ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluționare a cererilor de plată înregistrate sub nr. x/13.04.2022, nr. y/13.04.2022 și nr. x/13.04.2022.

2.1. Prin sentința civilă nr. 16808 din 21.12.2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut, în esență, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluționare a cererilor de plată formulate de către reclamanți, intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 teza a II-a coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, neputând fi aplicate, prin analogie, dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021.

2.2. Prin sentința civilă nr. 519 din data de 17 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că, deși, în speță, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acțiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamanți este aceea de acordare a sumelor solicitate prin cererile de plată, iar lipsa unui răspuns din partea FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.

Totodată, a evocat prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, apreciind că acestea sunt aplicabile procedurii jurisdicționale pendinte, câtă vreme dispozițiile art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021, privind aplicarea în timp a unei astfel de ordonanțe de urgență, vizează exclusiv procedurile administrative.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține că reclamanții A., B. și C. au învestit instanța de judecată cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere sau respingere a cererilor de plată înregistrate sub nr. x/13.04.2022, nr. y/13.04.2022 și nr. x/13.04.2022.

Înalta Curte mai reține că, prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data 23 august 2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanță, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noțiunea de contencios administrativ, ca fiind: "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum și dispozițiile alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora: "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanță faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluționare a cererilor, acesta fiind asimilat din punct de vedere al competenței, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește dispoziția prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative desfăurate în fața Fondului, și nu pe cele ale procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispozițiile noi de procedură, conform art. 24 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competența materială de soluționare a cererii revine, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanței civile.

Față de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competența materială aparține judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competența aparține instanței civile de la sediul pârâtului, care, în cauza pendinte, se află în circumscripția Judecătoriei Sector 2.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., toți, reprezentați de D. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.