ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/19.10.2020, reclamanta societatea cu răspundere limitata A., în contradictoriu cu Consiliul Local Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și U.A.T. mun. Tulcea, prin primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună să se preia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 219/1998, modificată prin O.U.G. nr. 54//2006, raportat la Cap. IV, art. 52, cu proces-verbal de predare-primire: terenurile de pământ concesionate, în suprafață de 1366 mp, pentru lot x, respectiv 2216 mp, pentru lot x, astfel cum sunt precizate în procesele-verbale de primire anexă la contractele de concesiune nr. x/08.05.2008 și nr. y/11.09.2008, anulate prin sentința civilă nr. 352/2019 a Curții de Apel Constanta, respectiv bunurile proprii ale concesionarului, constând în totalitatea mijloacelor de producție achiziționate și edificate pe terenurile concesionate, bunuri care au fost realizate pe perioada desfășurării contractelor de concesiune menționate mai sus și au fost realizate conform obligațiilor și pentru îndeplinirea obiectivului contractului de prestări servicii și depozitare, cu impunerea, autorizarea și exploatarea lor, pe perioada 2008-2020.

Reclamanta a arătat că terenurile respective au fost predate inițial la cotele din planul de situație, însă au rămas îngropate, respectiv pentru lotul x la o adâncime medie de 3,7 m, iar pentru lotul x la o adâncime medie de 2,7 m, prin lucrări de ameliorare teren în vederea scoaterii din zona inundabilă, operațiune ce a fost impusă de concedent, pentru autorizarea construcțiilor care s-au edificat, potrivit cerințelor PUZ aprobat prin HCL nr. 2/2007.

A arătat că bunuri concesionarului au fost achiziționate, edificate în anii 2008-2012, exploatate parțial până în data 30 septembrie 2010 când, odată cu închiderea în totalitate a așa-zisei strada x, de către concedent, în colaborare cu Poliția municipiului Tulcea, utilizarea lor în scopul productiv fiind aproape nulă.

Prin sentința civilă nr. 24/CA din data de 05 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Tulcea, în ce privește primul capăt de cerere; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin primar, ca prescrisă, respectiv pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei UAT Tulcea, în ce privește primul capăt de cerere. A dispus restituirea către reclamantă a taxei de timbru în cuantum de 300 RON, plătită conform chitanței nr. x/16.10.2020.

Împotriva sentinței civile nr. 24/CA din data de 05 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, motivat de momentul la care a fost cunoscută întinderea pagubei, respectiv data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 352/11.03.2019 a Curții de Apel Constanța, când de fapt potrivit art. 19 alin. (2) și alin. (2) indice I raportat la art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ "Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2) din Lege, care prevede că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

În acest context, termenul de un an curge de la data de 02.03.2020 data înregistrării minutei întâlnirii din 27.02.2020 dintre părți, respectiv reprezentanții Consiliului Local Tulcea prin DIAP Tulcea și reprezentantul reclamantei, deși această minută nu reprezintă proces-verbal de finalizare a concilierii, dar, în conformitate cu conținutul acesteia Consiliul Local Tulcea prin DIAP confirmă că decizia de conciliere o poate lua numai printr-o hotărâre a consiliului local, deci concilierea nu este de competența ei, adică a reprezentanților DIAP Tulcea întruniți.

În susținerea acestor motive arată că, spre deosebire de dreptul comun unde prescripția începe să curgă la data când se naște dreptul la acțiune (art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958), adică de la data la care dreptul subiectiv ori interesul legitim este încălcat, în materia contenciosului administrativ, prescripția începe să curgă de la data când dreptul la acțiune poate fi exercitat [...] b) începutul prescripției dreptului la acțiune, precedat de efectuarea plângerii prealabile. În acest caz, prescripția începe să curgă de la: [...] data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii în cazul contractelor administrative (art. II alin. (1), lit. e) din Legea nr. 554/2004).

În acest context trebuie verificat potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modul legal în care s-a produs concilierea și data încheierii acesteia (finalizată sau nu în totalitate) "Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative trebui făcută în termen de 6 luni. În acest caz plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care începe să curgă: d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului".

În cazul de față curgerea celor 6 luni pentru procedura prealabilă a început la data de 11.03.2019 data la care conform deciziei civile nr. 352/2019 Curtea de Apel Constanța a dispus anularea contractelor, acesta fiind momentul cunoașterii pagubei.

Potrivit dispozițiilor art. 2 indice 1 din Legea nr. 554/2004 "în cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2)."

Un motiv de întrerupere a termenului este faptul că, ulterior întocmirii minutei din data de 02.03.2020 la nivel național și internațional au luat o mare amploare cazurile de infecție cu coronavirusul SARS-CoV-2, astfel că recurenta-reclamantă a fost informată pe cale telefonică că nu s-a luat și nici nu se va lua nicio decizie, mai mult, la nivel național s-a instituit starea de urgență potrivit Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență, astfel că atât legal cât și practic concilierea a fost suspendată timp de 2 luni, respectiv pe toată perioada stării de urgență.

Potrivit Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență, pe perioada stării de urgență se suspendă prescripția pe toată durata stării de urgență, prin art. 41 din Anexa 1 la Decret s-a stabilit că "prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă".

În materia contractelor administrative intervine (i) obligativitatea efectuării procedurii prealabile și (ii) exercitarea acțiunii în instanță condiționat și prin raportare la momentul concilierii.

Sintetizând motivele de recurs, recurenta-reclamantă susține următoarea concluzie:

i) Momentul în care reclamanta A. S.R.L. a cunoscut întinderea pagubei este reprezentată de pronunțarea deciziei civile nr. 352/2019 respectiv data de 11.03.2019;

ii) În raport de acest moment reclamanta a respectat termenul de prescripție de 6 luni pentru a proceda la convocarea pârâtei la conciliere la data de 08.04.2019 așa cum rezultă din adresa din 15.04.2019 a CL Tulcea prin DI AP, procedură obligatorie în materie de contracte administrative;

iii) În raport de data încheierii procesului-verbal de conciliere, respectiv MINUTA din 27.02.2020, comunicată în data de 02.03.2020, reclamanta a sesizat instanța de judecată la data de 19.10.2020 înăuntrul termenului de un an la care face trimitere dispozițiile art. 19 alin. (2) din legea contenciosului administrativ (un an de la 02.03.2020).

Față de aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea în parte a recursului, să se constate că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul legal de prescripție potrivit disp. art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și pe cale de consecință, trimiterea dosarului la instanța de fond pentru judecarea cererii.

Intimata-pârâtă Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea a depus note scrise prin care a solicit respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților să predea, cu proces-verbal de predare-primire: terenurile de pământ concesionate, în suprafață de 1366 mp, pentru lot x, respectiv 2216 mp, pentru lot x, astfel cum sunt precizate în procesele-verbale de primire anexă la contractele de concesiune nr. x/08.05.2008 și nr. y/11.09.2008, anulate prin sentința civilă nr. 352/2019 a Curții de Apel Constanta, respectiv bunurile proprii ale concesionarului, constând în totalitatea mijloacelor de producție achiziționate și edificate pe terenurile concesionate, bunuri care au fost realizate pe perioada desfășurării contractelor de concesiune menționate mai sus și au fost realizate conform obligațiilor și pentru îndeplinirea obiectivului contractului de prestări servicii și depozitare, cu impunerea, autorizarea și exploatarea lor, pe perioada 2008-2020.

Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin primar, ca prescrisă, respectiv pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei UAT Tulcea, în ce privește primul capăt de cerere, reținând în esență că, înregistrarea cererii de chemare în judecată la data de 19.10.2020, pe rolul Curții de Apel Constanța, s-a făcut cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 19, raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "(l) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă fără putință de tăgadă că termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire, în cazul în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar cererea se adresează instanței de contencios administrativ competente în termen de un an de la acea dată.

Înalta Curte constată că de fapt, prin invocarea faptului că "pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) dar nu mai târziu de un an de la data încheierii procesului-verbal de conciliere ce a avut loc la data de 02.03.2020" recurenta-reclamantă încearcă să se prevaleze de o interpretare proprie a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și alin. (2)

1

din Legea nr. 554/2004, ceea ce nu este în concordanță cu opinia instanței de recurs.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că termenul de prescripție a început să curgă de la momentul rămânerii definitive a deciziei civile nr. 352/2019 a Curții de Apel Constanța, respectiv 11.03.2019, dată la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și s-a împlinit la data de 11.03.2020, iar înregistrarea cererii de chemare în judecată la data de 19.10.2020 s-a făcut cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 19, raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că pentru promovarea cererii de chemare în judecată nu are relevanță data la care a fost întocmită minuta de conciliere dintre părțile litigante, respectiv data de 02.03.2020, precum și faptul că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de starea de urgență decretată pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/16.03.2020 pentru o perioadă de 2 luni, în raport de care s-ar fi putut suspenda prescripțiile și termenele de decădere de orice fel, având în vedere că în cazul în care operează suspendarea termenului de prescripție aceasta înseamnă practic înghețarea termenului, iar după încetarea stării de urgență, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare.

În acest context, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 24/CA din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.