ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.06.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, solicitând obligarea pârâtului să-i plătească suma de 10.000 RON, reprezentând tranșele II și III din creditul acordat prin Contractul privind acordarea unui credit direct pentru dezvoltarea proiectului de scenariu cinematografic "SIBIU89" nr. 341/02.11.2017.

2.1 Prin sentința civilă nr. 8260 din data de 9 noiembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, în contextul enunțării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 - art. 3 lit. l), art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 39/2005, art. 6 alin. (1) pct. 16, art. 12 din O.G. nr. 39/2005 și art. 13 din același act normativ, precum și art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că acordul de voință al părților, concretizat în cuprinsul Contractului nr. x/02.11.2017 reprezintă un veritabil contract administrativ, încheiat de pârâta-reclamantă în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, în vederea prestării unui serviciu public, fiind finanțat din surse provenind și de la bugetul de stat (Fondul cinematografic).

Ca atare, prezentul litigiu se circumscrie sferei noțiunii de contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că respectivul contract în baza căruia au fost formulate cererile ce fac obiectul prezentului dosar este un contract administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004 și că părțile pretind executarea/neexecutarea unor obligații care derivă direct din contractul administrativ menționat atât sub aspectul cererii principale, cât și al cererii reconvenționale, instanța apreciază că în cauză sunt incidente normele de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revenind Curții de Apel București.

2.2 Prin sentința civilă nr. 712 din data de 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ și fiscal promovată de contestatori în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că, prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 39/2005 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/20014, contractul nr. x/02.11.2017 este un contract administrativ.

Deși O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, ca lege specială în domeniul cinematografic, nu definește contractul de credit direct ca având natură juridică administrativă, o astfel de calificare judiciară se impune, în primul rând, prin raportare la faptul că este acordat de Centrul Național al Cinematografiei care, potrivit art. 4 din ordonanță, este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale.

În cauza dedusă judecății, litigiul are ca obiect pretenții care decurg din executarea contractului administrativ, iar potrivit art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 acesta este de competența instanțelor civile de drept comun. Prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată rezultă că Judecătoria Sectorului 1 București este instanță competentă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, prin care a solicitat obligarea pârâtului să-i plătească suma de 10.000 RON, reprezentând tranșele II și III din creditul acordat prin Contractul privind acordarea unui credit direct pentru dezvoltarea proiectului de scenariu cinematografic "SIBIU89" nr. 341/02.11.2017.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, Centrul Național al Cinematografiei este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, iar la art. 3 lit. l) din O.G. nr. 39/2005 creditul direct este definit ca fiind "creditul financiar rambursabil, fără dobândă, acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului". Posibilitatea Centrului Național al Cinematografiei de a acorda credite directe a fost prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. 16 din O.G. nr. 39/2005, în sensul că "acordă, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe, credite directe pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte."

Așa fiind, se constată că reclamanta s-a adresat instanței cu o veritabilă acțiune în pretenții decurgând din executarea contractului nr. x/02.11.2017, care este un contract administrativ prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 39/2005 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/20014 care stabilesc că:

"sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative".

Deși O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, ca lege specială în domeniul cinematografic, nu definește contractul de credit direct ca având natură juridică administrativă, o astfel de calificare judiciară se impune, în primul rând, prin raportare la faptul că este acordat de Centrul Național al Cinematografiei care, potrivit art. 4 din ordonanță, este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale. Apoi, obiectul contractului este creditul direct, definit la art. 3 lit. l) din O.G. nr. 39/2005 astfel cum s-a reținut anterior.

Prin urmare, creditul direct acordat de Centrul Național al Cinematografiei reprezintă o formă specifică de finanțare a producției de film și a dezvoltării de proiecte, proiecte declarate câștigătoare în urma unui concurs organizat de instituția publică. Cu toate că în definiția legală a creditului direct se utilizează termeni din sfera activității bancare (credit, financiar, rambursare, dobândă), prin faptul că acest credit este acordat de organul de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, dintr-un fond special denumit Fond cinematografic, în urma unui concurs, se poate conchide că primează partea administrativă, iar nu libera negociere în relația contractuală. De altfel, în contractul de credit direct nr. 341/02.11.2017 semnat de părți sunt prezentate în preambul temeiurile legale aplicabile, iar la final se menționează că toate clauzele contractului se completează cu O.G. nr. 39/2005, "act normativ care se aplică ori de câte ori prezentul contract nu conține clauze concrete aplicabile unei situații ivite în executarea contractului".

Așa fiind, în acord cu opinia curții de apel, Înalta Curte reține că la stabilirea competenței materiale de soluționare a acțiunii în pretenții contractuale, regula specială de competență instituită prin dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Rezultă, așadar, că instanța de contencios administrativ este legal învestită numai atunci când situația litigioasă privește fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ sau chiar încheierea contractului administrativ.

Or, în cauza dedusă judecății, litigiul are ca obiect pretenții care decurg din executarea contractului administrativ, iar potrivit art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 acesta este de competența instanțelor civile de drept comun, iar, prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată rezultă că Judecătoria Sectorului 1 București este instanță competentă.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.