ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2175/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Arad), reclamantul A., deținut în Penitenciarul Arad, a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând anularea:

- H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară și a

- H.G. nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentară.

Prin sentința civilă nr. 214 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins cererea reclamantului A., deținut în Penitenciarul Arad în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea H.G. nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară și a H.G. nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentar; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la contravaloarea hranei aferente zilei în care a fost prezentat în instanță.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.

Deși reclamantul a susținut că recursul se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin motivele expuse în cadrul cererii, recurentul nu arată în concret care sunt regulile de procedură ce au fost încălcate de prima instanță cu ocazia soluționării cererii deduse judecății, ci își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că judecătorul fondului a apreciat că nu este necesară prezența reclamantului în fața instanței de judecată.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 214 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2021.