ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrate sub nr. x/15.05.2017, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3177 din 3 iulie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., toți cu sediul ales la E., în Timișoara, jud. Timiș în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu sediul în sector 1, București.

Obligă pe pârât să soluționeze cererea de despăgubire înregistrată sub nr. x/15.05.2017.

Obligă pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.".

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, în cazul Legii nr. 213/2015, lipsa reglementării unui termen de soluționare a petițiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacună legislativă, ci o asumare a unor situații care, obiectiv, fac imposibilă soluționarea tuturor petițiilor ce îi sunt adresate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sentina recurată nu are în vedere respectarea principiului egalității de tratament a petenților, încălcându-se astfel dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, care prevede că FGA soluționează cererile pe măsura înregistrării lor.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare în cuprinsul căreia au invocat excepția netimbrării și excepția tardivității recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În data de 13 aprilie 2021, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, a depus la dosarul cauzei ordine de plată reprezentând viramente ale unor sume de bani efectuate către E., solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prealabil, Înalta Curte arată că nu poate primi aprecierea potrivit căreia acțiunea ar fi rămas fără obiect, întrucât, în speța de față, deși la dosarul cauzei au fost depuse copii ale unor ordine de plată reprezentând viramente ale unor sume de bani efectuate către E., acestea nu pot face dovada certă că respectivele sume au ajuns în contul reclamanților, nefiind efectuate nominal către fiecare dintre părțile reclamante. Mai mult, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor nu a făcut nici dovada emiterii deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrate sub nr. x/15.05.2017.

Așadar, Înalta Curte reține că intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată nr. x/15.05.2017, vizând plata de daune materiale și morale în vederea reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial și patrimonial suferit ca urmare a unui accident produs la data de 18.11.2016 din cauza unei persoane care avea încheiată asigurare de răspundere civilă la F. S.A.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea o perioadă mai mare de 1 an, intimații-reclamanți au solicitat constrângerea autorității recurente pe calea acțiunii în justiție.

Soluția primei instanțe de admitere a cererii și obligare a recurentului să soluționeze cererea de despăgubiri reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt reținută, sentința analizând punctual cu argumente de fapt și de drept atât refuzul autorității de a rezolva cererea de plată, cât și necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluție însușită și de instanța de control judiciar.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează termenul de soluționare a cererii de plată, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

Astfel, evenimentul rutier în urma căruia s-a născut dreptul intimatei la despăgubiri a avut loc la data de 18.11.2016, iar cererea de plată a fost depusă la data de 15.05.2017, nefiind soluționată până în prezent.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluționarea cererilor de plasă depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanța de fond nu respectă exigențele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate și necesitatea soluționării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În raport de circumstanțele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, deși evenimentul a avut loc la data de 18.11.2016, practic recunoașterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administrației, după un parcurs procesual care datează din data de 03.11.2017, când a fost înregistrată la instanța de fond cererea de obligare a autorității la soluționarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorității recurente, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține a fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cereri de plată.

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor împotriva sentinței civile nr. 3177 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.