ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.10.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

Prin sentința civilă nr. 959 din 13 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat în parte decizia nr. 17107/25.09.2018 emisă de pârât, în privința art. 2; a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului despăgubiri suplimentare de 62.550 RON și a obligat pârâtul la plata către reclamant a acestei sume; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației, anularea în parte a Deciziei nr. 17107/25.09.2018, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul anulării art. 2 din decizie; obligarea pârâtului la plata următoarelor diferențe de despăgubiri neachitate: 150.000 euro cu titlu de daune morale și 2.224 RON cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 231 din data de 08.12.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016; obligarea pârâtului la plata de penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a acestor sume; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală cu privire la cuantumul daunelor morale, care sunt cu mult sub nivelul sumelor acordate de către instanțele din România în cazuri similare.

Arată că, în fapt, la data de 04.11.2015, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, împreună cu soția sa, B., au fost surprinși și accidentați de autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, iar în urma producerii accidentului rutier, a suferit vătămări corporale grave, având diagnosticul de fractura cu deplasare col numeral drept, policontuzionat. Organele de poliție au stabilit că evenimentul rutier s-a produs din vina exclusivă a inculpatului C.. La data producerii accidentului rutier, autovehiculul implicat în accident avea încheiată Polița de asigurare RCA seria x/17/G17/HR nr. x, eliberată de S.C. D. S.A..

Conform certificatului medico-legal nr. x din data de 17.11.2015, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Drobeta-Turnu Severin, recurentul a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. Întrucât au survenit complicații, conform scrisorii medicale nr. x/17.12.2015 i s-a recomandat kinetoterapie timp de 14 zile. Ulterior, întrucât durerile persistau, i s-a recomandat fizioterapie, kinetoterapie și scutire efort fizic timp de 3 luni, conform scrisorii medicale nr. x/16.02.2016.

Precizează că, în urma complicațiilor survenite și a tratamentelor efectuate s-a impus reanalizarea stării sale de sănătate, sens în care s-a eliberat certificatul medico-legal nr. x/17.02.2016, prin care s-a stabilit că, în afara celor 40-45 de zile acordate inițial, mai necesită încă 30 de zile, în total 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

Invocă dispozițiile art. 61 alin. (1) și 1386 și următoarele C. civ. referitoare la garantarea și ocrotirea vieții și la sarcina reparației integrale consacrate de principiul răspunderii civile delictuale.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, referitoare la acordarea de despăgubiri în baza contractului de asigurare, precum și art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul ASF nr. 23/2014, conform căruia pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește începând cu anul 2012 la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al BNR la data producerii accidentului.

Arată că în cauză s-a deschis dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, privind părțile vătămate A. și B., iar prin Rechizitoriu din data de 24.03.2017, s-a dispus clasarea cauzei față de persoana vătămată A., întrucât leziunile acestuia au necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale sub 90 de zile, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, astfel că recurentul-reclamant a formulat acțiune civilă împotriva pârâtei D. S.A., în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți, iar prin sentința civilă nr. 231/2016 din data de 08.12.2016 s-a admis în parte acțiunea reclamantului și a fost obligată D. S.A. la plata sumei de 2.122 RON cu titlu de despăgubiri materiale, la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 2.224 RON cheltuieli de judecată. Apelul formulat de către recurentul-reclamant a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței S.C. D. S.A..

Susține că prin cererea precizatoare nr. 35216/15.06.2017 a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 150.000 euro, iar prin Decizia nr. 17107/25.09.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea și i-a acordat despăgubiri în cuantum de 2.122,09 RON pentru daunele materiale, diminuând cuantumul daunelor morale la suma de 32.250 RON și respingând plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2224 RON.

Recurentul-reclamant critică cuantumul despăgubirilor acordate, arătând că, la data producerii evenimentului, era o persoană activă, fiind implicat în treburile gospodărești, în condițiile în care soția sa a fost diagnosticată cu Alzeimer și diabet tip II, fiind încadrata în gradul de handicap grav (1), necesitând protecție specială cu asistent personal, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/06.05.2015, respectiv Certificatului nr. x/11.05.2016. Astfel, arată că producerea accidentului rutier i-a schimbat radical viața.

Sub aspectul daunelor morale, arată că acestea se stabilesc pe baza evaluării și aprecierii instanței de judecată.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, reținând cauza spre soluționare, respingerea în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului invocă faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, instanța reținând că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii nr. 213/2015, doar ca urmare a situației premisă constând în falimentului asigurătorului și acceptând că F.G.A. nu este un asigurător, ulterior a invalidat în totalitate procedura de acordare a daunelor morale ca urmare a vătămărilor corporale, stabilită de recurentul-pârât în concordanță cu legislația și jurisprudența din România, procedură ce a fost validată și de către lichidatorul judiciar al asiguratorului falit - E..

Susține că prima instanță a pronunțat sentința cu ignorarea propriei jurisprudențe în materie de daune morale, reținând cele 75 de zile de îngrijiri medicale și o valoare medie a daunelor de 430 RON/zi de îngrijire medicală, deși pârâtul a invocat decizia nr. 74/02.08.2018 emisă de FGA, prin care s-a aprobat procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare solicitate de persoanele vătămate, prin care a încercat o uniformizare a modului de acordare a despăgubirilor, în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale și consecințele fizice ale vătămării.

Consideră că modalitatea de determinare a daunelor morale nu corespunde prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 și, cum legislația nu instituie un anumit mod de calcul al daunelor morale, rezultă că acesta se stabilește exclusiv pe cale jurisprudențială, ținând seama de circumstanțele concrete ale cauzei și de principiul echității.

Apreciază că în mod netemeinic prima instanță a respins procedura F.G.A. de acordare a daunelor morale și materiale, prin Decizia F.G.A. nr. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, având în vedere că nu încalcă nicio prevedere legală și a fost validată de către lichidatorul judiciar în vederea înscrierii la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect ce reiese și din adresa nr. x/17.01.2017.

Precizează că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, reiese și din scopul în care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare. Având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire pentru daune morale, F.G.A. a adoptat o procedură internă, conținând criterii precise, cu aplicabilitate generală, respectiv Ghidul Fondului victimelor străzii, ce ține cont de practica judiciară în materie.

Totodată, învederează că nu a contestat suferința pricinuită prin vătămarea suferită de către recurentul-reclamant, dar susține că acordarea daunelor morale se face într-un cuantum rezonabil în funcție de suferința pricinuită și de consecințele în plan personal a vătămării, sumele acordate fiind raportate la scopul pentru care Fondul a fost constituit și la resursele pe care le gestionează, ca o consecință a unei bune administrări a resurselor și a proporției juste între obligații și resurse.

Precizează că, în lipsa unor criterii și limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu lezează dreptul persoanei îndreptățite la acordarea acestora, ci are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative și un tratament echitabil.

De asemenea, susține că în considerentele hotărârii recurate există contradictorialitate și sub aspectul aprecierii depozițiilor martorilor audiați în dosarul suspendat nr. x/2016, întrucât deși în cauză, prima instanță a respins proba testimonială, constatând decăderea reclamantului din dreptul de a solicita administrarea acesteia, nu a considerat necesară atașarea dosarului nr. x/2016, motiv pentru care apreciază că acordarea daunelor morale în raport cu aceste înscrisuri este nelegală.

Menționează că, potrivit art. 321 C. proc. civ., ascultarea martorului se face în regim de contradictorialitate, dar instanța a reținut diagnosticul reclamantului și faptul că acesta nu era recuperat din punct de vedere medical, astfel că a apreciat că suma de 20.000 euro este potrivită pentru acoperirea prejudiciului moral.

Consideră că prima instanță a încălcat principiul administrării probei testimoniale în mod nemijlocit și în contradictorialitate cu părțile, motiv pentru care apreciază că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate mai sus și a dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ.. Astfel, consideră că în privința cuantumului prejudiciului moral stabilit de către prima instanță sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Critică faptul că instanța de fond a respins apărările sale vizând doctrina și practica judiciară, ce au statuat că gravitatea prejudiciului moral trebuie apreciată în mod concret, de la caz la caz, în raport cu: importanța valorii morale lezate; durata menținerii consecințelor fizice și psihice; intensitatea durerillor fizice și psihice; repercusiunile prejudiciului în plan socio-profesional și personal al victimei. În acest sens, susține că FGA se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale, respectiv certificatul medico-legal.

Consideră că: suma cuvenită creditorului de asigurări trebuie să respecte principiul unei reparări echitabile a prejudiciului, de natură să atenueze, în parte, suferințele fizice și psihice suportate de către reclamant și totodată, să nu conducă la o îmbogățire fără just temei, cu luarea în considerare a jurisprudenței din România; prima instanță nu a avut în vedere caracterul special al procedurii de acordare a despăgubirilor de către FGA, care nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului falit, ci acordă despăgubirile doar ca urmare a existenței situației premise de declarare a falimentului asigurătorului și doar după depunerea la FGA a unei cereri de plată conform art. 14 din Legea 213/2015.

De asemenea, susține că, deși art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma 23/2014 stabilește că acordarea daunelor morale în caz de vătămare corporală se face în raport cu legislația și jurisprudenta din România, în considerentele sentinței recurate prima instanță nu a indicat jurisprudenta avută în vedere.

Mai susține că prima instanță a dispus în mod neîntemeiat admiterea în parte a contestației, întrucât deși a admis calitatea FGA de instituție publică, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment, și a invocat jurisprudența în materie, s-a raportat la depozițiile unor martori audiați în cadrul unui alt dosar suspendat. Arată că la nivelul Curții de Apel București există o practică consolidată cu privire la acordarea daunelor morale.

Cu privire la stabilirea valorii de despăgubire raportat la cursul euro de la data pronunțării sentinței - 27.02.2019, arată că aceasta s-a făcut cu încălcarea prevederilor Normei 23/2014 ce stabilesc că valoarea despăgubirii este cea de la data producerii evenimentului. Astfel, valoarea cursului euro ar fi trebuit să fie cea de la data de 04.11.2015, respectiv 4,4462 RON pentru 1 euro, caz în care valoarea despăgubirii stabilite de prima instanță ar fi fost de 88.924 RON, rezultând o diferență de 5.876 RON.

Referitor la obligarea recurentului la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată din dosarul nr. x/2016, suspendat, apreciază că în mod corect prima instanță a respins acest petit, reținând că sumele astfel solicitate nu reprezintă creanțe de asigurare în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015.

De asemenea, solicită exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

4.1. Recurentul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtului ca netemeinic și nelegal, apreciind că în mod corect prima instanță a majorat cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate.

4.2. Recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului reclamantului.

Invocă excepția nulității recursului reclamantului, având în vedere că nu au fost invocate argumente care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai arată că, deși a fost invocat cu caracter generic motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate sunt identice cu cele din contestația administrativă, nefiind aduse critici concrete sentinței recurate și nefiind indicate normele de drept material încălcate de către instanța de fond.

Referitor la suma de 2.224 RON reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul suspendat nr. x/2016 și penalități de întârziere de 0,2 %, consuderă că prima instanță a stabilit în mod corect că acestea nu sunt creanțe de asigurare.

Cu privire la daunele morale solicitate, în cuantum de 150.000 euro, solicită respingerea cererii ca inadmisibile în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, având în vedere că recurentul-pârât nu preia obligațiile asigurătorului în faliment.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. este nul, iar recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților: anularea în parte a Deciziei nr. 17107/25.09.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul anulării art. 2 din decizie; obligarea pârâtului la plata următoarelor diferențe de despăgubiri: 150.000 euro cu titlu de daune morale și 2.224 RON cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 231 din data de 08.12.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016; obligarea pârâtului la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a acestor sume; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul A., Înalta Curte constată că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată.

Cu titlu exemplificativ, se constată că începând cu paragraful 4 din pag. 2 a cererii de recurs și până la paragraful 6, inclusiv, din pag. 6 a motivelor de recurs au fost redate integral susținerile din acțiunea introductivă depusă la dosarul de fond, vol. I.

De asemenea, prin cererea de recurs nu au fost relevate critici concrete, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nici cele câteva paragrafe ce nu au fost preluate din acțiunea introductivă nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Astfel fiind, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reținute de către prima instanță drept considerente ale sentinței recurate și nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluția primei instanțe este greșită sub aspectul aplicării normelor de drept material.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurentul-pârât susține că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, instanța reținând că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii nr. 213/2015, doar ca urmare a situației premisă constând în falimentului asigurătorului și a acceptat că F.G.A. nu este un asigurător, dar ulterior a invalidat în totalitate procedura de acordare a daunelor morale ca urmare a vătămărilor corporale, stabilită de recurentul-pârât în concordanță cu legislația și jurisprudența din România, procedură ce a fost validată și de către lichidatorul judiciar al asiguratorului falit - E..

Aceste critici sunt nefondate, Înalta Curte constatând că în speță considerentele sentinței recurate nu cuprind motive contradictorii.

În concret, se constată că reținerea de către instanța de fond a faptului că F.G.A. nu are calitatea de asigurător nu este în măsură că conducă automat la însușirea de către instanță a modului de apreciere a cuantumului daunelor morale, astfel cum au fost reținute de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Cu alte cuvinte, cele două ipoteze nefiind interdependente, prin reținerea, în sensul dorit de către recurentul-pârât, doar a uneia dintre acestea, nu se poate susține că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii.

Tot sub aspectul contradictorialității considerentelor sentinței recurate, recurentul-pârât susține că, deși instanța a respins proba testimonială, nu a considerat necesară atașarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți, motiv pentru care apreciază că acordarea daunelor morale în raport cu aceste înscrisuri este nelegală. De asemenea, a criticat administrarea probei testimoniale, care, în opinia sa, s-a făcut cu încălcarea principiilor contradictorialității și a nemijlocirii.

Critica este nefondată, întrucât instanța a respins, ca tardivă, administrarea probei testimoniale și a considerat că nu se impune atașarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinți, în condițiile în care declarațiile martorilor erau la dosar și a încuviințat proba cu înscrisuri.

Mai mult, instanța de recurs constată că starea medicală a recurentului-reclamant, respectiv faptul că acesta nu era recuperat total, reieșea și din înscrisurile medicale depuse la dosar, prin respectivele declarații de martori nefiind antamat niciun element de noutate în acest sens.

Prin urmare, nu se conturează incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nemulțumirea exprimată de recurentul-pârât cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică faptul că prima instanță a respins proba testimonială și a admis proba cu înscrisurile depuse la dosar, printre care se regăseau și declarațiile celor doi martori, apreciind că, în acest mod, administrarea probei testimoniale nu s-a făcut în condiții de contradictorialitate.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât, astfel cum reiese din pag. 3 a încheierii din 27.02.2019, de amânare a pronunțării, prima instanță a respins proba testimonială, ca tardivă, având în vedere că nu a fost propusă prin cererea de chemare în judecată și că reprezentantul pârâtului, prezent la dezbateri, s-a opus administrării directe a probei, în condițiile în care nu a fost propusă în termenul prevăzut de lege și nu s-au invocat temeiuri care să justifice solicitarea probei cu depășirea acestui termen.

Analizând declarațiile de martori, depuse la dosarul de fond, se constată că din acestea reiese că, la acel moment, recurentul-reclamant A. nu era recuperat din punct de vedere medical și urma proceduri medicale de recuperare.

Or, aceste împrejurări reieșeau și din celelalte înscrisuri existente la doasar, cum ar fi: certificatul medico-legal nr. x din 17.11.2015, certificatul medico-legal nr. x din 17.02.2016, scrisoarea medicală din 17.12.2015, scrisoarea medicală din 16.02.2016, biletul de trimitere pentru servicii medicale clinice de fizioterapie din 16.02.2016, biletele de trimitere din 18.02.2016, 02.03.2016.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, or, în speță, o astfel de ipoteză nu s-a conturat.

Pe fond, Înalta Curte apreciază că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cauză, la stabilirea sumei reprezentând despăgubiri morale pentru reclamantă s-a avut în vedere un criteriu obiectiv, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale și urmările accidentului, în sensul că viața nu i-a fost pusă în pericol și că nu prezintă nicio infirmitate sau prejudiciu estetic grav și permanent, după cum a reieșit din certificatele medico-legale depuse la dosar, precum și un criteriu subiectiv, constând în aprecierile instanței referitoare la suferința fizică și psihică cauzată de accident.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, și în accepțiunea Înaltei Curți, cuantumul suplimentar al daunelor morale, de 62.550 RON, acordate recurentului-reclamant reprezintă o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța nu a ținut cont de doctrina și de jurisprudența la care a făcut referire recurentul-pârât, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în sistemul de drept românesc doctrina și jurisprudența nu constituie izvoare de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, acestea fiind pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă.

În acest sens, relevante sunt și prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, "În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială".

Contrar susținerilor recurentului-pârât, prima instanță a făcut o analiză în concret a cuantumului daunelor morale acordate, apreciind că suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților pentru 75 de zile de îngrijiri medicale și în raport cu consecințele accidentului, în plan fizic și social, nu corespunde prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv pentru care a apreciat că se impune suplimentarea acesteia.

Tot nefondată se constată a fi și critica referitoare la faptul că stabilirea valorii de despăgubire s-a făcut la cursul euro de la data pronunțării sentinței, și nu de la data producerii evenimentului, astfel cum prevede Norma ASF nr. 23/2014, având în vedere că art. 24 din această normă se referă la ipoteza în care asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire, și nu instanța de judecată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor morale cuvenite recurentului-reclamant, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.