ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Arus Zsolt Istvan, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat:

(i) să se constatate că Ministerul Justiției a încălcat prevederile din O.G. nr. 27/2002, prin faptul că nu a soluționat petiția reclamantului din data de 21.12.2017;

(ii) obligarea Ministerului Justiției să soluționeze petiția reclamantului din data de 21.12.2017 și să-l informeze despre cele întreprinse;

(iii) obligarea Ministerului Justiției la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Arus Zsolt Istvan, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Arus Zsolt Istvan, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul susține că pârâtul i-a comunicat că nu are competența de a opera modificările solicitate prin petiția ce i-a fost adresată. Această afirmație este adevărată, totuși Ministerul Justiției a încălcat dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 26/2002, astfel încât instanța de fond trebuia să admită cererea de chemare în judecată.

Consideră recurentul-reclamant că înscrisurile existente la dosar confirmă caracterul întemeiat al acțiunii, fiind nelegale susținerile pârâtului în sensul că nu are competența de a soluționa petiția reclamantului, iar pe de altă parte fiind încălcate prevederile C. proc. civ. și ale C. proc. pen.

Arată recurentul că, deși intimatul este proprietarul sistemului ECRIS, la petiția inițial depusă în decembrie 2017, acesta a răspuns reclamantului că cererea a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca atare, recurentul-reclamant a formulat o serie de reveniri la această adresă, detaliate și motivate prin referiri la actele normative incidente, arătând că actualele înștiințări în materie civilă și penală nu respectă prevederile codurilor de procedură, astfel că modificările solicitate de reclamant nu contravin prevederilor legale și pot fi efectuate în sistemul ECRIS.

Apreciază recurentul-reclamant, contrar celor reținute de instanța de fond, că actualele înștiințări generate de sistemul ECRIS nu corespund prevederilor C. proc. civ. și ale C. proc. pen., iar ceea ce s-a solicitat Ministerului Justiției nu era modificarea legii, ci respectarea sa.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o primă critică de nelegalitate, reclamantul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 6

1

din O.G. nr. 26/2002, potrivit cărora petițiile greșit îndreptate trebuie înaintate autorităților competente în termen de 5 zile de la înregistrare.

Înalta Curte constată că, în recurs, reclamantul a considerat a fi corect considerentul instanței de fond referitor la lipsa competenței pârâtului de a opera modificările solicitate de reclamant, contrar poziției exprimate de acesta în cererea de chemare în judecată și în celelalte acte procesuale, inclusiv în partea a doua a cererii de recurs, în care a susținut că autoritatea ministerială are competența legală în acest sens. Așadar, există o neconcordanță în argumentația recurentului-reclamant, pe de-o parte susținând că intimatul-pârât nu are competența de a opera modificările solicitate de reclamant, iar pe de altă parte că îi revine această obligație, conform legii.

Făcând abstracție de această neconcordanță, Înalta Curte reține că pârâtul Ministerul Justiției a procedat la trimiterea petiției depuse de reclamant la data de 21.12.2017, spre competentă soluționare, către Înalta Curte de Casație și Justiție, măsură comunicată reclamantului prin adresa nr. x/22.01.2018. Așadar, intimatul-pârât a urmat procedura prevăzută de art. 6

1

din O.G. nr. 26/2002, apreciind că, din conținutul cererii depuse de reclamant, aceasta este de competența altei autorități publice, astfel că nu este fondată critica formulată de reclamant.

În ceea ce privește celelalte critici din recurs, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate.

După cum a reținut și instanța de fond, petiția inițială depusă de reclamant la data de 21.12.2017, adresată Ministerului Justiției, prin care erau sesizate aspecte referitoare la modul de comunicare a înștiințării emise într-un dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curți, a fost înaintată spre competentă soluționare acestei instanțe. Ulterior, reclamantul a revenit cu alte adrese, depuse pe cale electronică, solicitând, în esență, a i se comunica dacă Ministerul Justiției este proprietarul sistemului informatic ECRIS și susținând că, în această calitate, Ministerul Justiției este competent să soluționeze cererea adresată la data de 21.12.2017.

La data de 18.04.2018, intimatul-pârât Ministerul Justiției a transmis recurentului adresa nr. x/17.04.2018, prin care a învederat prevederile legale incidente în materia citării și comunicării actelor procedurale în materie penală, precum și dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, reiterând faptul că petiția înregistrată sub nr. x/2017 a fost transmisă spre competentă soluționare instanței emitente a actelor procedurale, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, prin adresa nr. x/25.04.2018, intimatul-pârât a adus la cunoștința recurentului-reclamant faptul că, pe parcursul anului 2004, Ministerul Justiției a achiziționat drepturile de proprietate asupra aplicației Ecris, devenind proprietar al acesteia, instanțele de judecată păstrându-și calitatea de beneficiari, pe care au deținut-o de la momentul dezvoltării primei variante a aplicației, în decembrie 1999.

Urmare a primirii acestor adrese de răspuns, recurentul-reclamant a solicitat, prin mesajele transmise electronic la data de 02.05.2018, ca pârâtul să procedeze la modificarea sistemului Ecris, în calitate de organ competent în a dispune aceste modificări.

Având în vedere aceste adrese și răspunsuri succesive, aflate în dosarul instanței de fond, Înalta Curte constată că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât o încălcare a obligației de a soluționa petiția ce i-a fost adresată. În raport de conținutul petiției depuse de reclamant la 21.12.2017, Ministerul Justiției a considerat că nu are competența soluționării cererii și a trimis-o autorității competente, înștiințând petentul cu privire la această soluție. Ca urmare a precizărilor ulterioare formulate de reclamant și a solicitărilor de modificare a sistemului ECRIS, pârâtul i-a comunicat acestuia prevederile legale în materia citării și comunicării actelor procedurale în materie penală (înștiințarea care l-a nemulțumit pe reclamant fiind emisă într-o cauză penală), explicitând, astfel, conținutul actului de procedură, astfel cum este generat de sistemul ECRIS și reiterând soluția trimiterii petiției spre soluționare Înaltei Curți, instanță care a emis actul de procedură și căreia îi revine competența verificării mențiunilor din conținutul acestuia.

În ceea ce privește nemulțumirea recurentului-reclamant față de modalitatea în care a fost soluționată petiția depusă la data de 21.12.2017, Înalta Curte reține că aceasta nu este suficientă pentru a constata nelegalitatea procedurii urmate de pârât în soluționarea cererii, fiind necesar ca reclamantul să invoce și să probeze pretinsele elemente de nelegalitate, respectiv refuzul soluționării petiției ori soluționarea acesteia cu exces de putere.

În esență, prin cererea de chemare în judecată și în recurs, reclamantul a susținut că soluția de declinare a competenței este nelegală și că ceea ce a solicitat pârâtului a fost punerea în acord a sistemului ECRIS cu normele de procedură civilă și penală. Din înscrisurile existente în dosar, nu rezultă că trimiterea spre soluționare către Înalta Curte a petiției depuse la data de 21.12.2017 ar fi fost o măsură nelegală, față de conținutul acestei cereri, prin care reclamantul sesiza posibile neconcordanțe ale înștiințării primite de la această instanță, făcând trimitere la procedura în care grefierii generează actele de procedură, prin introducerea datelor necesare în sistemul ECRIS.

În raport de adresele ulterioare depuse de reclamant, în care preciza că sesizarea sa privește însuși sistemul ECRIS, a cărui modificare o solicită, intimatul-pârât i-a comunicat reclamantului prevederile legale care determină conținutul înștiințărilor emise în materie penală (art. 261 alin. (1)-(4) din C. proc. pen.).

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că intimatul-pârât a respectat dispozițiile O.G. nr. 27/2002 în activitatea de soluționare a petiției depuse de reclamant, iar criticile de nelegalitate formulate în recurs sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul Arus Zsolt Istvan, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Arus Zsolt Istvan împotriva sentinței civile nr. 4579 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.