ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea Rezoluției din data de 12.12.2018, emisă de pârâtă în dosarul nr. x/2018 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 188 din 22 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 188 din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care se referă la grava neglijență, considerând că pentru existența gravei neglijențe forma de vinovăție ar fi intenția, deși art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege prevede în mod expres că forma de vinovăție este culpa.

Arată recurentul-reclamant că, în considerente, prima instanță a reținut în mod greșit că latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este intenția pentru ambele teze, atât reaua-credință, cât și neglijența. Această analiză este corectă, în opinia recurentului, doar în ceea ce privește reaua-credință. Când analizează "grava neglijență", instanța de fond face trimitere la pct. 8 din Decizia nr. 130/2017 a ÎCCJ - Completul de 5 judecători, în care se reține că încălcarea normelor se poate produce și din culpă, dar, cu toate acestea, examinează în continuare fapta doar sub forma de vinovăție a intenției, fără a analiza și dacă fapta a fost săvârșită din culpă.

Susține recurentul-reclamant că dispozițiile art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabilesc clar că există "gravă neglijență" atunci când procurorul nesocotește din culpă normele de drept material ori procesual, iar în cadrul acestei analize, trebuie avut în vedere că un prim procuror se presupune că este mai bine pregătit decât procurorii din subordine, că are o mai mare capacitate de a înțelege rezultatul faptelor sale și o mai mare posibilitate de a le prevedea.

Așadar, consideră recurentul-reclamant că se impune rejudecarea cauzei, întrucât prima instanță a analizat fapta doar prin prisma formei de vinovăție a intenției, fără a analiza "grava neglijență" prin prisma formei de vinovăție a culpei.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte urmează a o respinge, ca neîntemeiată.

Motivând această excepție, intimata-pârâtă consideră că, deși acțiunea a fost înregistrată la data de 25.01.2019, după modificarea Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/08.10.2018, care a introdus posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în materie de Curtea de Apel București, totuși, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, litigiul este guvernat de legea în vigoare la data formulării sesizării adresate Inspecției Judiciare, respectiv 01.08.2018, dată la care legea prevedea că hotărârea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal este irevocabilă.

Totodată, intimata-pârâtă invocă soluția de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că rezoluția de clasare poate fi contestată în fața instanței de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, precum și soluția de principiu din data de 09.10.2017, a aceleiași secții, prin care s-a stabilit că soluția pronunțată de prima instanță este definitivă, iar recursul este inadmisibil.

Înalta Curte constată că, în speță, nu este întrunită ipoteza prezentată în cele două soluții de principiu invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, care au în vedere acțiuni aflate pe rolul instanței de contencios administrativ în anul 2017 și anterior acestui an, pe când, acțiunea de față a fost introdusă la instanță la data de 25.01.2019.

Prin Legea nr. 234/2018 au fost modificate dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 45

1

, care permite contestarea rezoluției inspectorului șef prin care au fost respinse plângerea și Rezoluția de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, iar soluția instanței de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Aceste modificări legislative au intrat în vigoare la 11.10.2018, iar sesizarea reclamantei a fost adresată Inspecției Judiciare la data de 01.08.2018, însă potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procedura derulată în fața Inspecției Judiciare este o procedură administrativă și nu reprezintă reperul în privința legii de procedură aplicabile, respectiv căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești, aceasta fiind cea prevăzută de lege la data formulării acțiunii în instanță.

În concluzie, prezentul litigiu este supus dispozițiilor Legii nr. 317/2004 în vigoare la data de 25.01.2019, data depunerii acțiunii, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva sentinței de fond, aceasta fiind, conform art. 45

1

din actul normativ, recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Ca atare, recursul declarat de reclamantul A. este admisibil, calea de atac fiind prevăzută de lege, iar excepția invocată de pârâtă este neîntemeiată.

II. 2. Analizând recursul declarat de reclamantul A., prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat.

Criticile recurentului-reclamant vizează latura subiectivă a abaterii disciplinare care face obiectul sesizării Inspecției Judiciare și care, în opinia recurentului, a fost greșit analizată de instanța de fond doar din perspectiva intenției, iar nu și a culpei magistratului împotriva căruia s-a făcut sesizarea.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 exclusiv sub aspectul formei de vinovăție a intenției.

Textul de lege face trimitere la exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, reaua-credință fiind în mod evident o expresie a intenției, iar grava neglijență este definită de art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ca reprezentând situația în care judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Or, aceste din urmă prevederi legale sunt reținute de instanța de fond în penultima pagină a sentinței (par. 4), ulterior fiind explicitate și condițiile în care se poate constata grava neglijență, în paragraful nr. 9 al aceleiași pagini, în sensul că încălcarea prevederilor legale trebuie să fie gravă (încălcare evidentă a îndatoririlor profesionale elementare și producerea unor consecințe importante), nescuzabilă (lipsa unei justificări pentru încălcarea acestor norme legale) și neîndoielnică (normele încălcate să nu suscite interpretări).

Totodată, din penultimul paragraf al motivării, rezultă concluzia instanței de fond în sensul că:

"...nu se poate considera că prim procurorul a încălcat cu știință dispozițiile art. 339 alin. (1) și art. 286 alin. (2) din C. proc. pen. ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă...". Din folosirea sintagmei "cu știință" din prima parte a textului rezultă că instanța de fond a avut în vedere și a examinat săvârșirea faptei cu rea-credință, iar prin folosirea sintagmei "ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă", se confirmă examinarea și sub aspectul gravei neglijențe care, conform art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, trebuie să fie nescuzabilă.

Este adevărat că motivarea instanței de fond se subsumează, majoritar, analizării indiciilor de exercitare a funcției cu rea-credință, dar nu se poate susține că fapta ce a făcut obiectul sesizării nu a fost analizată și sub aspectul culpei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 188 din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.