ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2018, completată la data de 14 noiembrie 2018, reclamantele NOTAR PUBLIC A. și NOTAR PUBLIC B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI:

- anularea Deciziei nr. 76/20.12. 2017 a Plenului Consiliului Concurenței în ceea ce privește constatarea încălcării de către reclamante a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 21/1996,

- anularea măsurii sancționării reclamantelor dispusă în temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea 21/1996, în sensul anularea amenzii aplicate, prevăzute la pct. 5 din Decizie - poziția 41 - amenda pentru Notar Public A. în cuantum de 20.149 RON - reprezentând 7,51663 % din cifra de afaceri pe anul 2016 și poziția 42 - amenda pentru Notar Public B. în cuantum de 13.433 RON reprezentând 7,51663 % din cifra de afaceri pe anul 2016

- restituirea amenzii achitate deja, de 33.582 RON,

- în subsidiar, modificarea deciziei în privința sancțiunii pecuniare aplicate - conform apărărilor din pct. 6, 7 și 8 - prin reducerea cuantumului amenzii sau prin înlocuirea amenzii cu avertismentul în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2), (3) și 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1198 din 27 martie 2019, pronunțată în dosarul de față nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-VECHE a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantele NOTAR PUBLIC A. și NOTAR PUBLIC B., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat parțial Decizia nr. 76/20.12.2017, în privința reclamantelor, precum și sancțiunile aplicate, obligând pârâtul Consiliul Concurenței să achite reclamantelor suma de 5050 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse de instanță.

Deopotrivă, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind restituirea amenzii.

I.3. Calea de atac a recursului ce face obiectul prezentei judecăți

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, solicitând admiterea recursului și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii în anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 76/2017, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a acesteia, încadrând în drept criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

I.3.1. În ceea ce privește motivele de nelegalitate subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii"), recurentul susține nelegalitatea sentinței civile nr. 1198/2019, întrucât aceasta nu cuprinde o motivare completă sub toate aspectele analizate și cuprinde motive contradictorii. Instanța de fond se substituie atribuțiilor autorității de concurență și nu arată în concret, în raport de toate probele care au stat la baza deciziei de sancționare, care este situația de fapt pe care o reține în cauză, realizând astfel o motivare sumară a sentinței civile recurate.

Instanța de fond face abstracție de faptul că autoritatea de concurență, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 21/1996 reprezintă autoritatea națională în domeniul concurenței care are atribuții și puterile conferite de legiuitor de a investiga și sancționa faptele anticoncurențiale care pot sau aduc atingere mediului concurențial, sens în care sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 751 din 13 decembrie 2016, respectiv, decizia nr. 686 din 11 septembrie 2007.

Instanța de fond, substituindu-se autorității de concurență face propria analiză a probelor care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, nedezvoltând aceste considerente, limitându-se doar a le enumera și concluzionând faptul că, în ciuda întregului material probatoriu care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare, autoritatea de concurență ar fi trebuit, suplimentar, să evidențieze: participarea notarilor publici sancționați la vreuna dintre întâlnirile convocate în scopul înțelegerii; primirea altor e-mailuri, în plus față de e-mailul primit de intimate în 25.02.2011; folosirea aplicației informatice conținând onorariile minimale pretins agreate.

Or, probatoriul avut în vedere de către autoritatea de concurență a fost unul mult mai consistent (e-mailuri ridicate în timpul inspecțiilor inopinate de la notarii publici sancționați, declarații ale unor notari publici, documente transmise autorității de concurență, denunțul notarului public C., aplicația informatică care a fost implementată de către CNPSV și notarii publici sancționați, copiile registrelor notariale transmise de către notarii publici, etc) autoritatea de concurență dedicând astfel o secțiunea întreagă în cuprinsul deciziei de sancționare cu privire la standardul probatoriu (secțiunea 7.3.2. Standardul de probă- de la pct. 389 până la pct. 423 din cuprinsul deciziei de sancționare).

Instanța de fond, substituindu-se autorității de concurență, deși se limitează în motivarea sentinței recurate doar la comportamentul notarilor publici face trimitere, în mod indirect și la e-mailul din data de 25.02.2011, e-mail ce conține tabelul cu onorariile incriminate. Instanța de fond subliniază faptul că, în opinia acesteia, autoritatea de concurență nu a "reproșat" intimatelor nici participarea la vreuna dintre întâlnirile convocate în scopul înțelegerii, nici primirea altor e-mailuri, nici folosirea aplicației informatice care conținea onorariile minimale, însă ulterior instanța menționeză faptul că, în cauză "decizia autorității de concurență s-a bazat exclusiv pe comportamentul lor pe piață".

Or, contrar celor menționate în cuprinsul sentinței civile recurate, probele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare sunt cele enumerate, acest întreg ansamblu de probe fiind neechivoc și coerent administrat (pct. 395- 423 din cuprinsul deciziei de sancționare). Astfel, dincolo de comportamentul intimatelor, de informațiile pe care chiar acestea le-au comunicat autorității de concurență în cadrul investigației (copii de pe registrele notariale din care rezultă faptul că încă din luna iulie 2010 notarul public A. practica onorariile minime comunicate de CNPSV de 40 RON pentru o procură, în timp ce onorariul minim de 250 RON pentru legalizarea antecontractelor așa cum a fost comunicat de CNPSV a fost respectat începând cu luna septembrie 2010 și până la nivelul anului 2015 - așa cum se detaliază și în cuprinsul deciziei de sancționare la pct. 21), Consiliul Concurenței a reținut și e-mailul din 25.02.2011, ce cuprindea onorariile incriminate, comunicat notarului public A., probă pe care însăși instanța de fond a reținut-o în analiza legalității deciziei contestate.

Concluzia instanței de fond din prezenta cauză contravine judecății cu privire la probatoriul avut în vedere, care s-a realizat de către Curtea de Apel București în alte cauze privind pe alți notari publici sancționați prin aceeași decizie de sancționare.

În motivarea sentinței civile recurate se regăsesc motive contradictorii, astfel:

- dacă la pct. 1 din cuprinsul sentinței, instanța de fond apreciază că în cauză este vorba despre un "pretins comportament anticoncurențial", ulterior, instanța susține că în cauză fapta anticoncurențială sancționată de către autoritatea de concurență are natura unei concertări/înțelegeri anticoncurențiale, la care, în opinia instanței, intimatele nu "s-ar fi raliat";

- dacă la pct. 6 din cuprinsul sentinței, instanța de fond reține faptul că "[...]din materialul probator al dosarului, privind onorariile practicate de reclamante reiese că acestea nu s-au raliat practicii concertate imputate lor", ulterior, instanța susține faptul că "participarea lor este limitată la descrierea menționată mai sus".

Or, așa cum rezultă din conținutul deciziei de sancționare, fapta anticoncurențială constatată și sancționată în consecință reprezintă o practică concertată de fixare a unor onorarii minimale la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de Ordinele Ministrului Justiției, faptă care cade în mod automat sub incidența interdicției prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței. Așa cum în mod corect s-a reținut și în cuprinsul deciziei de sancționare, practica concertată încheiată între membrii CNPSV intră în categoria practicilor concertate orizontale care restricționează concurența prin obiect, nefiind necesară demonstrarea efectelor fixării onorariilor minime asupra concurenței în ansamblu.

În debutul motivării sentinței civile, instanța se raportează doar la un "pretins comportament" avut în vedere de către autoritatea de concurență, pentru ca ulterior să facă trimitere în mod indirect și la una din probele investigației, respectiv e-mailul din data de 25.02.2011, din coroborarea tuturor probelor care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, rezultând faptul că intimatele au participat efectiv la practica concertată reținută prin decizia de sancționare. Contrar celor menționate în cuprinsul sentinței civile recurate, în cauză nu poate fi vorba despre "un pretins" comportament anticoncurențial al intimatelor din moment ce, ulterior investigației desfășurate de către autoritatea de concurență, s-a demonstrat săvârșirea faptei anticoncurențiale de către acestea din urmă (din coroborarea probelor ridicate în cadrul inspecțiilor cu cele furnizate de chiar notarii publici A. și B., respectiv copii de pe registrele notariale ale acestora, existența aplicației informatice pe calculatoarele acestora, e-mailurile transmise intimatelor de CNPSV conținând onorariile minimale, coroborate cu declarațiile altor notari publici sancționați, respectiv, recunoașterea de către unii dintre aceștia a faptei anticoncurențiale sancționate prin decizia nr. 76/2017). Din coroborarea tuturor probelor a rezultat faptul că acestea au respectat onorariile minimale agreate la nivelul membrilor CNPSV pentru legalizarea copiilor, legalizarea semnăturilor și specimenelor de semnături, legalizarea actelor de vânzare-cumpărare cu valoarea redusă și foarte redusă.

I.3.2. În ceea ce privește motivele de nelegalitate subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" recurentul are în vedere următoarele considerente/aspecte reținute, în opinia sa, în mod eronat de către instanța de fond:

i) faptul că în cauza dedusă judecății, prezumția de vinovăție are aplicabilitate întrucât simpla transmitere de către CNPSV a unui e-mail către unul dintre notarii publici sancționați (A.) nu constituie o probă suficientă pentru a stabili că destinatarii trebuiau în mod necesar să aibă cunoștință de conținutul acelui e-mail;

ii) în ceea ce privește distanțarea publică, care să permită înlăturarea prezumției simple a participării la practica concertată, în opinia eronată a instanței de fond, în ipoteza în care nu se poate stabili cu certitudine faptul că notarii publici au luat cunoștință de conținutul e-mailurilor transmise de către CNPSV, trebuie să se aibă în vedere alte "indicii obiective și concordante" care să demonstreze că aceștia au achiesat în mod tacit la fapta anticoncurențială;

iii) faptul că, în opinia acesteia, raportat la întreg probatoriul avut în vedere, autoritatea de concurență s-a bazat exclusiv pe comportamentul notarilor publici pe piața relevantă, instanța de fond concluzionând, în mod indirect, că în prezenta cauză, notarii publici sancționați și-au adaptat comportamentul în mod inteligent la comportamentul constatat sau anticipat al concurenților acestora.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul arată următoarele:

- Instanța de fond reduce întreg ansamblu probatoriu, care a fost avut în vedere la emiterea deciziei de sancționare, la o simplă corespondență electronică, nerealizând astfel o analiză holistică a tuturor probelor care au fost administrate în dovedirea săvârșirii practicii concertate reținute prin decizia nr. 76/2017, nerealizând astfel o judicioasă aplicare a prevederilor legale în domeniu.

- Susține recurentul că, potrivit jurisprudenței relevante în domeniu, practica concertată nu are, prin natura ei, toate elementele unei înțelegeri, acestea putând fi deduse din coordonarea care devine evidentă din comportamentul actorilor de pe piață. Un anume comportament poate fi considerat o practica concertată, chiar și acolo unde părțile nu au subscris, în mod explicit, la un plan comun care să le definească acțiunile pe piață, dar adoptă în mod conștient sau aderă la instrumente de cooperare care facilitează coordonarea comportamentului lor comercial.

- Recurentul invocă jurisprudența europeană cu privire la "distanțarea publică" și principiile desprinse din aceasta și arată că instanța de fond se raportează în mod eronat la cauza C-74/14 Eturas și alții, care, în opinia sa, nu are aplicabilitate în cauza de față, întrucât aceasta: a avut în vedere aplicarea regulilor de concurență într-un anumit context, respectiv, contextul digitalizării activității Eturas; privește atragerea răspunderii în materie de concurență a companiilor atunci când deciziile de preț sunt luate prin intermediul unor algoritmi și mai puțin prin oameni; nu au fost avute în vedere și alte probe materiale; elementul material al faptei anticoncurențiale este reprezentat de programul informatic al cărui titular de drepturi exclusive și administrator este Eturas, spre deosebire de prezenta cauză unde elementul material al faptei este reprezentat, în parte, de corespondența electronică transmisă de către CNPSV unor destinatari specifici, notarii publici membri ai acesteia, ce conținea onorariile incriminate, însă au fost avute în vedere ca probe incriminatorii și existența unui program informatic dezvoltat de CNSPV pentru facilitarea aplicării în mod unitar a onorariilor minime incriminate, precum și comportamentul pe piață al notarilor, reprezentat de onorariile aplicate în activitatea notarială.

Susține recurentul că instanța de fond a reținut doar fraza finală dintr-o argumentație complexă și fără a ține seama de faptul că situația de fapt din cauza Eturas era diferită față de cauza prezentă. Față de notarii publici A. și B., autoritatea de concurență a răsturnat prezumția de nevinovăție prin faptul că s-au avut în vedere, pe de o parte, e-mailul ce conținea onorariile incriminate, transmis notarului public A. și, pe de altă parte, existența aplicației informatice dezvoltate de CNSPV precum și onorariile aplicate de acești notari în activitatea derulată, ceea ce confirmă aplicarea în practică a obiectului concertării respectiv, prețurile fixe minime stabilite.

- În opinia recurentului, contrar celor reținute de instanță, notarii publici sancționați, pentru a evita răspunderea pentru încălcarea normelor de concurență, trebuiau să demonstreze fie că informațiile pe care le-a primit nu le-au influențat în niciun fel acțiunile, fie că s-au distanțat/delimitat de ceea ce s-a discutat. Or, intimatele: nu s-au distanțat public, neechivoc, de planul comun ce presupunea coluziunea pe piața serviciilor notariale, respectiv, nu au demonstrat rezoluția diferită de a concurenților și comportamentul independent adoptat pe piață; nu au comunicat celorlalți notari că intenționează să acționeze pe piață independent, conform propriilor rezoluții; nu numai că nu s-au disociat în mod deschis și fără echivoc de înțelegere, ci au aderat la practica concertată existentă aplicând, în activitatea profesională proprie, onorariile minimale stabilite de către notarii publici membrii ai CNPSV la un nivel superior onorariilor minime prevăzute de către Ordinele Ministrului Justiției.

- Contrar celor reținute în cuprinsul sentinței civile recurate, în cauză, nu poate fi vorba despre un comportament paralel pe care, în mod inteligent, intimatele l-au adoptat în funcție de comportamentul constatat pe care l-au avut ceilalți notari publici sancționați întrucât în cauza dedusă judecății, potrivit probelor de la dosarul cauzei (corespondența electronică identificată în urma inspecțiilor inopinate la intimate, aplicația informatică dezvoltată de CNPSV care a fost implementată și de către intimate, etc) rezultă în mod indubitabil că au existat contacte directe (e-mailuri, întâlniri, etc.) între întreprinderi, de natură să le influențeze comportamentul pe piață sau să le dezvăluie care este comportamentul pe care alte întreprinderi (alți notari publici) l-ar adopta, fapt care a condus la realizarea unor condiții de concurență care nu corespund condițiilor normale de piață.

Deși instanța de fond a reținut că intimatele s-au aliniat inteligent la condițiile pieței, această concluzie nu este motivată. Alinierea inteligentă este caracteristică piețelor concentrate, cu grad ridicat de transparență a prețurilor, ceea ce nu este cazul în speța de față. Mai mult, nici intimatele în cadrul acțiunii nu au putut prezenta o serie de motive pentru care aplicarea practicii anticoncurențiale ar putea reprezenta mai degrabă o aliniere inteligentă. De altfel, posibilitatea unei alinieri inteligente este contrazisă de existența corespondenței de la CNPSV, e-mailul din data de 25.02.2011. Or, paralelismul conștient, care implică prețuri identice sau alte comportamente paralele, trebuie să derive dintr-o observare independentă a reacției concurenților de pe piață, ceea ce intimatele nu au demonstrat în cauză.

- În ceea ce privește cheltuielile de judecată, așa cum au fost stabilite de către instanța de fond, în sarcina Consiliului Concurenței, recurentul susține că decizia autorității de concurență este una legală și temeinică, amenda contravențională fiind în mod corect aplicată la momentul respectiv, în conformitate cu prevederile legale incidente, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea legii/culpa autorității de concurență, aceasta din urmă neputând fi asimilată părții care a provocat procesul.

Recurentul solicită, în situația respingerii recursului, reevaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată și aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauză au fost acordate doar două termene de judecată, complexitatea cauzei fiind una redusă (nefiind invocate de către apărătorul intimatelor excepții, jurisprudență relevantă în domeniu, nu au fost solicitate probe, etc).

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele - reclamante Notar Public B. și Notar Public A. în cadrul unei întâmpinări comune formulată împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Concurenței, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac.

- În legătură cu motivul de recurs privind nemotivarea suficientă a hotărârii de fond, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicită intimatele a fi respins, ca vădit nefondat.

Nu este reală aprecierea recurentului că instanța de judecată s-ar fi substituit autorității de concurență. Controlul actului administrativ reprezentat de decizia de sancționare emisă de Consiliul Concurenței, control dat în competența instanței judecătorești, permite și chiar impune instanței obligația de a analiza probele dosarului, atât cele care au fost administrate în cadrul investigației, cât și cele prezentate de reclamante; este de esența oricărui act jurisdicțional analiza probelor și aprecierea proprie a instanței cu privire la relevanța acestor raportat la obiectul dedus judecății. Ceea ce se reproșează prin recurs este tocmai faptul că instanța a procedat la analiza probelor, pentru a putea astfel verifica legalitatea actului administrativ atacat, ceea ce nu poate constitui un motiv de recurs.

Instanța de fond a analizat concret - din ansamblul probelor care au stat la baza deciziei și care vizează peste 70 de persoane sancționate faptele care sunt imputate celor două reclamante și probele care le vizează pe acestea.

După cum se observă din secțiunea 6.3.33 a deciziei Consiliului, reclamantelor nu li se reproșează prin decizia 76/2018 nici participarea la vreuna dintre întâlnirile convocate în scopul înțelegerii, nici primirea altor emailuri decât cel din 25.02.2011, nici folosirea aplicației informatice conținând onorariile minimale pretins agreate. Prin urmare, în mod corect instanța a analizat probele care le privesc pe reclamante și care ar trebui să dovedească faptele reținute în sarcina acestora- enumerate în decizie și, urmare a acestei analize, a constatat că din probe nu rezultă participarea reclamantelor la înțelegerea/practica anticoncurențială și că faptele imputate nu sunt dovedite, dimpotrivă, sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Dintre probele enumerate în recurs nu se referă la reclamante și la faptele lor și nu au nici un fel de valoare probatorie raportat la reclamante următoarele: denunțul notarului public C.; documentele ridicate de la Camera Notarilor Suceava; emailurile din 9.07.2010 și 28.11.2011, care nu a fost transmis reclamantelor și documentele și informațiile transmise de alți notari publici decât reclamantele; aplicația informatică dezvoltată de Camera Notarilor, care nu a fost niciodată utilizată de reclamante; tabelele generate de aplicația informatică, care nu le privesc pe reclamante. Din toate probele enumerate, pe reclamante le privește doar emailul din 25.02.2011, în sensul că acest email a fost transmis pe o adresă de mail a reclamantei A., o adresă inactivă, iar simpla menționare între destinatarii emailului a uneia dintre reclamante nu dovedește în nici un caz faptul că reclamanta A. a primi emailul respectiv și că a descărcat documentul atașat. Oricum documentul cuprindea o grilă de onorarii pentru notarii din Botoșani, deci nu privea în nici un fel activitatea celor două reclamante, care au sediul profesional în Suceava.

Instanța de fond a analizat toate probele care le priveau pe reclamante, iar cu privire la emailul din 25.02.2011, a argumentat că simpla transmitere a mesajului nu poate răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură reclamantele, nefiind o probă suficientă pentru a dovedi că reclamantele au luat cunoștință de conținutul acestui mesaj. Argumentarea instanței analizează și situația în care, chiar s-ar dacă fi dovedit primirea corespondenței de către reclamanta A., nu se dovedește prin mijloace de probă clare și neechivoce alăturarea reclamantelor la practica concertată anticoncurențială. Dimpotrivă, din registrele notariale instanța a reținut corect că onorariile practicate de reclamante în perioada de referință au fost sistematic și invariabil mai mici decât cele incriminate ca fiind agreate - ceea ce demonstrează că reclamantele nu au aplicat onorariile minimale majorate agreate și transmise de Camera Notarilor Publici Suceava. Probatoriul administrat de reclamante la fond a dovedit onorariile practicate pentru fiecare din operațiunile pe care Consiliul Concurenței le-a enumerat în decizie: procuri, legalizare antecontracte, contracte de vânzare cumpărare cu valoare redusă, legalizare de semnături, specimene de semnătură - onorarii care nu erau aliniate la cele pretins agreate sau la pretinsa practică neconcurențială, valoarea lor fiind mai mică decât cea din tabelele incriminate, infirmând astfel cele reținute de Consiliul concurenței și informațiile din tabelul nr. 16 - aflat la pag. 60-61 a deciziei de sancționare.

Raportat la pretinsa nemotivare a sentinței de fond, analiza atentă a probelor care le vizau pe reclamante a fost realizată în considerentele sentinței, iar aspectele enumerate în motivele de recurs vizează probe din cadrul investigației care nu au nici o legătura cu cauză, nefiind relevante în privința comportamentului celor două reclamante - astfel că nu era cazul să fie analizate de instanța de fond.

Cu privire la invocarea motivului de recurs privind greșita aplicare a dispozițiilor legale de către instanța de fond (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), intimatele susțin că în recurs criticile cuprinse sub acest punct nu conțin nici un fel de referire la dispozițiile legale care ar fi fost greșit aplicate de instanța de fond, motivele invocate neîncadrându-se în acest text. Aceste critici privesc exclusiv modul de apreciere a probelor dosarului și nu se referă la nicio dispoziție legală care să fi fost încălcată sau greșit aplicată de instanța de fond, ceea ce exclude aplicabilitate motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Arată intimatele că, fiind vorba de onorarii minimale deja stabilite conform legii, prin ordin al Ministerului Justiției, notarii au libertatea de a stabili ei înșiși onorariul pentru fiecare act/procedură notarială, fără a putea coborî sub minimul stabilit prin Ordinul Ministrului Justiției. Orice onorariu peste acest minim este permis și nu poate duce la sancționarea notarilor care îl practică. Reclamantele-intimate aveau voie să stabilească orice onorariu peste cel minim, ceea ce au și făcut în mai multe cazuri, fără a exista între această stabilire a onorariului și grila agreată de Camera Notarilor Suceava nici un fel de legătură. În cadrul Societății Notariale a reclamantelor, stabilirea onorariilor se face individual și personalizat pentru fiecare act în parte. Nu se folosește aplicația realizată de Camera Notarilor, astfel că nu este un calcul pornind de la alt onorariu minim decât cel stabilit prin Ordinul Ministrului Justiției.

O verificare a registrelor actelor notariale pe anii 2010 -2017 demonstrează faptul că în această perioadă cele două reclamante-intimate au încasat, în multe rânduri, onorarii pentru actele notariale emise mai mici decât cele care se regăsesc în tabelele incriminate întocmite de Camera Notarilor Publici Suceava, ceea ce demonstrează că nu s-au aplicat, nici nu s-au respectat aceste onorarii minime agreate și contrazice atât tabelul nr. 16 din pag. 60-61 ale deciziei, cât și concluzia deciziei de sancționare privind punerea în aplicare a practicii concertate de către reclamante în perioada verificată. Existența sistematică a onorariilor mai mici decât cele pretins agreate și incriminate ca anticoncurențiale demonstrează că reclamantele nu au aplicat onorariile minimale din tabele, la stabilirea cărora nu participaseră în nici un fel și care oricum le erau străine, cele pentru Suceava nefiindu-le comunicate.

- În mod greșit se susține în recurs că reclamantele ar fi folosit/implementat aplicația informatică dezvoltată de Camera Notarilor (pct. 28 și din nou la pct. 32 din memoriul de recurs). Nici în decizia criticată, nici prin vreo probă din documentația investigației nu se susține și nu se dovedește faptul că reclamantele ar fi folosit această aplicație, mențiunile din recurs fiind cu totul noi și în mod clar eronate și nu pot fi avute în vedere de instanță.

- Analiza registrelor notariale demonstrează faptul că, dacă reclamantele au primit informațiile de la Camera Notarilor, acestea nu le-au influențat cu nimic și în niciun fel acțiunile și comportamentul de piață, nu au aplicat practica concertată și onorariile minimale majorate, astfel că nu se poate institui vreo răspundere în sarcina celor două reclamante.

Cu privire la reproșurile Consiliului Concurenței privind distanțarea publică de planul comun și comunicarea faptului că ar intenționa acționarea în mod independent pe piață, nici ele nu pot fi reținute de instanța de recurs, cât timp reclamantele nu au fost parte la vreo înțelegere anticoncurențială, în nici un fel, nu au luat parte la întâlniri, la nici un fel de discuții, astfel că nu li se poate cere pretinsa distanțare.

- În privința motivului de recurs referitor la cheltuielile de judecată, intimata invocă decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la privind interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

În subsidiar, arată că motivul este nefondat:

I.5. Răspunsul la întâmpinare

Deși i-a fost comunicată întâmpinarea în termenul legal, recurentul - pârât Consiliul Concurenței nu a combătut apărările intimatelor - reclamante în cadrul unui răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

I.6. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07 septembrie 2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, la acest termen de judecată instanța reținând dosarul pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenței este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea următoarelor argumente:

II.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând punctual criticile recurentului, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate, după cum urmează:

O primă critică formulată este aceea că instanța de fond se substituie atribuțiilor autorității de concurență, făcând abstracție de rolul acesteia consacrat de prevederile art. 3 din Legea nr. 21/1996.

Înalta Curte reține că această critică nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci, cel mult se poate subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., " 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține principiile stabilite în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului A. Menarini Diagnostics împotriva Italiei din 27 septembrie 2011 (cererea nr. x/08), cu privire la respectarea standardelor și garanțiilor art. 6 din C.E.D.O. în procedura administrativ-jurisdicțională.

La punctul 59 din Hotărârea A. Menarini Diagnostics împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că respectarea articolului 6 din CEDO nu exclude ca, într-o procedură de natură administrativă, să fie aplicată o "pedeapsă" mai întâi de către o autoritate administrativă. Aceasta presupune însă ca decizia unei autorități administrative care nu îndeplinește ea însăși condițiile prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din CEDO să facă obiectul controlului ulterior al unui organ judiciar învestit cu competență de fond. Printre caracteristicile unui astfel de organ se numără posibilitatea de a reforma sub toate aspectele, atât de fapt, cât și de drept, decizia atacată, pronunțată de organul inferior. Organul judiciar trebuie să aibă în special competența de a examina toate problemele de fapt și de drept pertinente pentru litigiul cu care este sesizat.

În raport de natura de organ administrativ cu atribuții jurisdicționale a Consiliului Concurenței în cauză devin pe deplin aplicabile cele statuate în cauza Menarini Diagnosis, astfel încât dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la contradictorialitate și dreptul la apărare se consideră a fi garantat numai dacă cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 51 din Legea 21/1996.

Deciziile Curții Constituționale nr. 751 din 13 decembrie 2016 și nr. 686 din 11 septembrie 2007, invocate de către recurent, nu schimbă acest raționament, ci, din contră, confirmă rolul instanței de judecată în efectuarea controlului de legalitate al deciziilor autorității de concurență.

Instanța de fond nu s-a substituit autorității de concurență, așa cum în mod greșit susține recurentul, faptul că instanța a făcut propria analiză a probelor care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare fiind tocmai expresia plenitudinii de competență în efectuarea controlului de legalitate impus de jurisprusdența europeană mai sus arătată, acesta neputând constitui un motiv de recurs încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 264 C. proc. civ., de esența oricărui act jurisdicțional este analiza probelor și libera apreciere a acestora de către judecător, potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, instanța fiind liberă să aprecieze relevanța acestora raportat la obiectul dedus judecății.

Înalta Curtea mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Controlul actului administrativ reprezentat de decizia de sancționare emisă de Consiliul Concurenței, control dat în competența instanței judecătorești, permite și chiar impune instanței obligația de a analiza probele dosarului, atât cele care au fost administrate în cadrul investigației, cât și cele prezentate de reclamantele-intimate.

Împrejurarea că probatoriul avut în vedere de către autoritatea de concurență a fost unul mult mai consistent nu poate fi reținută ca un element de nemotivare a sentinței pronunțate, aprecierea probelor făcându-se de judecător, potrivit art. 264 alin. (2) C. proc. civ., în mod liber, potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare. Potrivit alin. (1) al aceluiași text, instanța examinează probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. În aplicarea acestui principiu, instanța de fond a reținut din secțiunea din cuprinsul deciziei de sancționare cu privire la ansamblul probatoriu (de la pct. 395 până la pct. 423 din cuprinsul deciziei de sancționare) doar probele care vizează strict situația reclamantelor-intimate, ceea ce dă expresie principiului liberei aprecieri a probatoriului, fără a constitui un aspect care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Probele enumerate în recurs cu privire la care recurentul susține că nu au fost analizate de către instanța de fond (denunțul notarului public C.; documentele ridicate de la Camera Notarilor Suceava; emailurile din 9.07.2010 și 28.11.2011, și documentele și informațiile transmise de alți notari publici decât reclamantele-intimate; aplicația informatică dezvoltată de Camera Notarilor și tabelele generate de aceasta) nu au fost reținute de către aceasta întrucât nu se referă la reclamantele-intimate și la faptele imputate acestora, astfel încât acestora nu le-a fost recunoscută valoare probatorie raportat la obiectul cauzei.

Faptul că există sentințe diferite pronunțate de Curtea de Apel București în alte cauze privind pe alți notari publici sancționați prin aceeași decizie de sancționare nu constituie un motiv de nelegalitate încadrabil în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și este un aspect justificabil prin faptul că soluția pronunțată în fiecare cauză în parte reprezintă rezultatul aplicării normelor de drept și principiilor desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene la situația de fapt concretă din fiecare situație în parte.

Contrar celor susținute de către recurent, în motivarea sentinței civile recurate nu se regăsesc motive contradictorii, din considerentele acesteia desprinzându-se cu claritate raționamentul care a condus la pronunțarea soluției atacate, raționament potrivit căruia în sarcina reclamantelor nu se poate reține "o practică concertată în sensul incriminat, cu atât mai puțin participarea la o înțelegere anticoncurențială".

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale s-a invocat în esență și o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanță în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și analizate ca atare în cele ce urmează, subsumat motivului 2 de recurs.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil.

II.2. Criticile recurentului încadrate în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 483 C. proc. civ.:

"(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)", iar potrivit art. 489 C. proc. civ.:

"(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică."

Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

În acest sens, Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs este necesară tocmai pentru a se putea verifica dacă cele imputate instanței a cărei hotărâre este recurată pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greșelilor imputate instanței de fond, însă nu a oricăror greșeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalități care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, și nu de orice nemulțumire a părții.

În calea de atac a recursului, exercitată în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleași exigențe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, criticile recurentului sub aspectele semnalate pot fi analizate numai în limitele motivului de nelegalitate cu care recurentul a învestit instanța de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a verifica în ce măsură au fost încălcate sau greșit aplicate normele de drept material.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că recurentul nu a indicat în concret care ar fi normele de drept material încălcate, însă, din motivarea recursului, rezultă că acesta consideră soluția pronunțată ca fiind contrară principiilor desprinse din jurisprudența CJUE în cauzele pe larg citate în memoriul de recurs.

În concret, recurentul invocă următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate, la pct. 19 -20 din memoriul de recurs:

- Faptul că instanța de fond a apreciat că simpla transmitere a unui mail nu constituie o probă suficientă pentru a stabili că reclamantele au luat cunoștință de conținutul emailului

- Faptul că instanța a înlăturat prezumția simplă a participării la practica concertată și ca a apreciat că trebuie să existe indicii obiective și concordante care să demonstreze că aceștia au achiesat în mod tacit la fapta anticoncurențială

- Faptul că instanța a apreciat că sancțiunea a fost stabilită exclusiv pe baza comportamentului reclamantelor pe piață

- Faptul că instanța reduce analiza probatoriului la doar anumite probe.

Înalta Curte reține că, referitor la notarii publici reclamanți-intimați, decizia descrie implicarea lor în par. 60 si 61, constând în:

- faptul că reclamanta A. a fost destinatarul corespondenței pe mail de la Camera Notarilor Publici Suceava din data de 25.02.2011 prin care a fost anunțată de reactualizarea secțiunii 2011 cu documentul "Onorarii minimale Botoșani 28.02.2011.doc"; faptul că reclamantele au pus în practică grila de onorarii minimale majorate începând din luna iulie 2010: se reține că s-au încasat onorarii de 40 RON pentru procură în luna iulie 2010 și de 250 RON pentru legalizarea antecontractelor în luna septembrie 2010;

- faptul că reclamantele au aplicat onorariile minime pentru legalizarea copiilor, legalizarea semnăturilor și a specimenelor de semnătură, legalizarea actelor de vânzare cumpărare de valoare redusă si partaj- evidențiate în tabelul 16în pag. 60 -61 a deciziei; tabelul evidențiază și alte tipuri de acte - în plus față de cele indicate: testamente, procuri, legalizarea semnăturii traducătorului, dare de data certă, declarații neevaluabile în bani, contracte de comodat, antecontracte, închirieri, împrumut;

- faptul că reclamantele nu s-au distanțat public de înțelegerea și/sau practica concertată existentă la nivelul membrilor Camerei Notarilor Publici Suceava.

În cele ce urmează, Înalta Curte va verifica criticile recurentului referitoare la greșita aplicare a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE la situația de fapt reținută de către instanța de fond prin raportare și la comportamentul incriminat prin decizia atacată, situație de fapt care nu poate face obiectul revizuirii în calea de tac a recursului, deschisă doar pentru motive de nelegalitate.

Relevantă în acest sens este jurisprudența CJUE cu privire la noțiunea de practică concertată, definită ca fiind o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi ajuns la stadiul unei convenții propriu-zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea (Hotărârea din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., p. 1663, punctul 26, precum și Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85, C-117/85 și C-125/85-C-129/85, Rec., p. I-1307, punctul 63).

În acord cu această jurisprudență, chiar și participarea pasivă la practica concertată intră sub incidența art. 5 din Legea concurenței, aceasta fiind și situația schimbului de informații cu privire la onorariile practicate și stabilirii onor onorarii minime, inclusiv prin intermediul formelor de organizare profesională, în vederea concertării comportamentului pe piață.

În acest sens este și jurisprudența CJUE în cauza T-Mobile Netherlands, C-8/08, în care s-a arăta că: "În măsura în care întreprinderea participantă la concertare rămâne activă pe piața relevantă, prezumția legăturii de cauzalitate dintre concertare și comportamentul acestei întreprinderi pe piața respectivă este aplicabil chiar dacă respectiva concertare nu se întemeiază decât pe o singură reuniune a întreprinderilor respective."

Instanța europeană a arătat că: "(…) dacă respectiva concertare este, precum în speță, punctuală și urmărește exclusiv armonizarea comportamentului pe piață în legătură cu un aspect izolat al concurenței, o singură intrare în contact ar putea fi suficientă pentru a realiza scopul anticoncurențial urmărit de întreprinderile respective.

Mai mult, în cazul stabilirii con