ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2022

Ședința publică din data de 07 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.11.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Juridică și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe cale de ordonanță președințială:

a) Emiterea unei hotărâri de guvern pe numele reclamantului prin care să fie exceptat de la prezentarea unui certificat verde pentru activitățile prevăzute în H.G. nr. 1183/08.11.2021, respectiv accesul la toate activitățile cuprinse în Anexa 2, art. 4, cu mențiunea în cuprinsul hotărârii de guvern că aceasta își încetează aplicabilitatea în ipoteza admiterii recursului sau la încetarea stării de alertă instituită pe teritoriul României;

b) în cazul respingerii capătului de cerere de mai sus, în temeiul art. 1, art. 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 27 din O.G. nr. 137/2000, suspendarea, în tot, a H.G. nr. 1183/08.11.2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 1070/09.11.2021;

În subsidiar, suspendarea următoarelor texte din hotărâre: art. 4 și art. 5 alin. (3) din Anexa 2; art. 1 pct. 6, 9 și 12, art. 2 pct. 2 și 3, art. 6 pct. 1 și 2, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 și 7, art. 11 alin. (2) din Anexa 3, în limita sintagmei "Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2"; art. 6 pct. 6 din Anexa 3, în limita sintagmei "doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2"; art. 1 pct. 1, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 12 alin. (4)-(9) și art. 13 alin. (1) din Anexa 3; art. 1 pct. 4 din Anexa 3, în limita sintagmei "fără participarea spectatorilor";

c) Obligarea Guvernului României, în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000, la acordarea unor reparații bănești în cuantum de 500 Euro/zi, la cursul de schimb BNR în RON la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, pentru fiecare zi începând cu ziua în care reclamantul a fost discriminat.

Prin notă de ședință depusă la dosarul cauzei la data de 19.11.2021, reclamantul a modificat și precizat acțiunea, arătând că solicită introducerea în cauză în cauză a pârâților Ministrul Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru situații de Urgență, Departamentul pentru Situații de Urgență - Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și Consiliul Legislativ.

A mai arătat că obiectul acțiunii se modifică după cum urmează:

Capătul 1 de cerere privind emiterea ordonanței președințiale se modifică în acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se astfel:

a) anularea HCNSU nr. 101 din 08.11.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă si a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 si a anexei aferente; în subsidiar anularea următoarelor dispoziții:

- art. 8, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35, art. 36, art. 63, art. 64, art. 65, art. 66, art. 72, art. 73 în întregime;

- art. 20 în întregime, în subsidiar eliminarea privilegiului de la lit. e);

- art. 12, art. 18, art. 28, art. 45, art. 48, art. 49, art. 60, în limita sintagmei "se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2."

- art. 15 în limita sintagmei "doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2";

- art. 31 în limita sintagmei "Se propune consumarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2."

b) Anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 8.11.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 publicată în Monitorul Oficial nr. 1070/09.11.2021;

În subsidiar constatarea inexistenței sau anularea următoarelor dispoziții:

- art. 4 din Anexa 2, în întregime

- art. 2 din Anexa 3 în întregime, în subsidiar anularea privilegiului de la art. 2 alin. (1) pct. 2 și 3.

- art. 1 pct. 6, 9 și 12, art. 6 pct. 1 și 2, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 și 7, art. 11 alin. (2) din Anexa 3 în limita sintagmei:

"Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2";

- art. 6 pct. 6 din Anexa 3 în limita sintagmei:

"doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2."

- art. 1 pct. 1, art. 13 alin. (1), art. 6 pct. 7, 8, 9, 10, 11, art. 12 alin. (4), (5), (6), (7), (8), și 9 în întregime;

c) În temeiul art. art. 18 alin. (2), constatarea nelegalității/anularea operațiunii administrative care a stat la baza documentării HCNSU și H.G. contestate, respectiv constatarea nelegalității/anularea Analizei Factorilor de Risc privind managementul situației de urgentă generată de virusul SARS-CO V-2 pe teritoriul României la data de 03.11.2021 cu nr. 134121/03.11.2021.

d) În temeiul art. 18 alin. (2), constatarea nelegalității/anularea Avizului Consiliului Legislativ cu nr. 909/08.11.2021 și obligarea Consiliului Legislativ la efectuarea operațiunii administrative de a emite un aviz negativ pentru proiectul de hotărâre de Guvern;

În subsidiar, obligarea Consiliului Legislativ la efectuarea operațiunii administrative de a modifica/rectifica Avizul nr. x/08.11.2021, în limita sintagmei de la parag. 3:

"Avizează favorabil proiectul de hotărâre cu următoarele observații și propuneri" care se va înlocui corespunzător cu "Avizează negativ proiectul de hotărâre, pentru următoarele considerente",

Capătul 2 al cererii, privind suspendarea actului administrativ, devine capăt principal iar nu subsidiar, și se restrânge potrivit mențiunilor de la dosar.

Capătul 3 al cererii de chemare în judecară rămâne neschimbat.

Prin sentința civilă nr. 5 din 25 ianuarie 2022, Curtea a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne-B.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comitetului Național pentru Situații de Urgență; a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Departamentul pentru Situații de Urgență și Consiliul Legislativ, ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne-B. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată în data de 19.11.2021, în integralitatea sa.

2.1. Instanța de fond a încălcat normele de procedură, sentința pronunțată nu este motivată, nu răspunde la argumentele relevante, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

- Cu referire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, recurentul-reclamant susține că afirmațiile instanței de fond expuse la pag. 14 din sentința atacată sunt contrazise de cele de la pag. 21 parg. 5, deoarece deși nu s-a solicitat verificarea legalității propunerii legislative, se procedează la verificarea legalității acestei propuneri.

- În ceea ce privește analiza factorilor de risc, se arată că prima instanță nu a înțeles să se raporteze și la prevederile art. 4

3

din O.U.G. nr. 21/2004, invocate prin precizarea de acțiune, iar prin afirmația potrivit căreia legea nu stabilește "sancțiunea care poate interveni în măsura în care această analiză este contestată/anulată", judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acesta nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

De asemenea, în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, în temeiul disp. art. 5 alin. (3) C. proc. civ., trebuie judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.

Recurentul-reclamant critică soluția primei instanțe arătând că aceasta nu prezintă nicio argumentație logico-juridică și ocolește argumentele invocate de parte, în ceea ce privește calitatea persanelor îndreptățite să întocmească analiza factorilor de risc.

- Cu privire la avizul Consiliului Legislativ, instanța de fond nu combate argumentele susținute de reclamant, în sensul că normele de tehnică ce stabilesc că observațiile și propunerile neacceptate, trebuie să fie cuprinse într-o notă însoțitoare.

De asemenea, prima instanță invocă motive străine de natura pricinii, deoarece aceasta nu a fost învestită să analizeze conținutul avizului Consiliului Legislativ și să substituie observațiile și propunerile ce reprezintă aspecte de oportunitate, ci a fost învestită să analizeze legalitatea, în raport de disp. art. 46, tezele III și IV, respectiv art. 47 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Legislativ.

Instanța de fond nu a fost chemată să cenzureze marja de apreciere a Consiliului Legislativ, ci dacă, în raport de dispozițiile legale arătate și conținutul avizului, s-a emis în mod legal un aviz pozitiv.

Instanța de fond nu a fost chemată să verifice dacă Guvernul trebuia să adopte sau să nu adopte hotărârea în funcție de observațiile din aviz, ci să constate nelegalitatea acesteia pentru încălcarea disp. art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 43 și art. 40 din Regulament prin raportare la H.G. nr. 561/2009.

- În ceea ce privește nemotivarea actului administrativ, prima instanță nu a efectuat nicio analiză sistematică a legăturii de cauzalitate între textele legale și susținerile reclamantului sau probele administrate, reproducerea textelor legale fiind astfel inutilă.

Prima instanță face trimitere la nota de fundamentare într-o manieră superfluă, arătând că aceasta cuprinde "justificarea măsurilor adoptate" și că "reiese cerințele ce impun intervenția legislativă", dar nu se indică în concret unde sunt încadrate (capitol, secțiune) și care dintre măsuri sunt justificate, argumentele fiind doar afirmații nedemonstrate.

Prima instanță nu a făcut nici referire la studiile efectuate în țări ca Israel, SUA, Marea Britanie, depuse la dosar, s-a realizat o confuzie între "studiu științific" și "studiu de impact", reclamantul a făcut doar o referire greșită la cele două noțiuni, însă judecătorul era dator să stăruiască în aflarea voinței reale a autorului și să încadreze corect criticile, în raport de dispozițiile legale, iar nu să înlăture argumentele pentru o greșită invocare a temeiului de drept, astfel că, în cuprinsul considerentelor au fost inserate motive străine de natura pricinii.

- În ceea ce privește evaluarea preliminară de impact, inclusiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, instanța de fond nu a făcut nicio referire.

- Cu privire la reglementarea certificatului verde, printr-un act secundum legem, lipsind astfel proporționalitatea măsurii care condiționează accesul/instituirea vaccinării obligatorii indirecte și discriminarea pe criteriul vaccinării, instanța de fond a tratat trunchiat motivul de nelegalitate.

Recurentul-reclamant se arată nemulțumit de analiza proporționalității efectuată de prima instanță, considerând că aceasta a făcut afirmații subiective și informe.

- Referitor la legalitatea propunerii legislative, recurentul-reclamant consideră că prima instanță a realizat o analiză izolată a disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 și a ignorat motivele de nelegalitate din precizarea la acțiune, respectiv acelea că ministrul afacerilor interne nu a semnat propunerea legislativă și adresele de înaintare ale hotărârii de guvern, de asemenea nu s-a analizat nicio probă din dosar.

2.2. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Cu privire la analiza factorilor de risc, recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a legii la stabilirea structurii/entității competente să efectueze această analiză

Instanța de fond a reținut nelegal că disp. art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 și art. 4

2

alin. (4) din O.U.G. nr. 21/2004 nu stabilesc alte cerințe privitoare la analiză.

Prima instanță a sesizat corect că Legea nr. 55/2020 nu indică cine este autoritatea/structura care trebuie să facă analiza, astfel că se aplică regula ex specialis derogat legi generali.

În privința hotărârilor privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă sunt încălcate disp. art. 4

3

alin. (4) din O.U.G. nr. 21/2004, potrivit cărora această categorie generală de acte administrative cu caracter normativ se fundamentează în baza analizei factorilor de risc prevăzut la art. 4

1

de către grupurile de suport tehnico-științifice constituite pe tipuri de risc.

Aceste texte, coroborate și cu disp. art. 8

2

din O.U.G. nr. 21/2004, conduc la concluzia că doar grupurile de suport tehnico-științific, în a căror compunere se află experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători, pot elabora analiza factorilor de risc, iar nu CNCCI - Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Această concluzie se desprinde și din dispozițiile Legii nr. 136/2020 și H.G. nr. 1183/2021.

Sancțiunea nerespectării acestor prevederi legale este nulitatea operațiunii administrative, contrar celor reținute de prima instanță.

Recurentul-reclamant consideră că lipsa Regulamentului de Organizare și Funcționare a CNCCI conduce, de asemenea, la nulitatea aceleiași operațiuni administrative, analiza de risc, actul încălcând principiul transparenței și legalității de care administrația publică este obligată să țină seama.

Operațiunea administrativă, analiza de risc este lovită de nulitate, deoarece numitul C. nu are pregătire în privința combaterii și prevenirii unei epidemii, astfel că analiza este nerelevantă și întocmită cu exces de putere.

- Cu privire la nelegalitatea avizului Consiliului Legislativ, ignorarea avizului Ministerului Justiției și neincluderea pe ședința de lucru a proiectului de hotărâre de guvern, ca urmare a avizului negativ al Consiliului Legislativ, recurentul-reclamant susține că nu a criticat oportunitatea observațiilor Consiliului Legislativ, ci încălcarea dispozițiilor legale cu privire la emiterea unui aviz pozitiv cu observații și propuneri.

Recurentul-reclamant invocă disp. art. 46 tezele III și IV și art. 47 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Legislativ, conform cărora Consiliul nu are un drept de apreciere sau opțiune atunci când constată încălcări ale prevederilor sau principiilor constituționale, ori identifică norme incompatibile cu reglementările Uniunii, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, el este obligat să emită un aviz negativ, potrivit dispozițiilor din Regulament și nu un aviz favorabil cu observații.

Întrucât avizul era, în realitate negativ, proiectul trebuia reinclus pe agenda de lucru a Guvernului, conform art. 40 și 43 din Regulament.

Contrar sentinței de fond, recurentul-reclamant susține că are interes să ceară constatarea nelegalității avizului Consiliului Legislativ.

În mod greșit, susține recurentul-reclamant, prima instanță a acreditat ideea că Guvernul poate solicita formal un aviz din partea Consiliului Legislativ, iar nota justificativă care să cuprindă argumentele care au condus la neînsușirea observațiilor și propunerilor nu a fost întocmită.

- În ceea ce privește nesolicitarea avizului Consiliului Economic și Social, instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea CES, precum și prevederile art. 141 din Constituția României, actul fiind atât inițiat, cât și adoptat de Guvernul României.

- Referitor la nelegalitatea propunerii de prelungire a stării de alertă, recurentul-reclamant arată că nu are nicio semnificație din perspectiva disp. art. 4

1

din Lega nr. 55/2020, participarea ministrului afacerilor interne la adoptarea HCNSU nr. 101/2021, din moment ce acest organism nu are niciun rol în procedura de emitere a propunerii de prelungire a stării de alertă.

Dispozițiile art. 71 din Legea nr. 55/2020 nu sunt incidente în speță, deoarece hotărârea de guvern atacată nu stabilește măsuri pe perioada stării de alertă, altele decât cele privind prelungirea stării de alertă și nu modifică anumite restricții prevăzute pe timpul acestor perioade, ci o prelungește în mod efectiv.

Interpretarea instanței de fond lipsește de conținut prevederile art. 4 din Legea nr. 55/2020 și încalcă principiul de drept care spune că o normă juridică sau act juridic se interpretează în înțelesul său de a produce efecte juridice.

Mai arată recurentul-reclamant că proiectul de hotărâre a Guvernului nu este semnat, ci poartă doar ștampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - Secretar de Stat" și a fost înaintat spre adoptare de o autoritate publilcă diferită de MAI, respectiv DSU.

- În ceea ce privește lipsa evaluării preliminare de impact, se arată că, din analiza notei de fundamentare rezultă absența oricărei analize de impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale.

- Cu privire la nemotivarea actului administrativ cu caracter normativ, recurentul-reclamant susține, contrar afirmațiilor făcute de prima instanță, că în conținutul instrumentului de prezentare și motivare se face trimitere generică la dispozițiile Legii nr. 55/2020, nicio măsură dintre cele adoptate nu este justificată științific, în condițiile în care art. 1 și 2 din Legea nr. 55/2020 prevăd că obiectul legii și starea de alertă constau în măsuri cu caracter temporar, graduale, necesare și proporționale, care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale.

Recurentul-reclamant susține că judecătorul fondului nu a analizat studiile și datele statistice prezentate în cuprinsul acțiunii ce demonstrează că obligativitatea certificatului verde nu este justificată științific și nu demonstrează legătura de cauzalitate între beneficiul acestuia și numărul de infectări.

- Cu privire la necompetența Guvernului demis de a adopta anumite măsuri prin H.G. nr. 1183/2021, recurentul-reclamant indică aplicarea greșită a disp. art. 110 din Constituția României și art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, deoarece un guvern al cărui mandat a încetat prin retragerea de către Parlament a încrederii, poate adopta numai hotărâri potrivit prevederilor art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală pentru organizarea executării legilor și care nu pot avea ca obiect promovarea unor politici noi.

Prin hotărârea de guvern atacată există o serie de politici noi, reprezentate de noi restricții, care privesc sănătatea publică și aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale și care nu se regăseau în forma originală a H.G. nr. 1090/2021.

Prima politică nouă este eliminarea factorului de decizie de la nivelul Comitetelor locale, județene și al Municipiului București, cea de-a doua politică nouă o reprezintă interzicerea organizării și desfășurării evenimentelor private, cursurilor de instruire, etc., a treia politică nouă este introducerea certificatului verde pentru accesul persoanelor în instituțiile publice și instituțiile private care au un număr de peste 50 de angajați, iar cea de-a patra politică nouă este introducerea pseudo-certificatului verde, cu excluderea testării, pentru majoritatea evenimentelor de la art. 4 din Anexa 2 și cele de la Anexa 3, făcând excepție doar benzinăriile, farmaciile, magazinele alimentare, târguri, piețe, talciocuri.

Prin urmare, susține recurentul-reclamant, Guvernul și-a depășit limitele de legiferare, astfel că măsurile dispuse prin H.G. nr. 1130/2021, nr. 1161/2021 și nr. 1183/2021 sunt afectate de sancțiunea inexistenței sau cel puțin, de nulitate absolută.

- Cu privire la negarea drepturilor fundamentale pentru persoanele nevaccinate/netrecute prin boală, recurentul-reclamant solicită a se verifica raționamentul utilizat de prima instanță, dacă acesta a respectat condițiile impuse de disp. art. 53 din Constituția României, de preambulul și disp. art. 1 din Legea nr. 55/2020 și anume: dacă măsura excluderii de la exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, constituie o măsură proporțională și dacă nu a fost aplicată discriminatoriu.

- Măsura certificatului verde nu este prevăzută de lege, ceea ce a condus la încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituția României, în lumina Deciziei CCR nr. 381/2021, punctele 39-43.

Recurentul-reclamant susține că măsura certificatului verde nu este identificată la nivelul Legii nr. 55/2020, astfel încât să poată fi încadrată în tabloul exhaustiv al măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) din lege.

- În ceea ce privește scopul legitim urmărit se arată că s-a urmărit protejarea sănătății publice, scop ce se înscrie printre cele enumerate de art. 53 din Constituția României.

- Cu privire la proporționalitatea ingerinței, recurentul-reclamant susține că este în divergență cu opinia instanței de fond, în sensul că Guvernul nu a făcut dovada caracterului adecvat și necesar al măsurii introducerii certificatelor digitale ale UE privind covid-19 pe teritoriul național, pentru utilizarea acestora ca dovezi pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Recurentul-reclamant consideră că nu există niciun studiu, nicio analiză care să releve impactul pe care îl are interzicerea accesului la diverse activități a categoriilor de persoane nevaccinate/netrecute prin boală, nici din perspectiva rezultatelor în împiedicarea răspândirii virului, nici din perspectiva consecințelor asupra persoanelor vizate din punctul de vedere al dreptului și libertăților fundamentale, precum și din punct de vedere social, economic, medical.

Guvernul nu a demonstrat proporționalitatea ingerinței în exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale ale acestor persoane, mai ales că nu se urmărește dacă vaccinurile oferă protecție și nu se urmăresc efectele adverse pe termen scurt, mediu și lung.

- Aplicarea măsurii este discriminatorie, deoarece excluderea de la anumite activități doar a persoanelor nevaccinate/netrecute prin boală creează o discriminare în raport cu restul persoanelor, nu există niciun criteriu obiectiv, relevant pentru scopul aparent legitim al înlăturării persoanelor de la anumite activități publice.

Și persanele vaccinate sunt purtătoare ale virusului, astfel că instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 53 din Constituția României, precum și disp. art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, au fost încălcate Regulamentele (UE) 2021/953 și 2021/954 ale Parlamentului European și al Consiliului din 14.06.2021, deoarece testarea nu mai este unul dintre criteriile de distincție.

- În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, se arată că acesta nu a fost chemat în judecată ca autoritate publică, ci pentru nelegalitatea propunerii legislative, astfel că acesta trebuie să stea în proces, din moment ce se contestă nerespectarea procedurii de inițiere a hotărârii de guvern și pentru ca sentința judecătorească să îi fie opozabilă.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. a depus întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la apărările formulate de Ministerul Afacerilor Interne.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare față de recursul incident, prin care a invocat excepția nulității recursului incident pentru netimbrare, excepția lipsei de interes a recursului incident și excepția nulității recursului pentru nemotivare în ceea ce privește soluția dată asupra lipsei de interes.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului incident și amendarea recurentului Ministerul Afacerilor Interne pentru exercitarea drepturilor procesuale cu rea-credință.

Intimatul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență a depus întâmpinare față de recursul principal prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Legislativ a depus întâmpinare față de recursul principal, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru netimbrare și a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat și recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 cu privire la soluționarea excepției lipse de interes și a excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile invocate în fața instanței de fond.

Cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea cererii de chemare în judecată ce are ca obiect anularea H.G. nr. 1183/2021, recurentul-pârât susține aplicarea greșită a disp. art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., deoarece hotărârea contestată la momentul soluționării cauzei, 25.01.2022, nu mai era în vigoare, astfel că reclamantul nu ar obține niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluții de anulare a actului administrativ.

Recurentul-pârât invocă și aplicarea greșită a disp. art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul nu a invocat interesul propriu, particular vătămat, motivele arătate fiind de ordin general.

Cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, se invocă aplicarea greșită a disp. art. 7 și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul având obligația să țină seama de acestea, deoarece legiuitorul nu a intervenit pentru reglementarea unei proceduri speciale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Referitor la excepția netimbrării recursului principal invocată de intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a făcut dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că excepția urmează a fi respinsă.

Nici excepția netimbrării recursului incident invocată de recurentul-reclamant A. nu este întemeiată, de vreme ce recurentul Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 astfel cum i s-a pus în vedere de instanța de judecată.

Sunt neîntemeiate alegațiile recurentului-reclamant A. conform cărora recurentul-pârât MAI ar fi trebuit să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, criticile recurentului-pârât neputând fi încadrate și în motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (referitor la încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Cu privire la excepția nulității recursului incident pentru nemotivare în raport de soluția dată asupra lipsei de interes din perspectiva disp. art. 33 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că motivele de nelegalitate invocate sunt critici formale ce nu au legătură cu argumentele expuse de prima instanță.

Înalta Curte, văzând disp. art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 C. proc. civ., constată că poate fi dispusă o nulitate totală a recursului și nu doar parțială, astfel cum solicită recurentul-reclamant.

Prin urmare, excepția nulității recursului incident pentru nemotivare va fi respinsă ca nefondată, iar criticile vor fi analizate separat, în funcție de îndeplinirea condițiilor impuse de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului incident, invocată ca urmare a criticilor aduse de recurentul-pârât soluției de respingere a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, susținându-se că actul administrativ contestat nu mai este în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă excepția, întrucât folosul practic desprins din cuprinsul recursului incident este tocmai admiterea excepției lipsei de interes pentru promovarea acțiunii.

3.1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamat A.

3.1.1. Analiza motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, recurentul-reclamant susține existența unor motive contradictorii, între considerentele expuse de judecătorul fondului la pag. 14, penultimul alineat și cele de la pag. 21 parag. 5 ale sentinței recurate.

Astfel, la pagina 14, se arată că reclamantul nu a înțeles să solicite verificarea legalității propunerii legislative, astfel că, din perspectiva disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu se justifică calitatea de pârât a ministrului afacerilor intervine, iar la pag. 21 se reține că reclamantul a invocat nelegalitatea actului administrativ, motivat de faptul că propunerea prelungirii stării de alertă nu a fost formulată de același ministru.

Înalta Curte reține că cele două argumente sunt doar aparent contradictorii și nu produc niciun fel de consecință juridică în privința legalității sentinței primei instanțe.

Astfel, considerentele de la pag. 14 privesc soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului afacerilor interne pentru neîndeplinirea disp. art. 16 din Legea nr. 554/2004, iar considerentele de la pag. 21 au în vedere susținerea reclamantului conform căreia propunerea prelungirii stării de alertă a fost formulată de CNSU și nu de ministrul afacerilor interne, cele două apărări nefiind astfel interdependente.

În ceea ce privește analiza factorilor de risc, recurentul-reclamant se arată nemulțumit de considerentele expuse, prin care judecătorul fondului nu a răspuns fiecărui argument invocat, or, critica astfel dezvoltată prin motivele de casare nu se încadrează în teza privind nemotivarea sentinței de fond, întrucât disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancționează o nemotivare a hotărârii atacate, astfel încât se poate trage concluzia unei necercetări a fondului pricinii, reclamantul neinvocând acest aspect.

Cu privire la avizul Consiliului Legislativ, recurentul-reclamant susține nemulțumiri față de considerentele expuse de prima instanță, urmând a se reține de asemenea, neîntrunirea motivelor de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii.

Referitor la nemotivarea actului administrativ atacat, recurentul-reclamant reclamă o tratare superficială, din punctul său de vedere a acestei chestiuni, precum și motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de fond s-a rezumat să invoce disp. art. 30 din Legea nr. 24/2000.

Înalta Curte va respinge această critică, reținând că nemulțumirea părții cu privire la motivarea sentinței nu echivalează cu nemotivarea acesteia, iar casarea unei hotărâri se poate face dacă aceasta cuprinde numai motive străine de natura pricinii, ceea ce în speță, cazul nu este întrunit.

Înalta Curte va respinge și criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în privința evaluării preliminare de impact, reglementarea certificatului verde și legalitatea propunerii legislative, recurentul-reclamant susținând, în realitate, nu a o lipsă de motivare, ci nemulțumiri cu privire la considerentele expuse și neanalizarea fiecărui argument expus de acesta, în timp ce critica referitoare la neacceptarea probelor aduse de reclamant nu se încadrează în motivul de nelegalitate susținut.

În ceea ce privește disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant le-a invocat doar formal, fără să dezvolte argumentele referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

3.1.2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

- Referitor la necompetența Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției - CNCCI.

Recurentul-reclamant susține că numai Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României are competența să elaboreze analiza factorilor de risc în cazul prelungirii stării de alertă și nu CNCCI.

Înalta Curte reține că Hotărârea CNSU nr. 101/2021 a cărei anulare s-a solicitat, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 21/2004 privind Sistemul de management al Situațiilor de Urgență, Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și H.G. nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru situații Speciale de Urgență.

Potrivit disp. art. 8

2

alin. (2) din O.U.G. nr. 21/2004:

"Comitetul Național și grupurile de suport tehnico-științitic formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre".

La rândul său, art. 6 din H.G. nr. 94/2014, platforma se întrunește în compunerea adoptată în funcție de dinamica situației operative și este formată din specialiști, experți, analiști în materie, din instituțiile publice prevăzute în Anexa 1, precum și din alte instituții publice.

Dispozițiile Legii nr. 136/2020, invocate de recurentul-reclamant și care face referire la Grupul de suport tehnico-științific privind gestionara bolilor înalt contagioase pe teritoriul României nu au aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece HCNSU nr. 101/2021 nu a fost adoptată în condițiile acestui act normativ, prin urmare critica cu privire la necompetența CNCCI pentru realizarea analizei de risc la prelungirea stării de alertă, este nefondată.

- Cu privire la inexistența Regulamentului de Organizare și Funcționare al CNCCI.

Recurentul-reclamant susține că lipsa unui regulament de organizare și funcționare a CNCCI, adoptat prin hotărâre a guvernului, înfrânge principiul legalității, consacrat de disp. art. 6 din Codul administrativ.

Înalta Curte reține că CNCCI a fost înființat în baza O.U.G. nr. 21/2004, competențele acestui organism sunt stabilite de lege, lăsând în sarcina Guvernului României adoptarea unei reglementări privitoare la organizarea, funcționarea și componența acestuia.

Neadoptarea unui act administrativ de către Guvernul României nu atrage imposibilitatea de realizare a actelor care sunt de competența comitetului, iar recurentul-reclamant nu a invocat vătămarea drepturilor sau intereselor sale legitime în această privință.

În ceea ce privește încălcarea principiului transparenței, prevăzut de disp. art. 8 din Codul administrativ, critica este nefondată, deoarece adoptarea O.U.G. nr. 21/2004 s-a realizat în conformitate cu procedura prevăzută de lege.

- Cu privire la abilitarea unui colonel de a întocmi analiza factorilor de risc

Recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a disp. art. 8

2

din O.U.G. nr. 21/2004, având în vedere că analiza de risc a fost semnată de o persoană care este un simplu cadru militar și nu de către grupul de suport, de unde rezultă că însuși conținutul actului este redactat de această persoană.

Critica este nefondată, din actele dosarului nu rezultă realitatea afirmațiilor făcute de către recurentul-reclamant, acestea fiind simple nemulțumiri și speculații ale părții.

- Referitor la nelegalitatea avizului Consiliului Legislativ, ignorarea avizului Consiliului Legislativ și al Ministerului Justiției, neincluderea pe ședința de lucru a proiectului de hotărâre de Guvern, ca urmare a avizului negativ al Consiliului Legislativ.

Recurentul-reclamant susține că prima instanță a reținut greșit că s-a invocat oportunitatea observațiilor Consiliului Legislativ, respectiv substanța aprecierilor acestuia asupra măsurilor reclamate prin hotărârea de guvern, ci s-a criticat încălcarea dispozițiilor legale cu privire la emiterea unui aviz pozitiv cu observații și propuneri.

Înalta Curte, analizând motivele acțiunii introductive, precum și cele ale căii de atac promovate, constată că cele arătate de prima instanță sunt corecte, reclamantul criticând faptul că a fost emis un aviz pozitiv, când în realitate, acest aviz ar fi trebuit să fie negativ.

Susținerile din recurs ale reclamantului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicată nicio normă de drept material, interpretată sau aplicată greșit de prima instanță.

De asemenea, neacceptarea observațiilor și propunerilor Consiliului Legislativ a fost motivată de inițiatorul proiectului de act administrativ, iar în privința avizului Ministrului Justiției, recurentul-reclamant nu a indicat și motivat care este norma de drept material aplicată greșit de prima instanță.

- În ceea ce privește nesolicitarea avizului Consiliului Economic și Social

Recurentul-reclamant susține că au fost aplicate greșit disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic și Social, conform cărora CES este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern, în domenii precum relațiile de muncă, drepturi și libertăți cetățenești, politicile în domeniul sănătății, politicile în domeniul educației, tineretului, cercetării, culturii și sportului.

Înalta Curte apreciază, în conformitate cu disp. art. 141 din Constituția României, că rolul CES este pur consultativ, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat în Decizia nr. 391/08.06.2011 cu privire la această chestiune, urmând a se reține că este nefondată critica formulată.

- Cu privire la nelegalitatea propunerii de prelungire a stării de alertă

Recurentul-reclamant susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit cărora starea de alertă poate fi prelungită pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

În speță, arată recurentul-reclamant, proiectul de hotărâre de Guvern nu este semnat, ci doar poartă ștampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - ministru, nota de fundamentare este semnată de toți miniștri, iar ulterior, Anexa nr. 3 refăcută după avizul Consiliului Legislativ, poartă ștampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - Secretar general de Stat".

Înalta Curte constată că prevederile legale sus-menționate au fost respectate, în sensul că noțiunea de "propunere a ministerului afacerilor interne" trebuie interpretată în contextul în care la elaborarea actelor ce preced prelungirea stării de alertă contribuie diverse autorități și organisme, printre care CNSU, al cărui vicepreședinte este ministrul afacerilor interne.

Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern a fost semnată de ministrul afacerilor interne, hotărârea de guvern a fost contrasemnată de același ministru, iar propunerea de prelungire a stării de alertă este cuprinsă în nota de fundamentare.

Înalta Curte consideră că este excesivă și contrară scopului Legii nr. 55/2020, în sensul în care s-ar solicita existența unui act separat care să conțină propunerea expresă făcută de ministrul afacerilor interne, deși inițiativa a aparținut Ministerului Afacerilor Interne al cărui conducător și reprezentant este ministrul.

Se mai reține că nu a fost invocată nicio vătămare a drepturilor și intereselor legitime private ale recurentului-reclamant, datorate inexistenței unei propuneri de prelungire a stării de alertă anunțată numai de ministrul afacerilor interne, cum nu există nicio vătămare în cazul nesemnării propunerii, deși aceasta a fost asumată de conducătorul MAI, astfel că motivul de recurs susținut este nefondat.

- Cu privire la inexistența evaluării preliminare de impact

Recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a disp. art. 3

1

și art. 7 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Susținerea recurentului-reclamant este nefondată, existența unui studiu de impact fiind cerută conform disp. art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 24/2000, în cazul proiectelor de legi, de importanța și complexitatea deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului.

- Cu privire la nemotivarea actului administrativ

Din cuprinsul expunerii criticilor aduse hotărârii instanței de fond, aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul-reclamant nu invocă nemotivarea actului administrativ, ci este nemulțumit de concluzia la care s-a ajuns ca urmare a datelor cuprinse în nota de fundamentare și în celelalte acte premergătoare.

În plus, recurentul-reclamant nu aduce nicio critică soluției instanței de fond, ci reia susținerile cuprinse în acțiunea introductivă, urmând a se constata că motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este întrunit.

- În ceea ce privește necompetența Guvernului demis de a adopta anumite măsuri prin H.G. nr. 1183/2021

Potrivit disp. art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în cazul încetării mandatului său, în condițiile prevăzute de Constituție, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, acesta continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea trebuirilor publice, fără a promova politici noi.

Critica este nefondată, deoarece prin prelungirea stării de alertă, Guvernul nu a instituit politici noi, toate măsurile adoptate s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 55/2020, respectiv pe disp. art. 5 alin. (3) care enumeră acele situații care conduc la diminuarea impactului riscului de îmbolnăvire.

Chiar și în ipoteza în care unele măsuri dispuse prin H.G. nr. 1183/2001 sunt diferite de unele măsuri luate anterior, acestea nu reprezintă politici noi, neavute în vedere de Legea nr. 55/2020.

- Cu privire la negarea drepturilor fundamentale pentru persoanele nevaccinate/netrecute prin boală

În cuprinsul motivelor de recurs de la dosarul de recurs, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant expune propriile susțineri, fără să arate în concret care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greșit de către prima instanță, nu aduce nicio critică punctuală soluției recurate, însă solicită a se verifica dacă măsurile sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim, sunt proporționale și nediscriminatorii.

Față de modul în care recurentul-reclamant a înțeles să trateze aceste susțineri, urmează să se constate că disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întrunite iar critica este nefondată.

- Măsura certificatului verde nu este prevăzută de lege, se susține încălcarea disp. art. 53 alin. (1) din Constituția României

Recurentul-reclamant susține că măsura "certificatului verde" nu este prevăzută de Legea nr. 55/2020 și invocă Decizia CCR nr. 381/2021, în cuprinsul căreia se arată că dispozițiile art. 5 din lege constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ, iar executivul va selecta, în funcție de datele concrete ale evoluției pandemiei la un anumit moment, acele măsuri care sunt mai adecvate atingerii obiectului stabilit de legiuitor.

Se mai arată că dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 nu fac referire la măsura certificatului verde.

Înalta Curte reține că disp. art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 se referă la "măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu".

Se remarcă dispoziția legală analizată că nu prevede în concret și nu nominalizează care sunt acele măsuri de protecție ce conduc la limitarea tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor.

Rămâne la latitudinea executivului să stabilească aceste măsuri, gradual, acestea putând fi inclusiv carantina și izolarea la domiciliu.

În concluzie, prevederile art. 5 alin. (2) lit. d) din lege permit și instituirea altor măsuri, cum ar fi certificatul verde, a cărui motivare se regăsește în cuprinsul actului administrativ contestat.

- În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței

Recurentul-reclamant se arată în dezacord cu opinia instanței de fond, conform căruia măsura introducerii certificatului digital UE și pentru utilizarea pe teritoriul național este adecvată, necesară și proporțională, având în vedere că nu există niciun studiu sau analiză care să releve impactul măsurii din punct de vedere social, economic, medical, etc.

Dezvoltând motivul de nelegalitate, recurentul-reclamant se arată, în realitate, nemulțumit de faptul că nu cunoaște dacă vaccinurile oferă protecție, iar multe efecte adverse ale acestora nu sunt cunoscute.

Înalta Curte reține că, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu s-a arătat norma de drept material încălcată de către prima instanță, expunerea vizând numai punctul de vedere al părții, fără să se arate dacă dispozițiile legale incidente obligă, în vederea adoptării actului administrativ, la existența unor studii/analize, în afara celor prevăzute de lege, ce implică analiza factorilor de risc.

- Aplicarea măsurii în mod discriminatoriu

Recurentul-reclamant susține încălcarea de către prima instanță a disp. art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 137/2000 cu privire la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Pentru a fi îndeplinite criteriile de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000, tratamentul aplicat trebuie să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanțe similare sau comparabile.

În speță, există situații diferite, adică persoane care sunt în situații deosebite, raportat la pericol, prin urmare, se justifică aplicarea unor măsuri distincte.

În concluzie, persoanele care pot obține certificatul digital nu sunt în situații comparabile cu acele persoane care nu pot obține acest certificat, de unde rezultă că măsura nu este discriminatorie.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Regulamentului UE nr. 2021/953 și nr. 2021/954, prin eliminarea testării drept criteriu de distincție, urmează să fie respinsă critica formulată, actele administrative atacate nefiind emise în temeiul acestor acte europene, nu reprezintă transpunerea în plan național a prevederilor celor două regulamente, iar recurentul-reclamant nu a invocat dreptul sau interesul legitim privat vătămat din această perspectivă.

- În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne

Recurentul-reclamant susține, astfel cum a arătat și