ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 22/2021

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat să se constate calitatea acesteia de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1309 din 20 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securității.

Împotriva acestei sentințe, pârâta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, următoarele argumente:

- greșita stabilire a situației de fapt prezentată exclusiv de nota de constatare a CNSAS și însușită "ad litteram" și cu citate extinse preluate de instanță de fond în motivarea sentinței.

Astfel, instanța de fond a reținut existența unei situații de fapt descrisă și reținută de documentele CNSAS care însă nu stabilește că recurenta este autor al unor încălcări, îngrădiri, acțiuni, planuri de măsuri, dispoziții sau acte de ingerință, de urmărire informativă, ci sunt acte curente de lucru, de administrare și efectuare de asistență tehnică de specialitate, de muncă auxiliară specifică resortului secretariat, de comunicare cu ofițerii din unități ce se făceau prin lecturare, citire, redare, selectare-conspectare, transcriere de corespondență, de redare, adrese de înaintare, de trimitere de materiale, casete și benzi magnetice, de comunicare sinteze, informări și care, fiind clasificate, practic nu pot constitui ele însele acte sau încălcări/ingerințe directe comise personal de un ofițer, factor de execuție și translator de limbi străine.

- lipsa legăturii de cauzalitate între pretinsul drept ocrotit/dreptul la viață privată/încălcat și acțiunile de conspectare, redare, transcriere, traducere, redactare, tipic administrativ-birocratice desfășurate de recurentă.

Este evident că nu se poate retine în sarcina personală a ofițerului tehnic translator, cu o funcție de execuție limitată, deci o activitate tipică de execuție - administrare, timp de 8 ore zilnic, a unui post TO automat/ICDT/de ascultare impersonală indirectă prin folosirea unor conexiuni pe circuitele telefonice anume destinate, de coordonare a expedierii documentelor scrise/redate sau traducerea lor și/sau a pachetelor-colete/cu benzi audio neredate, neascultate/către ofițerul de caz.

- lipsa dovezilor directe și a probelor care să ateste că pârâtul a avut un rol activ în supravegherea petentului B.. în dos. I x și SIE 12503, R-1195, I-1774, I-3730.

Date recente din spațiul public și virtual atestă că în cazul B.. au fost dirijați și au activat un număr considerabil de informatori și vreo 6-7 ofițeri de informații din direcția de linie a 2-a serv. 2 din care cel puțin 2 au fost acoperiți, toți cu scopul de a-i asigura acestuia o platformă de falsă disidență cât mai credibilă pentru viitoarea sa evoluție în străinătate.

- greșita stabilire de către judecătorul fondului în sarcina pârâtei personal, a încălcării dreptului la viață privată și la secretul convorbirilor telefonice.

Pe baza probei cu înscrisuri admisă în favoarea CNSAS, s-a stabilit eronat că recurenta - pârâtă, având calitatea de ofițer tehnic și translator, a încălcat drepturile petentului, atât la o viață privată cât și secretul convorbirilor telefonice.

Faptul că recurenta avea sarcina de a executa zilnic și de a asigura exploatarea/funcționarea unei instalații electronice cu profil strict electronic-tehnic, fără nicio intervenție personală asupra cazului în sine, asupra modului de lucru și a conținutului materialelor redate, conspectate sau compilate, o plasează într-o sferă periferică, de deservire absolut impersonală, lipsită de atribuții concrete pe linia ingerințelor.

Motivarea instanței de fond suferă de o analiză simplă, dar presărata cu numeroase citate din materialul CNSAS, analizat însă pe bază de aparențe, fără a stabili în mod clar ce anume și în mod concret putea să comită recurenta din poziția sa de ofițer tehnic executant la această unitate auxiliară și de deservire.

A mai susținut recurenta că activitățile desfășurate nu aveau ca scop sau intenție directă suprimarea, îngrădirea de drepturi și libertăți, ci erau activități de cunoaștere, depistare, prevenire a unor acțiuni de dezordine fățișă, de anarhie inclusiv ideologică, de tulburare a ordinii și moralei publice de către o persoană ce afișa o atitudine de frondă cu tentă fanatică, non-conformistă și care aveau ca scop crearea unui fals portret de disident economic științific si chiar politic.

Analiza concretă, reală și profundă a cazului ce trebuia făcută cu obiectivitate și detașare de judecătorul fondului, pornind de la realitatea stării de fapt descrise mai sus lipsește de credibilitate această sentință și o plasează într-o așa-zisă intruziune în viața privată.

Instanța a reținut în mod greșit faptul că pârâta ar fi încălcat prevederile art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, de intruziune în viața personală a celui monitorizat, deși niciun înscris conceput ori semnat personal de recurentă, nu reprezintă un act de violare a vieții private, a vieții intime, a dreptului la liberă exprimare sau a secretului corespondenței sau a convorbirilor telefonice ale celui urmărit.

Recurenta era un simplu ofițer tehnic și traducător, angajată de pe băncile facultății, plătită să asculte dialogul și să facă o redare "mot-a-mot" a conversațiilor.

Sentința recurată nu ține seama de deciziile CCR și nici de practica ÎCCJ cu privire la analizarea riguroasă a dovezilor, selectate pro causa, din cauzele deduse judecății instanțelor competente, din care rezultă fără dubii fapte abuzive de îngrădire ori suprimare efectivă a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate de activități ale unor cadre de securitate ori agenți ai acestora, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Intimatul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat.

Nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond îndeplinind exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv.

De asemenea, nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, în calitate de ofițer al fostei Securități, a participat activ la urmărirea informativă a titularului dosarului I x, B., de profesie avocat. Acțiunea informativă nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranța statului, suspiciunile existente în privința persoanei urmărite având ca temei relațiile dezvoltate cu cetățeni străini, diplomați occidentali, legături cu persoane cu antecedente politice sau penale și manifestări dușmănoase la adresa conducerii de partid. Din actele dosarului nu reiese ca persoana urmărită să fi dezvoltat relații cu cetățeni străini în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului.

De altfel, faptul că statul comunist încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre cetățenii români și cei străini este de notorietate, întrucât, prin astfel de contacte, cetățenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă și care nu erau foarte bine cunoscute în țară, iar cetățenii străini puteau cunoaște adevărata situație cu privire la condițiile de viață din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în țară, situații care, evident, difereau profund față de cele prezentate de propaganda oficială a regimului.

De asemenea, comentariile privind conducerea de partid și de stat erau complet interzise de regimul comunist, iar persoanele semnalate intrau în atenția organelor de Securitate.

Ca urmare, motive exclusiv politice, și nu considerente legate de siguranța statului, au stat la baza declanșării acțiunii informative deschise pe numele persoanei urmărite.

În concluzie, în absența unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informații, care vizau atât viața privată, cât și opiniile persoanei urmărite, recurenta-pârâtă a contribuit la instrumentarea unor acțiuni abuzive, prin care s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale.

Argumentele prezentate de recurentă nu schimbă interpretarea care a fost dată în mod corect de către instanța de fond, în sensul că în calitate de lucrător al Securității, aceasta a instrumentat Dosarul informativ nr. 1/x, încălcând drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum dreptul la viață privată, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință.

Susținerile recurentei referitoare la echilibrul rezonabil dintre interesul general, clamat de O.U.G. nr. 24/2008 și drepturile și interesele legitime, nu pot fi avute în vedere, neavând nicio relevanță în cauză. O.U.G. nr. 24/2008 stabilește condițiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securității. În acest fel, această persoană este consemnată public pentru activitatea de poliție politică comunistă, fără a fi antrenată o altă răspundere, decât cea morală.

Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 1309 din 20 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.