ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. C 19-3377/21.10.2019 emisă de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare, precum și anularea rezoluției de clasare nr. 942/08.04.2019 emisă de Direcția Inspecție pentru Judecători din cadrul Inspecției Judiciare și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru continuarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1249 pronunțată la data de 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a anulat rezoluția din data de 21.10.2019 emisă de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare în dosarul nr. x 19-3377 și a respins, în rest, acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, pe cale de consecință, pe fond, admiterea cererii introductive, dispunând cercetarea disciplinară a doamnelor judecător B. și C. de la Judecătoria Pucioasa, județ Dâmbovița, în legătură cu dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2018.

Recurenta-reclamantă, făcând o scurtă prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată și a celor dispuse prin sentința recurată, arată că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 este eronată, astfel că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă critică reținerile instanței de fond care a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 275 și 276 C. proc. pen. sunt norme de interpretare logico-juridică, astfel că magistratul poate extinde sfera cheltuielilor avansate de stat și cheltuielilor judiciare și în beneficiul altor părți decât cele prevăzute de legiuitor în conținutul acestor norme.

În opinia sa, textele de lege în discuție sunt imperative și de strictă interpretare, au în vedere strict cheltuielile avansate de stat, părțile beneficiare și nicidecum nu pot fi extinse ca temei de drept, prin interpretare logico-juridică, pentru acordarea de cheltuieli de judecată altor participanți la procesul penal, în cadrul unei plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Prin memoriul adresat pârâtei Inspecția Judiciară a arătat că cercetarea disciplinară nu pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinant de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe, ceea ce impunea verificări în sensul dacă există încălcări ale normelor de drept material sau procesual, în speță, dacă a fost corect aplicat art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Pucioasa, de către d-na judecător B., precum și art. 276 C. proc. pen. în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Pucioasa, de către d-na judecător C..

Problema de drept care trebuia dezlegată este dacă dispozițiile art. 275 alin. (2) și art. 276 din C. proc. pen. le permiteau doamnelor judecător să includă în cadrul cheltuielilor de stat și onorariul avocatului intimatului, parte cu care recurenta arată că nu s-a judecat în contradictoriu în cele două dosare, formulând plângere împotriva soluției procurorului.

Prin nerespectarea legii și extinderea abuzivă a normelor legale în discuție la alți participanți la proces, magistrații i-au creat o vătămare, obligând-o la plata unor cheltuieli pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere așa cum reiese din conținutul textelor menționate, aspecte care, dimpotrivă, constituie încălcări cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual.

Mai mult, prin Decizia nr. 117/2020 a CCR s-a statuat că expresia "cheltuieli judiciare avansate de stat" semnifică doar sumele de bani cheltuite pe parcursul desfășurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv sumele de bani alocate în acest scop, din bugetul Ministerului Justiției, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, conform art. 272 alin. (2) C. proc. pen.

CCR a mai reținut că din sumele mai sus arătate urmează a fi scăzute, conform art. 274 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Prin urmare, soluția instanței de fond este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat că în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că, în speță, soluția administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare este legală și temeinică, nereținându-se încălcări ale dispozițiilor legale care să justifice declanșarea procedurii disciplinare împotriva magistraților pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 2 octombrie 2019, în lucrarea nr. 19-1169, recurenta-reclamantă solicitat, în esență, cercetarea disciplinară a doamnelor judecător B. și C. de la Judecătoria Pucioasa, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluționării dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018, în care au pronunțat încheierile din 15.06.2018, respectiv din 15.10.2018 ce privesc cheltuielile de judecată la care a fost obligată reclamanta, apreciind că încheierile au fost pronunțate cu rea-credință/gravă neglijență de către doamnele judecător, cu încălcarea normelor de drept procesual și de drept penal, reprezentate de art. 275 și art. 276 C. proc. pen.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin Rezoluția nr. 942 din 8 aprilie 2019 emisă în lucrarea nr. 19-1169, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției nr. 942 din 8 aprilie 2019 emisă în lucrarea nr. 19-1169, cererea fiind respinsă, ca nefondată, de prima instanță care a reținut, în esență, că soluția administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare, este legală și temeinică, și că toate criticile formulate sunt neîntemeiate.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând susținerile din sesizare, fiind nemulțumită de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică sentința pentru aplicarea greșită a legii materiale, considerând netemeinică și nelegală reținerea instanței de fond conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiți cu soluționarea dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Judecătoriei Pucioasa, a normelor de drept material sau procesual, precum și reținerea potrivit căreia criticile formulate vizează raționamentul logico-juridic al magistraților, iar acest raționament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

Instanța de control judiciar observă că nemulțumirea recurentei-reclamante care s-a materializat prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare o reprezintă chiar soluția pronunțată de către cei doi magistrați din cadrul Judecătoriei Pucioasa, în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, prin încheierile din 15.06.2018, respectiv din 15.10.2018. În aceste dosare, având ca obiect "plângere soluție de neurmărire/netrimitere în judecată (art. 340 C. proc. pen.)", prin respectivele încheieri, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 275, respectiv art. 276 C. proc. pen.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Inspecția Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale; dar și ținând cont de dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Or, criticile invocate de recurenta-reclamantă au vizat soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în respectivele dosare penale.

În deplin acord cu mențiunile din rezoluția de clasare și cu reținerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că aceste nemulțumiri, exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării, excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare în ceea ce privește modul în care magistrații menționați în prezenta cauză care au pronunțat încheierile din 15.06.2018 și din 15.10.2018, în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Judecătoriei Pucioasa.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că, în speță, nu pot fi identificate elemente de natură să conducă la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1249 din 17 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.