ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2022

HOTĂRÂRE
25.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 25 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să corecteze eroarea materială privind data expirării valabilității inspecției tehnice periodice obligatorii.

Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Sectorului 5 București a reținut, în esență, că Registrul Auto Român se circumscrie noțiunii asimilate de autoritate publică definită prin art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar cererea reclamantului are natura unei cereri de contencios administrativ având ca obiect obligarea unei persoane asimilate autorităților publice de a corecta o mențiune cuprinsă într-un document emis de aceasta, prin urmare competența de soluționare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită prin raportare la normele speciale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 care fac ca prevederile art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ. să nu își mai găsească aplicabilitatea.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că atât față de obiectul principal al cererii cât și în raport de cel formulat prin precizarea depusă de reclamant la data de 16.04.2021, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 București în raport de prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. care stabilește că judecătoriile judecă cererile privind obligația de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamantul A. a învestit instanța cu solicitarea de obligare a pârâtului Registrul Auto Român de a corecta eroarea materială privind data expirării valabilității inspecției tehnice periodice obligatorii cu privire la autovehiculul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date în competența altor instanțe, sunt de competența judecătoriilor.

Reține Înalta Curte că demersul judiciar al reclamantului din prezenta cauză vizează obligația de a face, respectiv de modificare a datei expirării valabilității inspecției tehnice periodice obligatorii înscrisă în certificatul ITP al autovehiculului marca x.

Astfel cum corect a observat și curtea de apel, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Chiar dacă pârâtul chemat în judecată este Registrul Auto Român - autoritate publică centrală, inspecția tehnică a fost realizată de un inspector din cadrul reprezentanței zonale a R.A.R iar în cauză nu se poate vorbi de un act administrativ emis în regim de putere publică pentru a fi aplicabile normele de competență specială prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, aplicând prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) din Codul de proocedură civilă, Înalta Curte constată că în cauză competența de a soluționa acțiunea reclamantului aparține judecătoriei.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Registrul Auto Român - RAR și DGPM București - Brigada Rutieră, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5517/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la 16 dece
ÎCCJ 2023-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3870/2023
u nu este competentă material, potrivit normelor de competență privind soluționarea fondului, să judece astfel de cereri, instanța competentă fiind Curtea de Apel București. 2.2 Prin sentința nr. 359/07.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel
ÎCCJ 2022-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2022
, pentru autoturismul identificat. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de c
ÎCCJ 2023-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2022, sub nr. x/2022, pe
ÎCCJ 2024-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2024
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înre
Sursă