ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a la data de 25.10.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/03.10.2019, prin care a solicitat anularea acestui raport. Prin sentința civilă nr. 1045/15.05.2020, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, pârâta fiind o autoritate de rang central în sistemul autorităților publice, iar litigiile privind actele administrative emise de aceasta sunt de competenta curții de apel, ca instanță de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2020. Prin sentința civilă nr. 932 din data de 9 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și s-a declinat judecarea cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Încheierea de suspendare a judecării cauzei Prin încheierea din data de 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II a Civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea de către CJUE a cererii de întrebare preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 24 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea continuării judecății. Referitor la măsura suspendării judecării cauzei recurenta-pârâtă a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., întrucât, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 și prezenta cauză nu sunt similare, iar soluția din dosarul Curții de Apel Timișoara nu are aptitudinea de a se reflecta în soluția ce va fi pronunțată în prezentul dosar. În acest sens, pârâta a susținut că întrebările preliminare cu care CJUE a fost sesizată în dosarul nr. x/2019 privesc principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, vizând, așadar, materia dreptului penal, diferită de cea a contenciosului administrativ. Chestiunea nerespectării principiului proporționalității sancțiunilor nu poate conduce la anularea raportului de evaluare atacat în cauză, întrucât reprezintă o consecință a acestuia, care intervine doar în cazul rămânerii definitive a raportului. A mai arătat recurenta-pârâtă că absența oricărei motivări a soluției instanței de fond îngreunează analiza legalității hotărârii prin prisma legăturii dintre soluția ce va fi pronunțată în întrebarea preliminară și prezenta cauză.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului arătând că nu se poate reține inexistența motivării încheierii recurate. Totodată, a arătat că interdicția de a ocupa funcții publice prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil, care se aplică în mod automat, ope legis, de la momentul rămânerii definitive a Raportului de evaluare.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente: Suspendarea judecării prezentei cauze a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară. Fiind în prezența unui caz de suspendare facultativă, este necesar ca din încheierea atacată să rezulte considerentele pentru care instanța a apreciat că există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara și prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanța europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată. Or, încheierea nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, Curtea de Apel Pitești rezumându-se la simpla dispunere a măsurii suspendării, fără a indica raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția de temporizare a cursului judecății. Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, pronunțând, formal, o soluție cu privire la cererea reclamantului, considerentele încheierii (sau mai bine zis lipsa lor) nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare și nu oferă certitudinea analizării efective a cauzei, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, lipsa motivării încheierii îngreunează analiza de legalitate a acestei hotărâri, instanța de control judiciar neputând examina în ce măsură este îndeplinită condiția legăturii dintre soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța europeană și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză. Examinând cererea de suspendare formulată de reclamant, prin raportare la cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei și la întrebările preliminare cu care CJUE a fost sesizată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., astfel încât instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea judecării cauzei. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că textul de lege prevede că suspendarea se poate dispune când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, ceea ce implică suspendarea judecării cauzei până la soluționarea sesizării adresate instanței europene. Pentru ca decizia pronunțată ca urmare a sesizării adresate CJUE să influențeze soluția ce va fi pronunțată în cauză, este necesar ca acțiunea să cuprindă aspecte de nelegalitate similare celor care fac obiectul întrebărilor adresate instanței europene. In prezenta cauză, se invocă faptul că raportul contestat se întemeiază pe dispoziții legale afectate de lipsă de claritate și de previzibilitate, referitoare la termenul "activități didactice", astfel încât nu poate fi reținută starea de incompatibilitate față de ocuparea funcției de antrenor în cadrul Clubului Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea, care este o activitate didactică; că raportul contestat este încheiat cu rea-credință și cu încălcarea principiului de drept "nemo potest venire contra factum proprium"; că raportul este lovit de nulitate absolută, întrucât întreaga procedură s-a desfășurat fără informarea persoanei evaluate; că procedura de comunicare a datelor cu caracter personal este nelegală; și că sancțiunea complementară aplicată contravine mai multor drepturi și principii garantate de Constituție și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Întrebările preliminare vizează proporționalitatea sancțiunilor suportate de persoana cu privire la care s-a constat un incident de integritate, iar nu legalitatea raportului de evaluare. Incidența măsurii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 intervine ulterior stabilirii legalității raportului de evaluare, fiind condiționată de rămânerea definitivă a acestui act administrativ, după parcurgerea procedurii judiciare de contestare a concluziilor sale. În cauză, instanța de fond nu este învestită cu analiza de legalitate a măsurii aplicate reclamantului, privind interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, ci cu verificarea concluziilor raportului de evaluare, din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de Legea nr. 176/2010, astfel încât răspunsul CJUE la întrebările preliminare referitoare la respectarea caracterului proporțional al sancțiunilor prevăzute de lege nu are aptitudinea de a lămuri chestiunea litigioasă dedusă judecății a existenței sau nu a stării de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului. De altfel, reclamantul are la dispoziție mijloace procedurale de valorificare ulterioară a deciziei ce va fi pronunțată de CJUE, în măsura în care hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în prezenta cauză va confirma existența stării de incompatibilitate. Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte constată că măsura de suspendare a judecării cauzei nu este conformă cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., iar încălcarea regulilor procedurale care permit temporizarea cursului judecății nu poate fi îndreptată decât prin desființarea încheierii recurate, cu consecința reluării judecării cauzei în fața instanței de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății.