranșat cu respectarea garanțiilor procesuale instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cum, în cauză, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate pentru lămuriri în vederea identificării cauzei cererii de chemare în judecată a fost stabilit la data de 12 ianuarie 2022, iar în urma schimbării pe cale administrativă a acestuia a fost fixat termenul din 17 ianuarie 2022, moment procesual la care instanța a considerat că se impune, în mod excepțional, acordarea termenului din 14 februarie 2022 în vederea citării părților pentru a pune în discuția acestora, în condiții de contradictorialitate, excepția necompetenței sale materiale în raport de precizările formulate de reclamant, Înalta Curte apreciază că prima instanță sesizată a invocat în termen legal excepția necompetenței sale materiale, în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost acestea interpretate în considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În aceste condiții, ținând cont de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod corect a fost calificat de Curtea de Apel Constanța ca fiind o acțiune în pretenții întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în privința căruia instanța ulterior sesizată nu a exprimat o opinie contrară, și, având în vedere calitatea pârâtelor prin prisma căreia sunt incidente în speță dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Slobozia, aflată în circumscripția Curții de Apel București, curte de apel învecinată cu Curtea de apel Constanța, în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Față de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., în favoarea Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.