ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3170/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.12.2021, sub nr. x, reclamantele A. și B., prin Sindicatul Preuniversitar "Paul Popescu Neveanu" Timiș au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, suspendarea executării art. 1 alin. (2) al Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Prin sentința civilă nr. 28 din data de 27 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantele A. și B. prin Sindicatul Preuniversitar "Paul Popescu Neveanu" Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Împotriva sentinței de fond au promovat recurs reclamantele A. și B. prin Sindicatul Preuniversitar "Paul Popescu Neveanu" Timiș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului au arătat că prima instanță a dispus respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată apreciind în mod greșit că, deși în cauză a fost făcută dovada existenței unui caz bine justificat și a promovării plângerii prealabile, iminența producerii unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat nu afectează în mod semnificativ modul lor de trai. În acest sens au apreciat, în contextul expunerii definiției pagubei iminente cuprinse la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că prejudiciul material previzibil este tocmai lipsa indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.

Au subliniat că diminuarea salariului lunar cu suma de 950 RON, începând cu luna iulie 2021, este în mod incontestabil de natură a le produce în fiecare lună un prejudiciu egal cu suma menționată, astfel încât este eronată reținerea primei instanțe în sensul că paguba este considerată iminentă doar dacă situația lor economică ar fi precară. Or, în opinia recurentelor, prima instanță nu contestă faptul că diminuarea salariului reprezintă un prejudiciu material, ci, doar prin simplul fapt că ele nu trăiesc în pragul sărăciei nu poate fi considerată un prejudiciu material.

În egală măsură, au susținut că dovada că ar trebui să trăiască într-o situație economică precară reiese și din împrejurarea că prima instanță consideră că prin nedepunerea la dosar a obligațiilor pecuniare pentru a se face un calcul matematic între venituri și cheltuieli nu există o pagubă iminentă. De asemenea, pentru a face dovada situației economice conform opiniei primei instanțe, ar fi necesar un interval de timp de cel puțin o lună pentru a aduna toate cheltuielile efectuate, aspect în mod eronat reținut deoarece trebuie să se țină cont și de cheltuielile zilnice pe care le face o persoană, iar acestea pot fi adunate doar la solicitare pentru că nu sunt persoane care să adune bonurile aferente fiecărei cheltuieli efectuate.

Pentru aceste considerente au apreciat că hotărârea atacată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la aprecierea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, respectiv diminuarea semnificativă a salariului lunar cu suma de 950 RON, care este cea de-a doua condiție necesară suspendării executării actului administrativ prevăzută de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare la recursul reclamantelor, în cuprinsul căreia a susținut, în principal, că recursul nu cuprinde critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., aspect circumscris invocării excepției nulității recursului, iar, în subsidiar, că recursul reclamantelor este nefondat, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond că actul administrativ contestat se bucură de prezumția de legalitate.

Recurentele-reclamante au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței de recurs să respingă ca neîntemeiate motivările invocate de intimat prin întâmpinare, precum și apărările pe fondul cauzei invocate de acesta. Totodată, în referire la susținerile privind nemotivarea recursului, au arătat că prin cererea de recurs formulată au adus critici chiar cu privire la motivarea primei instanțe asupra condiției pagubei iminente.

La termenul de dezbateri din data de 2 iunie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., excepție invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, excepție invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamantelor, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță este de observat faptul că, deși au precizat că recursul se întemeiază pe motivul de nelegalitate reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele-reclamante nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivului de casare invocat, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Analizând cererea de recurs și susținerile recurentelor-reclamante, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că acestea nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, ci au reluat apărările formulate în fața primei instanțe, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege invocat.

Or, simpla nemulțumire a recurentelor-reclamante cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de acestea prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă este important a se mai reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Așadar, de vreme ce recurentele-reclamante nu au arătat, în concret, modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond la pronunțarea soluției contestate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurentele-reclamante au procedat la reluarea apărărilor invocate în fața instanței de fond și la expunerea unor considerente generice referitoare la condiția pagubei iminente, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurentele-reclamante nu s-au conformat exigențelor impuse de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nulitatea recursului exercitat de reclamante împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurentele-reclamante A. și B., prin Sindicatul Preuniversitar "Paul Popescu Neveanu" Timiș, împotriva sentinței nr. 28 din 27 ianuarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.