ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Bacău reclamanții A. și B., în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași au solicitat anularea deciziilor nr. 113370 și nr. 113369 din 2.05.2018, de angajare a răspunderii solidare. Prin precizările depuse la 14 august 2018 reclamanții au solicitat anularea deciziilor nr. 10583/16.07.2018 și nr. 10584/16.07.2018 prin care au fost soluționate contestațiile împotriva deciziilor de atragere a răspunderii solidare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 115 din 04 decembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. S-a admis acțiunea privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași. S-a anulat decizia nr. 10583 din 16.07.2018 și decizia nr. 113370 din 2.05.2018 de angajare a răspunderii solidare a contestatoarei A.. S-a anulat decizia nr. 10584 din 16.07.2018 și decizia nr. 113369 din 2.05.2018 de angajare a răspunderii solidare a contestatorului B.. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților 2500 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. S-a arătat că aspectele reținute de instanța de fond sunt nefondate, având în vedere că intimații reclamanți, în calitate de administratori ai S.C. C. S.R.L., au ascuns bunurile și sursele impozabile/taxabile și au omis evidențierea în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, evidențiind cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale precum și unele operațiuni fictive. Împotriva societății și administratorilor statutari a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău plângerea penală nr. x/09.10.2017. A susținut recurenta - pârâtă că s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 961.727 RON aferent unei baze de impozitare suplimentare în sumă de 6.010.794 RON ca urmare a neacordării dreptului de deducere a cheltuielilor de exploatare în sumă de 1.699.783 RON, având în vedere lipsa documentelor justificative, nedovedirii sursei de proveniență a furnizorului principal (persoana afiliată) și stabilirii de venituri suplimentare în sumă de 4.451.541 RON. S-a identificat legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitorului S.C. C. S.R.L. și comportamentul fiscal necorespunzător adoptat de intimatii reclamanți cu privire la neîndeplinirea obligației legale de a declara și achita la scadență obligațiile fiscale restante în suma de 2.667.988 RON ale contribuabilului debitor S.C. C. S.R.L.. Apreciind îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii solidare în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au arătat că a fost adusă la cunoștința organului fiscal imposibilitatea punerii la dispoziție a documentelor financiar contabile, acestea fiind indisponibilizate în dosarul penal, aspect reținut de prima instanță. Totodată, s-a arăta că simpla neplată a obligațiilor fiscale nu atrage răspunderea administratorilor, în absența oricărei motivări a indeplinirii condițiilotr cerute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante S.C. C. S.R.L. a fost supusă unei acțiuni de inspecție fiscală pentru perioada 1.01.2012-31.12.2015 pentru impozitul pe profit, 1.02.2013-30.06.2017, pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și 1.01.2012-30.06.2017 pentru T.V.A., rezultatul inspecției fiind materializat prin emiterea deciziei de impunere nr. x/5.10.2017 respectiv decizia F-BC 397/5.10.2017. Conform constatărilor organelor de inspecție fiscală, C. S.R.L. a omis evidențierea în contabilitate a operațiunilor comerciale iar pe de altă parte a evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, astfel că a fost înaintată plângerea penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. S.C. C. S.R.L. a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere iar prin decizia 15/17.01.2018 organul de soluționare a dispus suspendarea, până la finalizarea cauzei penale ce formează obiectul sesizării. Ulterior, au fost emise actele contestate în cauza de față. Astfel, prin decizia nr. 113369 din 2.05.2018 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a domnului B. în vederea recuperării creanțelor în sumă de 3.293.022 RON iar prin decizia nr. 113370 din 2.05.2018 angajarea răspunderii solidare a reclamantei A. în limita sumei de 2.667.988 RON. S-a reținut că în urma inspecției fiscale s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 961.727 RON aferent unei baze de impozitare suplimentare în sumă de 6.010.794 RON ca urmare a neacordării dreptului de deducere a cheltuielilor de exploatare în sumă de 1.699.783 RON având în vedere lipsa documentelor justificative, faptul că nu a fost dovedită sursa de proveniență a furnizorului principal (persoana afiliată) a stabilirii de venituri suplimentare în sumă de 4.451.541 RON. Deciziile de antrenare a răspunderii au fost contestate de reclamanți și soluționate la 16.07.2018 prin deciziile nr. 10583/2018, respectiv nr. 10584/2018. Prin art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate. Prin calea de atac exercitată, recurenta-pârâtă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor privind răspunderea solidară, reiterând aceleași argumente supuse controlului de legalitate în fața primei instanțe, criticile formulate vizând în fapt temeinicia sentinței iar nu veritabile motive de nelegalitate. Înalta Curte amintește că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală., pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Din analiza textului de lege anterior enunțat, rezultă că prima condiție pentru angajarea răspunderii examinate se referă la existența unui debitor declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent. A doua condiție este existența unui prejudiciu. Cea de-a treia condiție este existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și se materializează prin existența unei relații directe de la cauză la efect, în sensul că provocarea insolvabilitatea persoanei juridice prin nedeclararea/neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, se datorează faptelor ilicite săvârșite în forma prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Instanța de control judiciar reține că reaua-credință nu presupune o simplă culpă a administratorului societății în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci o atitudine asumată de persoana în cauză care, conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale, săvârșește un act sau un fapt contrar legii sau al celorlalte norme de conviețuire socială. Recurenta-pârâtă nu a dovedit în ce constă comportamentul necorespunzător al acestora, limitându-se doar la indicarea unor împrejurări de fapt vizând neîndeplinirea obligațiilor legale sau a măsurilor de executare silită declanșate împotriva societății debitoare, care nu au avut finalitatea prevăzută de lege datorită lipsei disponibilului bănesc și a bunurilor din patrimonial societății care să acopere creanța fiscală. Astfel, nu se poate prezuma că toate situațiile de neplată a obligațiilor fiscale sau de ținere neconformă a contabilității se datorează relei credințe a administratorilor, astfel cum susține recurenta. Împărtășind opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că apărarea reclamanților referitoare la imposibilitatea prezentării documentelor de evidență financiar contabilă este fondată, întrucât acestea au fost predate organelor de cercetare penală cu prilejul unei percheziții ce face obiectul altui dosar penal (2931/P/2014), Totodată se reține că prin Ordonanța din 25 septembrie 2018 în dosarul penal x/2017 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. a) legea 241/2005 întrucât fapta nu există, reținându-se că în plângerea penală organele de inspecție fiscală nu au precizat în concret în ce a constat fapta, care e sursa impozabilă ce a fost ascunsă. Prin urmare, analizând criticile din recurs prin raportare la dispozițiile legale incidente, se constată că, în mod judicios, prima instanță a concluzionat că din nicio probă nu rezultă că nedeclararea/neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale C. S.R.L. s-ar datora relei-credințe a reclamanților.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,